What do you think?
Rate this book
Regele Carol I al României
Viata lui Caol I degaja tot parfumul de epoca al unui text scris in urma cu un secol. Evocarea apartine, in plus, cuiva care, ca apropiat al familiei regale, a stat in preajma personajului sau, fiindu-i chiar intaiului nostru monarh un fel de fiu spiritual, si l-a putut percepe in dimensiunea lui umana. Aspecte din viata de familie, din copilaria si tineretea viitorului rege la curtea de Sigmaringen, scoala, calatoriile, ramase, la un secol distanta, inedite, fac savoarea acestei carti pe care am putea-o defini ca biografie sentimentala. Paul Lindenberg si-a publicat prima data cartea in germana, in anul 1906.
- GenresHistoryNonfiction
288 pages, Paperback
First published January 1, 1906
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 12 of 12 reviews
December 20, 2014
Un portret abstract si, as zice, idealizat al primului rege al Romaniei. Autorul a pus accent nu atat pe biografia in sine a lui Carol, cat mai mult pe personalitatea lui si pe trasaturile care pot fi schitate in urma actiunilor pe care le-a intreprins.
Citind paginile descriptive, nu pot decat sa ma las cuprinsa de un anume sentiment de mandrie nationala, dar si de furie in acelasi timp. Autorul a zugravit o personalitate care a faurit o Romanie pe care acum nu o mai recunosc. Unde a ramas bunul gust si bunul simt? Unde au ramas empatia si dragostea? De ce se pare ca nimanui nu-i mai pasa? Pentru toate astea nu putem da vina pe rusi, turci sau comunisti. Paginile pe care tocmai le-am citit arata ca tot ceea ce e bun in noi este si vremurile de restriste nu au ucis totul.
Poate tot ceea ce avem nevoie este un nou Carol, un nou Bratianu. Sau poate doar nesiguranta vremurilor moderne creeaza noatalgia istoriei si sentimentul ca ceea ce e vechi e si cel mai bun.
Citind paginile descriptive, nu pot decat sa ma las cuprinsa de un anume sentiment de mandrie nationala, dar si de furie in acelasi timp. Autorul a zugravit o personalitate care a faurit o Romanie pe care acum nu o mai recunosc. Unde a ramas bunul gust si bunul simt? Unde au ramas empatia si dragostea? De ce se pare ca nimanui nu-i mai pasa? Pentru toate astea nu putem da vina pe rusi, turci sau comunisti. Paginile pe care tocmai le-am citit arata ca tot ceea ce e bun in noi este si vremurile de restriste nu au ucis totul.
Poate tot ceea ce avem nevoie este un nou Carol, un nou Bratianu. Sau poate doar nesiguranta vremurilor moderne creeaza noatalgia istoriei si sentimentul ca ceea ce e vechi e si cel mai bun.
June 10, 2021
#recenziecarte
#RegeleCarol1alRomaniei
#PaulLindenberg
5⭐
Autorul neamt Paul Lindenberg a publicat in 1906 cartea "Regele Carol 1 al Romaniei", dupa ce a venit in tara noastra pentru a-l cunoaste pe rege si de a-i face o biografie cu ocazia implinirii a 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol.
Citind cartea, la inceput ai impresia ca autorul il prea-slaveste si il ridica in slavi pe rege, dar din punctul meu de vedere consider ca ar trebui remarcate toate lucrurile bune pe care acest principe strain le-a facut pentru tara noastra.
Desi am citit doar 180 de pagini din 322 pagini cat are cartea, am putut afla niste informatii care nu ne-au fost prezentate la ora de istorie: motivul real al inlaturarii domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Desi la inceputul domniei Cuza facuse lucruri bune pentru principatele unite, Moldova si Tara Romaneasca, se pare ca trecand timpul pe el nu-l mai interesa dezvoltarea noii tari, ci tot mai mult voia sa isi sporeasca propria avere.
"Prin Conventia de la Paris din vara lui 1858, marile puteri au decis, intre altele, alegerea a doi domni diferiti. Insa cele doua principate au trecut peste impotrivirea puterilor europene, partidele nationale propunand la inceputul lui 1859 la Bucuresti si la Iasi acelasi candidat pentru domnie, si anume pe colonelul moldovean Alexandru Ioan Cuza. Acesta parea a fi cel mai potrivit domn, deoarece nu avea nici un fel de legaturi cu boierii si nici cu familiile fanariote ramase in tara si se angajase sa indeplineasca hotararile nationale luate in 1857 si sa infaptuiasca, printr- o constitutie comuna, unirea reala, context in care se poate aminti ca Prusia manifestase permanent o intelegere plina de simpatie fata de o asemenea unire. Doi ani mai tarziu a venit si recunoasterea din partea puterilor europene si, in 1862, din Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei s-a nascut un nou stat, Romania. Cu toate acestea, linistea mult dorita nu avea sa vina. Ce-i drept, principele Cuza a facut multe pentru binele tarii prin aceea ca a dat o constitutie patrunsa de spiritul libertatii si a introdus libertatea presei, precum si prin desfiintarea nobilimii boieresti, prin impartirea proprietatii agrare in favoarea taranilor lipsiti de pamant, prin declararea independentei Bisericii de stat romane fata de Patriarhia Constantinopolului si prin multe altele. Dar aceste măsuri bine-venite erau umbrite de nenumarate slabiciuni si
carente. Facand cu totul abstractie de faptul ca domnitorul incepuse sa navigheze numai si numai in apele politicii rusesti, el cauta sa introduca reforme care
erau in sine bine intentionate si oportune, insa nu prea se mai interesa daca ele se si materializau. O economie bazata tot mai mult pe favoritism inghitea veniturile tarii, iar constitutia era mai mult o litera moarta, de care domnitorul si anturajul sau nu prea tineau seama, ba in mai 1864 Cuza chiar a suspendat-o samavolnic si a introdus, dupa exemplul napoleonian, o constitutie aproape absolutista, in acelasi timp cu un drept electoral care, prin ciudatele lui prevederi, le asigura permanent adeptilor domnitorului influenta hotaratoare. Rezultatele s-au vazut in 1864 în componenta Adunarii Nationale, devotata, in toate privintele, guvernului si domnitorului. Tot mai aroganta si mai autoritara devenea conduita domnitorului Cuza, care-si avea resedinta in Bucuresti, si a apropiatilor sai, si tot mai prost era gospodarita tara, ceea ce a dus la secatuirea completa a vistieriilor publice ale statului".
Din acest motiv, toata suflarea romaneasca, satula sa indure zilnic ajunsuri din ce in ce mai mari, si-a strigat oful: era nevoie de o mana de fier care sa conduca tara, iar noul lider trebuia sa faca parte dintr-o familie straina, care sa nu aiba legaturi de nici un fel cu poporul roman. Pentru ca numai in acest fel tara se putea dezvolta.
Si uite cum in 1866 Carol Ludovic de Hohenzollern Sigmaringen accepta propunerea de a deveni rege al unei tari straine, parasindu-si tara si familia atat de dragi lui. Si asta pentru a da renastere unui popor insetat de idealul independentei si dezvoltarii, fara a mai fi slugarnica rusilor si turcilor.
Ajungand in Romania, Carol observa cate neajunsuri sunt si se pune pe treaba. Este nevoit sa faca fata multor nereguli, jocurilor de culise ale membrilor partidelor politice care luptau impotriva lui si a poporului, politicieni care nu voiau decat sa-si sporeasca avutia, ducand si mai mult la sapa de lemn poporul roman. Nu putine au fost zilele in care noul principe a vrut sa paraseasca tronul, fiind obosit de lupta impotriva vantului. Dar cu toate acestea, el s-a luptat vitejeste pentru dezvoltarea tarii, lucru subliniat foarte bine de catre autor care a scos in relief personalitatea de fier si trasaturile care pot fi schitate in urma actiunilor pe care le-a intreprins regele Carol.
In primii ani de domnie se lupta pentru reorganizarea armatei si realizare cazarmilor si garnizoanelor, ceea ce reuseste. Concomitent, avand o noua guvernare si buna colaborare cu politicienii, dezvolta transportul feroviar si rutier. Apoi, alaturi de noua sa sotie, Elisabeta de Wied, au dus o larga campanie pentru realizarea si dezvoltarea invatamantului, mai ales ca in multe sate educatie lipsea cu desavarsire.
In cartea biografica este scoasa in evidenta si durerea zdrobitoarea a tinerei familii princiare. La doar 3 ani de la nasterea frumoasei si zburdalnicei printese Maria, principele Carol si principesa Elisabeta trebuie sa isi ingroape unicul copil, dupa ce acesta din urma se imbolnavise grav.
"In aceasta perioada foarte nelinistita, perechea princiara avu parte de o raza de fericire: la 8 septembrie, principesa nascu la Cotroceni o fetita, care la 13 octombrie 1870 fu botezată in modul cel mai solemn cu numele de Maria. (...) Insa apoi veni primavara, cu parfum de flori si tril de ciocarlii, si pe neasteptate parintilor princiari li se rapi lumina vietii lor; o lovitura mai crunta nici c-ar fi putut sa le dea soarta. Micuta printesa s-a imbolnavit chiar in duminica Pastelui, dupa ce vizitase cu cateva zile inainte, impreuna cu guvernanta ei, azilul „Elena“ din Cotroceni – un mare orfelinat unde printsa venea adesea ca sa se joace cu copiii. De acolo trebuie sa fi luat ea scarlatina, facand una din formele cele mai grele. La 9 aprilie, cand sa se crape de
ziua, dragalasul copil, care indurase in tacere toate chinurile bolii, adormi pentru totdeauna. (...) Pe 10 aprilie, printesa Maria fu coborata spre vesnica odihna intr-un mormant din gradina azilului „Elena“, aproape de manastirea Cotroceni, spre indurerarea tuturor straturilor poporului".
Durerea parintilor era ingrozitoare, mai ales a principesei, motiv pentru care ea se dedica si mai mult dezvoltarii educatiei. La indemnul lui Vasile Alecsandri, ea va traduce in germana basmele scriilorului. Principesa ia decizia de a traduce basme si povesti din germana in romana. Dar cu toate acestea, pierderea copilei este la fel de groaznica, precum si pentru principe, desi este afundat in rezolvarea problemelor statale.
Contributia adusa de regele Carol in diverse domenii, precum armata, transporturi, educatie si altele, a salvat viitorul romanilor.
Timp de 6 luni a durat razboiul ruso-turc din 1877-1878, la care a participat si Romania, sub conducerea regelui Carol 1, pentru obtinerea independentei fata de otomani.
In aprilie 1877, Romania si Imperiul Rus au semnat la Bucuresti un tratat ce permitea trupelor ruse sa traverseze teritoriul tarii noastre in drumul spre Balcani, insa principele Carol 1 a pus o conditie: respectarea integritatii teritoriale a Romaniei.
Desi pentru o perioada, guvernul rus nu a dorit intrarea Romaniei in razboi, nu a vrut ca tara noastra sa participe la tratatele de pace pentru impartirea teritoriilor, armata rusa a dat peste o puternica rezistenta a otomanilor, lucru care a dus la pierderi grele in repetatele asalturi, neputand inainta in Balcani unde se aflau peste 40.000 de soldati condusi de Osman Pasa, turcii cantonand in cetatea Plevna.
Principele Carol 1 a dat ordin ca toate trupele armate sa se mobilizeze si sa fie asezate strategic de-a lungul Dunarii pentru apararea tarii in cazul unui eventual atac al turcilor.
Pentru a facilitare trecerea trupelor ruse si a impiedica manevrele otomane, bateriile romanilor de la Calafat, Corabia, Bechet au executat non-stop bombardamente pentru a distruge caile de comunicatie turcesti.
Marele cartier general roman a hotarat in iulie 1877 sa raspunda cererilor rusilor si aatefl, la jumatatea lui iulie, primele unitati militare romane (o brigada de infanterie si una de cavalerie) au traversat Dunarea. Dupa lupte grele, controlul orasului Nivopol a fost preluat in intregine de catre romani. In ceea ce priveste lupta de.la Plevna, aceasta a fost una extrem de grea, romanii, rusii si turcii inregistrand pierderi insemnate.
Marele duce Nicolae a hotarat sa atace cu toate fortele Plevna, cu toate ca principele Carol 1, care avea un simt al observatiei si o gandire extrem de dezvoltata in ceea ce privesc atacurile militare, l-a avertizat spunandu-i ca este prea devreme pentru o asemenea actiune. Si cum sfatul sau nu a fost ascutat, lucru care se va mai repeta, atacurile rusilor au fost respinse cu pierderi uriase din partea apararii strasnice a turcilor.
Principele Carol 1 a acceptat propunerea marelui duce Nicolae sa devina comandantul suprem al trupelor ruse si romane de la Plevna. In iulie 1877 armata romana a traversat Dunarea, de pe malul stang al fluviului fiind intensificate bombardamentele artilerie romane. Asalturile Armatei de vest, formata din ostasi romani si rusi, s-au desfasurat in conditii foarte grele: teren accidentat, fortificatii puternice, iar serviciile de contrainformatii nu obtineau toate datele necesare in legatura cu plasarea in teren a redutelor otomane. Dupa cel de-al treilea asalt al Plevnei, s-a inregistrat un singur castig, si acesta l-a reprezentat ocuparea redutei Grivita 1 de catre armata romana. In sedinta Consiliului de razboi de la inceputul lui septembrie s-a ajuns la concluzia ca armata rusa si cea romana au gresit in demararea celui de-al treilea atac asupra Plevnei, care era puternic pazita de catre otomani. In acest sens si pentru a nu mai suferi pagube insemnate prin pierderea ostenilor, s-a luat hotararea de a se inceta orice atac direct, insa se va intari incercuirea fortificatiilor otomane, prin aceasta impiedicandu-se aprovizionarea asediatilor. Astfel, situatia trupelor turcesti a devenit foarte critica, insa Osman Pasa n-a acceptat oferta privind capitularea si, ramanand fara munitii, alimente, au turcii au decis sa se retraga de la Plevna la Sofia. La sfarsitul lui noiembrie, turcii au incercat sa paraseasca Plevna, profitand de intunericul noptii si de ceata deasa. Insa acest lucru nu a ramas neobservat de catre armata romana. Si asa s-a declansat o adevarata lupta, culminand cu decizia de capitulare a lui Osman Pasa in fata armatei romane, conduse de colonelul Mihail Cerchez.
"Intreaga dimensiune a succesului s-a puyut vedea a doua zi: 40.000 de prizonieri - printre acestia aflandu-se 10 pasi, 128 de ofiteri superiori si 2.000 de ofiteri inferiori -, 77 de tunuti, precum si numeroase arme si drapele cazusera in mainile trupelor aliate", dupa cum citeaza autorul.
Carol 1 a luat decizia ca trebuie eliberat si Vidinul de sub ocupatia otomana. Astfel, trupele romane au luptat vitejeste, ducand la victoria mult asteptata. Cucerirea Vidinului, realizandu-se la jumatatea lunii februarie 1878, a fost ultima lupta a armatei romane pentru Razboiul de Independenta. Si uite asa, victorioasa armata romana isi facea intrarea triumfala in Bucuresti in octombrie 1878.
Romania i s-a recunoscut independenta, restabilindu-se autoritatea asupra Dobrogei. Desi portului Constanta i-a fost asigurat accesul direct la Marea Neagra, Rusia avea sa devina stapana peste gurile Dunarii si peate judetele din sudul Basarabiei, tinuturi care fusesera retrocedate Romaniei prin tratatul de pace de la Paris din anul 1856. Independenta tanarului stat, Romania, a fost recunoscuta de marile puteri in iulie 1878.
In 1881, Romania devine regat si Carol 1 primeste titlul de rege si sotia sa, Elisabeta, titlul de regina. Acestia vor fi incoronati cu mare fast, pe strazile capitale si in restul tarii lumea sarbatorea cu mare voiebuna. Si dupa razboiul de independenta, familia regala se implica si mai mult, muncind neobosit, pentru dezvoltarea regatului, in toate domeniile de activitate.
Autorul german subliniaza in cartea sa si cum, la initiativa regelui Carol 1, au fost construite castelele Peles (o descriere foarte frumoasa este redata in carte), Pelisor si Foisor. Castelul Peles a fost construit pentru a-i servi regelui drept resedinta de vara, investita cu functii politice, culturale si simbolice.
Potrivit istoriei, dupa 1914, castelul Peles si-a exersat in continuare functia de reprezentare si de muzeu, fara a mai fi insa locuit timp 6 luni pe an, asa cum obisnuia suveranul fondator. Cel mai important eveniment organizat la Sinaia si gazduit de castelul Peles pana la abdicarea Regelui Mihai, in decembrie 1947, a fost legat de sarbatorirea semicentenarului castelului in anul 1933 de catre Regele Carol al II-lea (1930-1940). Din anul 1953, castelul devine Muzeu National, deschis publicului larg, in timp ce celelalte imobile situate pe domeniul Peles, precum castelele Pelisor, resedinta particulara a celui de-al doilea cuplu regal, Ferdinand I, Maria si Foisor, fosta Casa de vanatoare a primului Rege al Romaniei si resedinta a regilor Carol al II-lea si Mihai I vor deveni case de creatie si odihna pentru scriitori, muzicologi si artisti plastici. Doua decenii mai tarziu, in anul 1975, starea de conservare tot mai critica a imobilului determina masura inchiderii acestuia si evacuarea unei parti importante a patrimoniului muzeal in depozitele amenajate intr-un vechi conac boieresc al familiei Bibescu din Posada, localitate situata la aproximativ 20 de km sud de Sinaia. Intre anii 1966 si 1982, intr-o fosta dependinta a castelului regal a fost amenajat Muzeul de Arta Decorativa, ce valorifica piese reprezentative din vechile colectii regale. Din 1990, respectiv 1993 si pana azi, castelele Peles si Pelisor sunt redeschise spre vizitare. In anul 2007, dupa cinci ani de negocieri intre Statul roman si Casa regala, se ajunge la un acord, prin care castelul Peles, castelul Pelisor si intregul domeniu Peles, alcatuit din fostele dependinte regale, au reintrat in proprietatea Regelui Mihai I (1927-1930, 1940-1947), dar continua sa fie administrate de statul roman. Exceptie face castelul Foisor, cladire inaugurata in anul 1881. Acordul cu Casa regala, expirat in anul 2009, in cazul castelului Pelisor, si în 2010, in cazul castelului Peles, a fost din nou prelungit. In 1932, Foisorul a cazut prada unui incendiu devastator. A fost reconstruit un an mai tarziu in perioada Regelui Carol al II-lea (1930-1940). In anii 1970, cladirii initiale i s-a adaugat o aripa noua si interioarele au suferit modificari semnificative. Dupa 1989, cladirea a devenit vila de protocol a presedintiei Romaniei, statut pe care continua sa il pastreze.
#RegeleCarol1alRomaniei
#PaulLindenberg
5⭐
Autorul neamt Paul Lindenberg a publicat in 1906 cartea "Regele Carol 1 al Romaniei", dupa ce a venit in tara noastra pentru a-l cunoaste pe rege si de a-i face o biografie cu ocazia implinirii a 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol.
Citind cartea, la inceput ai impresia ca autorul il prea-slaveste si il ridica in slavi pe rege, dar din punctul meu de vedere consider ca ar trebui remarcate toate lucrurile bune pe care acest principe strain le-a facut pentru tara noastra.
Desi am citit doar 180 de pagini din 322 pagini cat are cartea, am putut afla niste informatii care nu ne-au fost prezentate la ora de istorie: motivul real al inlaturarii domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Desi la inceputul domniei Cuza facuse lucruri bune pentru principatele unite, Moldova si Tara Romaneasca, se pare ca trecand timpul pe el nu-l mai interesa dezvoltarea noii tari, ci tot mai mult voia sa isi sporeasca propria avere.
"Prin Conventia de la Paris din vara lui 1858, marile puteri au decis, intre altele, alegerea a doi domni diferiti. Insa cele doua principate au trecut peste impotrivirea puterilor europene, partidele nationale propunand la inceputul lui 1859 la Bucuresti si la Iasi acelasi candidat pentru domnie, si anume pe colonelul moldovean Alexandru Ioan Cuza. Acesta parea a fi cel mai potrivit domn, deoarece nu avea nici un fel de legaturi cu boierii si nici cu familiile fanariote ramase in tara si se angajase sa indeplineasca hotararile nationale luate in 1857 si sa infaptuiasca, printr- o constitutie comuna, unirea reala, context in care se poate aminti ca Prusia manifestase permanent o intelegere plina de simpatie fata de o asemenea unire. Doi ani mai tarziu a venit si recunoasterea din partea puterilor europene si, in 1862, din Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei s-a nascut un nou stat, Romania. Cu toate acestea, linistea mult dorita nu avea sa vina. Ce-i drept, principele Cuza a facut multe pentru binele tarii prin aceea ca a dat o constitutie patrunsa de spiritul libertatii si a introdus libertatea presei, precum si prin desfiintarea nobilimii boieresti, prin impartirea proprietatii agrare in favoarea taranilor lipsiti de pamant, prin declararea independentei Bisericii de stat romane fata de Patriarhia Constantinopolului si prin multe altele. Dar aceste măsuri bine-venite erau umbrite de nenumarate slabiciuni si
carente. Facand cu totul abstractie de faptul ca domnitorul incepuse sa navigheze numai si numai in apele politicii rusesti, el cauta sa introduca reforme care
erau in sine bine intentionate si oportune, insa nu prea se mai interesa daca ele se si materializau. O economie bazata tot mai mult pe favoritism inghitea veniturile tarii, iar constitutia era mai mult o litera moarta, de care domnitorul si anturajul sau nu prea tineau seama, ba in mai 1864 Cuza chiar a suspendat-o samavolnic si a introdus, dupa exemplul napoleonian, o constitutie aproape absolutista, in acelasi timp cu un drept electoral care, prin ciudatele lui prevederi, le asigura permanent adeptilor domnitorului influenta hotaratoare. Rezultatele s-au vazut in 1864 în componenta Adunarii Nationale, devotata, in toate privintele, guvernului si domnitorului. Tot mai aroganta si mai autoritara devenea conduita domnitorului Cuza, care-si avea resedinta in Bucuresti, si a apropiatilor sai, si tot mai prost era gospodarita tara, ceea ce a dus la secatuirea completa a vistieriilor publice ale statului".
Din acest motiv, toata suflarea romaneasca, satula sa indure zilnic ajunsuri din ce in ce mai mari, si-a strigat oful: era nevoie de o mana de fier care sa conduca tara, iar noul lider trebuia sa faca parte dintr-o familie straina, care sa nu aiba legaturi de nici un fel cu poporul roman. Pentru ca numai in acest fel tara se putea dezvolta.
Si uite cum in 1866 Carol Ludovic de Hohenzollern Sigmaringen accepta propunerea de a deveni rege al unei tari straine, parasindu-si tara si familia atat de dragi lui. Si asta pentru a da renastere unui popor insetat de idealul independentei si dezvoltarii, fara a mai fi slugarnica rusilor si turcilor.
Ajungand in Romania, Carol observa cate neajunsuri sunt si se pune pe treaba. Este nevoit sa faca fata multor nereguli, jocurilor de culise ale membrilor partidelor politice care luptau impotriva lui si a poporului, politicieni care nu voiau decat sa-si sporeasca avutia, ducand si mai mult la sapa de lemn poporul roman. Nu putine au fost zilele in care noul principe a vrut sa paraseasca tronul, fiind obosit de lupta impotriva vantului. Dar cu toate acestea, el s-a luptat vitejeste pentru dezvoltarea tarii, lucru subliniat foarte bine de catre autor care a scos in relief personalitatea de fier si trasaturile care pot fi schitate in urma actiunilor pe care le-a intreprins regele Carol.
In primii ani de domnie se lupta pentru reorganizarea armatei si realizare cazarmilor si garnizoanelor, ceea ce reuseste. Concomitent, avand o noua guvernare si buna colaborare cu politicienii, dezvolta transportul feroviar si rutier. Apoi, alaturi de noua sa sotie, Elisabeta de Wied, au dus o larga campanie pentru realizarea si dezvoltarea invatamantului, mai ales ca in multe sate educatie lipsea cu desavarsire.
In cartea biografica este scoasa in evidenta si durerea zdrobitoarea a tinerei familii princiare. La doar 3 ani de la nasterea frumoasei si zburdalnicei printese Maria, principele Carol si principesa Elisabeta trebuie sa isi ingroape unicul copil, dupa ce acesta din urma se imbolnavise grav.
"In aceasta perioada foarte nelinistita, perechea princiara avu parte de o raza de fericire: la 8 septembrie, principesa nascu la Cotroceni o fetita, care la 13 octombrie 1870 fu botezată in modul cel mai solemn cu numele de Maria. (...) Insa apoi veni primavara, cu parfum de flori si tril de ciocarlii, si pe neasteptate parintilor princiari li se rapi lumina vietii lor; o lovitura mai crunta nici c-ar fi putut sa le dea soarta. Micuta printesa s-a imbolnavit chiar in duminica Pastelui, dupa ce vizitase cu cateva zile inainte, impreuna cu guvernanta ei, azilul „Elena“ din Cotroceni – un mare orfelinat unde printsa venea adesea ca sa se joace cu copiii. De acolo trebuie sa fi luat ea scarlatina, facand una din formele cele mai grele. La 9 aprilie, cand sa se crape de
ziua, dragalasul copil, care indurase in tacere toate chinurile bolii, adormi pentru totdeauna. (...) Pe 10 aprilie, printesa Maria fu coborata spre vesnica odihna intr-un mormant din gradina azilului „Elena“, aproape de manastirea Cotroceni, spre indurerarea tuturor straturilor poporului".
Durerea parintilor era ingrozitoare, mai ales a principesei, motiv pentru care ea se dedica si mai mult dezvoltarii educatiei. La indemnul lui Vasile Alecsandri, ea va traduce in germana basmele scriilorului. Principesa ia decizia de a traduce basme si povesti din germana in romana. Dar cu toate acestea, pierderea copilei este la fel de groaznica, precum si pentru principe, desi este afundat in rezolvarea problemelor statale.
Contributia adusa de regele Carol in diverse domenii, precum armata, transporturi, educatie si altele, a salvat viitorul romanilor.
Timp de 6 luni a durat razboiul ruso-turc din 1877-1878, la care a participat si Romania, sub conducerea regelui Carol 1, pentru obtinerea independentei fata de otomani.
In aprilie 1877, Romania si Imperiul Rus au semnat la Bucuresti un tratat ce permitea trupelor ruse sa traverseze teritoriul tarii noastre in drumul spre Balcani, insa principele Carol 1 a pus o conditie: respectarea integritatii teritoriale a Romaniei.
Desi pentru o perioada, guvernul rus nu a dorit intrarea Romaniei in razboi, nu a vrut ca tara noastra sa participe la tratatele de pace pentru impartirea teritoriilor, armata rusa a dat peste o puternica rezistenta a otomanilor, lucru care a dus la pierderi grele in repetatele asalturi, neputand inainta in Balcani unde se aflau peste 40.000 de soldati condusi de Osman Pasa, turcii cantonand in cetatea Plevna.
Principele Carol 1 a dat ordin ca toate trupele armate sa se mobilizeze si sa fie asezate strategic de-a lungul Dunarii pentru apararea tarii in cazul unui eventual atac al turcilor.
Pentru a facilitare trecerea trupelor ruse si a impiedica manevrele otomane, bateriile romanilor de la Calafat, Corabia, Bechet au executat non-stop bombardamente pentru a distruge caile de comunicatie turcesti.
Marele cartier general roman a hotarat in iulie 1877 sa raspunda cererilor rusilor si aatefl, la jumatatea lui iulie, primele unitati militare romane (o brigada de infanterie si una de cavalerie) au traversat Dunarea. Dupa lupte grele, controlul orasului Nivopol a fost preluat in intregine de catre romani. In ceea ce priveste lupta de.la Plevna, aceasta a fost una extrem de grea, romanii, rusii si turcii inregistrand pierderi insemnate.
Marele duce Nicolae a hotarat sa atace cu toate fortele Plevna, cu toate ca principele Carol 1, care avea un simt al observatiei si o gandire extrem de dezvoltata in ceea ce privesc atacurile militare, l-a avertizat spunandu-i ca este prea devreme pentru o asemenea actiune. Si cum sfatul sau nu a fost ascutat, lucru care se va mai repeta, atacurile rusilor au fost respinse cu pierderi uriase din partea apararii strasnice a turcilor.
Principele Carol 1 a acceptat propunerea marelui duce Nicolae sa devina comandantul suprem al trupelor ruse si romane de la Plevna. In iulie 1877 armata romana a traversat Dunarea, de pe malul stang al fluviului fiind intensificate bombardamentele artilerie romane. Asalturile Armatei de vest, formata din ostasi romani si rusi, s-au desfasurat in conditii foarte grele: teren accidentat, fortificatii puternice, iar serviciile de contrainformatii nu obtineau toate datele necesare in legatura cu plasarea in teren a redutelor otomane. Dupa cel de-al treilea asalt al Plevnei, s-a inregistrat un singur castig, si acesta l-a reprezentat ocuparea redutei Grivita 1 de catre armata romana. In sedinta Consiliului de razboi de la inceputul lui septembrie s-a ajuns la concluzia ca armata rusa si cea romana au gresit in demararea celui de-al treilea atac asupra Plevnei, care era puternic pazita de catre otomani. In acest sens si pentru a nu mai suferi pagube insemnate prin pierderea ostenilor, s-a luat hotararea de a se inceta orice atac direct, insa se va intari incercuirea fortificatiilor otomane, prin aceasta impiedicandu-se aprovizionarea asediatilor. Astfel, situatia trupelor turcesti a devenit foarte critica, insa Osman Pasa n-a acceptat oferta privind capitularea si, ramanand fara munitii, alimente, au turcii au decis sa se retraga de la Plevna la Sofia. La sfarsitul lui noiembrie, turcii au incercat sa paraseasca Plevna, profitand de intunericul noptii si de ceata deasa. Insa acest lucru nu a ramas neobservat de catre armata romana. Si asa s-a declansat o adevarata lupta, culminand cu decizia de capitulare a lui Osman Pasa in fata armatei romane, conduse de colonelul Mihail Cerchez.
"Intreaga dimensiune a succesului s-a puyut vedea a doua zi: 40.000 de prizonieri - printre acestia aflandu-se 10 pasi, 128 de ofiteri superiori si 2.000 de ofiteri inferiori -, 77 de tunuti, precum si numeroase arme si drapele cazusera in mainile trupelor aliate", dupa cum citeaza autorul.
Carol 1 a luat decizia ca trebuie eliberat si Vidinul de sub ocupatia otomana. Astfel, trupele romane au luptat vitejeste, ducand la victoria mult asteptata. Cucerirea Vidinului, realizandu-se la jumatatea lunii februarie 1878, a fost ultima lupta a armatei romane pentru Razboiul de Independenta. Si uite asa, victorioasa armata romana isi facea intrarea triumfala in Bucuresti in octombrie 1878.
Romania i s-a recunoscut independenta, restabilindu-se autoritatea asupra Dobrogei. Desi portului Constanta i-a fost asigurat accesul direct la Marea Neagra, Rusia avea sa devina stapana peste gurile Dunarii si peate judetele din sudul Basarabiei, tinuturi care fusesera retrocedate Romaniei prin tratatul de pace de la Paris din anul 1856. Independenta tanarului stat, Romania, a fost recunoscuta de marile puteri in iulie 1878.
In 1881, Romania devine regat si Carol 1 primeste titlul de rege si sotia sa, Elisabeta, titlul de regina. Acestia vor fi incoronati cu mare fast, pe strazile capitale si in restul tarii lumea sarbatorea cu mare voiebuna. Si dupa razboiul de independenta, familia regala se implica si mai mult, muncind neobosit, pentru dezvoltarea regatului, in toate domeniile de activitate.
Autorul german subliniaza in cartea sa si cum, la initiativa regelui Carol 1, au fost construite castelele Peles (o descriere foarte frumoasa este redata in carte), Pelisor si Foisor. Castelul Peles a fost construit pentru a-i servi regelui drept resedinta de vara, investita cu functii politice, culturale si simbolice.
Potrivit istoriei, dupa 1914, castelul Peles si-a exersat in continuare functia de reprezentare si de muzeu, fara a mai fi insa locuit timp 6 luni pe an, asa cum obisnuia suveranul fondator. Cel mai important eveniment organizat la Sinaia si gazduit de castelul Peles pana la abdicarea Regelui Mihai, in decembrie 1947, a fost legat de sarbatorirea semicentenarului castelului in anul 1933 de catre Regele Carol al II-lea (1930-1940). Din anul 1953, castelul devine Muzeu National, deschis publicului larg, in timp ce celelalte imobile situate pe domeniul Peles, precum castelele Pelisor, resedinta particulara a celui de-al doilea cuplu regal, Ferdinand I, Maria si Foisor, fosta Casa de vanatoare a primului Rege al Romaniei si resedinta a regilor Carol al II-lea si Mihai I vor deveni case de creatie si odihna pentru scriitori, muzicologi si artisti plastici. Doua decenii mai tarziu, in anul 1975, starea de conservare tot mai critica a imobilului determina masura inchiderii acestuia si evacuarea unei parti importante a patrimoniului muzeal in depozitele amenajate intr-un vechi conac boieresc al familiei Bibescu din Posada, localitate situata la aproximativ 20 de km sud de Sinaia. Intre anii 1966 si 1982, intr-o fosta dependinta a castelului regal a fost amenajat Muzeul de Arta Decorativa, ce valorifica piese reprezentative din vechile colectii regale. Din 1990, respectiv 1993 si pana azi, castelele Peles si Pelisor sunt redeschise spre vizitare. In anul 2007, dupa cinci ani de negocieri intre Statul roman si Casa regala, se ajunge la un acord, prin care castelul Peles, castelul Pelisor si intregul domeniu Peles, alcatuit din fostele dependinte regale, au reintrat in proprietatea Regelui Mihai I (1927-1930, 1940-1947), dar continua sa fie administrate de statul roman. Exceptie face castelul Foisor, cladire inaugurata in anul 1881. Acordul cu Casa regala, expirat in anul 2009, in cazul castelului Pelisor, si în 2010, in cazul castelului Peles, a fost din nou prelungit. In 1932, Foisorul a cazut prada unui incendiu devastator. A fost reconstruit un an mai tarziu in perioada Regelui Carol al II-lea (1930-1940). In anii 1970, cladirii initiale i s-a adaugat o aripa noua si interioarele au suferit modificari semnificative. Dupa 1989, cladirea a devenit vila de protocol a presedintiei Romaniei, statut pe care continua sa il pastreze.
January 23, 2022
O carte care trebuie privită mai mult ca un roman istoric, decât ca o sursa istorica. Lindenberg scrie din postura unui prieten și admirator al lui Carol și al Elisabetei, nu din postura unui istoric. Cartea nu prezintă rigurozitatea unei lucrări istorice de factura științifică, ci este o oda, mai degrabă, adusa primului rege al României. De altfel, cartea a și fost scrisa în 1906, cu ocazia jubileului de 40 de ani de domnie, astfel ca se intelege. Oricum, o carte care se citește repede și, de ce nu, o lectura plăcută pentru amatorii de istorie si fanii monarhiei românești. Totuși, cartea trebuie luata cum grano salis.
October 9, 2022
Mi-a plăcut trecerea în revistă a tuturor evenimentelor istorice din acea perioadă. Nu mi-a plăcut stilul mult prea părtinitor, Carol și familia regală fiind descriși drept oameni perfecți, înzestrați cu toate calitățile, neavând niciun defect, de parcă erau personaje de basm.
Ce-i drept, cartea a fost scrisă la 1906 și înțeleg că autorul - între timp căzut de mult în uitare - cu asta se ocupa: se plimba pe la diverse curți regale și scria biografii foarte flatante. În contextul epocii, cartea este exact ce te-ai aștepta să fie. Însă după mai bine de un secol, aveam totuși pretenția de la Humanitas să publice o biografie scrisă ceva mai obiectiv și cu recul.
Ce-i drept, cartea a fost scrisă la 1906 și înțeleg că autorul - între timp căzut de mult în uitare - cu asta se ocupa: se plimba pe la diverse curți regale și scria biografii foarte flatante. În contextul epocii, cartea este exact ce te-ai aștepta să fie. Însă după mai bine de un secol, aveam totuși pretenția de la Humanitas să publice o biografie scrisă ceva mai obiectiv și cu recul.
March 12, 2017
O cronică în care citești mai multe epitete despre Carol I, decât informații. E extraordinar în tot ceea ce face, mai puțin când desființează guverne care nu-s de acord cu el, e pus să răspundă legat de țepe date de germani în România sau amenință cu intervenții străine din țara mamă. Atunci e doar „mâhnit”. Nicio trăsătură negativă, nicio greșeală comisă, un fel de letopiseț ceva mai plictisitor. Dar probabil rupe între monarhiști, care-s la fel de orbiți de miturile lor favorite precum nostalgicii față de Nicolae Ceaușescu și cei care tânjesc după Mareșalul Antonescu.
March 28, 2023
O opinie amănunțită despre viata lui Carol I ca domnitor, această carte arată de ce și cum România nu ar fi mai existat fără domnia dinastiei de Hohenzzolern-Sigmaringen.
România a fost construită de către regi, iar mereu regii i-au redat demnitatea și obligația luptei patriotice de care România a dus și duce lipsă. #nihilsinerex
România a fost construită de către regi, iar mereu regii i-au redat demnitatea și obligația luptei patriotice de care România a dus și duce lipsă. #nihilsinerex
January 3, 2021
Departe de mine gandul de a minimaliza sau de a nega rolul lui Carol I in devenirea Romaniei, insa m-as fi asteptat la o expunere obiectiva a faptelor acelor vremuri. In schimb, am avut parte de un elogiu nesfarsit al perfectiunii regelui, care ar fi facut absolut tot fara de greseala. Putina istorie, mult subiectivism.
April 7, 2020
Prima data cand mi-a fost starnit interesul pt. a citi ceva despre Carol I, a fost cand bunicul meu a recitat prima strofa din poezia lui Vasile Alecsandri-10 Mai.
Cartea este o adevarata lauda la adresa primului rege al Romaniei, practic tot ce citesti in carte e despre faptele lui bune si cat de mult lucruri a realizat.
Consider asta un lucru bun, pt. ca dupa cum stim istoria invatata la scoala e destul de saraca in relatari .
Am aflat multe lucruri pe care nu le stiam, si m-a ajutat sa-mi creez o mai buna imagine de ansamblu a Romaniei din acea vreme.
O recomand oricarui pasionat de istoria Romaniei.
Cartea este o adevarata lauda la adresa primului rege al Romaniei, practic tot ce citesti in carte e despre faptele lui bune si cat de mult lucruri a realizat.
Consider asta un lucru bun, pt. ca dupa cum stim istoria invatata la scoala e destul de saraca in relatari .
Am aflat multe lucruri pe care nu le stiam, si m-a ajutat sa-mi creez o mai buna imagine de ansamblu a Romaniei din acea vreme.
O recomand oricarui pasionat de istoria Romaniei.
July 9, 2021
"Nu degeaba se spune că oamenii a căror viață sufletească este supusă unor oscilații de mai mare amplitudine decât se întâmplă de obicei numai cu greu reuşesc să găsească drumul înapoi spre ambianța şi activitatea familiară, dacă în lungi călătorii au ascultat freamătul ori vuietul sălbatic al mării, dacă departe de locul natal au văzut apunând globul solar peste tăcute întinderi de palmieri, dacă au cunoscut fenomenele misterioase ale pustiului şi ale stepei, şi vor simți mereu imboldul să plece în lumea largă, frumoasă divină, care lor li se arată cu totul altfel decât majoritatea locuitorilor Terrei."
April 23, 2020
Eu îl consider un adevărat lider! Este drept ca in cartea de fata, autorul pare ca l “perie” pe Carol și al sau regim. Probabil sunt și argumentare contra Lui, nu le am citit. Dar sa realizezi câte s au realizat de el și guvernele din timpul lui, vorbim de anii 1870-1900, este remarcabil. Per total o carte buna care te face sa te simti un pic mândru ca au fost și oameni care au fost romani pentru tara!
July 1, 2021
Cartea este o hagiografie a regelui Carol scrisa de jurnalistul german Paul Lindenberg. Are mai multe in comun cu o opera literara decat cu o carte istorica. Carol este prezentat ca un conducator perfect, fara slabiciuni si fara vreo greseala. Merita citita doar de cei care sunt interesati sa vada lumea lui Carol prin ochii unui admirator din 1906.
May 17, 2021
Pentru mine aceasta carte a adus informatii valoroase despre formarea regalitatii pe teritoriul Romaniei. Contributia Regelui Carol in diverse domenii au salvat viitorul romanilor (educatie, transporturi, armata, etc.).
Displaying 1 - 12 of 12 reviews