video Mihai Stoichiță nu crede în plecarea lui Edi Iordănescu de pe banca României: ”Antrenorii nu renunță la activitatea lor în dauna familiei”

Mihai Stoichiță a antrenat-o ultima oară pe Petrolul Ploiești Galerie foto (1 fotografii): Mihai Stoichiță nu crede în plecarea lui Edi Iordănescu de pe banca României: ”Antrenorii nu renunță la activitatea lor în dauna familiei”
Foto: iAMsport.ro  |   Mihai Stoichiță a antrenat-o ultima oară pe Petrolul Ploiești

Cătălin Stroia , Cristian Stan   |   Publicat: 04.07.2024 10:21   |  Actualizat: 04.07.2024 19:11

Mihai Stoichiță (70 de ani), directorul Comisiei Tehnice a FRF, a fost prezent la evenimentul de la Mogoșoaia, unul care a marcat revenirea ”tricolorilor” de la EURO, și a vorbit, printre altele, despre viitorul lui Edi Iordănescu pe banca naționalei.

Contractul lui Edi Iordănescu se încheie la finalul Campionatului European, iar în acest moment nu se știe cu exactitate dacă acesta va pregăti naționala și în meciurile din această toamnă din Nations League.

Imediat după meciul cu Olanda, unul care a dus la eliminarea României de la turneul final, Edi Iordănescu a lăsat de înțeles că în viitorul apropiat vrea să-și petreacă mai mult timp cu familia.

Mihai Stoichiță: ”Edi a câștigat simpatia prin modul cum s-a comportat ca antrenor”

Fanii României își doresc ca Iordănescu să își prelungească înțelegerea, acest aspect fiind vizibil și în cadrul acțiunii de la Mogoșoaia, iar Mihai Stoichiță le dă speranțe acestora.

(n.r Românii nu mai văd naționala fără Edi) ”E normal acum, fiecare vrea ca ideea de învingător să fie dusă în continuare de același grup și același antrenor. Edi a câștigat simpatia prin modul cum s-a comportat ca antrenor, nu a fost spectaculos prin declarații, ci prin echilibru. I-a unit pe băieți, a eliminat disensiuni din cadrul grupului și i-a făcut să înțeleagă că toți trebuie să fie și regi și cerșetori.

Eu nu cred că va pleca, nu știm ce va face, nu văd de unde aceasă vâlvătaie...Poate familia are nevoie de el pentru o mică vacanță. Antrenorii nu renunță la activitatea lor în dauna familiei, în niciun caz”, a spus directorul tehnic FRF.

”Când spui că ești român cu toată inima e principalul lucru pe care l-ai câștigat”

Legat de prestația fotbaliștilor în Germania, Mihai Stoichiță a avut numai cuvinte laudative.

”Sunt român, cu foarte multă mândrie. De foarte multă vreme nu am mai avut sentimentul ăsta. E principalul câștig, lăsați rezultatele. (n.r. v-ați fi așteptat să vedeți atât de multă lume la meciuri?) Nu. Mă gândeam că Germania este o țară destul de scumpă, greu de accesat, e vacanță. Atașamentul față de culori, nu neapărat de echipa națională, a fost primordial.

Probabil că unii și-au sacrificat banii pe care-i mai aveau strânși să ajungă în Germania, să fie alături de această echipă. Când spui că ești român cu toată inima e principalul lucru pe care l-ai câștigat”, a adăugat Stoichiță.

Totodată, directorul tehnic FRF a vobit și despre felul în care jucătorii naționalei ar trebui să abordeze meciurile în continuare.

(n.r. urnele CM) ”Să avem răbdare, dar sincer, la ora actuală, avem probleme cu echipele mari. Mai e timp până la preliminarii și multe lucruri mai pot fi puse la punct, la analize. Am avut situații de gol în cele trei meciuri, însă se poate lucra și finalizarea. Victoria cu Ucraina, care a părut suprinzătoare pentru mulți, ne-am dat seama că puteam mult mai mult.

O să fie din ce în ce mai greu, că ștacheta e ridicată și trebuie la fiecare meci să nu cumva să dai senzația că nu te dăruiești pentru România”, a concluzionat oficialul FRF.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Reacția emoționantă a unui copil după ce a fost sunat de Denis Drăguș: ”A crezut că sunt tatăl lui. Când a realizat...” / ”Mi s-a făcut pielea de găină!”

”Nu puteai să-ți dorești oaspeți mai buni decât România”. Fotbaliștii români l-au impresionat pe Philipp Lahm

UEFA a luat hotărârea! Ce arbitru va fi la centru la finala EURO 2024

Ronald Koeman, mulțumit de Olanda, chiar dacă a ratat finala EURO 2024: ”Sunt mândru de acest grup”

Gareth Southgate exultă după calificarea în finala EURO 2024 + Ce zice Watkins, eroul Angliei: "Jur"

Răzvan Raț e dezamăgit după succesul Angliei, însă Ciprian Marica vede partea plină a paharului: ”Au fost dominați fizic”

Cele mai citite

Interviu-eveniment cu Liță Dumitru: ”Șucu a greșit cu Lennon, dar nici pe Șumudică nu-l putea pune, omu' are certificat de nebun!" + "Da, am fost un fotbalist mai complet decât Dobrin, Balaci sau Hagi”

Special  |  10 Iulie 2024, 14:44
1.
Interviu-eveniment cu Liță Dumitru: ”Șucu a greșit cu Lennon, dar nici pe Șumudică nu-l putea pune, omu' are certificat de nebun!" + "Da, am fost un fotbalist mai complet decât Dobrin, Balaci sau Hagi”
Cine transmite la TV meciul Paksi - Corvinul Hunedoara, din turul 1 al Europa League

Europa League  |  10 Iulie 2024, 15:33
2.
Cine transmite la TV meciul Paksi - Corvinul Hunedoara, din turul 1 al Europa League
Reacția incredibilă a presei din Ungaria după victoria categorică a Corvinului: "Au înșelat fotbalul de câte ori au putut"

Europa League  |  12 Iulie 2024, 00:05
3.
Reacția incredibilă a presei din Ungaria după victoria categorică a Corvinului: "Au înșelat fotbalul de câte ori au putut"
OFICIAL Când va fi a doua recalculare a pensiilor și câți bani primesc pensionarii în plus?

Rusia amenință România cu „Operațiunea Contele Dracula” împotriva avioanelor F-16 destinate Ucrainei

585.000.000 lei bonusuri în 3 ani la Romsilva care trebuia să monitorizeze urșii sălbatici din țară

Știri de ultimă oră din sport
A fost stabilită finala de la Wimbledon! Novak Djokovic poate scrie istorie

Tenis   |  13 Iulie 2024, 00:37
A fost stabilită finala de la Wimbledon! Novak Djokovic poate scrie istorie
Mitriță, deloc deranjat de felul în care a fost privit de o parte a lumii fotbalului: "Mi s-a pus eticheta de bad-boy. Nu există nicio problemă"

SuperLiga   |  13 Iulie 2024, 00:23
Mitriță, deloc deranjat de felul în care a fost privit de o parte a lumii fotbalului: "Mi s-a pus eticheta de bad-boy. Nu există nicio problemă"
Oferta primită de Ionel Culina imediat după despărțirea de Dinamo: ”L-am contactat imediat! Luni stabilim detaliile”

Fotbal   |  12 Iulie 2024, 23:24
Oferta primită de Ionel Culina imediat după despărțirea de Dinamo: ”L-am contactat imediat! Luni stabilim detaliile”
Motivul pentru care Mitriță nu a fost titular la duelul cu Hermannstadt. Universitatea Craiova, amenințări în direcția FRF

SuperLiga   |  12 Iulie 2024, 22:14
Motivul pentru care Mitriță nu a fost titular la duelul cu Hermannstadt. Universitatea Craiova, amenințări în direcția FRF
Mesajul celui mai vechi angajat de la Dinamo la despărțirea de club: ”E cel mai greu”

SuperLiga   |  12 Iulie 2024, 21:56
Mesajul celui mai vechi angajat de la Dinamo la despărțirea de club: ”E cel mai greu”
MM Stoica a confirmat noul transfer de la FCSB: ”Vine!”. Detaliile afacerii rezolvate de Becali

SuperLiga   |  12 Iulie 2024, 21:39
MM Stoica a confirmat noul transfer de la FCSB: ”Vine!”. Detaliile afacerii rezolvate de Becali
OFICIAL | U Cluj a transferat golgheterul unei echipe din Liga 2

SuperLiga   |  12 Iulie 2024, 21:20
OFICIAL | U Cluj a transferat golgheterul unei echipe din Liga 2
Adrian Mihalcea, după ce Slobozia a debutat cu victorie în Superligă: ”Azi suntem bucuroși, de mâine ne pregătim”. Ce a spus marcatorul Purece

SuperLiga   |  12 Iulie 2024, 20:53
Adrian Mihalcea, după ce Slobozia a debutat cu victorie în Superligă: ”Azi suntem bucuroși, de mâine ne pregătim”. Ce a spus marcatorul Purece
Unde poţi vedea România-Olanda online, la TV sau în aer liber, meciul din optimile EURO 2024

BAC 2024. Încep probele scrise la examenul de Bacalaureat. Ce reguli noi trebuie să respecte candidaţii

Alimentele care scad glicemia. Puţini ştiu cât de benefice sunt
Alimentele care scad glicemia. Puţini ştiu cât de benefice sunt
Alimentele care scad glicemia. Puţini ştiu cât de benefice sunt
A fost stabilită finala de la Wimbledon! Novak Djokovic poate scrie istorie
Tenis   |  00:37
A fost stabilită finala de la Wimbledon! Novak Djokovic poate scrie istorie
Marius Măldărășanu amenință cu plecarea de la Hermannnstadt: ”Săptămâna viitoare va fi una de gânduri!”. Care e motivul invocat
SuperLiga   |  00:28
Marius Măldărășanu amenință cu plecarea de la Hermannnstadt: ”Săptămâna viitoare va fi una de gânduri!”. Care e motivul invocat
Mitriță, deloc deranjat de felul în care a fost privit de o parte a lumii fotbalului: "Mi s-a pus eticheta de bad-boy. Nu...
SuperLiga   |  00:23
Mitriță, deloc deranjat de felul în care a fost privit de o parte a lumii fotbalului: "Mi s-a pus eticheta de bad-boy. Nu există nicio problemă"
Mihai Rotaru, detalii despre întâlnirea în urma căreia ar putea da în judecată FRF: ”Le-am reprezentat și pe FCSB, Rapid, CFR!”
SuperLiga   |  00:16
Mihai Rotaru, detalii despre întâlnirea în urma căreia ar putea da în judecată FRF: ”Le-am reprezentat și pe FCSB, Rapid, CFR!”
Gâlcă, mesaj direct pentru jucătorii săi după remiza cu Hermannstadt: ”Eu sunt ăla cu personalitate în vestiar!”. Ce spune de...
SuperLiga   |  23:49
Gâlcă, mesaj direct pentru jucătorii săi după remiza cu Hermannstadt: ”Eu sunt ăla cu personalitate în vestiar!”. Ce spune de absența lui Mitriță din primul 11
FC Hermannstadt - Universitatea Craiova 0-0. Remiză albă la Sibiu în prima rundă
SuperLiga   |  23:27
FC Hermannstadt - Universitatea Craiova 0-0. Remiză albă la Sibiu în prima rundă
Oferta primită de Ionel Culina imediat după despărțirea de Dinamo: ”L-am contactat imediat! Luni stabilim detaliile”
Fotbal   |  23:24
Oferta primită de Ionel Culina imediat după despărțirea de Dinamo: ”L-am contactat imediat! Luni stabilim detaliile”
Bursa transferurilor > Transferuri la foc automat în SuperLigă. Rapid a dat lovitura cu Cristi Manea, FCSB și CFR și-au...
Fotbal   |  22:43
Bursa transferurilor > Transferuri la foc automat în SuperLigă. Rapid a dat lovitura cu Cristi Manea, FCSB și CFR și-au vândut cei mai buni jucători!
Rezultate / Clasamente