Jump to ratings and reviews
Rate this book

Delirul

Rate this book
În Delirul confruntarea cu fatalismul istoriei, în viziunea lui Lev Tolstoi, este o temă la vedere, o temă recurentă. La fel ideea lui Preda despre rolul personalităţii (bune sau rele) în istorie. Un individ demenţial, plasat în structurile puterii, poate provoca un dezastru uman, zice prozatorul, cu referire la Hitler. Adăugând: iar dezastrul este contagios, răul în istorie se răspândeşte ca o molimă, în fine, o decizie luată în cabinetul lui Hitler are efecte dezastruoase într-un sat pierdut în Câmpia Dunării...

Delirul este un roman substanţial – cum am scris la apariţia lui şi cum cred şi azi, după 35 de ani –, nu un mare roman (ca Moromeţii şi Cel mai iubit dintre pământeni), dar un roman curajos, cu scene formidabile (povestea de iubire rustică de la început), bine lucrate, uneori foarte subtile (ezitările medicinistei Luchi, sinceritatea ei derutantă) şi, în genere, Delirul mi se pare şi azi, când îl recitesc, o carte care îşi asumă o temă gravă: cum trec trei-patru tineri printr-o mare tragedie a istoriei. Citind-o, cititorul trece, oricum, bine, satisfăcut, gânditor, neliniştit, uneori sedus de profunzimile creaţiei romaneşti din interiorul unei istorii imposibile.
EUGEN SIMION

496 pages, Hardcover

First published January 1, 1975

Loading interface...
Loading interface...

About the author

Marin Preda

51 books305 followers
Marin Preda was one of the best-known post-World War II Romanian writers.
He was born in the Teleorman county, at Silistea-Gumesti, in the family of Tudor Calarasu.
He finished the first 7 classes in this village, he was then educated at the Normal School in Abrud, next at Cristuru-Odorhei, and after that in Bucharest.
He graduated the capacity exam, but eventually stopped going to school because of various reasons.

He became clerk at the Institute for Statistics in Bucharest, he was then press corrector at Timpul magazine, where he also made his debut in 1942 with the short story Pârlitu.
Encouraged, he published prose and was remarked by Eugen Lovinescu at the Sburatorul literary club.
His editorial debut is in 1948 with the novel Întâlnirea din pamânturi. The young novelist paid his tribute to the socialist reality, as the majority of the writers from the "ploretarian dictature" period (Desfasurarea s.o.).

His first masterpiece was the novel Morometii (vol. I - 1955; vol. II - 1967), which was also used for a successful movie in 1987.

Marin Preda published the novels Risipitorii in 1962, Intrusul in 1968, Marele singuratic in 1972, Delirul in 1975, and his second masterpiece Cel mai iubit dintre pamânteni in 1980, regarded as a violent critique of communism. After a few short weeks on the market, the novel was withdrawn from all public, university, and school libraries and all bookshops.

Shortly after the publication of his last novel, he was found dead, in his creation room from the Mogosoaia Palace, in Bucharest. He died in a suspect way, in 1980, on May 16, leaving many legends related to his passing away, taking into account that he was known for his cold attitude towards the authorities.



La 5 august 1922, în comuna Siliștea-Gumești, plasa Balaci, județul Teleorman, se naște Marin Preda, fiu al lui Tudor Călărașu, „de profesie plugar", și al Joiței Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joița Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război.

Joița venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) și Mița (Tita). Tudor Călărașu avea și el trei băieți cu prima soție care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) și Ion (Nilă). În familia celor doi soți se mai nasc: Ilinca, Marin și Alexandru (Sae).

Copilul Marin Preda își petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji.
În 1937, evitând Școala Normală din Alexandria (pe atunci, reședința județului fiind la Turnu Măgurele), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. (Fiecare județ având o școală de învățători, erau preferați la examene cei din județul respectiv.)

Tatăl intenționează acum să-l dea la o școală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieții de normalist internist, este mulțumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni și petrece vacanța de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.

În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde își continuă studiile încă un an. Ca și la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română și chiar matematici. În ședințele Societății literare din școală este remarcat de profesorul Justin Salanțiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societății scrie și citește câteva schițe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista școlii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatic

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
642 (46%)
4 stars
484 (34%)
3 stars
205 (14%)
2 stars
44 (3%)
1 star
9 (<1%)
Displaying 1 - 30 of 39 reviews
Profile Image for Dariana.
28 reviews1 follower
May 16, 2019
Nu știu de ce, dar mie mi-e greu să vorbesc despre lucrurile care chiar îmi plac. Poate pentru că mă tem că nu aș putea vorbi despre ele așa cum merită și că nimic din ce aș spune nu ar putea să descrie pe-ntregime cum m-au făcut să mă simt.
Și asta se întâmplă cu Delirul.

Primul lucru pe care l-am remarcat încă de la început a fost că personajele au părut reale. Vii. Umane. Aproape simțeam că respiră lângă mine și aproape le auzeam strigând în urechea mea.
Pe de-o parte apar personaje ca Paul Ștefan, fiul lui Parizianu (un văr de-al lui Ilie Moromete), care, ambiționat să ducă o viață mai bună decât cea promisă la țară, pleacă la București să se facă jurnalist. Bucureștiul în care ajunge este un București al dominației legionare din perioada dictaturii militare, al oamenilor în care nu ești sigur dacă poți să ai încredere, pentru că nu știi ce fel de oameni sunt.
De cealaltă parte apar mari personalități ale istoriei, de la generalul Antonescu, la Hitler și la Stalin, oamenii răspunzători de soarta României și a Europei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Dar Preda nu a scris aici doar o lecție de istorie. Nu a vrut să ne povestească guvernarea lui Antonescu, pentru că o știm deja din manualele de istorie, el a vrut să ne-o repovestească din perspectiva omului de rând, de la sat sau de la oraș, care are aspirații și vise, care iubește și suferă, care minte, care râde și care poartă cu sine repercusiunile istoriei.

A mai vrut să arate și că marii conducători au fost la rândul lor tot oameni, cu dramele lor, oameni care acționează din orgoliu, care au probleme de familie, și care fac aceleași tip de compromisuri pe care le facem toți la un moment dat. A vrut să ne reamintească de faptul că istoria nu e doar despre lucruri abstracte măsurate în ani și cifre, ci că are o față umană, pentru că este cu și despre oameni. Oameni care chiar și în timpul războiului sunt în continuare preocupați dacă e năut în cafeaua lor, sau oameni speriați cărora le e frică să spună cu adevărat ce cred.

Sau n-o fi vrut asta. Poate n-a vrut decât să scrie o carte bună. În orice caz, părerea mea e că i-a ieșit.
Profile Image for Sabina M.
126 reviews26 followers
July 3, 2014
Daca vei citi cartea aceasta, sa nu te surprinda daca te vei trezi recitind acelasi paragraf de multe ori. Nu pentru ca nu ai inteles, ci pentru ca ceea ce transmite respectivul paragraf iti va rascoli toata fiinta. Sfarsitul este perfect! Facut special pentru a omori un pic din orice cititor din lumea asta!
Profile Image for Mihai Cotea.
Author 7 books31 followers
October 20, 2018
Un clasic al literaturii, dar, din păcate, un roman trecut mult prea mult în umbră. Nu e cel mai bun roman al autorului, așa e, dar e ultimul, și e substanțial - ca idee, concept și perspectivă. Marin Preda a continuat, într-un fel, „aventurile” Moromeților, dar păstrând o viziune distanțată, alegând alte personaje și păstrând doar câteva figuri emblematice din primele două volume ale romanului „Moromeții”.
Pe alocuri poate deveni plictisitor, chiar greoi la citire, din dorința scriitorului de a detalia și analiza până la substrat, dar e admirabilă, în schimb, portretizarea marilor figuri ale istoriei (Le Conducător/gen.Antonescu; Stalin).
Ștefan, personajul principal, deține un profil uman compus interesant, povestea sa de dragoste cu duplicitara Luchi (odios personaj, părerea mea), nu m-a convins, dar finalul romanului a dezvăluit, în fapt, mesajul său real. „Să nu ai încredere într-o societate care te primește cu brațele deschise atât de larg, și-n toți oamenii care-ți zâmbesc și au 'nevoie' de tine”.
Profile Image for Liviu.
2,369 reviews669 followers
August 20, 2014
for anyone who does not know the details about - Delirul - published in 1975 by arguably the most acclaimed writer of the middle era of the communist regime (1960-1980) in Romania, Marin Preda, was a book that sold its huge (for the day) first printing in a few days, was attacked both by Moscow and by the US through its Radio Free Europe broadcast and while the author was ostensibly thrown under the bus by the regime's literary establishment, the book served the regime and the dictator Nicolae Ceausescu (who is portrayed in the book as a secondary character btw) so well that it was reprinted with just cosmetic changes to appease the foreign critics.

The main reason for the controversy was that Delirul contained the first "toe in the waters" attempt at the rehabilitation of Romania wartime leader Marshal Ion Antonescu and I have read quite convincing speculations that if this rehabilitation would have been tacitly accepted in Moscow and Washington, Ceausescu would have added the Marshal to the Romanian people's pantheon of heroes (Burebista, Decebal, Mircea, Stefan, Mihai and of course Nicolae) whose culmination at the time as mentioned was himself; anyway the attempt foundered and Marin Preda never dared to continue Delirul in the five years of life until his sad death from alcohol abuse (while conspiracy theories about that abound, the author was such a heavy drinker that it is quite likely he died of natural causes).

Incidentally showing that his "disgrace" expressed in nasty reviews of Delirul in the official press, was a facade to appease Moscow (and even Washington as Ceausescu was a great friend of the US presidents in the 70's and even in the early 80's with Romania the only Eastern bloc country that participated at the LA Olympics in 84 for example), Marin Preda went and published to great acclaim (and of course a few editions with stuff changed as needed) his monumental 3 volume Cel Mai Iubit Dintre Paminteni - The Best Loved Person on Earth - which treated the murderous nature of the early communist era and the terrible communist prisons and labor camps of the 50's in the clearest fashion to date (this topic unlike the Antonescu rehabilitation was treated earlier and was something purely internal of course so no foreign trouble, but never so directly till then in communist and later Ceausist Romania)

Now Delirul has its political component but in large part it is a love story and the saga of a young man who leaves his natal village and discovers a talent for journalism while he gets lucky to be taken under the wing of the most famous journalist of the day; overall the book is an astounding portrait of Romania in the turbulent years following Carol's downfall and the Legion-Antonescu cohabitation in the fall of 1940, through the bloody Legionary rebellion of January 1941 to the declaration of the Sacred War against the USSR on June 22 1941 (in June 1940 under the secret protocols of the Molotov-Ribbentrop August 1939 pact, the USSR offered an ultimatum to Romania and annexed two Romanian provinces when Carol and the Crown Council declined to fight, annexation followed by terror and uncountable murders and deportations in the two provinces, so the June 22 invasion of the USSR was extremely popular to start with and was justified from the Romanian point of view) and the first few months of the war and it ends while not quite on a cliffhanger but close to one.

Read in the dark communist years as i originally did in the early 80's the book was a revelation; reread quite a few times across the years including this year, the book is still a masterpiece
Profile Image for Mari Toma.
13 reviews22 followers
November 25, 2015
„- Îmi plac oamenii superiori, zise al lu’ Parizianu, dar ce spectacol trist să vezi realitatea : cu cât sunt de superiori, cu atât sunt de mici în felul cum se poartă cu alţii.”
Profile Image for Realini.
3,761 reviews82 followers
May 31, 2014
Delirium by Marin Preda


Marin Preda was a controversial, yet appreciated and honored Romanian writer. There are some stories about his death, drinking habits and even womanizing.
I read about some of our writers in Catavencii, articles written by the excellent Christian Teodorescu.
When I started reading Marin Preda I was about fifteen or sixteen. Cel Mai Iubit Dintre Pamanteni was all the rage. It was difficult to find, but my father had a connection at the Scanteia House and managed to get some interesting books from there, in an underground, forbidden trade.
I do not really rediscover Romanian Literature now. For some time, I have been reading and it helps to make some order, think about the books one reads.
The Romanian books however, belong to long past days. With a few exceptions- Plesu, Liiceanu, Parvulescu, Stefanescu and Cartarescu, I do not read the literature of my own country.
One way to look at this is with condemnation: who will read these books if not the Romanians themselves? It is a kind of duty.
The other, my preferred point of view is – one needs to read the best possible books. I do not have to read the texts of my neighbors, just because we happen to park on the same street. In fact, knowing the people of my gated community, I would avoid whatever they produce, since I know them to be mean, selfish aggressive and rude.
I am limited to write about what I remember from thirty years ago. It could help from a psychological perspective: in one study at Harvard, they encouraged elderly people to think about a stage in their life which took place twenty years before and the result was that they grew…younger.
Other tests made by Sonja Lyubomirsky and other positive psychology greats showed that it is good to recollect past positive experiences.
Lyubomirsky and her colleagues argue over the writing:
While Sonja Lyubomirsky is sure that we should think of these experiences and write them down
The others encourage us to write positive and negative experiences.

The feelings I had and still have about Marin Preda are mixed.
He did not rise to the level of a Maugham, Proust or Mann. But for the son of a peasant, and an unsophisticated intellectual (in my view) himself it is quite a feat to become the best Romanian writer of a period of perhaps twenty years.
Some of his works did fascinate me…Cel Mai Iubit dintre Pamanteni in particular and this is how I came to read Delirium, which I did not enjoy all that much
Profile Image for Ana Ardeleanu .
42 reviews11 followers
December 26, 2020
Incredibil de relevantă. Minunate aluziile făcute la cenzura comunistă, Marine Marine.. tare smecher ai mai fost.

Și acum un fragment care mi-a plăcut mult..
"Primul-ministru a spus că va lua măsuri. Dar cât de liber este în acțiunile lui un prim-ministru într-un regim al partidelor? Gândul lui este fixat neîncetat la următoarea mișcare a adversarului, în timp ce interesele vitale ale țării trec pe planul doi."
Profile Image for Andrei Stoian.
494 reviews3 followers
March 19, 2024


,,Delirul" a fost publicat în 1975 și a devenit rapid una dintre cele mai vândute cărți românești scrise vreodată. Un rol important în acest succes de piață l-au jucat, cel mai probabil, subiectele abordate, acțiunea cărții desfășurându-se pe fundalul Rebeliunii legionare și a primelor câteva luni ale României în Al Doilea Război Mondial. Printre personajele care își fac loc, ocazional, în poveste se numără Ion Antonescu, Iosif Stalin și chiar Adolf Hitler, Marin Preda încercând să le construiască un profil psihologic și să înțeleagă motivația din spatele acțiunilor lor. O poveste despre acea perioadă, prezentând asemenea personaje, este, mai mult ca sigur, un caz unic în literatura română din perioada comunistă, de altfel, nici după treizeci de ani de democrație nu găsești prea multe cărți românești de ficțiune scrise despre acea perioadă. Foarte interesant mi s-a părut modul în care Ion Antonescu este portretizat ca un personaj pozitiv. Eu sunt o persoană care nu îl consideră nici criminal de război, nici erou, deși căzusem în această capcană naționalistă în perioada adolescenței, însă mă frapează că Marin Preda a putut să îl prezinte în felul acesta și că, în aparență, regimul ceaușist nu avea o problemă cu reabilitarea acestuia. Legionarii sunt prezentați într-un mod categoric negativ, însă nu într-o manieră de-a dreptul exagerată sau propagandistică, evenimentele istorice prezentate respectând realitatea. Nu au fost legionarii cel mai întunecat aspect al istoriei noastre, dar nu putem nici să ascundem sub preș crimele lor.
Toate aceste figuri controversate apar în carte, însă nu se afla prea des în prim-plan, adevăratul protagonist fiind Ștefan Paul, fiul lui Parizianu', băiatul unei surori de-a primei neveste a lui Ilie Moromete (și pe mine m-a durut capul ca să înțeleg), un tânăr de 19 ani, devenit jurnalist la un ziar destul de important al acelor vremuri, după ce a plecat din Siliștea Gumești, o bună parte din roman prezentând povestea de dragoste dintre acesta și Luchi, sora unui coleg de la ziar, Niki Dumitrescu.
Alte personaje importante sunt Paraschiv, Nilă și Achim, pe care m-am bucurat să-i revăd după cele două volume din Moromeții și pe care i-am perceput cu totul altfel acum, față de felul în care i-am privit pe la 16 ani sau când am citit cele două volume. În recenzia pentru primul volum din Moromeții i-am descris astfel: ,,Paraschiv, Nilă și Achim sunt 3 tineri inconștienți și leneși, aflați sub influența negativă a surorii lui Moromete, Maria, poreclită Guica, care îi convinge să fugă de acasă cu oile, caii și o parte din banii familiei, îi îndepărtează de aceasta și le dă speranțe false cum că, fără mama adoptivă și surorile lor, se vor îmbogăți", însă, acum, îi înțeleg mult mai bine și sunt de acord cu ei, o familie atât de mare nu putea să trăiască bine din acea bucată de pământ la care ținea Ilie Moromete atâta, iar viața de țăran urma să devină curând de domeniul trecutului. Nu-i iert pentru felul în care și-au jefuit familia când au plecat, dar le dau dreptate în anumite privințe.
Ilie Moromete apare în prima parte a cărții, însă este mai mult un cameo, care m-a lăsat cu senzația că și lui Marin Preda îi era puțin dor să scrie despre unul dintre cele mai emblematice personaje construite de el.
Tema pe care se concentrează cu adevărat romanul este cursul istoriei, iar a percepe un eveniment istoric atât de important ca Al Doilea Război Mondial din perspectiva lui Ștefan al lui Parizianu' și, mai ales, al lui Paraschiv, Nilă și Achim Moromete a fost cu adevărat inedit. Marin Preda se întreabă printre altele dacă cursul istoriei este trasat de anumite tendințe sociale sau de viziunea a câțiva lideri sau oameni influenți, această idee conturându-se sub forma întrebării: Ar mai fi existat Al Doilea Război Mondial fără Hitler? Îmbinarea perspectivei unor figuri istorice importante cu a unor oameni complet obișnuiți, al căror destin este, indirect, trasat de deciziile acelor figuri, este o abordare ingenioasă și fascinantă. Din punct de vedere tematic, aș spune că romanul lui Preda îmi amintește de Fundația lui Asimov.
Marin Preda descrie cel mai sângeros episod din istoria umanității ca pe un delir. Al Doilea Război Mondial este delirul umanității, numai un delir în toată regulă putând da naștere la atât de multă distrugere, suferință, atrocități și pierderi de vieți umane.
Am oscilat între patru și cinci stele, în principal pentru că povestea este neterminată, Marin Preda intenționa să scrie un al doilea volum, însă nu a mai apucat niciodată, dar nu pot să nu apreciez temele profunde și, aș spune, curajul de a prezenta acea perioadă controversată cât timp comunismul era încă la putere. Bine, țin să menționez că am citit varianta necenzurată, apărută după revoluție, prin urmare, nu știu la ce concesii a trebuit Marin Preda să recurgă pentru a face pe plac regimului, însă romanul este fascinant și nu cred că exagerez incluzându-l într-un top 10 al celor mai importante cărți românești publicate vreodată.
Profile Image for Denisa-Daniela.
31 reviews
July 9, 2023
Asemenea unui om la finalul vieții care privește în urmă la întreaga sa existență, la finalul lecturii romanului m-am găsit privind viața de pe hârtie a lui Ștefan Paul și mi-am zis: "Incredibil! Într-un timp atât de scurt, băiatul ăsta e de nerecunoscut!" Punctul de cotitură al vieții sale este reprezentat de întâlnirea cu patronul ziarului "Ziua", care delimitează existența unui tânăr anost, fără perspective, cu doar 4 clase de liceu, luat de consătenii săi drept prost și batjocorit în consecință, ghidat de un gând fără formă și fără nume într-un tânăr plin de vitalitate, dornic a-și exprima viziunea asupra lumii, curajos în fața posibilității morții, ghidat de sentimente nobile, de căutarea dreptății și a libertății și interesat de destinul țării sale.
Marin Preda înlănțuie evenimente care se desfășoară spațial la mii de kilometri și la distanțe morale inimaginabile și reușeste nu numai să găsească puncte comune între ele, ba chiar să le imprime o impresie de firesc. Pornită din binecunoscutul sat Siliștea-Gumești, unde conflictul dintre Moromete și fiii săi planează încă în viața spirituală a comunității și unde are loc uciderea lui Dumitru lui Nae de către partizanii Mișcării Legionare, acțiunea romanului pătrunde în Bucureștiul aflat în tensiunea începutului celui de-Al Doilea Război Mondial, unde se conturează destinul lui Ștefan Paul și al națiunii sale. Traversează evenimentele tulburi și crude din timpul conducerii Legionare, conflictul dintre General și Mișcare, până-ntr-atât că pătrunde în conștiinta Generalului Antonescu și, în răstimpuri, a lui Hitler, pentru a ajunge să descrie viața pe front și moartea fulgerătoare pe care o aduce cu sine războiul.
Ființa lui Ștefan Paul se construiește în acest spațiu: atât sufletul său, prin prietenia și iubirea pe care o găsește in București, cât și mintea sa, care descoperă ce e adevărata libertate, cum te înfioară când o atingi pentru prima dată și cum te frânge când o pierzi.
Aș putea umple pagini întregi despre această scriere, dar prefer să închei mărturisind gândul care mi-a străbatut mintea când am ajuns la finalul său: prin romanul "Delirul" nu treci citind, ci trăind.
Profile Image for Bogdan.
712 reviews45 followers
June 26, 2010
This a very interesting novel detailing the Romanian society between 1939 and 1941. I liked very much the rural scenes, that Marin Preda has proved he is a master. Although they are not as vibrant and alive as in Morometii, are still good enough. One other aspect that it is worth mentioning are the two or three scenes related to communism movement in Romania. I believe that those needed to be inserted because the book appeared during communism regime in Romania. Without them the book may have never been published.
53 reviews9 followers
July 14, 2018
I-aș fi dat poate patru, dar m-a iritat partea în care s-a apucat să brodeze pe tema ww2 ca Tolstoi la sfîrșitul Război și pace. De brodările lirice pe tema comunismului nu mai zic nimic, așa erau vremurile. Probabil de aia nici n-a mai avut chef de al doilea volum.
Profile Image for Andra Buzatu.
129 reviews21 followers
July 5, 2020
Ultimul roman al lui Marin Preda are in centrul sau omul: de la tara, de la oras, militarul, visatorul, conducatorul. Omul cu multele lui dimensiuni. Personajele sunt vii si autentice. Le simti pulsul, le auzi rasuflarea.
Profile Image for Andre LaRoche.
6 reviews
February 13, 2019
O carte buna a maestrului Marin Preda.Din pacate,volumul al doilea nu a mai reusit sa-si faca aparitia,iar curiozitatea a ramas cu privire la viitorul incert dintre Stefan si Luchi..
Profile Image for Laly Todor.
112 reviews10 followers
July 30, 2017
În sfârșit am terminat și cu aceasta... "Delirul" este cartea pe care am citit-o cu o mare greutate, o greutate ce-mi atârna și de inimă și de creier. Lectura nu fusese plictisitoare deloc, ba chiar dimpotrivă, însă... nu știu... Preda are un stil mai aparte, nu-l pot descrie, mi-e tare greu. Îmi pare foarte rău că nu a reușit să termine întreaga poveste, să continue și cu un al doilea volum... Dar datorită acestui fapt, că nu a putut scrie al doilea volum,(chiar el a precizat asta) a luat naștere marele roman, poate chiar cel mai bun roman românesc, (după spusele multora) "Cel mai iubit dintre pământeni", așadar pot spune că nu e așa de rău faptul că n-a terminat în totalitate ceea ce este "Delirul". Finalul m-a... cutremurat, m-a deprimat de-a binelea. Câteva zile voi avea acest final în minte, acest final ce mă va bântui.
Profile Image for Luana Rizea.
382 reviews18 followers
May 11, 2022
Nu pot spune că nu este o carte bine scrisă, însă clar nu este pentru mine. 😊
M-a chinuit ceva, am adormit mai repede, am visat urât, am dormit prost... Marin Preda a scris bine, însă Delirul a avut cam mult "comunism politic" pentru gustul meu și nu am văzut romanul ca pe o continuare la Moromeții.
Profile Image for Camelia.
6 reviews
December 23, 2023
O carte superbă.
Recunosc, numeroasele detalii pe fond istoric m-au copleșit la un moment dat, dar ce m-a fascinat iremediabil a fost construcția personajului Paul Ștefan, psihologia lui, un personaj căruia îi sunt atribuite niște reflecții memorabile.
Cu siguranță una dintre cărțile care impresionează profund mintea cititorului.
Profile Image for Valentin Vișan.
90 reviews3 followers
February 11, 2019
Speram să fie altceva, însă s-a dovedit încă o incursiune în universul Moromete. Recunosc, am tras de mine să termin cartea. O îmbinare a mai multor lumi, atât interioare cât și exterioare. Uneori frustrant, alteori fascinant modul în care Ștefan a lu Parizianu gândea.
Profile Image for Socrate.
6,700 reviews229 followers
February 19, 2021
Al lu’ Parizianu râse batjocoritor, se sculă de la masă și le plăti consumația, le puse apoi mâinile pe umeri, îl rugă pe Nilă să aibă grijă de tatăl său, să-l ia să doarmă cu el și fără să le mai adreseze vreun cuvânt ieși din cârciumă și îi lăsă acolo să stea mai departe și să se îmbete toți patru pe cont propriu… Poate că tatălui său o să le spună cei trei, ce se întâmplase totuși între ei și Moromete, de plecase unchiul său în aceeași seară îndărăt…

Se dădu jos și o luă spre Belvedere. Pe-aproape se afla clădirea marelui cotidian în redacția căruia fusese angajat de curând, de către chiar directorul și proprietarul ziarului, stârnind neîncrederea celor care, pentru a fi acolo unde acest tinerel ajunsese dintr-o dată, le trebuise ani lungi de ucenicie și corvoadă: ce-o să facă, rânjiseră ei fără prietenie, cum o să se descurce? Fiindcă nimeni n-avea chef să-l învețe sau să-l cruțe. Nimeni nu știa însă că imediat ce al Iu’ Parizianu părăsise spațiosul birou al patronului acesta își chemase imediat secretara:

– Să vie la mine Niki Dumitrescu.

Era secretarul general de redacție, un ins scund și corpolent, fără să fie obez, cu o expresie liniștită și inteligentă pe chipul lui de asemenea rotund, fără să fie gras.

– Niki, îl luase imediat în primire patronul ridicându-și în sus enormele sale sprâncene țigănești, am trimis la tine un băiat neîmbrăcat, neîncălțat și nemâncat, dar care… Nu mă întreba ce impresie mi-a făcut fiindcă n-am timp să-ți răspund… Uite aici un ajutor pentru el, încasează suma de la casierie și fă ceea ce știi că e în obiceiul meu să fac în asemenea rarisime împrejurări. Dă-i restul de bani să-i ajungă până la prima chenzină și ia-l cu dumneata și învață-l ce este un ziar, cum se scrie și cum se tipărește. Nu-l pune pe el să scrie nimic, asta am s-o fac eu însumi, la timpul potrivit… Până atunci să n-aud de el, fiindcă înseamnă că o să aud de rău, strigase deodată patronul, și vinovat vei fi dumneata, și nu el, fiindcă nu mi-ai luat în serios recomandarea și nu te-ai ocupat de el cu toată sinceritatea și toată căldura.
Profile Image for Rodica Popa.
80 reviews1 follower
October 29, 2023
Am citit acest roman cu mult timp in urma, in epoca ceaușistă și nu mai îmi aminteam decât sentimental de infinit regret ca s-a sfârșit volumul întâi si din păcate singurul, din cauza morții premature a lui Marin Preda.
Recitind romanul acum, la mulți ani după schimbarea de regim din tara noastră si după ce am trăit la fel de mult timp „afara”, am același sentiment de regret ca s-a terminat ceea ce ar fi putut deveni o alta epopee, alături de „Moromeții”, numai ca aici, din lumea satului, Stefan, nepotul lui Ilie Moromete, ajunge la oraș, in București, într-o perioada de mari schimbări si tulburări in istoria României: rebeliunea legionara si instaurarea dictaturii antonesciene, pe care Marin Preda le descrie cu o clarviziune remarcabila, situându-le in contextul istoriei universale, într-o perioada in care accesul la informație, si aceea cenzurata, nu era la îndemâna oricui.
Cu trecerea in neființa a lui Marin Preda, nu vom știi niciodată ce s-a întâmplat cu Rastignacul nostru autohton, dar, cunoscând cursul pe care l-a luat istoria României, retrospectiv privind, poate ca este mai bine ca nu știm si lăsăm propria imaginație sa completeze povestea.
3 reviews2 followers
March 28, 2024
Den här svenska utgåvan kom 1980, fem år efter att boken skrevs, och det hann uppenbarligen inte vara tillräckligt töväder i öst för att de strukna kapitlen om Hitler och Stalin skulle få sin plats åter.

Utifrån tid och plats så är det här verket egentligen ganska makalöst, det är en bok som målar en något sympatisk bild av den fascistiske diktatorn Antonescu och dennes balanserande gentemot Järngardet (en paramilitär ultrakristen fascistisk organisation säger Wikipedia). Och alltså skriven i det kommunistiska Rumänien på 70-talet.

Men främst är detta en berättelse om kärlek, att räcka till, att finna sig och att finna sin plats. Och den berättelsen är bra och fångande, det var bara lite oturligt att min ingång i läsningen var tron att det skulle i första hand handla om hur Rumänien stångades mellan Nazityskland och Sovjetunionen.
Profile Image for Laura Lungu.
30 reviews8 followers
May 18, 2018
E o scriere autentica care te face sa te apropii de personaj nu numai cu problematici despre romanta dar si despre presiunea istoriei asupra individului, asa cum m-am obisnuit la Marin Preda.
Merita citita, nu plictiseste nici un moment pentru ca simplu fapt ca stilul lui Marin este clar si inteligent.
Profile Image for Olea Cegorean.
4 reviews63 followers
August 4, 2018
☆Pentru noi şi în general totdeauna pentru urmaşi rămâne o perpetuă enigmă faptul că fiecare oră a istoriei cheamă pe scenă omul ei, care adesea e menit unui destin tragic. De ce vine acel om pe scenă, când nenumărate indicii îi spun că ar trebui să se ferească?

☆E plăcut şi îndrăzneţ să gândeşti, dar dacă gândirea nu duce la acţiune, ce rost mai are?

☆ Sinceritatea nu deschide întotdeauna uşile, cum s-ar părea.
22 reviews
Read
April 8, 2023
Good book. All that I want to say is that I feel very sorry for main character at the end of the story after so much suffering, he only gets from the world and his friends suffering, because life changed while he was on the field of death.
This entire review has been hidden because of spoilers.
7 reviews
December 12, 2023
Ador filmele "complete"(care au comedie, acțiune, romantism, dramă, etc), ei bine Delirul este unul dintre puținele romane complete pe care le-am citit, povestind cu farmec "moromețian" o scurtă perioadă a țării noastre, recomand cu drag
Profile Image for Teodor Dumitrescu.
12 reviews1 follower
August 27, 2024
Una din cărțile mele preferate din literatura română, este cartea care mi-a format cumva și viziunea despre viața profesională și poate și viziunea politică (evitarea extremelor). O perioadă interesantă, dar urâtă, dificilă în București prezentată foarte clar și transparent de autor.
Profile Image for Mihaela.
46 reviews
March 15, 2018
Exceptional! So sorry Preda didn't get to write the 2nd volume....
Displaying 1 - 30 of 39 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.