What do you think?
Rate this book
Le Roman de l'adolescent myope
"Puisque je suis resté seul, j'ai décidé de me mettre à écrire aujourd'hui même Le Roman de l'adolescent myope. J'y travaillerai chaque après-midi. Je n'ai pas besoin d'inspiration ; il faut que j'écrive ma vie, et ma vie, je la connais ; quant au roman, j'y pense depuis longtemps." Voici décrit dès les premières phrases le projet de ce livre, où le narrateur, un adolescent précoce et tourmenté dans la Bucarest du début du siècle, dévoile - avec précision et presque impudeur - son quotidien : les travers de ses profs, les complots des élèves, leurs convoitises sexuelles, les premiers exploits erotiques, la découverte de sa propre altérité... mais aussi la nécessité d'écrire, qui lui est chevillée au corps. Retrouvé voici peu dans un grenier de Bucarest, ce roman - écrit alors même que Mircea Eliade avait l'âge de son héros - est aussi un inestimable document sur le grand écrivain qui fut lui-même cet adolescent de génie qu'il nous révèle en faisant mine de le découvrir.
256 pages, Paperback
First published January 1, 1989
About the author
Mircea Eliade
459 books2,478 followersRomanian-born historian of religion, fiction writer, philosopher, professor at the University of Chicago, and one of the pre-eminent interpreters of world religion in the last century. Eliade was an intensely prolific author of fiction and non-fiction alike, publishing over 1,300 pieces over 60 years. He earned international fame with LE MYTHE DE L'ÉTERNAL RETOUR (1949, The Myth of the Eternal Return), an interpretation of religious symbols and imagery. Eliade was much interested in the world of the unconscious. The central theme in his novels was erotic love.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 196 reviews
March 1, 2019
An inner world of an adolescent: the world of naive fears and immeasurable ambitions – Mircea Eliade tells the story marvelously.
The adolescent boy wants to write an autobiographical novel and to put there all his friends and all his modest life experience…
Angst of youth, indecisiveness, doubts reign over protagonist and he desperately whishes to escape the routine of day-to-day existence…
And the boy excruciatingly tries to find his true identity and discover the mystery of his unique soul…
Time flies fast and every new day brings some fresh experience… The boy grows up and changes so he starts seeing the world with different eyes… Schooldays are over and it’s time for all the friends to go their separate ways.
Anyway, it’s always better to be young and naïve than to be old and wise.
The adolescent boy wants to write an autobiographical novel and to put there all his friends and all his modest life experience…
The fact is that The Novel of the Short-Sighted Adolescent will be a series of vignettes, impressions, portraits, conclusions about school life and the adolescent soul. This might seem dull and analytical; particularly the word ‘conclusions’.
Angst of youth, indecisiveness, doubts reign over protagonist and he desperately whishes to escape the routine of day-to-day existence…
All my friends tell me that they’ve wanted to run away as well. But in my case, running away isn’t just a passing desire for adventure, or a childish capitulation to the drudgery of school. I have to run away because of an inner necessity that I don’t understand, but which has seized control of my will. Otherwise I feel that it will tear my soul apart, that I’ll suffocate. I feel the need to live the way I want, to struggle.
And the boy excruciatingly tries to find his true identity and discover the mystery of his unique soul…
But I know that everything I’ve written up till now can’t be true. I know there is such a thing as a single soul, and that it is reflected in thousands of fleeting viewpoints. That behind every consciousness lies this single soul. That there are many times when strange states of consciousness slip through, but they are temporary, and can be set aside by the simplest self-examination.
So I sense that within me there exists a single soul. But how do I go about reaching it? The task seems so impossible that it fills me with dread.
Time flies fast and every new day brings some fresh experience… The boy grows up and changes so he starts seeing the world with different eyes… Schooldays are over and it’s time for all the friends to go their separate ways.
Anyway, it’s always better to be young and naïve than to be old and wise.
January 14, 2016
Romanul surprinde indignarea şi angoasa fără preget a adolescentului interbelic cu preocupări intelectuale. Stau şi mă întreb, ca mulţi alţii de altfel, ce anume îi face pe adolescenţi -ori pe oameni- indignaţi? Căci indignarea lui Eliade, lupta sa metafizică împotriva lăuntrului său nu are o cauza. Împotriva cui lansăm acest sentiment de revoltă? Împotriva vieţii? Dar ce dorim noi de la viaţă? Sau... ce doreşte viaţa de la noi?
Oricum, "confesiunea" este de interes maxim, deoarece nu e nici estetică şi nici lirică, autorul spovedindu-se sincer, neavând intenţia de a publica vreodată romanul (acesta fiind găsit într-un sipet al arhivelor naţionale câteva decenii mai târziu). Interesantă şi proiecţia adolescentului asupra viitorului său, un adolescent a cărui "spermă a gândurilor va rodi brazde nesfârşite".
Subiectiv fiind, romanul mi-a transmis, pe cai necunoscute mie, o stare de angoasă, căci naratorul luptă, se zbuciumă, dar nu ştie împotriva cui. Eu cred că răscrucea revoltei fără cauza are rădăcini gnoseologice.
Andrei Tamaş,
3 decembrie 2015
Oricum, "confesiunea" este de interes maxim, deoarece nu e nici estetică şi nici lirică, autorul spovedindu-se sincer, neavând intenţia de a publica vreodată romanul (acesta fiind găsit într-un sipet al arhivelor naţionale câteva decenii mai târziu). Interesantă şi proiecţia adolescentului asupra viitorului său, un adolescent a cărui "spermă a gândurilor va rodi brazde nesfârşite".
Subiectiv fiind, romanul mi-a transmis, pe cai necunoscute mie, o stare de angoasă, căci naratorul luptă, se zbuciumă, dar nu ştie împotriva cui. Eu cred că răscrucea revoltei fără cauza are rădăcini gnoseologice.
Andrei Tamaş,
3 decembrie 2015
May 22, 2020
Minunata carte a adolescenței mele. Am iubit mansarda lui Eliade ca și cum ar fi fost a mea.
"Nu-mi cunosc vecinii. De ce să-i cunosc? Niciunul nu are o fiică. Nu, asta nu poate fi scris în roman. Voi mărturisi, acolo, că imi dispretuiesc vecinii." (Mansarda)
"Nu mi-a placut să am prieteni. N-am vrut să-mi descopăr sufletul adolescenților livizi și melancolici. Mândria că port în mine o taină pe care n-o ghicește nimeni mi-ajungea." (Noiembrie)
"Iar anul meu e sterp de inutile efervescențe sentimentale și e gol de plicticoase și neputincioase pierderi de timp. Dar e anul meu, e anul voinței mele, pe care eu l-am dospit cu sângele meu și l-am însuflețit cu viața mea, și l-am călit cu gândurile mele. Roadele sunt ale mele și numai ale mele. Iar în noaptea aceasta, luminându-mi-se minunea, eu sunt mândru de minunea mea. Și mă slavesc pe mine, și îmi cânt lauda. Pentru ca eu sunt singurul stăpân al trupului, și eu sunt Dumnezeul sufletului meu. Unicul și atotputernicul stăpân, Dumnezeu." (Un an)
"Azi am citit cartea lui Ionel Teodoreanu: "Ulița copilăriei" și am plâns. Nu mi-a fost rușine: am plâns. M-am spălat repede cu apă rece pe față, ca să nu mă zărească cineva și să vadă un miop emoționat și lăcrimând.[...] Am plâns, dar am pus apoi cartea în raft și am râs." (Un prieten)
"Aș vrea să cuprind sufletul mansardei, pe care îl simt, care mi se apropie în singurătate numai mie. Atâția ani s-au scurs, cu tăceri, cu desfătări. Câte n-am visat eu din patul de lemn roșu... Nu trebuie să fiu trist dacă visurile au rămas vise, dacă eu n-am ajuns fermecător, dacă n-am cutreierat încă India, dacă nu s-a îndrăgostit nicio Marie Bashkirtseff de mine...Visez acum vise noi și dulci. Iar visele se strecoară în viața mea, și mie îmi par viață și altora le par vise." (Mansarda)
"Dar de unde am plecat? De la sufletul mansardei, poate. Ce fericit mă simt că uit tristeţea. Şi ce fericit sunt că voi scrie despre sufletul mansardei mele. Cum să nu-l cunosc şi să nu-l îndrăgesc, când am lăcrămat în atâtea amurguri aproape de el? Mi se descoperă numai mie. Îl ghicesc în fiecare carte, în fiecare cadră, în fiecare amintire. E întipărit pe ziduri, pe rafturi. [...] Vieţuiesc cu toate aceste umbre străvezii lângă mine, iar eu păşesc înainte, şi ele rămân în aceleaşi locuri, stinghere, când mansarda e luminată de prieteni. Atunci le zăresc, le zâmbesc numai lor. Nimeni nu le bănuieşte farmecul. Nimeni nu ştie că eu m-aş sufoca respirând alt văzduh decât acela al odăiţei în care am învăţat slovele pe o tăblie de carton. Când mă întorc din stradă, mângâi cu ochii zidurile. Sufletul lor se topeşte alături de al meu. Ce se va întâmpla dacă mansarda va fi stăpânită de altul!?..." (Mansarda)
“Mie mi-a plăcut întotdeauna să mă analizez pe hârtie. Nu reușesc întotdeauna să mă găsesc așa cum sunt, pentru că mă înfierbânt la scris și uit realitatea. Mai la fiecare pagină apar altul.” (Romanul unui om sucit, cap.II)
"Nu-mi cunosc vecinii. De ce să-i cunosc? Niciunul nu are o fiică. Nu, asta nu poate fi scris în roman. Voi mărturisi, acolo, că imi dispretuiesc vecinii." (Mansarda)
"Nu mi-a placut să am prieteni. N-am vrut să-mi descopăr sufletul adolescenților livizi și melancolici. Mândria că port în mine o taină pe care n-o ghicește nimeni mi-ajungea." (Noiembrie)
"Iar anul meu e sterp de inutile efervescențe sentimentale și e gol de plicticoase și neputincioase pierderi de timp. Dar e anul meu, e anul voinței mele, pe care eu l-am dospit cu sângele meu și l-am însuflețit cu viața mea, și l-am călit cu gândurile mele. Roadele sunt ale mele și numai ale mele. Iar în noaptea aceasta, luminându-mi-se minunea, eu sunt mândru de minunea mea. Și mă slavesc pe mine, și îmi cânt lauda. Pentru ca eu sunt singurul stăpân al trupului, și eu sunt Dumnezeul sufletului meu. Unicul și atotputernicul stăpân, Dumnezeu." (Un an)
"Azi am citit cartea lui Ionel Teodoreanu: "Ulița copilăriei" și am plâns. Nu mi-a fost rușine: am plâns. M-am spălat repede cu apă rece pe față, ca să nu mă zărească cineva și să vadă un miop emoționat și lăcrimând.[...] Am plâns, dar am pus apoi cartea în raft și am râs." (Un prieten)
"Aș vrea să cuprind sufletul mansardei, pe care îl simt, care mi se apropie în singurătate numai mie. Atâția ani s-au scurs, cu tăceri, cu desfătări. Câte n-am visat eu din patul de lemn roșu... Nu trebuie să fiu trist dacă visurile au rămas vise, dacă eu n-am ajuns fermecător, dacă n-am cutreierat încă India, dacă nu s-a îndrăgostit nicio Marie Bashkirtseff de mine...Visez acum vise noi și dulci. Iar visele se strecoară în viața mea, și mie îmi par viață și altora le par vise." (Mansarda)
"Dar de unde am plecat? De la sufletul mansardei, poate. Ce fericit mă simt că uit tristeţea. Şi ce fericit sunt că voi scrie despre sufletul mansardei mele. Cum să nu-l cunosc şi să nu-l îndrăgesc, când am lăcrămat în atâtea amurguri aproape de el? Mi se descoperă numai mie. Îl ghicesc în fiecare carte, în fiecare cadră, în fiecare amintire. E întipărit pe ziduri, pe rafturi. [...] Vieţuiesc cu toate aceste umbre străvezii lângă mine, iar eu păşesc înainte, şi ele rămân în aceleaşi locuri, stinghere, când mansarda e luminată de prieteni. Atunci le zăresc, le zâmbesc numai lor. Nimeni nu le bănuieşte farmecul. Nimeni nu ştie că eu m-aş sufoca respirând alt văzduh decât acela al odăiţei în care am învăţat slovele pe o tăblie de carton. Când mă întorc din stradă, mângâi cu ochii zidurile. Sufletul lor se topeşte alături de al meu. Ce se va întâmpla dacă mansarda va fi stăpânită de altul!?..." (Mansarda)
“Mie mi-a plăcut întotdeauna să mă analizez pe hârtie. Nu reușesc întotdeauna să mă găsesc așa cum sunt, pentru că mă înfierbânt la scris și uit realitatea. Mai la fiecare pagină apar altul.” (Romanul unui om sucit, cap.II)
April 18, 2017
Copilăria şi tinereţea unui spirit pur, independent, care rămânea corigent la diverse materii pentru că, în loc să memoreze lecţii şi definiţii uscate, îl citea pe Comte sau pe Balzac. Dacă v-a plăcut "Un om sfârşit" al lui Giovanni Papini (autor despre care Eliade va vorbi şi pe care, în decursul vieţii, avea să-l citească de trei ori în seria de opere complete, şi datorită căruia a învăţat limba italiană), vă va captiva cu siguranţă şi prima carte-confesiune a lui Eliade. Încă de la 14 ani ştia că destinul lui nu e acela de a avea 10 în catalog, că valoarea sa e dincolo de note. Corigenţele, umilinţele (pentru că avea colegi îngrămădiţi cu note mai mari decât el), le îndură, conştient că eventual se va înălţa într-o lume în care catalogul nu există. Ignoranţa lui totală faţă de programa şcolară era completată de zeci de ore de lecturi fără legătură cu şcoala, pe care sufletul său le căuta. "Dimineaţă am mâncat în 15 minute, iar seara o cană cu lapte, în rest, am citit", ne mărturiseşte copilul Eliade care avea, apoi, crescând, să-şi reducă numărul orelor de somn la doar patru ore! Şi asta ca o înfrângere, după ce îşi propusese iniţial să nu mai doarmă niciodată . A nu mai dormi - iată idealul unui om care avea limbajul spiritului unui Nietzsche, un erou (termen despre care va vorbi-n carte) care se lupta cu absolutul. Când te lupţi cu somnul, când cochetezi cu singurătatea, când ai ajuns pe culmile arzătoare ale spiritului, e o scandaloasă indecenţă să decazi în asemenea hal încât să te interesezi de o lecţie de geografie, să te bucuri ca un om mic, de o notă mare. Spre ruşinea mea, mi-l imaginam pe Eliade tocilarul clasic, care memora totul fără să fie pasionat de nimic. Mi-a plăcut chiar un articol de-al lui Cioran pe când cei doi erau colegi, în care îl blama pe Eliade că se apucă de toate pentru că nu e pasionat de nimic, titlu intitulat "Omul fără destin", articol pe care mai apoi Cioran îl regretă, admiţându-şi nebunia din tinereţe. Acum, după ce-am citit cartea "micului" Eliade, sunt şocat şi bucuros să văd că încă din copilărie, acest supraom ştia că are un drum propriu, că în vocabularul său nu există cuvântul lecţie, că e mai mult decât o dronă obedientă. Recomand această carte tuturor românilor care-şi respectă adevăratele valori şi tuturor oamenilor care văd dincolo de catedră. Fascinantă şi conversaţia sa din cafenea cu "profesorul de logică", referindu-se la Nae Ionescu, alt nume de care aflăm abia după ce ieşim din şcoli şi pe care nici profesorii nu-l cunosc, un geniu în esenţă pură, un exemplu despre cum trebuie să arate un îndrumător, un profesor care n-avea conduită universitară", tocmai pentru că era el însuşi o Universitate, sau, cum afirmă Petre Ţuţea: "Nae Ionescu scuipa inteligenţă, el nu se compara cu nimeni, era el însuşi", la fel cum Eliade n-a fost niciodată premiant, iar titlurile pe care le câştigă spre sfârşitul vieţii de la marile universităţi ale lumii, nu sunt altceva decât privilegiile acelor instituţii de a se premia pe ele însele cu decorarea lui Eliade. Mircea Eliade nu poate fi premiat, el e premiul ca atare.
"Nu mă înspăimântă nimic. Viaţa mă aţâţă ca o primăvară perversă. Nu voi lăsa să-mi scape nimic din cele ce mi-a făgăduit; în fiecare dimineaţă, voi renaşte. In fiecare noapte, mă voi dărui... Cerul e acum însângerat şi calm. Soarele se pogoară, alături de o pădure şi un râu. Ascult cum aleargă trenul însetat de văzduh. Câmpul cu roadă însămânţată mă tulbură. Ochii nu mi-i pot dezlipi de zarea către care aleargă trenul, neodihnit. Sufletul meu e aspru, vast şi senin; înapoia mea, îi bănuiesc pe ceilalţi; înainte, simt fluturări de meniri."
SFÂRŞIT
Clinceni, 1928
"Nu mă înspăimântă nimic. Viaţa mă aţâţă ca o primăvară perversă. Nu voi lăsa să-mi scape nimic din cele ce mi-a făgăduit; în fiecare dimineaţă, voi renaşte. In fiecare noapte, mă voi dărui... Cerul e acum însângerat şi calm. Soarele se pogoară, alături de o pădure şi un râu. Ascult cum aleargă trenul însetat de văzduh. Câmpul cu roadă însămânţată mă tulbură. Ochii nu mi-i pot dezlipi de zarea către care aleargă trenul, neodihnit. Sufletul meu e aspru, vast şi senin; înapoia mea, îi bănuiesc pe ceilalţi; înainte, simt fluturări de meniri."
SFÂRŞIT
Clinceni, 1928
May 29, 2012
I tried. I really did. But I got through Catcher in the Rye, and this is worse. I cannot identify with anything except:
- He makes a plan to study or do something… and gives it up to start reading more interesting books.
Perfect. I do that all the time. But you can't make a book out of that, and it shows up so little that it's quite negligible.
I stopped just before the halfway point, but already by that point he'd (in no particular order):
- Made a girl cry by trying to kiss her and then saying, 'I was just checking you were still pure/a good girl.' <- NOT COOL.
- Angsted about his horrendous appearance.
- Practiced self-flagellation (and it's described).
- Visited a brothel.
- Fantasized.
- Took a test.
- Planned to write a novel, made castles in the air about it… decided not to…
- Planned to study, decided to read instead.
- Practiced for a play which his class was putting on.
- Changed from one 'major' to another.
The only things I'd be able to take away from this book would be which books and authors to read (The Red and the Black, Honoré de Balzac), but to be honest I don't have the patience or the time to comb through this one to find the 'recommendations.'
I tried. I'm not going to worry about it any longer now.
May 9 to May 26 2012
- He makes a plan to study or do something… and gives it up to start reading more interesting books.
Perfect. I do that all the time. But you can't make a book out of that, and it shows up so little that it's quite negligible.
I stopped just before the halfway point, but already by that point he'd (in no particular order):
- Made a girl cry by trying to kiss her and then saying, 'I was just checking you were still pure/a good girl.' <- NOT COOL.
- Angsted about his horrendous appearance.
- Practiced self-flagellation (and it's described).
- Visited a brothel.
- Fantasized.
- Took a test.
- Planned to write a novel, made castles in the air about it… decided not to…
- Planned to study, decided to read instead.
- Practiced for a play which his class was putting on.
- Changed from one 'major' to another.
The only things I'd be able to take away from this book would be which books and authors to read (The Red and the Black, Honoré de Balzac), but to be honest I don't have the patience or the time to comb through this one to find the 'recommendations.'
I tried. I'm not going to worry about it any longer now.
May 9 to May 26 2012
May 12, 2012
Crap, crap and even more crap. What is this book supposed to teach high school freshmen? That whoring around, smoking and repeatedly failing math is supposed to make you some sort of tortured intellectual? Yeah, I don't think so. I think it's one of the worst books on my school reading list.
August 24, 2024
ADOLESCENȚA PROBLEMATICĂ
În încercarea de a se autodefini, un tânăr miop și perceput ca urât, însă a cărui spiritualități interioare atinge nivele de profunzime și sensibilitate înalte, se confruntă cu hibele unei societăți (reprezentate masiv de sistemul de învățământ) incongruente cu capacitățile sale intelectuale. Romanul prezintă un protagonist care încearcă, deci, să se autodefinească și să-și construiască o identitate intelectuală, în ciuda presiunilor și a obstacolelor externe.
Lucrarea e considerată esențială pentru înțelegerea evoluției literare a lui Eliade și a viziunii sale asupra identității și autenticității trăirii intelectuale. Deși romanul a fost scris în tinerețe (între 1921 și 1924, când Eliade era încă adolescent) și publicat postum (1989), acesta captează universalitatea experiențelor adolescentine, fiind considerat relevant chiar și astăzi, datorită onestității cu care sunt explorate frământările tânărului erou.
În încercarea de a se autodefini, un tânăr miop și perceput ca urât, însă a cărui spiritualități interioare atinge nivele de profunzime și sensibilitate înalte, se confruntă cu hibele unei societăți (reprezentate masiv de sistemul de învățământ) incongruente cu capacitățile sale intelectuale. Romanul prezintă un protagonist care încearcă, deci, să se autodefinească și să-și construiască o identitate intelectuală, în ciuda presiunilor și a obstacolelor externe.
Lucrarea e considerată esențială pentru înțelegerea evoluției literare a lui Eliade și a viziunii sale asupra identității și autenticității trăirii intelectuale. Deși romanul a fost scris în tinerețe (între 1921 și 1924, când Eliade era încă adolescent) și publicat postum (1989), acesta captează universalitatea experiențelor adolescentine, fiind considerat relevant chiar și astăzi, datorită onestității cu care sunt explorate frământările tânărului erou.
February 2, 2023
I'm praying that I won't be bitchless like this man
November 4, 2022
Nu, nu îmi pasă că am citit numai prima parte, fără Guadeamus, pentru că m-am chinuit destul. Mi-a fost chinuit întregul suflet și întreaga conștiință.
Cele două stele le-am acordat nu din pricina faptului că a fost o lectură pt școală, sau am fost obligată să o citesc, etc... I-am dat cărții un review atât de jos pentru că este inadecvată, rușinoasă chiar, iar tânărul Mircea Eliade era un pervert. Da. Haideți. Sunt gata să lupt. Sunt gata să îmi iau și maceta dacă trebuie, dar nu îmi schimb opinia. Mircea. Eliade. Era. Un Pervert.
Capitolul Sâmbătă, partea III, cartea 1 ? Dezgustător. Felul de carte care mă face nu numai să mă simt incomod, dar chiar revoltată.
,,Fac asta nu pentru că îmi place, ci pentru că așa trebuie în viața mea de bărbat 😎😎😑💪💪👍"
Bitch stfu mai bine comiteai suicid când vroiai atunci în clasa a zecea și fsio problema rezolvată bratan
Ok nu e ceva chiar atât de oribil, dar DE CE se dă aceasta carte adolescenților de clasa a zecea drept ,,lectură de patrimoniu cultural român ✊" ???? Și vă rog să nu înceapă nimeni cu ,,vai dar ei is mari deja, maturi cu totul la liceu🥺🥺." Nu. Asta nu înseamnă că o lectură de tipul acesta, care include alcool, țigări și prostituție nu poate avea o influență negativă pentru adolescenți, mai ales la vârsta când sunt ușor manipulați de lumea înconjurătoare.
Unicul fapt care m-a convins să îi dau cărții doua stele, in loc de numai una, a fost perspectiva interesanta pe care ne-o aduce tuturora asupra vieții cotidiene românești din anii 20'. Interesant. Am învățat multișoare lucruri noi despre principiile fundamentale ale oamenilor de atunci, despre obiceiuri/cutume, despre ce era și ce nu era adecvat pe atunci. Întradevăr interesant.
În rest ? Foarte, dar foarte, mediocru. Și sinceră să fiu, nici nu cred că Mircea Eliade e un autor ATÂT de talentat, adică ???? Ok ???? Bine ???? Poate lega și el câteva cuvinte despre viața și sentimente și chestii ? Asta nu înseamnă că eu trebuie să îl citesc.
Fie, cred că intenția ar fi fost de a ne da o cu totul altă perspectiva asupra României ,,vechi" și de a ne face mai conștienți de lectură românească. Și totuși consider că există multe alte cărți care ar fi putut înlocui ,,Romanul Adolescentului Miop" cu același succes.
Ei bine,
Oricum o sa termin cartea cândva (am in vedere Guadeamus). Am cumpărat întreaga carte. Însă nu acum. Nu la vârsta mea. Mai aștept.
Update 04 noiembrie 22: nah fuck this carte de o stea
Shit book
Nu recomand
Cele două stele le-am acordat nu din pricina faptului că a fost o lectură pt școală, sau am fost obligată să o citesc, etc... I-am dat cărții un review atât de jos pentru că este inadecvată, rușinoasă chiar, iar tânărul Mircea Eliade era un pervert. Da. Haideți. Sunt gata să lupt. Sunt gata să îmi iau și maceta dacă trebuie, dar nu îmi schimb opinia. Mircea. Eliade. Era. Un Pervert.
Capitolul Sâmbătă, partea III, cartea 1 ? Dezgustător. Felul de carte care mă face nu numai să mă simt incomod, dar chiar revoltată.
,,Fac asta nu pentru că îmi place, ci pentru că așa trebuie în viața mea de bărbat 😎😎😑💪💪👍"
Bitch stfu mai bine comiteai suicid când vroiai atunci în clasa a zecea și fsio problema rezolvată bratan
Ok nu e ceva chiar atât de oribil, dar DE CE se dă aceasta carte adolescenților de clasa a zecea drept ,,lectură de patrimoniu cultural român ✊" ???? Și vă rog să nu înceapă nimeni cu ,,vai dar ei is mari deja, maturi cu totul la liceu🥺🥺." Nu. Asta nu înseamnă că o lectură de tipul acesta, care include alcool, țigări și prostituție nu poate avea o influență negativă pentru adolescenți, mai ales la vârsta când sunt ușor manipulați de lumea înconjurătoare.
Unicul fapt care m-a convins să îi dau cărții doua stele, in loc de numai una, a fost perspectiva interesanta pe care ne-o aduce tuturora asupra vieții cotidiene românești din anii 20'. Interesant. Am învățat multișoare lucruri noi despre principiile fundamentale ale oamenilor de atunci, despre obiceiuri/cutume, despre ce era și ce nu era adecvat pe atunci. Întradevăr interesant.
În rest ? Foarte, dar foarte, mediocru. Și sinceră să fiu, nici nu cred că Mircea Eliade e un autor ATÂT de talentat, adică ???? Ok ???? Bine ???? Poate lega și el câteva cuvinte despre viața și sentimente și chestii ? Asta nu înseamnă că eu trebuie să îl citesc.
Fie, cred că intenția ar fi fost de a ne da o cu totul altă perspectiva asupra României ,,vechi" și de a ne face mai conștienți de lectură românească. Și totuși consider că există multe alte cărți care ar fi putut înlocui ,,Romanul Adolescentului Miop" cu același succes.
Ei bine,
Oricum o sa termin cartea cândva (am in vedere Guadeamus). Am cumpărat întreaga carte. Însă nu acum. Nu la vârsta mea. Mai aștept.
Update 04 noiembrie 22: nah fuck this carte de o stea
Shit book
Nu recomand
June 9, 2020
"Romanul adolescentului miop"
Mircea Eliade
Roman în roman, pentru adolescenți și nu doar. Unul despre și pentru suflet, frământat, când abia descoperi ce înseamnă sentimentele, bucătăria lor, stângaci, dar cu speranțe, înveți să le manevrezi, perioada când nu mai ai sufleuri (părinții).
Tânăr, cu inițiativa de a scrie un roman care ar putea să îl scape de corigență, trece prin tentative eșuate de a găsi subiectul perfect pentru a concepe unul de succes. Îl disperă digresiunile constante, pe care de altfel, uneori, singur și le crează, intermitențe lipsite de gust.
Fără să-și dea seama, Eliade, scriind jurnalul, intuitiv și-a indeplinit visul adolescentin, unul reflexiv, despre asemănarea timpului, un secol mai târziu, avem aceleași trăiri, sentimente neschimbate. Rămân cu senzația că, totuși nu suntem atât de diferiți până la urmă.
Pregătiți fotoliul, ceaiul căci veți ajunge în intimitatea și sinceritatea autorului, desculți veți păși alături de el într-o adolescență în care am pipăit cu toții, făcând cunoștință cu propriile emoții, nefericiți, stânjeniți, disperați să ni se spuna " Bravo, ai reușit!".
Miopi, la propiu sau la figurat, toți am fost. Purtați sau nu ochelari, romanul o să îl lecturați scufundați în amintirile propriilor lupte, unde dragonul întruchipat de examene și școală o să fie pietrificat de iubiri și filosofii, una dintre care am avut-o și eu în acea perioadă- să fii tu sau să te asemeni cuiva?!
☀️ Nici nu mai înțelegeam acum rostul hotărârilor mele de a-mi găsi sufletul. Dacă sufletul meu nu e unul, ci o infinitate, cum l-aș recunoaște pe cel adevărat?
#sieuiubescsicitescliteraturaromana #mirceaeliade #citimpentruschimbare #romanuladolescentuluimiop
Mircea Eliade
Roman în roman, pentru adolescenți și nu doar. Unul despre și pentru suflet, frământat, când abia descoperi ce înseamnă sentimentele, bucătăria lor, stângaci, dar cu speranțe, înveți să le manevrezi, perioada când nu mai ai sufleuri (părinții).
Tânăr, cu inițiativa de a scrie un roman care ar putea să îl scape de corigență, trece prin tentative eșuate de a găsi subiectul perfect pentru a concepe unul de succes. Îl disperă digresiunile constante, pe care de altfel, uneori, singur și le crează, intermitențe lipsite de gust.
Fără să-și dea seama, Eliade, scriind jurnalul, intuitiv și-a indeplinit visul adolescentin, unul reflexiv, despre asemănarea timpului, un secol mai târziu, avem aceleași trăiri, sentimente neschimbate. Rămân cu senzația că, totuși nu suntem atât de diferiți până la urmă.
Pregătiți fotoliul, ceaiul căci veți ajunge în intimitatea și sinceritatea autorului, desculți veți păși alături de el într-o adolescență în care am pipăit cu toții, făcând cunoștință cu propriile emoții, nefericiți, stânjeniți, disperați să ni se spuna " Bravo, ai reușit!".
Miopi, la propiu sau la figurat, toți am fost. Purtați sau nu ochelari, romanul o să îl lecturați scufundați în amintirile propriilor lupte, unde dragonul întruchipat de examene și școală o să fie pietrificat de iubiri și filosofii, una dintre care am avut-o și eu în acea perioadă- să fii tu sau să te asemeni cuiva?!
☀️ Nici nu mai înțelegeam acum rostul hotărârilor mele de a-mi găsi sufletul. Dacă sufletul meu nu e unul, ci o infinitate, cum l-aș recunoaște pe cel adevărat?
#sieuiubescsicitescliteraturaromana #mirceaeliade #citimpentruschimbare #romanuladolescentuluimiop
February 10, 2017
"I don't want to be mediocre, this is the fear of my soul and my body" said Mircea Eliade in on of his journals. This novel prove again that he overpass this fear and put together a sum of feelings that he shape them into a diamond. The novel is gorgeous, I recommend this to every teenager that has dilemmas and problems passing trough this age. Excellent book.
May 29, 2017
Am crezut ca nu se mai termina =)))
A fost ok, mai ok decat celelalte carti scrise de Eliade, dar nici asta nu m-a impresionat (desi toata lumea il lauda - si romanul, si autorul).
A fost ok, mai ok decat celelalte carti scrise de Eliade, dar nici asta nu m-a impresionat (desi toata lumea il lauda - si romanul, si autorul).
October 3, 2022
cine pula mea a zis ca e o idee buna ca aceasta carte sa fie data de studiat la filo sa-mi bag???? efectiv omul asta plange atat de mult de nimic incat restul jumatatii din carte am citit doar rezumatul pe capitole si acolo tot plange dar nu fiindca e miop, ci fiindca n-are femeie si se termina cu el si un prieten plangand efectiv ce pula mea???
February 8, 2019
Mi-am amintit ieri că am citit Romanul... prin liceu. Nici nu mai știu dacă l-am terminat. Alături de Ultima noapte de dragoste... a lui Camil Petrescu, a fost una dintre puținele cărți din viață pe care am simțit cu adevărat că vreau să o izbesc de toți pereții. De ce m-a râcâit atât de mult Eliade? Nu mai țin minte exact. Cred ca întreaga lui personalitate era de vină. Cred că mi s-a părut o ființă absolut seacă și scârboasă. Cred că l-am luat prea în serios. Tare aș vrea să intru în mintea versiunii mele de adolescentă și să știu ce era pe acolo.
Poate acum că am mai crescut, Eliade mi s-ar părea altfel și aș fi mai tolerantă față de el. Sau poate l-aș urî și mai tare, pentru că am trecut de mult timp de angstul adolescentin. Oricum, nu mă simt în stare să îi mai dau încă o șansă vreodată.
Poate acum că am mai crescut, Eliade mi s-ar părea altfel și aș fi mai tolerantă față de el. Sau poate l-aș urî și mai tare, pentru că am trecut de mult timp de angstul adolescentin. Oricum, nu mă simt în stare să îi mai dau încă o șansă vreodată.
September 12, 2022
This book is lowkey sexist LMAO
May 18, 2016
This rediscovered Romanian classic is what you might get if a teenage Adrian Mole was studying for a philosophy degree. Before picking this up I knew of Mircea Eliade as a commentator on world religions. I didn’t realize he also wrote a number of novels. This is particularly special in that it’s a lost manuscript he wrote as a teenager; it was only discovered in a Bucharest attic after his death in the 1980s. The novel’s chief detriments – the repetitive nature of the sections about his schooling, and his obsessive introspection – are also, ironically, what make it most true to the adolescent experience. This is also an impressively “meta” document, with its protagonist frequently pondering what kind of book he’s writing. It is impossible not to admire this playful piece of fiction; at the very least, one can see it as a scholar’s early exercise in soul-searching. I’d recommend it to fans of Elena Ferrante’s My Brilliant Friend and Melanie Sumner’s How to Write a Novel.
See my full review at Nudge.
See my full review at Nudge.
May 17, 2023
18+ content.
This is one of the worst books I've ever read. It encourages misogyny, racism and suicide. The main character is a depressed teenager who enjoys whipping himself with a whip hidden behind his journals. There is a detailed description of the utter delight brought by the feeling of fresh blood trickling down his back and how wonderful inducing pain is (Kinky, I know). The protagonist also, being a respectable sixteen-year-old, frequents brothels. He contemplates killing himself because he may repeat the school year. There is a passage in which it is said that women, inferior to men as they are, should be treated as slaves.
Yeah, kids, let's discuss this amazing piece of literature from which you have so much to learn!
This is one of the worst books I've ever read. It encourages misogyny, racism and suicide. The main character is a depressed teenager who enjoys whipping himself with a whip hidden behind his journals. There is a detailed description of the utter delight brought by the feeling of fresh blood trickling down his back and how wonderful inducing pain is (Kinky, I know). The protagonist also, being a respectable sixteen-year-old, frequents brothels. He contemplates killing himself because he may repeat the school year. There is a passage in which it is said that women, inferior to men as they are, should be treated as slaves.
Yeah, kids, let's discuss this amazing piece of literature from which you have so much to learn!
August 6, 2013
Disappointed by how misogynistic Eliade is -- I still like his works, but my taste-buds have been altered somewhat. Bitter.
November 14, 2022
are nevoie de therapy
May 6, 2022
"Knjige te teraju da inteligentno gubiš vreme" kaže naš pisac i hvala im na tome 🙃!
3⭐️, jer je previše zapadao u težinu i filozofiju na posljednjih 50 strana za jednog adolescenta!
3⭐️, jer je previše zapadao u težinu i filozofiju na posljednjih 50 strana za jednog adolescenta!
September 15, 2012
* As suferi mai mult daca as fi respins. Iar eu vreau sa inving intotdeauna. De aceea ma arat retras, dispretuitor. Nadajduiesc intr-un timp cand munca ma va inalta destul ca sa atrag privirile. Suferintele mele-pana atunci-nu le va cunoaste nimeni.
**Aceasta e deosebirea intre mine si el: ca unul viseaza o fericire si o asteapta, iar altul se chinuie s-o ajunga fata sa se gandeasca asupra ei.
***Unde imi era hotararea de a ma arata lumii asa cum sunt, constient de superioritatea mea si de nerozia contemporanilor mei?
****Dar, poate, nu stiu nimic. Ma simt atat de zapacit cand ma trudesc sa aflu ceva din sufletul meu. Ar trebui ca la toamna sa incep sa studiez atent psihologia. Poate, daca m-as cunoaste, lucrurile s-ar petrece altfel. E foarte greu sa ma cunosc pe mine insumi. Nu ma pot analiza serios pentru ca imi trec alte ganduri prin minte tocmai cand am nevoie de mai multa patrundere. Apoi, nu stiu de unde sa incep. E foarte usor sa spui: "cunoaste-te pe tine insuti!" Dar as vrea sa-l stiu pe acela care a priceput ceva cand a incercat sa se cunoasca pe sine.
***** Dar, in toamnele reci si umede, cat sunt de fericit in singuratate...privesc in jarul sobei de zid si gandesc: poate, la toamna, nu voi mai privi singur jaratecul si nu voi mai asculta singur vantul... Apoi rad si imi spun: de cate toamne nu gandesc acelasi lucru?..
****** Voiam, insa, ca-pana atunci- sa nu tradez nimic din zbuciumul, din intunecimile si flacarile sufletului meu. [...]
Voiam sa trec printre semeni neluat in seama. Sa fiu crezut un adolescent urat si plicticos- si cu toate acestea sa am cugetul si sufletul desprinse din stanca. Sa izbucnesc dintr-o data, coplesind turma taratorilor si uluind neputinta celor cari m-au cunoscut si m-au dispretuit. Sa-i biciuesc si sa le necinstesc fetele si sa ma desfat simtindu-mi trupul galgaind de viata rodnica si creatoare.
Nu mi-a placut sa am prieteni. N-am vrut sa-mi descopar sufletul adolescentilor livizi si melancolici. Mandria ca port in mine o taina pe care n-o ghiceste nimeni mi-ajungea.
Si gandul ca coi infricosa candva cetele oamenilor de carne- ma imbata. Eu stiam cine sunt. Si lucrul acesta imi umplea sufletul cu o nemarginita incredere si ma silea sa-mi incordez bratele ca pentru lupta. Cu atat mai mult cu cat nimeni nu banuia cine sunt si ce voi putea ajunge.
...Dar n-a fost asa. Mi-am cautat si eu, ca toti oamenii slabi, prieteni. Mi-am descoperit si eu sufletul cersind mangaiere si sprijin. Am tradat colturi din taina mea si am lasat sa se vada ceea ce nu trebuia sa cunosc decat eu. M-am vrut neindurat. Si n-am izbutit. Am fost schimbacios si plin de compromisuri, ca orice adolescent. Am facut si eu glume, am ras si eu mai mult decat era nevoie, mi-am risipit si eu timpul in vorba cu colegi imbecili si prieteni plictisitori, am dormit si eu opt ore ca toti ceilalti, am ratacit si eu seara, pe strazi ,murmurand confesiuni[...]
Si nu numai atat. Am nesocotit cea mai frumoasa hotarare a mea: aceea de a pastra in mine, pana la desavarsire, tot ceea ce nazuiam sa impart mai tarziu celorlalti.
******* Trebuie sa ma cunosc. Trebuie sa stiu odata sigur cine sunt si ce vreau. Am amanat mereu lucrul acesta pentru ca mi-era teama. Mi-era teama ca nu voi izbuti sa-mi luminez sufletul, sau ca lumina ce va aluneca asupra-i sa nu ma indurereze. Eu mi-am inchipuit anumite lucruri despre mine insumi. Ce se va intampla daca acestea nu exista aievea? Daca ele n-au fost decat o parere?
******** ...Un an. Si ma simt atat de incurcat in fata caietului acesta. Ce sa scriu? Ce a fost esential pentru mine in timp de un an? Au trecut asa, fapte dupa fapte- si m-au miscat, si apoi le-am uitat. Am citit mereu si am scris. Si am ramas tot mai singur. Ceilalti s-au oprit in locuri pe care cugetul meu nu are sa le cerceteze. M-au lasat sa pasesc inainte, singur. Unii ma privesc cu neincredere. Si eu m-am inchis tot mai mult in mine. Si n-am gasit nici un suflet prieten- prieten cu adevarat.
********A trecut un an si mi-au ramas prea putine amintiri. Cu atat mai bine. Ce sa fac cu amintirile? amintirile sunt icoanele timpului pierdut. Eu nu mi-am pierdut timpul. Am muncit.[...]
Si fiecare ma invinuieste de monotonie si imi spune ca sunt soarec de biblioteca. Dar ei nu cunosc nici patima mea, nici indoielile, nici zbuciumul, nici lupta, nici biruinta mea.
********MI-am parasit prietenii si ei m-au parasit. Cand ne intalnim- radem, ne laudam si ne intrebam de viitor, ca si mai inainte. Dar parca eu nu stiu ca toate acestea le facem pentru ca nu putem face altfel? Si ca nimic din ceea ce traia altadata comun in sufletele noastre nu mai traieste acum?[...]
Si atatea chipuri pe care nu le voi mai vedea, atatea obiceiuri pe care le voi uita, ca sa-mi insusesc altele...
Si chiar adolescenta aceasta in care am vietuit, m-am balacit si m-am revoltat- acum o voi lasa in urma, ca sa patrund in grupuri de tineri parosi si ingamfati. Sunt ispitit sa ma intristez[...]
Nu stiu ce va fi cu mine dincolo. Voi mai intalni prieteni? Va trebui sa ma schimb iarasi, din adancuri, si sa ma privesc in oglinda fara sa ma recunosc?
*********Trebuie sa ma schimb? Trebuie sa ma pogor in strada si sa intind bratele, culegand ajutor si dragoste? Trebuie sa-mi castig prieteni?
Ceea ce inteleg eu acum imi indurereaza fiinta pana la maduva. Oare, am ajuns atat de neputincios incat o noapte de vara sa ma destrame intr-atat?
Cat as vrea sa stiu ce voi simti si voi gandi eu in vara viitoare... si cat as vrea sa stiu daca atunci sufeltu-mi va ingadui sa plang...
**********Dar nu inteleg mistica, desi m-am convins demult ca mistica nu trebuie inteleasa. Nu ma pot apropia efectiv de duhul sfintilor- pentru ca mi-e teama sa nu ma conving din autosugestie, din dorinta convingerii, iar nu din evindeta adevarurilor[...]
Nici nu stiu daca ceea ce imi lipseste e credinta. De cate ori ma gandesc la cuvantul acesta: credinta, ma simt nemultumit, insultat chiar. Nu pot accepta credinta in Dumnezeu, in Mantuitor, in Sfinti, in Biserica. Inainte, aceasta atitudine fatisa ma multumea. Acum, insa, sunt nelinistit; daca credinta inseamna altceva? daca eu nu am ajuns inca a dibui talcul credintei si iau superstitia inspaimantata in locul unui fapt sublim de care ma aflu, inca, prea departe?
**Aceasta e deosebirea intre mine si el: ca unul viseaza o fericire si o asteapta, iar altul se chinuie s-o ajunga fata sa se gandeasca asupra ei.
***Unde imi era hotararea de a ma arata lumii asa cum sunt, constient de superioritatea mea si de nerozia contemporanilor mei?
****Dar, poate, nu stiu nimic. Ma simt atat de zapacit cand ma trudesc sa aflu ceva din sufletul meu. Ar trebui ca la toamna sa incep sa studiez atent psihologia. Poate, daca m-as cunoaste, lucrurile s-ar petrece altfel. E foarte greu sa ma cunosc pe mine insumi. Nu ma pot analiza serios pentru ca imi trec alte ganduri prin minte tocmai cand am nevoie de mai multa patrundere. Apoi, nu stiu de unde sa incep. E foarte usor sa spui: "cunoaste-te pe tine insuti!" Dar as vrea sa-l stiu pe acela care a priceput ceva cand a incercat sa se cunoasca pe sine.
***** Dar, in toamnele reci si umede, cat sunt de fericit in singuratate...privesc in jarul sobei de zid si gandesc: poate, la toamna, nu voi mai privi singur jaratecul si nu voi mai asculta singur vantul... Apoi rad si imi spun: de cate toamne nu gandesc acelasi lucru?..
****** Voiam, insa, ca-pana atunci- sa nu tradez nimic din zbuciumul, din intunecimile si flacarile sufletului meu. [...]
Voiam sa trec printre semeni neluat in seama. Sa fiu crezut un adolescent urat si plicticos- si cu toate acestea sa am cugetul si sufletul desprinse din stanca. Sa izbucnesc dintr-o data, coplesind turma taratorilor si uluind neputinta celor cari m-au cunoscut si m-au dispretuit. Sa-i biciuesc si sa le necinstesc fetele si sa ma desfat simtindu-mi trupul galgaind de viata rodnica si creatoare.
Nu mi-a placut sa am prieteni. N-am vrut sa-mi descopar sufletul adolescentilor livizi si melancolici. Mandria ca port in mine o taina pe care n-o ghiceste nimeni mi-ajungea.
Si gandul ca coi infricosa candva cetele oamenilor de carne- ma imbata. Eu stiam cine sunt. Si lucrul acesta imi umplea sufletul cu o nemarginita incredere si ma silea sa-mi incordez bratele ca pentru lupta. Cu atat mai mult cu cat nimeni nu banuia cine sunt si ce voi putea ajunge.
...Dar n-a fost asa. Mi-am cautat si eu, ca toti oamenii slabi, prieteni. Mi-am descoperit si eu sufletul cersind mangaiere si sprijin. Am tradat colturi din taina mea si am lasat sa se vada ceea ce nu trebuia sa cunosc decat eu. M-am vrut neindurat. Si n-am izbutit. Am fost schimbacios si plin de compromisuri, ca orice adolescent. Am facut si eu glume, am ras si eu mai mult decat era nevoie, mi-am risipit si eu timpul in vorba cu colegi imbecili si prieteni plictisitori, am dormit si eu opt ore ca toti ceilalti, am ratacit si eu seara, pe strazi ,murmurand confesiuni[...]
Si nu numai atat. Am nesocotit cea mai frumoasa hotarare a mea: aceea de a pastra in mine, pana la desavarsire, tot ceea ce nazuiam sa impart mai tarziu celorlalti.
******* Trebuie sa ma cunosc. Trebuie sa stiu odata sigur cine sunt si ce vreau. Am amanat mereu lucrul acesta pentru ca mi-era teama. Mi-era teama ca nu voi izbuti sa-mi luminez sufletul, sau ca lumina ce va aluneca asupra-i sa nu ma indurereze. Eu mi-am inchipuit anumite lucruri despre mine insumi. Ce se va intampla daca acestea nu exista aievea? Daca ele n-au fost decat o parere?
******** ...Un an. Si ma simt atat de incurcat in fata caietului acesta. Ce sa scriu? Ce a fost esential pentru mine in timp de un an? Au trecut asa, fapte dupa fapte- si m-au miscat, si apoi le-am uitat. Am citit mereu si am scris. Si am ramas tot mai singur. Ceilalti s-au oprit in locuri pe care cugetul meu nu are sa le cerceteze. M-au lasat sa pasesc inainte, singur. Unii ma privesc cu neincredere. Si eu m-am inchis tot mai mult in mine. Si n-am gasit nici un suflet prieten- prieten cu adevarat.
********A trecut un an si mi-au ramas prea putine amintiri. Cu atat mai bine. Ce sa fac cu amintirile? amintirile sunt icoanele timpului pierdut. Eu nu mi-am pierdut timpul. Am muncit.[...]
Si fiecare ma invinuieste de monotonie si imi spune ca sunt soarec de biblioteca. Dar ei nu cunosc nici patima mea, nici indoielile, nici zbuciumul, nici lupta, nici biruinta mea.
********MI-am parasit prietenii si ei m-au parasit. Cand ne intalnim- radem, ne laudam si ne intrebam de viitor, ca si mai inainte. Dar parca eu nu stiu ca toate acestea le facem pentru ca nu putem face altfel? Si ca nimic din ceea ce traia altadata comun in sufletele noastre nu mai traieste acum?[...]
Si atatea chipuri pe care nu le voi mai vedea, atatea obiceiuri pe care le voi uita, ca sa-mi insusesc altele...
Si chiar adolescenta aceasta in care am vietuit, m-am balacit si m-am revoltat- acum o voi lasa in urma, ca sa patrund in grupuri de tineri parosi si ingamfati. Sunt ispitit sa ma intristez[...]
Nu stiu ce va fi cu mine dincolo. Voi mai intalni prieteni? Va trebui sa ma schimb iarasi, din adancuri, si sa ma privesc in oglinda fara sa ma recunosc?
*********Trebuie sa ma schimb? Trebuie sa ma pogor in strada si sa intind bratele, culegand ajutor si dragoste? Trebuie sa-mi castig prieteni?
Ceea ce inteleg eu acum imi indurereaza fiinta pana la maduva. Oare, am ajuns atat de neputincios incat o noapte de vara sa ma destrame intr-atat?
Cat as vrea sa stiu ce voi simti si voi gandi eu in vara viitoare... si cat as vrea sa stiu daca atunci sufeltu-mi va ingadui sa plang...
**********Dar nu inteleg mistica, desi m-am convins demult ca mistica nu trebuie inteleasa. Nu ma pot apropia efectiv de duhul sfintilor- pentru ca mi-e teama sa nu ma conving din autosugestie, din dorinta convingerii, iar nu din evindeta adevarurilor[...]
Nici nu stiu daca ceea ce imi lipseste e credinta. De cate ori ma gandesc la cuvantul acesta: credinta, ma simt nemultumit, insultat chiar. Nu pot accepta credinta in Dumnezeu, in Mantuitor, in Sfinti, in Biserica. Inainte, aceasta atitudine fatisa ma multumea. Acum, insa, sunt nelinistit; daca credinta inseamna altceva? daca eu nu am ajuns inca a dibui talcul credintei si iau superstitia inspaimantata in locul unui fapt sublim de care ma aflu, inca, prea departe?
November 15, 2010
This is one of the novels I should have read several years ago, in my early youth. If I would have read it when I had 17 or 18 years old I would have been better prepared for the difficult years that followed. I consider all teenagers must read it in order to learn how Eliade and his generation has passed through this difficult years. For me it was a model and I followed it even if I did not read it. I just picked several alternate routes before finally deciding to go a similar path of Eliade's generation.
My copy of this book is in Romanian.
My copy of this book is in Romanian.
December 22, 2013
I read this back in the 1980s, when I myself was a short-sighted teenager. I liked it to some extent.
January 21, 2022
In timp ce citeam cartea, m-am intrebat de nenumarate ori cum de tot ce se afla in sufletul si mintea mea au fost mentionate aici, in jurnal. Au fost descrise, cuvant cu cuvant, si au fost expuse lumii intregi. Au fost descrise intr-un mod frumos toate tainele sufletului meu. Si nu doar al meu, ci al tuturor persoanelor care se tem sau nu, sa simta. Al tuturor adolescentiilor care ar plange atunci cand e un nou anotimp afara, cand melancolia le pune stapanire pe suflet sau cand prea multe intrebari le tulbura inima si nu pot gasi nicaieri niciun raspuns.
Acest jurnal al unui adolescent care simtea totul din jurul sau si caruia ii era frica de sine, m-a impresionat pentru ca a fost plin numai de Adevar, de libertate, de intelegere si neintelegere, de mister si de viata. Dar cel mai mult, a fost plin de frumusetea adevarata a simtirii. Fiecare pagina a dezvaluit modul in care toti oamenii sunt capabili sa simta dar le e frica de acest lucru. De ce ne e frica de Adevar? De ce ne este frica de Simtire?
As pune citate care m-au impresionat din carte, dar, de data aceasta, ar trebui sa pun toata cartea. Fiecare pagina mi-a dezvaluit propriul suflet pe care nici macar nu il cunosc.
Voi spune doar ca "E inutil sa folosesc superlativele in legatura cu acest material de o inestimabila valoare." -Mircea Handoca.
Acest jurnal al unui adolescent care simtea totul din jurul sau si caruia ii era frica de sine, m-a impresionat pentru ca a fost plin numai de Adevar, de libertate, de intelegere si neintelegere, de mister si de viata. Dar cel mai mult, a fost plin de frumusetea adevarata a simtirii. Fiecare pagina a dezvaluit modul in care toti oamenii sunt capabili sa simta dar le e frica de acest lucru. De ce ne e frica de Adevar? De ce ne este frica de Simtire?
As pune citate care m-au impresionat din carte, dar, de data aceasta, ar trebui sa pun toata cartea. Fiecare pagina mi-a dezvaluit propriul suflet pe care nici macar nu il cunosc.
Voi spune doar ca "E inutil sa folosesc superlativele in legatura cu acest material de o inestimabila valoare." -Mircea Handoca.
October 25, 2020
Deci fara deci i-am acordat cartii rating-ul de 3⭐️ pentru ca mi s-a parut o carte de mijloc ca sa zic asa. In multe momente m-a plictisit groaznic. Totusi, au fost si capitole care mi-au placut si m-au captivat, mai ales cele in care in sufletul si mintea personajului se ducea o lupta. Unele pasaje pit sa spun ca m-au amuzat:)
Inteleg ca nu e perfecta mai ales ca e scrisa de un adolescent si unele parti sunt extrem de exagerate, dar per total a fost ok, mai ales pentru o lectura obligatorie. Am plecat cu 0 asteptari ca sa nu fiu dezamagita si pot sa zic ca mi le-a interecut intr-o oarecare masura.
Inteleg ca nu e perfecta mai ales ca e scrisa de un adolescent si unele parti sunt extrem de exagerate, dar per total a fost ok, mai ales pentru o lectura obligatorie. Am plecat cu 0 asteptari ca sa nu fiu dezamagita si pot sa zic ca mi le-a interecut intr-o oarecare masura.
August 6, 2018
40% okay, 60% boring. "Cismigiu & Comp." by Grigore Bajenaru beats this book big time.
February 7, 2010
El protagonista de 'La novela del adolescente miope' (que no es otro que el propio Mircea Eliade) quiere escribir una novela titulada precisamente 'La novela del adolescente miope' que le hará famoso, le proporcionará la admiración de todos los que le rodean (especialmente sus profesores) y le ahorrará el apuro y el fastidio de tener que pasar por los exámenes del instituto. Pero antes de sentarse a escribir esta novela, decide escribir un diario que le servirá para coger apuntes en forma de borrador que después utilizará en su novela. Nosotros, como lectores, lo que leemos son estos apuntes en sucio. Por lo tanto, 'La novela del adolescente miope' no es nada más que el relato del intento de un adolescente por escribir una novela titulada 'La novela del adolescente miope'. Esto le da una sensación de inmediatez, de espontaneidad, de sinceridad y de vida, que es uno de los mayores aciertos de la novela. Pero hay mucho más.
El protagonista es un adolescente miope, tímido, que se pasa las tardes y las noches refugiado en su buhardilla leyendo de forma compulsiva todos los libros que le caen en las manos. Es un estudiante brillante en algunos campos, pero un auténtico patata en otros, como las matemáticas y el alemán, pero si es un patata en realidad es más bien porque le da pereza estudiar lo que no le interesa, siempre dice que empezará a estudiar en serio al día siguiente, pero cuando llega el día siguiente se dice que empezará en serio al día siguiente. Y es que el sentido del humor de esta novela es delicioso. Y, aunque esté ambientado en la Rumanía de la primera mitad del siglo XX, cualquier estudiante (o ex-estudiante) se podrá sentir identificado.
Pero además del protagonista, por el libro desfilan una larga galería de adolescentes, como el presumido que aspira a ser actor de renombre y presume de sus supuestas conquistas amorosas, o el anarquista que se sienta al fondo de la clase, pasa de todo y le encanta hacer rabiar a sus compañeros. Y es que el narrador se caracteriza por su capacidad de analizar la psicología humana. La de los otros, pero también (y principalmente) la suya. El protagonista intenta comprenderse mejor y llegar a un dominio de sus sentimientos, porque le fastidia pasar en sólo dos segundos del entusiasmo sin límites a la apatía absurda, de los delirios de grandeza a la melancolía, de la rebeldía arrolladora al conformismo depresivo, sin tener en cuenta que es esto lo que caracteriza la adolescencia y que ésta (con suerte) sólo se cura con el tiempo.
‘La novela del adolescente miope’ efectivamente debe ser una de las mejores novelas sobre la adolescencia. Tiene un estilo directo y fresco. Es pura vida. Es perfecta. La lástima es que la edición de Impedimenta se completa con el ‘Gaudeamus’, que es la novela que sirve de continuación y que nos relata las desventuras de nuestro protagonista en la universidad. Y la lástima es que esta segunda parte no está a la altura de la primera y es inevitable que acabe dejando un mal sabor de boca.
El ‘Gaudeamus’ describe desde un hipotético presente unos hechos que pasaron en un pasado ya lejano, de modo que se pierde la inmediatez, la ironía y la frescura que tenían ‘La novela del adolescente miope’. Además, se pierde en discusiones religiosas y filosóficas, metidas con calzador, que entorpecen el ritmo de una forma estrepitosa. Y lo que personalmente me ha molestado más: el protagonista se vuelve un misógino insufrible. Quizás ya lo era antes, pero como casi no trataba con chicas no se lo veíamos. Ahora el protagonista se debate entre dos mujeres, que encarnan una vez más el tópico de la santa y la puta, y son unos personajes tan arquetípicos que dan ganas de pegarse un tiro. Y hay algunos momentos tan brillantes como en la primera parte, pero no es lo mismo. Y es una lástima, porque ‘La novela del adolescente miope’ es uno de aquellos libros a los que yo les daría cinco estrellas como cinco soles, porque es una maravilla, pero el ‘Gaudeamus’ es un libro demasiado misógino, sentencioso, pretencioso y árido como para dejar un buen recuerdo.
El protagonista es un adolescente miope, tímido, que se pasa las tardes y las noches refugiado en su buhardilla leyendo de forma compulsiva todos los libros que le caen en las manos. Es un estudiante brillante en algunos campos, pero un auténtico patata en otros, como las matemáticas y el alemán, pero si es un patata en realidad es más bien porque le da pereza estudiar lo que no le interesa, siempre dice que empezará a estudiar en serio al día siguiente, pero cuando llega el día siguiente se dice que empezará en serio al día siguiente. Y es que el sentido del humor de esta novela es delicioso. Y, aunque esté ambientado en la Rumanía de la primera mitad del siglo XX, cualquier estudiante (o ex-estudiante) se podrá sentir identificado.
Pero además del protagonista, por el libro desfilan una larga galería de adolescentes, como el presumido que aspira a ser actor de renombre y presume de sus supuestas conquistas amorosas, o el anarquista que se sienta al fondo de la clase, pasa de todo y le encanta hacer rabiar a sus compañeros. Y es que el narrador se caracteriza por su capacidad de analizar la psicología humana. La de los otros, pero también (y principalmente) la suya. El protagonista intenta comprenderse mejor y llegar a un dominio de sus sentimientos, porque le fastidia pasar en sólo dos segundos del entusiasmo sin límites a la apatía absurda, de los delirios de grandeza a la melancolía, de la rebeldía arrolladora al conformismo depresivo, sin tener en cuenta que es esto lo que caracteriza la adolescencia y que ésta (con suerte) sólo se cura con el tiempo.
‘La novela del adolescente miope’ efectivamente debe ser una de las mejores novelas sobre la adolescencia. Tiene un estilo directo y fresco. Es pura vida. Es perfecta. La lástima es que la edición de Impedimenta se completa con el ‘Gaudeamus’, que es la novela que sirve de continuación y que nos relata las desventuras de nuestro protagonista en la universidad. Y la lástima es que esta segunda parte no está a la altura de la primera y es inevitable que acabe dejando un mal sabor de boca.
El ‘Gaudeamus’ describe desde un hipotético presente unos hechos que pasaron en un pasado ya lejano, de modo que se pierde la inmediatez, la ironía y la frescura que tenían ‘La novela del adolescente miope’. Además, se pierde en discusiones religiosas y filosóficas, metidas con calzador, que entorpecen el ritmo de una forma estrepitosa. Y lo que personalmente me ha molestado más: el protagonista se vuelve un misógino insufrible. Quizás ya lo era antes, pero como casi no trataba con chicas no se lo veíamos. Ahora el protagonista se debate entre dos mujeres, que encarnan una vez más el tópico de la santa y la puta, y son unos personajes tan arquetípicos que dan ganas de pegarse un tiro. Y hay algunos momentos tan brillantes como en la primera parte, pero no es lo mismo. Y es una lástima, porque ‘La novela del adolescente miope’ es uno de aquellos libros a los que yo les daría cinco estrellas como cinco soles, porque es una maravilla, pero el ‘Gaudeamus’ es un libro demasiado misógino, sentencioso, pretencioso y árido como para dejar un buen recuerdo.
May 5, 2023
I ll see you all in therapy
Read
April 4, 2022Cartea aceasta nu se poate numi o carte neaparat, dar un manuscris, si voi revela aceste motive ulterior.
Pe parcurs ce citeam cartea, eram afectata de melancolia ingroparii propriului suflet la care insusi autorul era dispus, dar si de un anumit interes fata de continuitatea lui.
Desi romanul adolescentului miop a fost realizat, exista o multitudine de laturi tăioase ce îi definesc natura de manuscris neterminat, nepublicat, mult prea intim ca sa fie expus lumii, anume inchiderea continua a sufletului uman.
Nu pot spune ca m-am atasat de acest text, tocmai pentru ca ma determina (imperfect) sa ma izbesc de peretii cotidianului, de realitatea pentru care nici lectorul, nici autorul nu o vedeau clar, insă acesta este farmecul cartii.
O citesti ca si cum ai fi o persoana matura, inteleapta, care deja ar fi depasit sentimentul dezamagitor al cotidianului, insa iti dovedeste chiar ca ti-ai acoperit ochii prea mult timp si ai orbit, in speranta de a atinge Soarele.
Realitatea bruta a romanului oglindeste sufletul societatii umane, reflectand aspiratiile acesteia dar si respingerea ei fata de propria capacitate de a simti cu adevarat, de a exista in adevaratul sens al cuvantului.
Intreaga umanitate traieste intre paginile acestor insemnari, care par a fi vesnice prin moartea lor ceartă.
Sunt prezentate sentimente, nu actiuni, sunt privite suflete, nu personaje, iar protagonistul nu este decat un cititor, citindu-si “testamentul”, producandu-se un ciclu nesfarsit dintre lumea exterioara a lectorilor moderni si autor insusi.
De asemenea, reprezinta un exemplu concret prin care omul se fereste de sine, săpându-si noi realitati in adancurile colective, pentru a se infrunta, discret, insa intampina sufletul autentic, pe care cu totii il impartim.
Precum se poate observa, prima si ultima propozitie din carte coincide, formandu-se astfel un fluviu impetuos ce curge incontinuu, in speranta de a-si regasi matca, insa nu gaseste decat intunericul noptii.
Nu voi da rating acestei lecturi deoarece, cum am precizat, este un jurnal, iar jurnalele trebuie sa iti mentina autenticitatea proprie, pastrandu-si sufletul curent.
O voi reciti, mai târziu. Am simulare mâine.
Pe parcurs ce citeam cartea, eram afectata de melancolia ingroparii propriului suflet la care insusi autorul era dispus, dar si de un anumit interes fata de continuitatea lui.
Desi romanul adolescentului miop a fost realizat, exista o multitudine de laturi tăioase ce îi definesc natura de manuscris neterminat, nepublicat, mult prea intim ca sa fie expus lumii, anume inchiderea continua a sufletului uman.
Nu pot spune ca m-am atasat de acest text, tocmai pentru ca ma determina (imperfect) sa ma izbesc de peretii cotidianului, de realitatea pentru care nici lectorul, nici autorul nu o vedeau clar, insă acesta este farmecul cartii.
O citesti ca si cum ai fi o persoana matura, inteleapta, care deja ar fi depasit sentimentul dezamagitor al cotidianului, insa iti dovedeste chiar ca ti-ai acoperit ochii prea mult timp si ai orbit, in speranta de a atinge Soarele.
Realitatea bruta a romanului oglindeste sufletul societatii umane, reflectand aspiratiile acesteia dar si respingerea ei fata de propria capacitate de a simti cu adevarat, de a exista in adevaratul sens al cuvantului.
Intreaga umanitate traieste intre paginile acestor insemnari, care par a fi vesnice prin moartea lor ceartă.
Sunt prezentate sentimente, nu actiuni, sunt privite suflete, nu personaje, iar protagonistul nu este decat un cititor, citindu-si “testamentul”, producandu-se un ciclu nesfarsit dintre lumea exterioara a lectorilor moderni si autor insusi.
De asemenea, reprezinta un exemplu concret prin care omul se fereste de sine, săpându-si noi realitati in adancurile colective, pentru a se infrunta, discret, insa intampina sufletul autentic, pe care cu totii il impartim.
Precum se poate observa, prima si ultima propozitie din carte coincide, formandu-se astfel un fluviu impetuos ce curge incontinuu, in speranta de a-si regasi matca, insa nu gaseste decat intunericul noptii.
Nu voi da rating acestei lecturi deoarece, cum am precizat, este un jurnal, iar jurnalele trebuie sa iti mentina autenticitatea proprie, pastrandu-si sufletul curent.
O voi reciti, mai târziu. Am simulare mâine.
January 8, 2024
Tradiția exegetică, după cum afirmă criticul literar D. C. Mihăilescu, îl situează pe Eliade, și pe bună dreptate, în suita Cantemir–Hașdeu–Eminescu–Iorga–Blaga, fiecare dintre aceștia însemnând mereu altceva, potrivit perspectivei de valoare. În romanul său autobiografic, pentru prietenii din adolescența sa, Eliade e «doctorul». După cum el însuși mărturisește, „am toate simptomele: urâțenie, miopie precoce și desfiguratoare, preocupări erudite”. Închis în mansarda lui, citea până i se împăienjeneau ochii. Exasperat de atmosfera înghețată de la profilul real din pricina matematicii lui Vanciu, tânărul Eliade se transferă la modern. În continuare, „urâtul” și „întunecatul”, cu toate fricile din el, dorește cu toată stăruința să scape de lăturile adolescenței și să dobândească atât de necesara turgescență masculină care să-l ducă pe roiurile brazdelor îmbibate în belșug. Ajuns la Universitate, este sedus de linia conferințelor profesorului de logică și metafizică. Afirmă despre acesta: „mă neliniștea ortodoxismul lui”. Chircit în aceeași mansardă în care locuia, este ars de dorul unei realizări eroice. Dorea cu toată stăruința să se realizeze lăuntric, să-și lumineze conștiința virilă; să fermenteze «opera». Studia geometria, învățând elementele lui Euclid din versiunea italiană a lui Enriques, își mușca buzele neînțelegând tratatul lui Theon din Smirna asupra „Numerelor în doctrina lui Platon”, citea Plutarch, se chinuia cu ebraica, dobândea sanscrita din manualul lui Fumi. Se osândea singur, prin taina ce-l sfâșia, unei singurătăți austere, fără sfârșit. Rămâne, totuși, cu întrebarea în coarne: „dar dacă Dumnezeu nu vrea să pogoare asupra-mi har?”
Displaying 1 - 30 of 196 reviews