What do you think?
Rate this book
The boys: A novel
Dans un collège de l'enseignement libre, un élève de philo, Alban, tente une ''réforme'' de l'établissement où règne l'indiscipline. Il échoura dans sa tentative, mais son renvoi - dû en partie à un excès de zèle - ouvrira les yeux du superieur qui, par une vaste épuration, fera, lui, la réforme qui a été manquée par son élève. Et le collège deviendra un établissement exemplaire.
277 pages, Hardcover
First published January 1, 1969
About the author
Henry de Montherlant
230 books105 followersHenry de Montherlant (1895-1972) fut romancier, dramaturge, essayiste et poète. Il était membre de l’Académie française et peut être considéré comme un des plus grands écrivains du XXe siècle, à l’égal d’un Proust ou d’un Céline.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 7 of 7 reviews
October 23, 2017
It's tough to talk about this novel since the subject matter, especially from the point of view of a modern audience, is profane and even borderline repulsive. But the characters, and their relationships with each other, are fascinating.
Here's the gist: It is 1913. A group of senior students at a Catholic boys college in France take on certain juniors as protégés and carry on illicit affairs with them. The optimistic and naive Father Superior, Father de la Halle, allows this go on under his watch. However, scandal bubbles to the surface when Father de Pradts, a priest whose only interest is young boys (it is left ambiguous in the novel whether this is a purely platonic love or if it has.. other dimensions, so to speak) and who is also secretly an atheist, becomes jealous of the relationship of the senior Alban de Bricole and the junior Serge Souplier, who is Father de Pradts favorite. Father de la Halle finds himself forced to reform the college and butts heads with Alban's meddling mother, who is dying of tuberculosis, and senior student Linsbourg, who is driven only by pedophillic lust but has an influential father on the board of directors.
If you can get past the setting of the plot, this is well worth your time. The interaction between the atheist Father de Pradts and the true, unquestioning believer Father de le Halle are especially interesting and at times even touching.
Here's the gist: It is 1913. A group of senior students at a Catholic boys college in France take on certain juniors as protégés and carry on illicit affairs with them. The optimistic and naive Father Superior, Father de la Halle, allows this go on under his watch. However, scandal bubbles to the surface when Father de Pradts, a priest whose only interest is young boys (it is left ambiguous in the novel whether this is a purely platonic love or if it has.. other dimensions, so to speak) and who is also secretly an atheist, becomes jealous of the relationship of the senior Alban de Bricole and the junior Serge Souplier, who is Father de Pradts favorite. Father de la Halle finds himself forced to reform the college and butts heads with Alban's meddling mother, who is dying of tuberculosis, and senior student Linsbourg, who is driven only by pedophillic lust but has an influential father on the board of directors.
If you can get past the setting of the plot, this is well worth your time. The interaction between the atheist Father de Pradts and the true, unquestioning believer Father de le Halle are especially interesting and at times even touching.
March 6, 2019
A very sensitive book, not because of the subject ( a gay relationship between two teenagers) but because of the amount of emotions inside it. I don't think I am sensitive enough for this book, is quite overwhelming. I didn't like the theatrical vibe here and there, but the book is impeccable written.
June 3, 2021
Acum patruzeci de ani, am petrecut câteva zile într-o mănăstire celebră. Prietenul care mă însoţea mă prevenise că se ştia destul de bine faptul că abatele era necredincios „sută la sută”. L-am văzut ţinând slujba, om la vreo şaizeci de ani, frumos, impozant şi inspirând prin tot aerul său respectul pentru religia pe care o slăvea în acest post de vază. Am fost foarte surprins. Alai pe urmă, nu doar una, ci trei sau patru persoane mi-au spus că abatele era ateu şi că se mărturisise cam cu jumătate de gură unei fiinţe care nu putuse rezista plăcerii josnice de a divulga un secret atât de adânc.
Un preot ateu mi se părea a fi un personaj minuna t. Mi-am propus să scriu romanul unui preot ateu, nu îndrăznesc să spun preot excelent, ci preotul care îşi îndeplinea până la capăt datoria întru binele supuşilor săi şi constanta lor lămurire. Era un subiect anume făcut pentru mine, eu, cel care simt creştinismul fără a avea şi credinţa. Încă din 1929 visam la moartea preotului meu care punea în cumpănă, în clipa de pe urmă, „da”-ul şi „nu”-ul, văzând că amândouă sunt în dreaptă măsură Aceasta a fost ideea care m-a stăpânit încă înainte de a împlini treizeci de ani: moartea creştină a unui preot necredincios este un subiect care trebuia să mă bântuie toată viaţa. Dar oare nu ne încurajează papa Leon al XIII-lea să cercetăm fără teamă chiar elementul uman din Biserică, întrucât Dumnezeu „nu are nevoie de minciunile noastre”?
Tot în 1929, fără îndoială fiindcă tocmai îmi recitisem, în vederea apariţiei în prima ediţie, piesa Exilul, fapt ce mă repusese în exprimarea dramatică, pe care o neglijasem într-atât din 1914, în acelaşi an 1929, am scris două piese, Cretanii şi Don Fadrique. Aveam în sertar versiunea copilărească de la Oraşul al cărui prinţ este un copil compusă la şaptesprezece ani.
Atunci a început să mă bântuie dorinţa sau mai degrabă pofta nestăpânită de a trata acelaşi subiect în formă romanescă şi în formă dramatică. Această muncă este pasionantă pentru un tehnician al artei scrierii. Şi apoi, romanul poate şi trebuie să meargă mai în adânc decât piesa, nefiind jenat nici de constrângerile de reprezentare, nici de necesitatea de a menaja o adunare (cât şi, bineînţeles, pentru că aici nu se pot spune decât jumătăţi de adevăr, însă jumătăţile de adevăr sunt suficiente. Am spus asta în scris destul de des). Pe care dintre piesele mele schiţate să le tratez şi ca roman? Oraşul se preta cel mai bine. Iar preotul meu ateu ar fi aici abatele de Pradts!
Un preot ateu mi se părea a fi un personaj minuna t. Mi-am propus să scriu romanul unui preot ateu, nu îndrăznesc să spun preot excelent, ci preotul care îşi îndeplinea până la capăt datoria întru binele supuşilor săi şi constanta lor lămurire. Era un subiect anume făcut pentru mine, eu, cel care simt creştinismul fără a avea şi credinţa. Încă din 1929 visam la moartea preotului meu care punea în cumpănă, în clipa de pe urmă, „da”-ul şi „nu”-ul, văzând că amândouă sunt în dreaptă măsură Aceasta a fost ideea care m-a stăpânit încă înainte de a împlini treizeci de ani: moartea creştină a unui preot necredincios este un subiect care trebuia să mă bântuie toată viaţa. Dar oare nu ne încurajează papa Leon al XIII-lea să cercetăm fără teamă chiar elementul uman din Biserică, întrucât Dumnezeu „nu are nevoie de minciunile noastre”?
Tot în 1929, fără îndoială fiindcă tocmai îmi recitisem, în vederea apariţiei în prima ediţie, piesa Exilul, fapt ce mă repusese în exprimarea dramatică, pe care o neglijasem într-atât din 1914, în acelaşi an 1929, am scris două piese, Cretanii şi Don Fadrique. Aveam în sertar versiunea copilărească de la Oraşul al cărui prinţ este un copil compusă la şaptesprezece ani.
Atunci a început să mă bântuie dorinţa sau mai degrabă pofta nestăpânită de a trata acelaşi subiect în formă romanescă şi în formă dramatică. Această muncă este pasionantă pentru un tehnician al artei scrierii. Şi apoi, romanul poate şi trebuie să meargă mai în adânc decât piesa, nefiind jenat nici de constrângerile de reprezentare, nici de necesitatea de a menaja o adunare (cât şi, bineînţeles, pentru că aici nu se pot spune decât jumătăţi de adevăr, însă jumătăţile de adevăr sunt suficiente. Am spus asta în scris destul de des). Pe care dintre piesele mele schiţate să le tratez şi ca roman? Oraşul se preta cel mai bine. Iar preotul meu ateu ar fi aici abatele de Pradts!
February 21, 2019
Henry de Montherlant: Serge or Alban? Legend has it that the author hid his indentity in one of The Boys. From playing innocently, hand holding, kissing on the face, to kissing on the mouth to kissing in the mouth while creating a philosophy of life, human nature, war. A beautiful read.
Read
January 13, 2018Oh, the splendor of youth, and the confusion of this book...
Two boys, their love, two priests, one driven by a faith that is almost inaccessible to the reader, the other an atheist with a propensity for boys, a school, a mother. Society, schoolmates, the Schola, the Protection. The purpose of love, helping someone getting better, becoming a better whatever, through (caste) caress under the benevolent eyes of your school master who is also a priest. Your widowed mother - raising her boy with a mix of love and cruelty.
The social background is correct - sketchy but accurate. The scandal is formed in the background, whips through the our hero's family, and finally bursts open - producing the consequences one would expect - because of the intervention of another parent - one who holds true leverage - he's rich and member of the board.
Love is a series of gestures and exclamation marks. Also conflict with mom is marked with similar punctuation.
I have some reserves regarding the translation. Because the narrative is a sway between the private point of view and the objective one, a translation should follow carefully. It doesn't. It loses subject, is loses meaning.
Two boys, their love, two priests, one driven by a faith that is almost inaccessible to the reader, the other an atheist with a propensity for boys, a school, a mother. Society, schoolmates, the Schola, the Protection. The purpose of love, helping someone getting better, becoming a better whatever, through (caste) caress under the benevolent eyes of your school master who is also a priest. Your widowed mother - raising her boy with a mix of love and cruelty.
The social background is correct - sketchy but accurate. The scandal is formed in the background, whips through the our hero's family, and finally bursts open - producing the consequences one would expect - because of the intervention of another parent - one who holds true leverage - he's rich and member of the board.
Love is a series of gestures and exclamation marks. Also conflict with mom is marked with similar punctuation.
I have some reserves regarding the translation. Because the narrative is a sway between the private point of view and the objective one, a translation should follow carefully. It doesn't. It loses subject, is loses meaning.
June 5, 2012
Très bien écrit
L'univers de l'adolescence est bien transcrit, avec les angoisses de la découverte de soi, de ses envies et de ses faiblesses / mensonges.
Je recommande ce livre à tous les rétrogrades encore critiques de la mixité à l'école!
Assez lent. Personnellement j'ai préféré la quadrilogie sur les femmes, que j'ai trouvé plus acerbe et mieux rythmée.
L'univers de l'adolescence est bien transcrit, avec les angoisses de la découverte de soi, de ses envies et de ses faiblesses / mensonges.
Je recommande ce livre à tous les rétrogrades encore critiques de la mixité à l'école!
Assez lent. Personnellement j'ai préféré la quadrilogie sur les femmes, que j'ai trouvé plus acerbe et mieux rythmée.
March 12, 2018
Un roman semble-t-il semi-autobiographique dont une partie de l'intrigue est basé sur l'histoire de la pièce La ville dont le prince est un enfant du même auteur. Le récit traine ici un peu plus en longueur.
Displaying 1 - 7 of 7 reviews