”Șiman, o măsea stricată!” Dan Capatos nu-l iartă și îl taxează foarte dur pe cel ce i-a complicat viața lui Dinamo

Foto 1/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): ”Șiman, o măsea stricată!” Dan Capatos nu-l iartă și îl taxează foarte dur pe cel ce i-a complicat viața lui Dinamo

Dan Capatos   |   Publicat: 07.07.2024 00:14   |  Actualizat: 07.07.2024 00:14

După ce că situația de la Dinamo este cea pe care o știm cu toții, o altă veste vine să tulbure liniștea așternută peste club în aceste zile ale Campionatului European, când toți ochii au “stat” pe echipa națională: se amână ieșirea din insolvență!

Pentru cei care au înțeles de mult cam cum merg lucrurile la clubul condus de către cei doi Păcălici Naționali, această știre nu ar mai fi fost de natură să îi surprindă. Se încadrează perfect în politica haotică, habarnistă și fără nicio viziune a celor doi, care au demonstrat în foarte multe situații adevărul zicalei “ei și fotbalul, baba și mitraliera”.

Surprinzător, de această dată problemele vin din altă parte. De la un personaj pierdut în negura vremurilor fotbalistice, un individ cu carisma unei borduri, care s-a remarcat, de cele mai multe ori în sens negativ, ca patron al echipei Sportul Studențesc, pe care a și reușit să o distrugă de “talentat” ce a fost: Vasile Șiman.

Acest parazit absolut sinistru din istoria recentă a fotbalului românesc a scos capul din măruntaiele putrezite ale clubului din care s-a hrănit ani de zile și a început din nou să se agite, căutând în alt “muribund” care să-l găzduiască.

Cu privirea lui scârboasă, a pus ochii pe Dinamo, club unde în urmă cu 11 ani a găsit un alt personaj de teapa lui care să fie de acord cu cea mai halucinantă clauză contractuală din istoria fotbalului mondial. Vorbim despre povestea lui Ionuț Șerban, fotbalistul transformat instantaneu în sclav în momentul în care a ajuns în Ștefan cel Mare.

Aceasta clauză din contractul său prevedea ca, în cazul în care Dinamo se desparte de el, indiferent din ce motiv, transfer, reziliere etc, atunci Vasile Şiman se va alege cu un milion de euro! Cam cât de dement să fii, ca patron, să semnezi așa ceva?

Practic, în momentul în care acest jucător nu ar mai fi avut contract cu Dinamo din orice motiv posibil pe lumea asta, inclusiv retragere pe motiv de bătrânețe, un milion de euro trebuiau achitați către Vasile Șiman.

Doar că, în viața reală, lucrurile se mai nuanțează câteodată. Și uite că Dinamo a intrat pentru a doua oară în insolvență. Moment excelent pentru a nu-i mai prelungi contractul lui Ionuț Șerban și a scăpa de această plată aberantă.

Practic, această a doua insolvență prin care trece Dinamo are și o parte umanitară: îl eliberează pe Ionuț din această sclavie modernă. Și îl lasă pe Șiman, pe bună dreptate, cu ochii-n soare. Normal că acum face spume la gură și urlă prin presă că a fost “țepuit”.

Habarnistul suprem vs măseaua stricată

Cel care a încercat să dea cea mai mare țeapă din istoria fotbalului face pe victima și cere “îndurare” prin instanțe. Dacă nu ar fi mizerabil, acest demers ar fi de râsul curcilor. Ok, ai încercat să dai un tun financiar. Nu ești nici primul, nici ultimul care face asta. Nu ți-a ieșit. Ghinion. Capul sus, mergi mai departe!

Chiar dacă încă n-a împlinit 29 de ani, Șerban (dreapta) a dispărut din prim-plan. Din vara lui 2023, el e sub contract cu CS Blejoi (Liga a 3-a)

Doar că Șiman nu este genul acesta de individ. El e orgolios. E marele patron care nu acceptă că lumea fotbalului l-a rejectat, pe bună dreptate, ca pe o măsea stricată. Așa că vrea să-și joace rolul de măsea stricată până la capăt. Să doară! Să deranjeze! Să nu te lase să stai liniștit. Concret, să nu lase clubul Dinamo să iasă din insolvență.

Ceea ce, pe termen scurt, se pare că reușește. O spune chiar Andrei Nicolescu: “Cu ieșirea din insolvență ne pregăteam, dar am înțeles zilele acestea că am primit o cerere de plată de la domnul Șiman pentru Ionuț Serban. O să ne ducem spre un alt litigiu. Asta este, probabil a așteptat momentul până la limită. Vedem cât va dura acest litigiu, sperăm că nu mult”.

Ce poate fi mai trist decât această realitate: “habarnistul suprem dă piept cu măseaua stricată”?! Totul sub ochii, pe răbdarea și nervii suporterilor.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Editorial Andrei Ciobanu după debutul european al campioanei: Astăzi a început visul, dar războiul începe sâmbătă, cu U Cluj!

”Fără frică!”. Dan Capatos prevede un nou sezon dezastruos la Dinamo: ”Barajul se numește play-off în era Voicu - Nicolescu” / ”Și proști, și păguboși!”

Cât de afectată va fi FCSB de vânzarea lui Florinel Coman. Ștefan Beldie scrie despre "problema" momentului de la campioana României

Editorial Andrei Ciobanu: Sunt fericit pentru trofeu, însă trist pentru ce s-a întâmplat în tribune

Victor Vrînceanu: Sper că varianta "Adi Mutu selecționer" este doar o glumă nesărată! Antrenorul Mutu este cel mult mediocru până în acest moment, ce să caute la națională? Trebuie păstrat Edi cu orice preț!

”Ilie”. Vali Moraru scrie despre ziua în care legenda României a intrat în istorie

Cele mai citite

Interviu-eveniment cu Liță Dumitru: ”Șucu a greșit cu Lennon, dar nici pe Șumudică nu-l putea pune, omu' are certificat de nebun!" + "Da, am fost un fotbalist mai complet decât Dobrin, Balaci sau Hagi”

Special  |  10 Iulie 2024, 14:44
1.
Interviu-eveniment cu Liță Dumitru: ”Șucu a greșit cu Lennon, dar nici pe Șumudică nu-l putea pune, omu' are certificat de nebun!" + "Da, am fost un fotbalist mai complet decât Dobrin, Balaci sau Hagi”
Cine transmite la TV meciul Paksi - Corvinul Hunedoara, din turul 1 al Europa League

Europa League  |  10 Iulie 2024, 15:33
2.
Cine transmite la TV meciul Paksi - Corvinul Hunedoara, din turul 1 al Europa League
Reacția incredibilă a presei din Ungaria după victoria categorică a Corvinului: "Au înșelat fotbalul de câte ori au putut"

Europa League  |  12 Iulie 2024, 00:05
3.
Reacția incredibilă a presei din Ungaria după victoria categorică a Corvinului: "Au înșelat fotbalul de câte ori au putut"
OFICIAL Când va fi a doua recalculare a pensiilor și câți bani primesc pensionarii în plus?

Rusia amenință România cu „Operațiunea Contele Dracula” împotriva avioanelor F-16 destinate Ucrainei

585.000.000 lei bonusuri în 3 ani la Romsilva care trebuia să monitorizeze urșii sălbatici din țară

Știri de ultimă oră din sport
A fost stabilită finala de la Wimbledon! Novak Djokovic poate scrie istorie

Tenis   |  13 Iulie 2024, 00:37
A fost stabilită finala de la Wimbledon! Novak Djokovic poate scrie istorie
Mitriță, deloc deranjat de felul în care a fost privit de o parte a lumii fotbalului: "Mi s-a pus eticheta de bad-boy. Nu există nicio problemă"

SuperLiga   |  13 Iulie 2024, 00:23
Mitriță, deloc deranjat de felul în care a fost privit de o parte a lumii fotbalului: "Mi s-a pus eticheta de bad-boy. Nu există nicio problemă"
Oferta primită de Ionel Culina imediat după despărțirea de Dinamo: ”L-am contactat imediat! Luni stabilim detaliile”

Fotbal   |  12 Iulie 2024, 23:24
Oferta primită de Ionel Culina imediat după despărțirea de Dinamo: ”L-am contactat imediat! Luni stabilim detaliile”
Motivul pentru care Mitriță nu a fost titular la duelul cu Hermannstadt. Universitatea Craiova, amenințări în direcția FRF

SuperLiga   |  12 Iulie 2024, 22:14
Motivul pentru care Mitriță nu a fost titular la duelul cu Hermannstadt. Universitatea Craiova, amenințări în direcția FRF
Mesajul celui mai vechi angajat de la Dinamo la despărțirea de club: ”E cel mai greu”

SuperLiga   |  12 Iulie 2024, 21:56
Mesajul celui mai vechi angajat de la Dinamo la despărțirea de club: ”E cel mai greu”
MM Stoica a confirmat noul transfer de la FCSB: ”Vine!”. Detaliile afacerii rezolvate de Becali

SuperLiga   |  12 Iulie 2024, 21:39
MM Stoica a confirmat noul transfer de la FCSB: ”Vine!”. Detaliile afacerii rezolvate de Becali
OFICIAL | U Cluj a transferat golgheterul unei echipe din Liga 2

SuperLiga   |  12 Iulie 2024, 21:20
OFICIAL | U Cluj a transferat golgheterul unei echipe din Liga 2
Adrian Mihalcea, după ce Slobozia a debutat cu victorie în Superligă: ”Azi suntem bucuroși, de mâine ne pregătim”. Ce a spus marcatorul Purece

SuperLiga   |  12 Iulie 2024, 20:53
Adrian Mihalcea, după ce Slobozia a debutat cu victorie în Superligă: ”Azi suntem bucuroși, de mâine ne pregătim”. Ce a spus marcatorul Purece
Unde poţi vedea România-Olanda online, la TV sau în aer liber, meciul din optimile EURO 2024

BAC 2024. Încep probele scrise la examenul de Bacalaureat. Ce reguli noi trebuie să respecte candidaţii

Alimentele care scad glicemia. Puţini ştiu cât de benefice sunt
Alimentele care scad glicemia. Puţini ştiu cât de benefice sunt
Alimentele care scad glicemia. Puţini ştiu cât de benefice sunt
A fost stabilită finala de la Wimbledon! Novak Djokovic poate scrie istorie
Tenis   |  00:37
A fost stabilită finala de la Wimbledon! Novak Djokovic poate scrie istorie
Marius Măldărășanu amenință cu plecarea de la Hermannnstadt: ”Săptămâna viitoare va fi una de gânduri!”. Care e motivul invocat
SuperLiga   |  00:28
Marius Măldărășanu amenință cu plecarea de la Hermannnstadt: ”Săptămâna viitoare va fi una de gânduri!”. Care e motivul invocat
Mitriță, deloc deranjat de felul în care a fost privit de o parte a lumii fotbalului: "Mi s-a pus eticheta de bad-boy. Nu...
SuperLiga   |  00:23
Mitriță, deloc deranjat de felul în care a fost privit de o parte a lumii fotbalului: "Mi s-a pus eticheta de bad-boy. Nu există nicio problemă"
Mihai Rotaru, detalii despre întâlnirea în urma căreia ar putea da în judecată FRF: ”Le-am reprezentat și pe FCSB, Rapid, CFR!”
SuperLiga   |  00:16
Mihai Rotaru, detalii despre întâlnirea în urma căreia ar putea da în judecată FRF: ”Le-am reprezentat și pe FCSB, Rapid, CFR!”
Gâlcă, mesaj direct pentru jucătorii săi după remiza cu Hermannstadt: ”Eu sunt ăla cu personalitate în vestiar!”. Ce spune de...
SuperLiga   |  23:49
Gâlcă, mesaj direct pentru jucătorii săi după remiza cu Hermannstadt: ”Eu sunt ăla cu personalitate în vestiar!”. Ce spune de absența lui Mitriță din primul 11
FC Hermannstadt - Universitatea Craiova 0-0. Remiză albă la Sibiu în prima rundă
SuperLiga   |  23:27
FC Hermannstadt - Universitatea Craiova 0-0. Remiză albă la Sibiu în prima rundă
Oferta primită de Ionel Culina imediat după despărțirea de Dinamo: ”L-am contactat imediat! Luni stabilim detaliile”
Fotbal   |  23:24
Oferta primită de Ionel Culina imediat după despărțirea de Dinamo: ”L-am contactat imediat! Luni stabilim detaliile”
Bursa transferurilor > Transferuri la foc automat în SuperLigă. Rapid a dat lovitura cu Cristi Manea, FCSB și CFR și-au...
Fotbal   |  22:43
Bursa transferurilor > Transferuri la foc automat în SuperLigă. Rapid a dat lovitura cu Cristi Manea, FCSB și CFR și-au vândut cei mai buni jucători!
Rezultate / Clasamente