What do you think?
Rate this book
Cel mai iubit dintre pământeni #3
Cel mai iubit dintre pământeni vol.3
"Cel mai iubit dintre pamanteni este un roman total, i-am zis eu in cronica pe care am scris-o indata dupa aparitia lui. Un roman, altfel spus, cu mai multe paliere, mai multe teme si un numar mare de personaje: roman politic (despre obsedantul deceniu), roman de dragoste (istoria unui tanar profesor de filosofie, Victor Petrini, care are credinta ca daca dragoste nu e, nimic nu e), un roman moral (mai exact: romanul unui moralist de clasa, in sfera existentiala, in genul lui Camus), in fine, un roman de moravuri despre lumea intelectuala si, in genere, despre lumea romaneasca in regimul totalitar comunist. Un roman puternic, amplu ca un fluviu, romanul, in fine, al unui moralist care judeca necrutator istoria prin care trece"
EUGEN SIMION
EUGEN SIMION
First published January 1, 1980
About the author
Marin Preda
51 books305 followersMarin Preda was one of the best-known post-World War II Romanian writers.
He was born in the Teleorman county, at Silistea-Gumesti, in the family of Tudor Calarasu.
He finished the first 7 classes in this village, he was then educated at the Normal School in Abrud, next at Cristuru-Odorhei, and after that in Bucharest.
He graduated the capacity exam, but eventually stopped going to school because of various reasons.
He became clerk at the Institute for Statistics in Bucharest, he was then press corrector at Timpul magazine, where he also made his debut in 1942 with the short story Pârlitu.
Encouraged, he published prose and was remarked by Eugen Lovinescu at the Sburatorul literary club.
His editorial debut is in 1948 with the novel Întâlnirea din pamânturi. The young novelist paid his tribute to the socialist reality, as the majority of the writers from the "ploretarian dictature" period (Desfasurarea s.o.).
His first masterpiece was the novel Morometii (vol. I - 1955; vol. II - 1967), which was also used for a successful movie in 1987.
Marin Preda published the novels Risipitorii in 1962, Intrusul in 1968, Marele singuratic in 1972, Delirul in 1975, and his second masterpiece Cel mai iubit dintre pamânteni in 1980, regarded as a violent critique of communism. After a few short weeks on the market, the novel was withdrawn from all public, university, and school libraries and all bookshops.
Shortly after the publication of his last novel, he was found dead, in his creation room from the Mogosoaia Palace, in Bucharest. He died in a suspect way, in 1980, on May 16, leaving many legends related to his passing away, taking into account that he was known for his cold attitude towards the authorities.
La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război.
Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).
Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji.
În 1937, evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau preferați la examene cei din județul respectiv.)
Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.
În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatic
He was born in the Teleorman county, at Silistea-Gumesti, in the family of Tudor Calarasu.
He finished the first 7 classes in this village, he was then educated at the Normal School in Abrud, next at Cristuru-Odorhei, and after that in Bucharest.
He graduated the capacity exam, but eventually stopped going to school because of various reasons.
He became clerk at the Institute for Statistics in Bucharest, he was then press corrector at Timpul magazine, where he also made his debut in 1942 with the short story Pârlitu.
Encouraged, he published prose and was remarked by Eugen Lovinescu at the Sburatorul literary club.
His editorial debut is in 1948 with the novel Întâlnirea din pamânturi. The young novelist paid his tribute to the socialist reality, as the majority of the writers from the "ploretarian dictature" period (Desfasurarea s.o.).
His first masterpiece was the novel Morometii (vol. I - 1955; vol. II - 1967), which was also used for a successful movie in 1987.
Marin Preda published the novels Risipitorii in 1962, Intrusul in 1968, Marele singuratic in 1972, Delirul in 1975, and his second masterpiece Cel mai iubit dintre pamânteni in 1980, regarded as a violent critique of communism. After a few short weeks on the market, the novel was withdrawn from all public, university, and school libraries and all bookshops.
Shortly after the publication of his last novel, he was found dead, in his creation room from the Mogosoaia Palace, in Bucharest. He died in a suspect way, in 1980, on May 16, leaving many legends related to his passing away, taking into account that he was known for his cold attitude towards the authorities.
La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război.
Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).
Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji.
În 1937, evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau preferați la examene cei din județul respectiv.)
Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.
În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatic
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 24 of 24 reviews
April 11, 2023
Volum al treilea este dedicat iubirii. În dorința de a iubi și a fii iubiți sacrificăm tot, putem chiar să ne mințim singuri și să proiectăm asupra persoanei iubite calități pe care nu le are. Cel mai iubit dintre pământeni este, părea mea, romanul omului care își caută fericirea prin iubire fiind dispus la orice sacrificiu.
September 7, 2018
Cel mai iubit dintre pamanteni- greu de spus de ce am ales sa citesc această carte când aveam, cred, vreo 15 ani. Eram in liceu și aveam o profesoară tare bună la literatură și poate ea ne-a sugerat cumva lectura sau am gasit-o la biblioteca și mi-a plăcut titlul... nu mai știu. Auzisem că e o carte „mare” și trebuia numaidecât s-o trec la activ, doar că , țin minte bine asta, nu am putut s-o inghit prea ușor din prima. Era o carte cu multe incluziuni și paranteze, ce descriau realitățile politice și sociale ale unor timpuri care nu prea mă interesau atunci, or, eu fiind în căutare de subiecte de dragoste arzătoare căutam să trec cu privirea ceea ce îmi părea prea plictisitor și lipsit de importanță, comparativ cu aventurile amoroase ale lui Victor Petrini. Mi-am zis atunci că imediat ce voi deveni independentă, din punct de vedere economic, va trebui numaidecât să procur romanul pentru biblioteca mea , pentru plăcerea mea de a-l răsfoi ori de câte ori va fi nevoie, și nu pentru că înțelesesem eu mare lucru din el, ci pentru că eram mândră de mine că finisasem o astfel de carte „mare”. Și nu știu de ce mi-a luat atât timp ca să o cumpăr, cert e că pină acum am mai citit câte ceva de Preda (îmi place stilul lui de a dispica firul in patru și de arăta obiectiv aceste ațe) și nu numai, și simt că aș putea să văd cu alți ochi acest ultim roman al scriitorului român.
Și ca să scurtez (desi nu știu cum pot să scurtez ceea ce mă ține cu gândirea în priză de mai bine de o lună), romanul este o relatare a unei vieți așa cum putea fi ea în acei ani, și nu o viață a unui om obișnuit ci a unui intelectual-filozof , care prin ironie, sau nu, este ,totuși, un om de rând în acele timpuri (ori poate și azi). Eroul principal, el fiind și naratorul, își spune povestea dintr-o cameră de celulă de unde nu mai crede că are scăpare, iar motivul pentru care este inchis va fi dezvăluit cititorului abia în final. Și astfel, cu îndârjirea omului care nu mai are ce pierde, Victor Petrini face o disecare amănunțită a vieții sale adulte, în care trece prin focul a patru mari iubiri, care, de altfel, îi și determină cursul ulterior. E minunat cum o întâmplare sau alta îl face pe erou să apuce pe căi, pe care, recunoaște ,le-ar fi putut evita în alte împrejurări , or, judecata de mai apoi este sortită a rămâne simplu regret și nu previziune, cum se întâmplă și în realitate.
De ce îmi place Petrini? El rămâne să-și analizeze conștiința fără a se jeli sau a căuta țap ispășitor: a trăit într-o perioadă pe care nu putea să o accepte și refuza conformarea prin negație (aici îl văd pe Preda și pe toți scriitorii ce și-au păstrat verticalitatea gândirii fără să se plieze unor cerințe de regim politic) , dar și-a asumat sentimentele, pornirile, acțiunile sau lipsa acestora, gândurile(și uimitor cum descria el gândurile care te fulgeră într-o discuție , dar pe care nu le observi , le uiți sau le negi , naratorul având aici acea răbdare să analizeze și să schițeze fiecare zâmbet, privire, mers, gest sau imitare a gestului), vorbele, ideile, și-a asumat tot ce a trăit. I-as fi citit cu plăcere cărțile -acea „Eră a ticăloșilor” sau „Gnoza”, și mi-a trezit pofta și de filozofie, deși, în programa obligatorie la facultate n-o prea înghițeam.
Mi-au plăcut mai mult chiar personajele secundare, episodice (Matilda –femeia caleidoscop, care avea blestemul ideilor; Vaintrub- dentist devenit peste noapte decan al facultății de filozofie, Vintilă- micul filozof de la deratizare, etc.), care veneau să completeze tabloul pestriț al poporului divizat , mi-a plăcut cu ce lipsă de părtinire descria autorul pe fiecare , noi fiind liberi să alegem dacă îl placem sau îl ignorăm într-un final.
Savuram cu nesaț acele pasaje, care mi se păreau atât de lungi și irelevante altădată și pe care, acum, le-am citit și recitit cu plăcere, vrând parcă să mă contopesc cu gândirea scriitorului(și cât de frumos folosește autorul perfectul simplu în care desfășoară romanul transpunându-te peste acele timpuri și făcându-te să le vezi aievea). Apoi am admirat măestria acestuia de a te atrage în lectură (fără a fi clișeic și plictisitor) prin tot felul de momeli : ”ei dar asta aveam să aflu mai târziu...”, sau ”aveam să descopăr mai târziu acest adevăr trist”- ei când mai târziu? mă întrebam eu... Nu ai decât să citești și să vezi curiosule cititor.
Romanul este o descriere la rece a ceea ce au avut de suferit atâția Români- înjosiri, foame, industrializare fără limite, rusificare, torturi și violențe fără judecată, și citind îmi puneam mereu întrebarea cum de i-au permis să-l publice (lui Preda),atunci când fierul era încă cald și regimul departe de a fi fost înlăturat. A fost o revoltă asupra nedreptăților ce au avut de suferit toți intelectualii români (și poți să regăsești personaje reale,doar că nenumite, ca Lucian Blaga printre cei a căror soartă le-a fost dată peste cap de o „ideologie nouă”), o revoltă absorbită în mii de exemplare imediat după scoaterea de sub tipare.
Și ca să scurtez (desi nu știu cum pot să scurtez ceea ce mă ține cu gândirea în priză de mai bine de o lună), romanul este o relatare a unei vieți așa cum putea fi ea în acei ani, și nu o viață a unui om obișnuit ci a unui intelectual-filozof , care prin ironie, sau nu, este ,totuși, un om de rând în acele timpuri (ori poate și azi). Eroul principal, el fiind și naratorul, își spune povestea dintr-o cameră de celulă de unde nu mai crede că are scăpare, iar motivul pentru care este inchis va fi dezvăluit cititorului abia în final. Și astfel, cu îndârjirea omului care nu mai are ce pierde, Victor Petrini face o disecare amănunțită a vieții sale adulte, în care trece prin focul a patru mari iubiri, care, de altfel, îi și determină cursul ulterior. E minunat cum o întâmplare sau alta îl face pe erou să apuce pe căi, pe care, recunoaște ,le-ar fi putut evita în alte împrejurări , or, judecata de mai apoi este sortită a rămâne simplu regret și nu previziune, cum se întâmplă și în realitate.
De ce îmi place Petrini? El rămâne să-și analizeze conștiința fără a se jeli sau a căuta țap ispășitor: a trăit într-o perioadă pe care nu putea să o accepte și refuza conformarea prin negație (aici îl văd pe Preda și pe toți scriitorii ce și-au păstrat verticalitatea gândirii fără să se plieze unor cerințe de regim politic) , dar și-a asumat sentimentele, pornirile, acțiunile sau lipsa acestora, gândurile(și uimitor cum descria el gândurile care te fulgeră într-o discuție , dar pe care nu le observi , le uiți sau le negi , naratorul având aici acea răbdare să analizeze și să schițeze fiecare zâmbet, privire, mers, gest sau imitare a gestului), vorbele, ideile, și-a asumat tot ce a trăit. I-as fi citit cu plăcere cărțile -acea „Eră a ticăloșilor” sau „Gnoza”, și mi-a trezit pofta și de filozofie, deși, în programa obligatorie la facultate n-o prea înghițeam.
Mi-au plăcut mai mult chiar personajele secundare, episodice (Matilda –femeia caleidoscop, care avea blestemul ideilor; Vaintrub- dentist devenit peste noapte decan al facultății de filozofie, Vintilă- micul filozof de la deratizare, etc.), care veneau să completeze tabloul pestriț al poporului divizat , mi-a plăcut cu ce lipsă de părtinire descria autorul pe fiecare , noi fiind liberi să alegem dacă îl placem sau îl ignorăm într-un final.
Savuram cu nesaț acele pasaje, care mi se păreau atât de lungi și irelevante altădată și pe care, acum, le-am citit și recitit cu plăcere, vrând parcă să mă contopesc cu gândirea scriitorului(și cât de frumos folosește autorul perfectul simplu în care desfășoară romanul transpunându-te peste acele timpuri și făcându-te să le vezi aievea). Apoi am admirat măestria acestuia de a te atrage în lectură (fără a fi clișeic și plictisitor) prin tot felul de momeli : ”ei dar asta aveam să aflu mai târziu...”, sau ”aveam să descopăr mai târziu acest adevăr trist”- ei când mai târziu? mă întrebam eu... Nu ai decât să citești și să vezi curiosule cititor.
Romanul este o descriere la rece a ceea ce au avut de suferit atâția Români- înjosiri, foame, industrializare fără limite, rusificare, torturi și violențe fără judecată, și citind îmi puneam mereu întrebarea cum de i-au permis să-l publice (lui Preda),atunci când fierul era încă cald și regimul departe de a fi fost înlăturat. A fost o revoltă asupra nedreptăților ce au avut de suferit toți intelectualii români (și poți să regăsești personaje reale,doar că nenumite, ca Lucian Blaga printre cei a căror soartă le-a fost dată peste cap de o „ideologie nouă”), o revoltă absorbită în mii de exemplare imediat după scoaterea de sub tipare.
April 22, 2022
Cu toate că dragoste e, nimic nu e (în spatele ei). Dragostea e ca ochiul unui ciclon. Ceea ce se învârtejește în jurul ochiului are implicații mai mari decât însuși ochiul. Iubirea antrenează în furia ei mai mult decât poate duce și mai mult decât ea însăși semnifică.
Pare să susțină M. Preda - și înclin să fiu de acord cu el - că tentația dezastrului stă pitită în chiar condiția noastră. Dramele personale le întrec pe cele istorice și, în mod cert, pe cele de ordin ideologic. Pace sau război, comunism sau liberalism, omul suferă cumplit din dragoste, autoamăgit ori dezamăgit de semeni. În cele mai multe rânduri, cu voia sa.
Pare să susțină M. Preda - și înclin să fiu de acord cu el - că tentația dezastrului stă pitită în chiar condiția noastră. Dramele personale le întrec pe cele istorice și, în mod cert, pe cele de ordin ideologic. Pace sau război, comunism sau liberalism, omul suferă cumplit din dragoste, autoamăgit ori dezamăgit de semeni. În cele mai multe rânduri, cu voia sa.
August 18, 2022
Fenomenală carte ❤️❤️❤️❤️❤️.
Domnul Petrini e chiar cel mai iubit dintre pământeni.
Domnul Petrini e chiar cel mai iubit dintre pământeni.
January 12, 2018
"Zăpada înghețase și trosnea sub picioare. O lună de o albeață halucinantă lumina dinspre dealuri străzile orașului tăcut. Aerul rece și proaspăt mă îmbăta ca de o bucurie rară și secretă, iar eu știam ce e: deliciul vicios al singurătății! Eram liber, bogat, fără datorii, cu hambarele pline, iar marile scadențe, suferința fără speranță, moartea violentă, cum o sufereau în chiar acele clipe populații haotice de pe pământ, erau departe de mine. Iată, îmi spuneam ascultând visător ecoul pașilor mei în noapte, bucuria sau durerea nu sunt totdeauna fructul determinat al unor cauze determinate. Libertatea face să trăiască cu plenitudine totul, și atunci suferința în dragoste aduce din adâncuri bucurii stranii și necunoscute, iar fericirea se colorează violent cu luminile infernului. Îndoiala ne trezește cugetul, producând în spiritul nostru certitudinea că existăm, gândire suverană și divină care ne supraveghează urâtul, ne alungă ranchiuna, lasă altora izbânzile și acceptă pentru sine înfrângerea"
July 8, 2019
Am fost fascinat pe parcursul celor trei volume de personajul principal care s-a raportat foarte aparte la experientele lui.
Desi poate parea ca tema principala este iubirea voi insista pe lupta interioara a dlui Petrini cu ipocrizia interioara si spun doar atat: minunat!
Desi poate parea ca tema principala este iubirea voi insista pe lupta interioara a dlui Petrini cu ipocrizia interioara si spun doar atat: minunat!
March 16, 2021
,,Ce mai faci tu,cel mai iubit dintre pământeni?!"
De fapt titlul romanul constituie o ironie amară:cel mai iubit dintre pământeni n-are parte de dragostea semenilor. Romanul se constituie ca un jurnal ,pe care detinutul Victor Petrini îl scrie in timpul ultimei sale condamnări și își regândește întreaga viață. Romanul infatiseaza atat framantarile si necazurile care se abat asupra protagonistului Victor Petrini, cat si duritatea regimului din acele timpuri si promovarea non-valorilor, numirea in functii importante pentru promovarea culturii a unor oameni care nu aveau nicio legatura cu cultura (ex. numirea lui Vaintrub, dentist, in functia de decan al facultatii de filosofie si indepartarea de la catedra a “marelui poet si filosof”, Lucian Blaga).
Citind această carte am asistat la confesiunile unui om învins de soartă , rămânând cu un gust amar pe toate planurile vieții sale , care la final ajunge la concluzia că ,,...dacă dragoste nu e,nimic nu e..."!
De fapt titlul romanul constituie o ironie amară:cel mai iubit dintre pământeni n-are parte de dragostea semenilor. Romanul se constituie ca un jurnal ,pe care detinutul Victor Petrini îl scrie in timpul ultimei sale condamnări și își regândește întreaga viață. Romanul infatiseaza atat framantarile si necazurile care se abat asupra protagonistului Victor Petrini, cat si duritatea regimului din acele timpuri si promovarea non-valorilor, numirea in functii importante pentru promovarea culturii a unor oameni care nu aveau nicio legatura cu cultura (ex. numirea lui Vaintrub, dentist, in functia de decan al facultatii de filosofie si indepartarea de la catedra a “marelui poet si filosof”, Lucian Blaga).
Citind această carte am asistat la confesiunile unui om învins de soartă , rămânând cu un gust amar pe toate planurile vieții sale , care la final ajunge la concluzia că ,,...dacă dragoste nu e,nimic nu e..."!
September 12, 2016
Și nici volumul 3 nu se lasă mai prejos. Preda știe să scrie mai bine decât majoritatea prozatorilor din România. Cu el lectura este o experiență, nu o poveste. Înțelegi, simți și trăiești. Și e clar că întreaga lucrare nu este pentru orișicine. Stilul lui Preda este foarte detaliat, dar fix detaliile acestea sunt cele care te fac să ai o relație cu povestea și cu personajele. Ele devin credibile și reale, evoluează o dată cu evenimentele iar modul în care Preda te face să gândești este atipic pentru cam orice proză românească.
O minune cum a fost publicată cartea în vremurile acelea, însă citind-o, se poate înțelege contextul și circumstanțele sunt atenuante.
Clar printre favorite!
O minune cum a fost publicată cartea în vremurile acelea, însă citind-o, se poate înțelege contextul și circumstanțele sunt atenuante.
Clar printre favorite!
September 1, 2022
Cine citește o carte de la omul ăsta, nu mai are dubii în legătură cu teoriile conspiraționiste legate de moartea lui.
Orice formă de intelectualitate ce avea puterea de a schimba percepția poporului față de standardele impuse de un dictator bolnav mintal, trebuia să dispară în România lui ‘48-‘89.
Ă… scuze, voiam să zic o carte “păstă media” din România.
Orice formă de intelectualitate ce avea puterea de a schimba percepția poporului față de standardele impuse de un dictator bolnav mintal, trebuia să dispară în România lui ‘48-‘89.
Ă… scuze, voiam să zic o carte “păstă media” din România.
April 28, 2014
Si daca dragoste nu e... facem! :))
December 28, 2022
Deși primele 2 volume nu m-au impresionat așa de mult cum mi-am imaginat, totuși, am ales sa îl citesc și pe ultimul. Mi-a plăcut foarte mult!
“Mulți dintre semenii mei au gândit poate la fel, au jubilat ca și mine, au suferit și au fost fericiți în același fel. Mitul acesta al fericirii prin iubire, al acestei iubiri descrise aici și nu al iubirii aproapelui, n-a încetat și nu va înceta să existe pe pământul nostru, sa moara adică și sa renască perpetuu. Și atâta timp cât aceste trepte urcate și coborâte de mine vor mai fi urcate și coborâte de nenumărați alții, aceasta carte va mărturisi oricând: …dacă dragoste nu e, nimic nu e!…”
“Mulți dintre semenii mei au gândit poate la fel, au jubilat ca și mine, au suferit și au fost fericiți în același fel. Mitul acesta al fericirii prin iubire, al acestei iubiri descrise aici și nu al iubirii aproapelui, n-a încetat și nu va înceta să existe pe pământul nostru, sa moara adică și sa renască perpetuu. Și atâta timp cât aceste trepte urcate și coborâte de mine vor mai fi urcate și coborâte de nenumărați alții, aceasta carte va mărturisi oricând: …dacă dragoste nu e, nimic nu e!…”
August 16, 2023
Urasc misterul feminin Urasc misterul feminin Urasc misterul feminin Urasc misterul feminin Urasc misterul feminin Urasc misterul feminin Urasc misterul feminin Urasc misterul feminin Urasc misterul feminin Urasc misterul feminin
December 9, 2019
O carte cu 3 volume ce m-au dezamagit. Nu a fost deloc ce asteptam. Parca s-a zis totul si nimic. Am ramas cu un gust amar la final.. sentimentul ca am pierdut timpul...
February 7, 2020
În volumul 3 se concentrează toată înverșunarea lui Preda. Ritmul e alert, fluid, iar în final, pe lângă conștiința lui Petrini, distinctă și omniprezentă, își fac apariția prezențele altor două personaje, sugerând, în fapt, existența unui proces fără însă să o materializeze.
Luciditatea reflecțiilor este, în anumite momente, năucitoare.
Luciditatea reflecțiilor este, în anumite momente, năucitoare.
July 22, 2017
Trilogia dată nu mă îmbogăţise cu nimic, aşa cum nici nu m-a fascinat lectura ei. Unicul regret este timpul pierdut pe nişte cărţi fără o temă, fără un subiect atrăgător şi nici personaje memorabile. Îmi pare rău.
April 27, 2020
Al treilea volum, ultimul, răstoarnă totul, combină excelent tot ce se petrece, te duce în timp și spațiu și mai mult nu pot să spun, decât că mi-a părut rău că s-a terminat și că trebuie neapărat citit sau recitit acest superb roman.
April 3, 2020
Overall ,the trilogy was good.
May 6, 2021
...daca dragoste nu e, nimic nu e!...
Read
January 11, 2023very good
December 30, 2023
Superba! Mi-a adus aminte de lecturile din tinerețe. Marin Preda are un stil fascinant, idei intrigante și fir epic frumos. Highly recommended!
March 13, 2022
“…dacă dragoste nu e, nimic nu e!…”
May 19, 2020
Recunosc, undeva la mijlocului volumului 2 am vrut sa abandonez. As fi facut o mare greseala. Aceste carti sunt de o naturalete nebanuita si cu niste profunzimi fantastice..abia după ce le finalizezi realizezi cât de mult poți sa meditezi asupra unor pasaje scrise atât de bine si cate poți învăța din acestea..
February 7, 2023
Mi s-a părut cel mai bun volum din întreaga trilogie. La început nu m-a captat atât de tare, însă, pe parcurs, mi-a atras atenţia. Încă îmi menţin opinia despre cum o trilogie este puţin prea mult; întreaga poveste putea fi comprimată foarte bine într-un singur volum, iar ultimul mi s-a părut că însumează cel mai bine faptele din celelalte două, venind, în acelaşi timp, cu fapte noi. M-am bucurat să descopăr însemnătatea titlului, alături de întreaga semnificaţie a iubirii şi a existenţei fiinţei care poate atârna de un fir de păr în cele mai neaşteptate momente. Imprevizibilul se află la tot pasul, iar deciziile soartei par să se ia spontan, rapid, într-o străfulgerare, suficient ca întreg echilibrul ancestral să fie destabilizat iremediabil. Până la urmă, încă îmi place stilul lui Marin Preda şi nu m-a dezamăgit complet. Per total, seria a fost bună, puţin prea lungă (totul a fost cam mult şi sigur sunt pasaje care puteau fi foarte bine scoase), dar a încercat totuşi să răspândească un mesaj important. Şi faptul că Preda a simţit nevoia să scrie acest ultim roman, pe care l-a publicat în anul morţii sale, mi se pare că îi creşte puţin valoarea.
Displaying 1 - 24 of 24 reviews