What do you think?
Rate this book
Accidentul
Curentul subteran poematic nu e zăgăzuit nici în acest roman, dimpotrivă, Accidentul ne pare, în fond, un poem al sufletului unui intelectual complexat, ce își vindecă nostalgiile cognitive și erotice, în atmosfera albă și pură a munților iernatici...
Simion Mioc
Simion Mioc
370 pages, Paperback
First published January 1, 1940
About the author
Mihail Sebastian
36 books224 followersMihail Sebastian, born Iosif Hechter, was a Romanian playwright, essayist, journalist and novelist.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 122 reviews
December 8, 2021
La ciudad y la montaña nevada serán los escenarios donde se enmarquen las dos partes claramente diferenciadas en las que se divide la novela. La primera, un amor obsesivo, su torbellino de sensaciones desquiciadas y la ceguera que nos hace ver el mundo como un gran vacío insoportable cuando no lo tenemos. La segunda, su superación, el gran cambio que experimenta nuestra mente y el mundo todo, solo con poner entre nosotros y ese círculo vicioso una mínima distancia y de cómo todo ello puede ser provocado por un encuentro inesperado, una favorable tirada en la rueda de la fortuna.
Los inicios de la primera parte me entusiasmaron y ya estaba tomando referencias de otros libros suyos y lamentando la muerte prematura del autor -curiosamente en un accidente- cuando la cosa fue templándose más y más hasta que la llegada de los protagonistas a la nieve terminó por congelar mi entusiasmo hasta hacerlo desaparecer por completo.
Personajes prometedores que no alcanzan los niveles a los que apuntaban, otros que aparecen y desvían la atención del lector sin que se sepa muy bien qué función cumplen, una pizquita de inocencia y hasta de simpleza en ocasiones y una sensación de fracaso a la hora de rematar una novela de un inicio francamente prometedor (he leído que en sus diarios cuenta la perdida de una parte importante del borrador de la novela y la insatisfacción que le producía la forma en la que la iba reconstruyendo).
October 15, 2010
Probabil ca romanul in sine n-are nimic fabulos (introspectia psihologica si luciditatea prietenului Camil, de exemplu; scurtele momente de observatie interioara ale celor doua personaje principale, Paul si Nora, sint mai degraba superficiale si eclipsate de firul epic ) dar nici nu ma asteptam, si sincer, nici nu ma prea intereseaza. La urma urmei, daca ar fi (fost) simpla literatura de consum, nu vad nimic rau in asta. Mi-amintesc ca undeva un critic spunea de "Accidentul" ca ar fi romanul cel mai kitsch al lui Sebastian.
In fine. Ce mi-a placut mie sint de fapt doua treburi:
1. Gunther si tot episodul de pe munte + micile detalii pe care Sebastian le da referitor la familia Grodeck, pe care ar fi putut foarte bine sa le lase afara, dar dintr-un motiv oarecare tine sa le mentioneze. Intr-un fel bine face, pentru ca intreaga istorie a Grodecilor pare absolut fascinanta si, citind, mi-am spus ca n-ar fi fost rau ca Sebastian sa le fi dedicat un roman separat, ca sa aflu (cu surpriza), recitind (multele) pagini de jurnal (Jurnal. 1935 - 1944) in care mentioneaza lucrul la roman, ca a fost el insusi fascinat de povestea familiei, iar in timp ce scria la roman incepuse sa-si schiteze in minte o piesa de teatru cu Gunther, Hagen si batrinul Grodeck ca personaje principale. Care piesa nu stiu sa o fi scris in cele din urma.
2. Al doilea lucru care mi-a placut (si care nu are nici o treaba cu actiunea romanului) a fost sa recitesc paginile de jurnal in care mentioneaza lucrul la roman (obsesia ca nu poate scrie in Bucuresti ci oriunde altundeva - de preferinta la munte) si relatia lui cu personajele, care il consuma fizic si il obsedeaza. Partea a doua a romanului si finalul se suprapun cu perioada de concentrare si inceputul razboiului si intreg lucrul la roman devine o corvoada, ajungind sa scrie finalul fara pasiune, doar din dorinta de a-l vedea gata. Ce ma bucura peste masura e ca a renuntat la ideea dulceaga de a-i casatori pe Nora si Paul in ultimul capitol, raminind totusi cu un final demonstrativ, "faceti schi si va veti lecui de amorurile nefericite" – de la Camil cetire.
De fapt mi-a placut si de Ann si-mi pare rau ca Sebastian a lasat-o in umbra, parea un personaj mult, mult mai interesant decit Nora, mai ales ca a dat - avant la lettre - echivalentul lui "rules" in romana prin "e rulant" - cu o mica deosebire de semnificatie, dar e neconcludent, garantat! :)
In fine. Ce mi-a placut mie sint de fapt doua treburi:
1. Gunther si tot episodul de pe munte + micile detalii pe care Sebastian le da referitor la familia Grodeck, pe care ar fi putut foarte bine sa le lase afara, dar dintr-un motiv oarecare tine sa le mentioneze. Intr-un fel bine face, pentru ca intreaga istorie a Grodecilor pare absolut fascinanta si, citind, mi-am spus ca n-ar fi fost rau ca Sebastian sa le fi dedicat un roman separat, ca sa aflu (cu surpriza), recitind (multele) pagini de jurnal (Jurnal. 1935 - 1944) in care mentioneaza lucrul la roman, ca a fost el insusi fascinat de povestea familiei, iar in timp ce scria la roman incepuse sa-si schiteze in minte o piesa de teatru cu Gunther, Hagen si batrinul Grodeck ca personaje principale. Care piesa nu stiu sa o fi scris in cele din urma.
2. Al doilea lucru care mi-a placut (si care nu are nici o treaba cu actiunea romanului) a fost sa recitesc paginile de jurnal in care mentioneaza lucrul la roman (obsesia ca nu poate scrie in Bucuresti ci oriunde altundeva - de preferinta la munte) si relatia lui cu personajele, care il consuma fizic si il obsedeaza. Partea a doua a romanului si finalul se suprapun cu perioada de concentrare si inceputul razboiului si intreg lucrul la roman devine o corvoada, ajungind sa scrie finalul fara pasiune, doar din dorinta de a-l vedea gata. Ce ma bucura peste masura e ca a renuntat la ideea dulceaga de a-i casatori pe Nora si Paul in ultimul capitol, raminind totusi cu un final demonstrativ, "faceti schi si va veti lecui de amorurile nefericite" – de la Camil cetire.
De fapt mi-a placut si de Ann si-mi pare rau ca Sebastian a lasat-o in umbra, parea un personaj mult, mult mai interesant decit Nora, mai ales ca a dat - avant la lettre - echivalentul lui "rules" in romana prin "e rulant" - cu o mica deosebire de semnificatie, dar e neconcludent, garantat! :)
June 16, 2022
Accidentul, sau o formă de a exprimenta nostalgia.
January 31, 2021
Îmi place cum scrie. Poetic și senzorial, cu accent pe psihologie. Și să nu uităm de ursuleț...
„- Viața începe mereu.”
„- Viața începe mereu.”
July 29, 2022
The Accident (1940) is a hidden gem. Hidden meticulously — I have little faith in the seductive power of its cover.
Translator’s Afterword by Stephen Henighan covers not only the interpretation of this novel in a historical and political context, but also provides a concise biography of the author. It is so exhaustive and enlightening that there is not much to add left. As for the translation, I think Henighan did a brilliant job. I would have preferred the original Romanian version of the main characters’ names though, instead of Ann and Paul.
Speaking of Mihail Sebastian's biography, thanks to Bukareszt. Kurz i krew , the excellent collection of reportages by Małgorzata Rejmer, I was aware of how dramatic and painful the history of Romania had been. The prejudices Mihail Sebastian was almost constantly facing — being ignored by his closest friends included —are another heartbreaking illustration. And I just cannot get out of my head the creepy analogy between his death and the opening scene of The Accident.
The thing which struck me most was how contemporary The Accident felt. I had to remind myself it was set in the thirties. The only exception was the Grodeck family theme — I found its pathos obnoxious although I appreciate Sebastian's effort to make the novel more dramatic and mysterious. Apropos the flaws, I think there was something slightly artificial, slightly stilted about the ending of the novel, although Stephen Henighan's comment about the Hungarian newspaper headline gave a new dimension to it. You can almost hear the ironic giggle of history in the background.
Mind you, I am infatuated with the melancholy atmosphere of The Accident so my objectiveness is highly questionable here. I think I would have enjoyed this novel even more if I were keen on skiing. Alas, I have never tried it yet. It may change soon because I found Sebastian's account of the experience, especially of the accompanying emotions, truly vibrant and irresistible. Just like his bewitching descriptions of snowy mountains and the breathtaking scenery of Transylvania in winter. It felt so refreshing to indulge in these passages, battling with July scorching heat outside.
Elena Petrova, Transylvania Painting.
Translator’s Afterword by Stephen Henighan covers not only the interpretation of this novel in a historical and political context, but also provides a concise biography of the author. It is so exhaustive and enlightening that there is not much to add left. As for the translation, I think Henighan did a brilliant job. I would have preferred the original Romanian version of the main characters’ names though, instead of Ann and Paul.
Speaking of Mihail Sebastian's biography, thanks to Bukareszt. Kurz i krew , the excellent collection of reportages by Małgorzata Rejmer, I was aware of how dramatic and painful the history of Romania had been. The prejudices Mihail Sebastian was almost constantly facing — being ignored by his closest friends included —are another heartbreaking illustration. And I just cannot get out of my head the creepy analogy between his death and the opening scene of The Accident.
The thing which struck me most was how contemporary The Accident felt. I had to remind myself it was set in the thirties. The only exception was the Grodeck family theme — I found its pathos obnoxious although I appreciate Sebastian's effort to make the novel more dramatic and mysterious. Apropos the flaws, I think there was something slightly artificial, slightly stilted about the ending of the novel, although Stephen Henighan's comment about the Hungarian newspaper headline gave a new dimension to it. You can almost hear the ironic giggle of history in the background.
Mind you, I am infatuated with the melancholy atmosphere of The Accident so my objectiveness is highly questionable here. I think I would have enjoyed this novel even more if I were keen on skiing. Alas, I have never tried it yet. It may change soon because I found Sebastian's account of the experience, especially of the accompanying emotions, truly vibrant and irresistible. Just like his bewitching descriptions of snowy mountains and the breathtaking scenery of Transylvania in winter. It felt so refreshing to indulge in these passages, battling with July scorching heat outside.
Elena Petrova, Transylvania Painting.
December 30, 2022
3,5 stelute :)
Mi-a placut mult mai mult decat Orasul cu salcami - se simte o maturizare a stilului de scriere, mai multa atentie in constructia personajelor, iar povestea pare credibila.
"- Esti si tu ca focul de pe Piatra Mare, Paul. Stiu bine ca esti undeva in ceata, dar nu te vad.
- De ce spui asta, Nora? Nu sunt langa tine? Nu suntem impreuna?
- Impreuna, si totusi singuri.
- Toti suntem singuri, Nora. Uita-te bine la toti cati suntem aici si spune daca e cineva care nu e singur.
Nu erau in lumina acelor flacari de seara decat oameni tristi, figuri grave, priviri care se intalneau fara sa se vada."
Mi-a placut mult mai mult decat Orasul cu salcami - se simte o maturizare a stilului de scriere, mai multa atentie in constructia personajelor, iar povestea pare credibila.
"- Esti si tu ca focul de pe Piatra Mare, Paul. Stiu bine ca esti undeva in ceata, dar nu te vad.
- De ce spui asta, Nora? Nu sunt langa tine? Nu suntem impreuna?
- Impreuna, si totusi singuri.
- Toti suntem singuri, Nora. Uita-te bine la toti cati suntem aici si spune daca e cineva care nu e singur.
Nu erau in lumina acelor flacari de seara decat oameni tristi, figuri grave, priviri care se intalneau fara sa se vada."
October 31, 2021
După ce am fost impresionată luna trecută de Orașul cu salcîmi, am zis că e musai să citesc cât mai repede și acest volum ceva mai consacrat al lui Mihail Sebastian. Multă lume l-a lăudat și, într-adevăr, am regăsit de la primele cuvinte același stil literar fresh, însă nu îmi place mai mult decât celălalt – poate pentru că „prima dragoste nu se uită niciodată”…
Nu știam la ce să mă aștept când am început să citesc. Suntem plasați din primele pagini în scena unui mic accident, scenă retrăită prin ochii confuzi ai protagonistei pe nume Nora. În stația de tramvai apare un salvator, care se oferă fără prea mare tragere de inimă să o ridice din zăpadă și să o conducă până acasă. După o noapte stranie petrecută împreună, începem să aflăm mai multe detalii despre misteriosul Paul. Romanul nu ne spune însă o poveste de dragoste, așa cum aș fi crezut la început. Este o poveste despre reinventare și chiar supraviețuire, despre depășirea propriilor limite și înfrângerea impedimentelor emoționale care ne țin ancorați în trecut.
În prima parte a cărții îi avem în vedere pe Nora și Paul în viața lor cotidiană, fiecare în singurătatea lui. În partea a doua se întâmplă de fapt transformarea despre care vorbeam, trecerea de la o poveste de dragoste la o poveste despre spiritul uman. Luptele interioare ale lui Paul sunt poate luptele multora. Calmitatea și raționalitatea rece a Norei se regăsesc de asemenea în multe tipare de personalitate și astăzi. Narațiunea are loc între anii 1934-1935. Cele două locuri în care se desfășoară acțiunea sunt Bucureștiul și munții din apropierea Brașovului. „Accidentul” din titlu se regăsește sub mai multe forme de-a lungul povestirii și capătă semnificații diferite. Este un laitmotiv, un motor care stârnește metamorfoza sufletească a lui Paul. Nu mi-e foarte clar cum se schimbă Nora în urma acestei experiențe cu nuanțe de realism magic, însă cert e că ambii protagoniști mi-au fost simpatici și am putut rezona cu ei.
Mihail Sebastian uimește încă o dată prin avangardism. Acum aproape un secol el folosea romgleza în literatură. Șoc și groază! Și totuși a lăsat în urmă cel puțin două romane foarte bine închegate, care transmit mesaje de rang universal, nu doar individual, povești scrise frumos, cu grijă, cu metafore autentice. Probabil și un articol de ziar scris de mâna lui mi-ar fi pe plac. Este clar că am pierdut un mare scriitor, care ar mai fi putut oferi românilor câteva romane la fel de bune pentru devorat. Am spus că tot Orașul cu salcîmi mi-a plăcut mai tare pentru că am rezonat mai bine cu protagonista și întâmplările descrise. În Accidentul, descrierile sunt uneori lente și, recunosc, plictisitoare. Partea uimitoare este că schiatul devine un element extrem de important al poveștii și, citind despre experiențele celor doi pe munte, parcă mă vădeam și eu acolo, parcă aș căuta și eu aceeași senzație de zbor peste zăpezi, de lumină orbitoare și liniște interioară.
Altfel spus, m-au plictisit lungile părți în care Paul își retrăia amintirile cu o altă femeie și descrierile repetate ale munților, descrierile naturii în general. Orașul… mi s-a părut un roman mult mai dinamic și plin de acțiune. Singurul fel în care cele două cărți pot fi comparate este prin intermediul stilului de scriere, la fel de la obiect și totuși poetic. „Accidentul” este mai degrabă o carte despre relațiile interumane în general, despre tristețe, suferință și durere. Mi s-a părut că am întrezărit chiar niște elemente de misticism, ceva puțin supranatural, o nuanță subtilă inclusă de către Sebastian printre rânduri astfel încât să i se pară și cititorului că se găsește într-un vis. Mi-au plăcut de asemenea foarte tare și descrierile orașelor București și Brașov ale vremii respective. Am vizualizat totul cu mare plăcere, combinând cunoscutul meu cu detaliile menționate de autor.
În orice caz, dacă aș ști că ar fi luată în seamă, aș face o petiție pentru ca Mihail Sebastian să fie inclus în programa pentru liceu. Nu văd ce alt autor român vechi ar putea fi mai pe placul adolescenților decât el, cel puțin din câți am citit eu până acum. Dacă nu iei în seamă formatul învechit al cărții (dintre toate edițiile retipărite, nu m-a atras nicio altă copertă), s-ar putea crede cu ușurință că povestea este scrisă din prezent despre ceva din trecut. Atât de actual mi se pare acest autor și atât de multă plăcere îmi face să-l citesc. Cartea a avut de toate până la urmă: suspans, romantism, erotism, implicații psihologice și personaje bine conturate. Nu vreau să stric surpriza nimănui mai departe de atât, dar cred că se poate rezuma totul foarte bine în ultimele fraze ale cărții: „Nora, tu crezi că schiul poate să salveze un om? Poate să schimbe o viață?„.
Ratingul nu este maxim nu din cauză că romanul nu ar fi desăvârșit, bine pus la punct, ci pentru acele momente de stagnare în timpul lecturii pe care aș fi vrut să le pun pe fast-forward. Mă bucur că l-am descoperit pe Mihail Sebastian și abia aștept să-i citesc și celelalte lucrări. Cu siguranță atât scenele de aici, cât și din Orașul… îmi vor rămâne multă vreme întipărite în minte.
Nu știam la ce să mă aștept când am început să citesc. Suntem plasați din primele pagini în scena unui mic accident, scenă retrăită prin ochii confuzi ai protagonistei pe nume Nora. În stația de tramvai apare un salvator, care se oferă fără prea mare tragere de inimă să o ridice din zăpadă și să o conducă până acasă. După o noapte stranie petrecută împreună, începem să aflăm mai multe detalii despre misteriosul Paul. Romanul nu ne spune însă o poveste de dragoste, așa cum aș fi crezut la început. Este o poveste despre reinventare și chiar supraviețuire, despre depășirea propriilor limite și înfrângerea impedimentelor emoționale care ne țin ancorați în trecut.
În prima parte a cărții îi avem în vedere pe Nora și Paul în viața lor cotidiană, fiecare în singurătatea lui. În partea a doua se întâmplă de fapt transformarea despre care vorbeam, trecerea de la o poveste de dragoste la o poveste despre spiritul uman. Luptele interioare ale lui Paul sunt poate luptele multora. Calmitatea și raționalitatea rece a Norei se regăsesc de asemenea în multe tipare de personalitate și astăzi. Narațiunea are loc între anii 1934-1935. Cele două locuri în care se desfășoară acțiunea sunt Bucureștiul și munții din apropierea Brașovului. „Accidentul” din titlu se regăsește sub mai multe forme de-a lungul povestirii și capătă semnificații diferite. Este un laitmotiv, un motor care stârnește metamorfoza sufletească a lui Paul. Nu mi-e foarte clar cum se schimbă Nora în urma acestei experiențe cu nuanțe de realism magic, însă cert e că ambii protagoniști mi-au fost simpatici și am putut rezona cu ei.
Mihail Sebastian uimește încă o dată prin avangardism. Acum aproape un secol el folosea romgleza în literatură. Șoc și groază! Și totuși a lăsat în urmă cel puțin două romane foarte bine închegate, care transmit mesaje de rang universal, nu doar individual, povești scrise frumos, cu grijă, cu metafore autentice. Probabil și un articol de ziar scris de mâna lui mi-ar fi pe plac. Este clar că am pierdut un mare scriitor, care ar mai fi putut oferi românilor câteva romane la fel de bune pentru devorat. Am spus că tot Orașul cu salcîmi mi-a plăcut mai tare pentru că am rezonat mai bine cu protagonista și întâmplările descrise. În Accidentul, descrierile sunt uneori lente și, recunosc, plictisitoare. Partea uimitoare este că schiatul devine un element extrem de important al poveștii și, citind despre experiențele celor doi pe munte, parcă mă vădeam și eu acolo, parcă aș căuta și eu aceeași senzație de zbor peste zăpezi, de lumină orbitoare și liniște interioară.
Altfel spus, m-au plictisit lungile părți în care Paul își retrăia amintirile cu o altă femeie și descrierile repetate ale munților, descrierile naturii în general. Orașul… mi s-a părut un roman mult mai dinamic și plin de acțiune. Singurul fel în care cele două cărți pot fi comparate este prin intermediul stilului de scriere, la fel de la obiect și totuși poetic. „Accidentul” este mai degrabă o carte despre relațiile interumane în general, despre tristețe, suferință și durere. Mi s-a părut că am întrezărit chiar niște elemente de misticism, ceva puțin supranatural, o nuanță subtilă inclusă de către Sebastian printre rânduri astfel încât să i se pară și cititorului că se găsește într-un vis. Mi-au plăcut de asemenea foarte tare și descrierile orașelor București și Brașov ale vremii respective. Am vizualizat totul cu mare plăcere, combinând cunoscutul meu cu detaliile menționate de autor.
În orice caz, dacă aș ști că ar fi luată în seamă, aș face o petiție pentru ca Mihail Sebastian să fie inclus în programa pentru liceu. Nu văd ce alt autor român vechi ar putea fi mai pe placul adolescenților decât el, cel puțin din câți am citit eu până acum. Dacă nu iei în seamă formatul învechit al cărții (dintre toate edițiile retipărite, nu m-a atras nicio altă copertă), s-ar putea crede cu ușurință că povestea este scrisă din prezent despre ceva din trecut. Atât de actual mi se pare acest autor și atât de multă plăcere îmi face să-l citesc. Cartea a avut de toate până la urmă: suspans, romantism, erotism, implicații psihologice și personaje bine conturate. Nu vreau să stric surpriza nimănui mai departe de atât, dar cred că se poate rezuma totul foarte bine în ultimele fraze ale cărții: „Nora, tu crezi că schiul poate să salveze un om? Poate să schimbe o viață?„.
Ratingul nu este maxim nu din cauză că romanul nu ar fi desăvârșit, bine pus la punct, ci pentru acele momente de stagnare în timpul lecturii pe care aș fi vrut să le pun pe fast-forward. Mă bucur că l-am descoperit pe Mihail Sebastian și abia aștept să-i citesc și celelalte lucrări. Cu siguranță atât scenele de aici, cât și din Orașul… îmi vor rămâne multă vreme întipărite în minte.
July 28, 2020
Nici nu știu ce să spun. Mi-a plăcut, nu știu de ce. Nu e o lectură wow dar nici nu poți să vorbești urât de ea. Se citește super ușor. Nu mi-au plăcut tho descrierile tehnicilor și metodelor de schiat, descrieri cam greu de înțeles daca ai 0 tangențe cu muntele și cu sportul ăsta. Personajele sunt super bine conturate, probabil ca să compenseze cu acțiunea care e meh, but still, nu rea. Pare o carte de duzină scrisă pentru toată plebimea, dar în același timp are ceva în ea care o face diferită.
" Ești frumoasă, Nora. Este un acord între tine și tine, și acest acord se numește frumusețe. "
" Ești frumoasă, Nora. Este un acord între tine și tine, și acest acord se numește frumusețe. "
April 20, 2019
"Cine a fost în munți e un un om liber."
January 26, 2024
3.5
M-am bucurat atât de mult să regăsesc fraza muzicală, elegantă a lui Sebastian, să-i regăsesc melancoliile din Jurnal, că asta a contat mai mult decât neconvingătoarea și plictisitoarea Nora, mama tuturor răniților și decât interesul meu zero pentru lecțiile de schi întinse în pasaje interminabile.
M-am bucurat atât de mult să regăsesc fraza muzicală, elegantă a lui Sebastian, să-i regăsesc melancoliile din Jurnal, că asta a contat mai mult decât neconvingătoarea și plictisitoarea Nora, mama tuturor răniților și decât interesul meu zero pentru lecțiile de schi întinse în pasaje interminabile.
January 28, 2024
O bucurie mare am simțit tot timpul cât l-am citit, o bucurie de 5*.
April 20, 2014
O carte destul de bună, după părerea mea. O să menţionez ceea ce mi-a plăcut cel mai mult:
-liliacul - un motiv al legăturii amoroase dintre Paul şi Ann, care însă primit de la Nora, demonstrează că este necesar ca unele lucruri să se schimbe, pentru că omul trebuie să înveţe să nu trăiască în trecut, în amintiri, în (dez)amăgire;
- îndrăzneala lui Paul de a porni pe un traseu foarte lung şi greu, deşi ştia să schieze doar de câteva zile;
- răbdarea şi ambiţia Norei de a-l învăţa pe Paul mai mult decât a schia, de a-l învăţa că "Viaţa începe mereu" şi că trebuie implicit să ne bucurăm de ea, să-i dăm sens cum putem mai bine.
-liliacul - un motiv al legăturii amoroase dintre Paul şi Ann, care însă primit de la Nora, demonstrează că este necesar ca unele lucruri să se schimbe, pentru că omul trebuie să înveţe să nu trăiască în trecut, în amintiri, în (dez)amăgire;
- îndrăzneala lui Paul de a porni pe un traseu foarte lung şi greu, deşi ştia să schieze doar de câteva zile;
- răbdarea şi ambiţia Norei de a-l învăţa pe Paul mai mult decât a schia, de a-l învăţa că "Viaţa începe mereu" şi că trebuie implicit să ne bucurăm de ea, să-i dăm sens cum putem mai bine.
March 16, 2020
Accidentul de Mihail Sebastian a fost lectura care mi-a reamintit cât de mult îmi plac autorii români clasici. Cărțile acestora, romantice în cazul de față, au ceva anume pe care nu l-am mai regăsit nici în scrierile autorilor străini și nici în ale celor români contemporani. Un ochi critic ar putea afirma că sunt aceste povești formate din clișee însă modul în care sunt scrise le oferă o notă originală și din ceva banal se transformă în adevărate bijuterii literare.
Recenzie aici:
https://cartoteka.ro/recenzie-acciden...
Recenzie aici:
https://cartoteka.ro/recenzie-acciden...
September 9, 2021
“Îşi spunea că într-o zi se va întâmpla ceva care să schimbe totul şi să o facă a începe o viaţă nouă, nu ştia bine ce: o scrisoare, o întâlnire, o veste, dar deocamdată era bucuroasă să poată amâna cât mai mult această schimbare şi să îndepărteze, într-un viitor cât mai nesigur, aceste aşteptări, ea continuând să rămână între vechile lucruri, de care se simţea apărată. O viaţă nouă! Cuvântul avea ceva magic. Dar dacă pentru a ajunge la această viaţă nouă n-ar fi trebuit decât să spună un cuvânt sau să întindă o mână, poate n-ar fi întins-o, poate nu l-ar fi spus.”
“Nora: Sunt amintiri aşa de greu de uitat?
Paul: Nici măcar nu stiu dacă sunt amintiri. E o groaznică oboseală. E o silă imensă. E un dezgust adânc.”
“Paul: Dacă aş putea să te iubesc, te-aş iubi.
Nora: Eu nu-ţi cer acest lucru, Paul. Îţi cer doar să fii mai puţin nefericit. Mi-e de-ajuns.”
“Nora: Sunt amintiri aşa de greu de uitat?
Paul: Nici măcar nu stiu dacă sunt amintiri. E o groaznică oboseală. E o silă imensă. E un dezgust adânc.”
“Paul: Dacă aş putea să te iubesc, te-aş iubi.
Nora: Eu nu-ţi cer acest lucru, Paul. Îţi cer doar să fii mai puţin nefericit. Mi-e de-ajuns.”
April 26, 2023
Accidentul nu este o carte bazată pe acțiune, cat pe sentimentele personajelor și eșecurile lor in dragoste. Paul, un avocat, iar Nora o profesoara de franceză, se întâlnesc în urma unui mic accident prin care a trecut Nora. Amândoi sunt sfâșiați și pierduți în trecut, dar Paul pare să fie ambițios și refuză să se vindece de rana unei iubiri neîmplinite. Nora, de asemenea, pare că duce dorul unui fost iubit, Grig, dar este încăpățânată și vede in Paul un refugiu, o portiță de scăpare de singurătate.
Trebuie să recunosc că mi-ar fi placut mai multa actiune, tocmai de aceea am oferit acest punctaj, și mi-ar fi placut ca autorul să ne dea măcar o părticică din trecutul Norei cu Grig, așa cum a pus in scena începuturile și sfârșiturile relatiei lui Paul cu Anne, pictorița.
Cei doi se regăsesc la munte, in cabana retrasa de societate a lui Gunter(sau cum se scrie), nu știu ca am ascultat cartea, nu am citit-o. Aici mi se pare ca avem parte de ceva actiune, și-mi place că băiatul cu ochii albaștri este învăluit în mister. Această a doua parte mi-a placut mai mult.
Totul se petrece iarna și mi se pare o carte numai bună pentru acest sezon, o poveste despre drame in dragoste, dar și despre puterea de a merge mai departe și de a găsi calea spre vindecare.
Trebuie să recunosc că mi-ar fi placut mai multa actiune, tocmai de aceea am oferit acest punctaj, și mi-ar fi placut ca autorul să ne dea măcar o părticică din trecutul Norei cu Grig, așa cum a pus in scena începuturile și sfârșiturile relatiei lui Paul cu Anne, pictorița.
Cei doi se regăsesc la munte, in cabana retrasa de societate a lui Gunter(sau cum se scrie), nu știu ca am ascultat cartea, nu am citit-o. Aici mi se pare ca avem parte de ceva actiune, și-mi place că băiatul cu ochii albaștri este învăluit în mister. Această a doua parte mi-a placut mai mult.
Totul se petrece iarna și mi se pare o carte numai bună pentru acest sezon, o poveste despre drame in dragoste, dar și despre puterea de a merge mai departe și de a găsi calea spre vindecare.
April 29, 2021
Banala, neverosimila...
August 25, 2023
Citindu-l pe Mihail Sebastian în trecut am avut mai multe așteptări și de la "Accidentul". Însă nu mi-a plăcut în mod deosebit.
Întâmplările Norei și a lui Paul mi-au lăsat impresia că nu se leagă între ele. Paul vrea să o uite pe Anna și reușește după ce o cunoaște printr-un accident pueril pe Nora.
Ceea ce nu mi-a plăcut și nu am înțeles este povestea lui Gunther. Detaliile despre firea lui bolnăvicioasă, despre moartea mamei și duritatea tatălui puteau foarte bine să fie subiectul unei alte cărți - poate mai reușite. Dar în povestea celor doi (Nora și Paul) nu i-am găsit rostul...
Întâmplările Norei și a lui Paul mi-au lăsat impresia că nu se leagă între ele. Paul vrea să o uite pe Anna și reușește după ce o cunoaște printr-un accident pueril pe Nora.
Ceea ce nu mi-a plăcut și nu am înțeles este povestea lui Gunther. Detaliile despre firea lui bolnăvicioasă, despre moartea mamei și duritatea tatălui puteau foarte bine să fie subiectul unei alte cărți - poate mai reușite. Dar în povestea celor doi (Nora și Paul) nu i-am găsit rostul...
June 16, 2024
— Eşti o fată vitează, Nora. Îţi mulţumesc.
— Pentru ce?
— Pentru curajul tău. Dacă aş putea să iubesc, te-aş iubi.
— Eu nu-ţi cer asta, Paul. Îţi cer să fi mai puţin nefericit. Mi-e de ajuns.
E păi, întâmplarea prin care eu am ajuns să citesc cartea asta sau, mai bine zis, să o termin, e una destul de specifică pentru caracterul meu. Cred că undeva prin primăvară începusem să ascult audiobook-ul și ajunsesem pe la capitolul 5, iar zilele trecute m-am pus să o termin, din simplul fapt că îmi place să-mi știu toate cărțile pe care le consider "currently reading" terminate până la sfârșitul anului. Deci, pe scurt, eu am continuat cartea de la capitolul 5, cu doar o vagă amintire a începutului, dar care s-a simțit ca un vis febril față de restul.
Primele capitole, din cate îmi amintesc, pornesc acțiunea cu Paul, un străin, ajutând-o pe Nora, o străină, după ce avusese un accident cu tramvaiul. Se aprinde o scânteie și-mi amintesc clar o scenă în care Nora nu renunță la Paul pentru că recunoaște în privirea lui ceva ce mai văzusese și la o prietenă care s-a sinucis.
Urmează apoi o rememorare a poveștii de dragoste dintre Paul și Ann, iubita care îl înșelase, pictoriță și femeie-enigmă. Aici intervine o chestie amuzantă. Nu am reușit să termin cartea lui Camil Petrescu, dar compar, din nou (ca și pe Invitație la vals) cu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.
Spre deosebire de Gheorghidiu, alter-ego ul meu sau al lui Camil, Paul nu merge la război pentru a balansa intensitatea experienței de iubire, ci ajunge în munți. La schi, adus de Nora.
— Mi-e greu să cred că eşti aici. M-am gândit de atâtea ori că ai putea să vii, dar niciodată n-am îndrăznit să sper. Ştiu atâtea lucruri despre dumneata. Ştiu cărţile pe care le citeşti. Ştiu cu cine ai fost vara trecută la Balcic. Ştiu că joi seara ai fost la Filarmonică şi ai plecat în pauză. Nu vrei să fim prieteni? Nu vrei să încercăm? De câte ori pictez ceva, mă întreb: lui i-ar plăcea? de câte ori citesc o carte, mă întreb: el ce ar crede? Aş vrea să te văd mai des. Mi-e necaz pe gesturile mele prea vii, pe felul meu de vorbă, aşa de neserios. Aş vrea să crezi că sunt mai puţin zăpăcită decât par, mai puţin superficială… Îţi promit că voi fi o prietenă cuminte, care nu întreabă, care nu cicăleşte. Vino când vrei. Sau mai bine, pentru început, hai să fixăm o zi pe săptămână în care să vii totdeauna. O să încercăm câtăva vreme. Dacă va merge – bine; dacă nu, renunţăm.
Deși nu-mi amintesc acele capitole, țin minte că-mi plăcuse caracterizarea Norei. Profesia ei de profesoară joacă un rol important în comportamentul pe care-l adoptă față de Paul, pentru că, în realitate, ce are el nevoie e cineva care să-l învețe iar să trăiască. Răbdarea Norei nu doar că e impresionantă, ci și vitală.
— De ce te încăpăţânezi, Paul? Eşti un om care ai pierdut la toate jocurile. Singur spuneai adineauri: “Eu n-am nimic să dau, nimic să pierd”. Ei bine, pentru că în niciun caz nu mai poţi pierde, pentru că nu mai ai ce risca, primeşte plecarea asta ca pe un joc şi lasă-mă să joc eu pentru dumneata…
Mi-au plăcut modurile prin care iubirea anterioară a lui Paul reușea să se infiltreze în experiența lui de-o noutate inedită. Paul vedea semne ale lui Ann acolo unde ele nu erau. La fel ca eroul lui Camil Petrescu, Paul trebuie să cunoască o experiență apropiată de moarte pentru a se desprinde de acele amintiri.
E rândul tău să mă ridici din zăpadă, zise el. Acum nu-mi mai datorezi nimic: accident pentru accident.
Nora își spune la un moment dat “Te porţi ca o femeie jignită, Nora. Începi să-l iubeşti dacă începi să ai orgoliu.”, ceea ce pentru mine constituie o altă similaritate cu romanul lui Camil, întrucât acolo orgoliul este dominanta de caracter a lui Ștefan.
În final, Paul se salvează, este salvat atât de Nora, cât și de liberatatea munților Carpați.
Cine a fost în munţi e un om liber
— Pentru ce?
— Pentru curajul tău. Dacă aş putea să iubesc, te-aş iubi.
— Eu nu-ţi cer asta, Paul. Îţi cer să fi mai puţin nefericit. Mi-e de ajuns.
E păi, întâmplarea prin care eu am ajuns să citesc cartea asta sau, mai bine zis, să o termin, e una destul de specifică pentru caracterul meu. Cred că undeva prin primăvară începusem să ascult audiobook-ul și ajunsesem pe la capitolul 5, iar zilele trecute m-am pus să o termin, din simplul fapt că îmi place să-mi știu toate cărțile pe care le consider "currently reading" terminate până la sfârșitul anului. Deci, pe scurt, eu am continuat cartea de la capitolul 5, cu doar o vagă amintire a începutului, dar care s-a simțit ca un vis febril față de restul.
Primele capitole, din cate îmi amintesc, pornesc acțiunea cu Paul, un străin, ajutând-o pe Nora, o străină, după ce avusese un accident cu tramvaiul. Se aprinde o scânteie și-mi amintesc clar o scenă în care Nora nu renunță la Paul pentru că recunoaște în privirea lui ceva ce mai văzusese și la o prietenă care s-a sinucis.
Urmează apoi o rememorare a poveștii de dragoste dintre Paul și Ann, iubita care îl înșelase, pictoriță și femeie-enigmă. Aici intervine o chestie amuzantă. Nu am reușit să termin cartea lui Camil Petrescu, dar compar, din nou (ca și pe Invitație la vals) cu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.
Spre deosebire de Gheorghidiu, alter-ego ul meu sau al lui Camil, Paul nu merge la război pentru a balansa intensitatea experienței de iubire, ci ajunge în munți. La schi, adus de Nora.
— Mi-e greu să cred că eşti aici. M-am gândit de atâtea ori că ai putea să vii, dar niciodată n-am îndrăznit să sper. Ştiu atâtea lucruri despre dumneata. Ştiu cărţile pe care le citeşti. Ştiu cu cine ai fost vara trecută la Balcic. Ştiu că joi seara ai fost la Filarmonică şi ai plecat în pauză. Nu vrei să fim prieteni? Nu vrei să încercăm? De câte ori pictez ceva, mă întreb: lui i-ar plăcea? de câte ori citesc o carte, mă întreb: el ce ar crede? Aş vrea să te văd mai des. Mi-e necaz pe gesturile mele prea vii, pe felul meu de vorbă, aşa de neserios. Aş vrea să crezi că sunt mai puţin zăpăcită decât par, mai puţin superficială… Îţi promit că voi fi o prietenă cuminte, care nu întreabă, care nu cicăleşte. Vino când vrei. Sau mai bine, pentru început, hai să fixăm o zi pe săptămână în care să vii totdeauna. O să încercăm câtăva vreme. Dacă va merge – bine; dacă nu, renunţăm.
Deși nu-mi amintesc acele capitole, țin minte că-mi plăcuse caracterizarea Norei. Profesia ei de profesoară joacă un rol important în comportamentul pe care-l adoptă față de Paul, pentru că, în realitate, ce are el nevoie e cineva care să-l învețe iar să trăiască. Răbdarea Norei nu doar că e impresionantă, ci și vitală.
— De ce te încăpăţânezi, Paul? Eşti un om care ai pierdut la toate jocurile. Singur spuneai adineauri: “Eu n-am nimic să dau, nimic să pierd”. Ei bine, pentru că în niciun caz nu mai poţi pierde, pentru că nu mai ai ce risca, primeşte plecarea asta ca pe un joc şi lasă-mă să joc eu pentru dumneata…
Mi-au plăcut modurile prin care iubirea anterioară a lui Paul reușea să se infiltreze în experiența lui de-o noutate inedită. Paul vedea semne ale lui Ann acolo unde ele nu erau. La fel ca eroul lui Camil Petrescu, Paul trebuie să cunoască o experiență apropiată de moarte pentru a se desprinde de acele amintiri.
E rândul tău să mă ridici din zăpadă, zise el. Acum nu-mi mai datorezi nimic: accident pentru accident.
Nora își spune la un moment dat “Te porţi ca o femeie jignită, Nora. Începi să-l iubeşti dacă începi să ai orgoliu.”, ceea ce pentru mine constituie o altă similaritate cu romanul lui Camil, întrucât acolo orgoliul este dominanta de caracter a lui Ștefan.
În final, Paul se salvează, este salvat atât de Nora, cât și de liberatatea munților Carpați.
Cine a fost în munţi e un om liber
Read
December 23, 2011Mihail Sebastian (1907-1945) was one of the interwar European writers who were deeply influenced by Marcel Proust, in particular by the jealous ruminations of his protagonists, and the idea that we can never know the truth about another person, which was expressed by portraying a given character through various points of view that created a fluid and elusive “truth.”
The Accident has as a backdrop Bucharest’s (Romania’s capital) cosmopolitan life in the 1930s, when artists, lawyers, businessmen and bohemians rub elbows in bars until two am, go to the same receptions and parties, and spend their winter vacation at Predeal and other ski resorts in the area.
The main character, a dejected, melancholy young lawyer, suffering of some kind of mal de vivre, is trying to heal from a painful relationship. Like Proust’s objects of desire, the woman he is obsessed with is a mysterious puzzle made of many sides shown to the reader alternately, without nonetheless revealing her “secret.” The protagonist is offered a chance to free himself when he meets literally by accident (that is, as the result of an accident) another woman who will teach him how to ski.
The novel’s best pages are the descriptions of the mountains in winter, and the exhilarating sensation one experiences while skiing. A captivating novel and a good translation.
The Accident has as a backdrop Bucharest’s (Romania’s capital) cosmopolitan life in the 1930s, when artists, lawyers, businessmen and bohemians rub elbows in bars until two am, go to the same receptions and parties, and spend their winter vacation at Predeal and other ski resorts in the area.
The main character, a dejected, melancholy young lawyer, suffering of some kind of mal de vivre, is trying to heal from a painful relationship. Like Proust’s objects of desire, the woman he is obsessed with is a mysterious puzzle made of many sides shown to the reader alternately, without nonetheless revealing her “secret.” The protagonist is offered a chance to free himself when he meets literally by accident (that is, as the result of an accident) another woman who will teach him how to ski.
The novel’s best pages are the descriptions of the mountains in winter, and the exhilarating sensation one experiences while skiing. A captivating novel and a good translation.
October 27, 2018
Un superb roman autohton. Mare păcat, ca asemenea opere nu-și găsesc locul în programele școlare și se insista cu absurdități gen Baltagul... Un citat care mi-a rămas în minte al acestui roman "este un acord între tine și tine și acest acord se numește frumusețe" și ca un motto - Viata începe mereu! Fiind o persoană care prefera marea, citind aceasta carte, parca nu as zice nu muntelui în acest an! Recomand!
September 25, 2022
2.5⭐🤣
Îmi place stilul autorului și descrierile lui (deși unele mi se păreau prea lungi și prea fără sens), dar nu i-aș da rating mai mare pentru că povestea nu a livrat nimic la final, din punctul meu de vedere. În mod normal nu m-ar deranja asta, dar spre deosebire de alte cărți de genu, nu compensează pe altă parte (de exemplu introspecție, referințe culturale, concepte etc)
Îmi place stilul autorului și descrierile lui (deși unele mi se păreau prea lungi și prea fără sens), dar nu i-aș da rating mai mare pentru că povestea nu a livrat nimic la final, din punctul meu de vedere. În mod normal nu m-ar deranja asta, dar spre deosebire de alte cărți de genu, nu compensează pe altă parte (de exemplu introspecție, referințe culturale, concepte etc)
July 21, 2012
N-am nici o idee de ce dar am iubit cartea asta si am citit'o de cel putin 3 ori, de fiecare data intr'o singura citire. Poate speram ca data viitoare cand o citesc mai apare un capitol sa stiu si eu cum se termina defapt.
July 1, 2018
,, Nu-și dădea seama cât timp trecuse. Câteva secunde? Câteva lungi minute?
Nu simțea nimic."
Nora e în zăpadă, căzută pe spate și privind în întunericului pâlpâitor al unei străzi din Bucureștiul anului de grație 1934 se întreabă ,,cum nu o dor membrele?" Își vede papucul si geanta arncate în stradă. A lovit-o tramvaiul. Putea fi mai rău. Introducerea în roman e bruscă aproape tupeistă, modernă.
Cel care o ajută să se ridice e Paul. Pentru că cineva o ajută să se ridice dintre grupul adunat să o privească. Paul e un enigmatic, care refuză să-și deschidă gura mai mult de zece cuvinte și care prezintă un sprijin nevoit pentru accidentata care șchioapătă.
Paul se învoiește, după nu puține rugăminți, să o însoțească pe Nora la apartamentul ei. Iar de acolo încolo urmează o mini-aventură însuflețită de entuziasmul unui autor ce a învățat recent să schieze și are nevoie de a folosi undeva aceste noi aptitudini pe care acum le posedă. De ce nu într-un roman?
🙄🙄
Am auzit de Mihail Sebastian la teatru. Mai exact, la o piesă de teatru intitulată ,, Steaua fără nume" care și-a întrecut cu mult așteptările. Eram în clasa aIXa, biletele le-am primit de la școală gratis, iar în cel de-al doilea rând intr-o miercuri după amiază nu mă așteptam să mi se trezească spiritul național in ce privește literatura noastră, de mult adormit și uscat de praful doldora adunat peste cărți ,,plicticoase".
În fine, piesa aceea a fost un început, o marcare a unor asteptări, așa că Mihail Sebastian promitea să nu dezamăgească.
Am căutat mai târziu ( când eram deja la jumătate) pe Google și am găsit că ,,Accidentul" e o carte destul de cunoscută de-a autorului ( sau cel puțin destul de vândută pe anticariate și magazine online). Se prezintă ca un roman de dragoste, ceea ce e destul de adevărat.
Trei personaje rotindu-se și sărind dintr-un plan al acțiunii în altul fără un aparent motiv și câteva dialoguri ,,sentimentaliste" îl clasifică în onorifica categorie.
Personaje:
Nora e de treabă. E o profesoară de franceză care se simte instrăinată si insingurată, care are nevoie de o persoană de care să aiba grijă și pentru care să-și facă griji. Înafară de aparentul sindrom al mamei fără pui nu denotă ceva ce ar face-o controversală sau țipătoare la ochi. E epitonimul înțelepciunii cuminți care își stie locul. De la care Ann ar fi trebuit să ia exemplu dacă nu voia ca Paul să nu o mai iubească. (Ann e prima iubire a lui Paul)
Paul mă irită in prea multe locuri pentru a nu mă opri asupra remarcilor sale. Da, luăm in considerare perioada în care a fost scris romanul, unde femeile abia recent primiseră drept de vot și demersurile de egalitate între sexe încerca să ia amploare unde putea. Motiv pentru care nu trebuie să trecem peste aceste remarci ale lui Paul care pare să ia ceva din fumul și încântătoarea prezență a lui Ștefan Gheorghediu:
,, Cum dintr-o iubire, începută așa de ușor( căci blondă cum era, fără mistere și fără secrete, Ann părea tipul predestinat al unei iubiri ușoare), avea să ajungă la această suferință era pentru el inexplicabil"
🤔😣
Iar dacă aceasta nu impresionează, nu-i nimic! Paul nu stă prost la capitolul femeia-e-misterioasă-pentru-ca-e-o-alta-creatura-ce-nu-merita-sa-te-obosești-în-a-o-înțelege ci are niște exemple chiar frumușele:
Când Ann nu-i mai răspunde la mesaje ( mesaje în plicuri, aduse de poștaș) si nu-i mai face vizite începe să o suspecteze că-l înșeală ( pentru că neapărat trebuie să fie un motiv exterior, ce nu ține de el și pune întreaga vină a despărțirii pe ea), iar ceea ce-l face să ajungă la concluzie e o lucrare de-a lui Ann pe care o vede după ceva timp:
,,Într-adevăr, nu agitata Ann pe care o cunoătea el pictase acest panou. Dacă desenul era ferm, și culorile calme, era pentru că un bărbat intervenise acolo și luase în mâna lui puternică mâna ei grăbită conducând-o atent pe toată întinderea peisajului cum ar fi condus pe o hârtie de caiet o mână de copil care ține strâns între degete creionul dar nu știe să scrie."
Ann l-a înșelat, iar dovada stă în faptul că acum e mai ,,bună" în ceea ce face. Nu pentru că s-a străduit pe propriile forțe sau puteri ci pentru că a fost ghidată de un *el*. Ce s-ar fi făcut, altfel, biata de ea?
PROS &CONS:
Mi-a plăcut cartea pentru că se citește destul de repede, nu sunt chiar pagini întregi de descriere, autorul scrie și din perspectiva unei femei, se văd ambele perspective ale protagoniștilor în cele douăzeci de capitole, acțiunea are loc prin România ( e interesant să văd personaje care umblă prin locuri în care am fost și pe care știu să le gasesc pe hartă), spre final apare o familie săsească foarte bogată care au dramele lor și sunt captivanți.
Ceea ce m-a deranjat sunt tentele de misoginism ( ar fi prea mult să le numesc așa?) dar toată această supunere a femeii în preajma bărbatului și a slăvirii lui mi se pare prea mult și nu agreează cu stomacul meu. Unele dialoguri au fost destul de slăbuțe, compozițional vorbind, de parcă autorul se temea să facă următorul pas si să intre cu tot piciorul în apă nu numai cu un deget.
☄☄☄☄☄☄☄☄☄☄☄
Probabil nu e capodopera secolului trecut, dar cartea merită să-i fie acordată o șansă, măcar de dragul unei plimbări prin București la început de secol XX, o partidă îndelungată la schi și o vizitare a Brașovului și Sibiului interbelic. Iar Nora chiar e de treabă.
PS: Cred că un ceai cu lămâie și semințe de dovleac surprind gustul cărții cel mai bine.
Nu simțea nimic."
Nora e în zăpadă, căzută pe spate și privind în întunericului pâlpâitor al unei străzi din Bucureștiul anului de grație 1934 se întreabă ,,cum nu o dor membrele?" Își vede papucul si geanta arncate în stradă. A lovit-o tramvaiul. Putea fi mai rău. Introducerea în roman e bruscă aproape tupeistă, modernă.
Cel care o ajută să se ridice e Paul. Pentru că cineva o ajută să se ridice dintre grupul adunat să o privească. Paul e un enigmatic, care refuză să-și deschidă gura mai mult de zece cuvinte și care prezintă un sprijin nevoit pentru accidentata care șchioapătă.
Paul se învoiește, după nu puține rugăminți, să o însoțească pe Nora la apartamentul ei. Iar de acolo încolo urmează o mini-aventură însuflețită de entuziasmul unui autor ce a învățat recent să schieze și are nevoie de a folosi undeva aceste noi aptitudini pe care acum le posedă. De ce nu într-un roman?
🙄🙄
Am auzit de Mihail Sebastian la teatru. Mai exact, la o piesă de teatru intitulată ,, Steaua fără nume" care și-a întrecut cu mult așteptările. Eram în clasa aIXa, biletele le-am primit de la școală gratis, iar în cel de-al doilea rând intr-o miercuri după amiază nu mă așteptam să mi se trezească spiritul național in ce privește literatura noastră, de mult adormit și uscat de praful doldora adunat peste cărți ,,plicticoase".
În fine, piesa aceea a fost un început, o marcare a unor asteptări, așa că Mihail Sebastian promitea să nu dezamăgească.
Am căutat mai târziu ( când eram deja la jumătate) pe Google și am găsit că ,,Accidentul" e o carte destul de cunoscută de-a autorului ( sau cel puțin destul de vândută pe anticariate și magazine online). Se prezintă ca un roman de dragoste, ceea ce e destul de adevărat.
Trei personaje rotindu-se și sărind dintr-un plan al acțiunii în altul fără un aparent motiv și câteva dialoguri ,,sentimentaliste" îl clasifică în onorifica categorie.
Personaje:
Nora e de treabă. E o profesoară de franceză care se simte instrăinată si insingurată, care are nevoie de o persoană de care să aiba grijă și pentru care să-și facă griji. Înafară de aparentul sindrom al mamei fără pui nu denotă ceva ce ar face-o controversală sau țipătoare la ochi. E epitonimul înțelepciunii cuminți care își stie locul. De la care Ann ar fi trebuit să ia exemplu dacă nu voia ca Paul să nu o mai iubească. (Ann e prima iubire a lui Paul)
Paul mă irită in prea multe locuri pentru a nu mă opri asupra remarcilor sale. Da, luăm in considerare perioada în care a fost scris romanul, unde femeile abia recent primiseră drept de vot și demersurile de egalitate între sexe încerca să ia amploare unde putea. Motiv pentru care nu trebuie să trecem peste aceste remarci ale lui Paul care pare să ia ceva din fumul și încântătoarea prezență a lui Ștefan Gheorghediu:
,, Cum dintr-o iubire, începută așa de ușor( căci blondă cum era, fără mistere și fără secrete, Ann părea tipul predestinat al unei iubiri ușoare), avea să ajungă la această suferință era pentru el inexplicabil"
🤔😣
Iar dacă aceasta nu impresionează, nu-i nimic! Paul nu stă prost la capitolul femeia-e-misterioasă-pentru-ca-e-o-alta-creatura-ce-nu-merita-sa-te-obosești-în-a-o-înțelege ci are niște exemple chiar frumușele:
Când Ann nu-i mai răspunde la mesaje ( mesaje în plicuri, aduse de poștaș) si nu-i mai face vizite începe să o suspecteze că-l înșeală ( pentru că neapărat trebuie să fie un motiv exterior, ce nu ține de el și pune întreaga vină a despărțirii pe ea), iar ceea ce-l face să ajungă la concluzie e o lucrare de-a lui Ann pe care o vede după ceva timp:
,,Într-adevăr, nu agitata Ann pe care o cunoătea el pictase acest panou. Dacă desenul era ferm, și culorile calme, era pentru că un bărbat intervenise acolo și luase în mâna lui puternică mâna ei grăbită conducând-o atent pe toată întinderea peisajului cum ar fi condus pe o hârtie de caiet o mână de copil care ține strâns între degete creionul dar nu știe să scrie."
Ann l-a înșelat, iar dovada stă în faptul că acum e mai ,,bună" în ceea ce face. Nu pentru că s-a străduit pe propriile forțe sau puteri ci pentru că a fost ghidată de un *el*. Ce s-ar fi făcut, altfel, biata de ea?
PROS &CONS:
Mi-a plăcut cartea pentru că se citește destul de repede, nu sunt chiar pagini întregi de descriere, autorul scrie și din perspectiva unei femei, se văd ambele perspective ale protagoniștilor în cele douăzeci de capitole, acțiunea are loc prin România ( e interesant să văd personaje care umblă prin locuri în care am fost și pe care știu să le gasesc pe hartă), spre final apare o familie săsească foarte bogată care au dramele lor și sunt captivanți.
Ceea ce m-a deranjat sunt tentele de misoginism ( ar fi prea mult să le numesc așa?) dar toată această supunere a femeii în preajma bărbatului și a slăvirii lui mi se pare prea mult și nu agreează cu stomacul meu. Unele dialoguri au fost destul de slăbuțe, compozițional vorbind, de parcă autorul se temea să facă următorul pas si să intre cu tot piciorul în apă nu numai cu un deget.
☄☄☄☄☄☄☄☄☄☄☄
Probabil nu e capodopera secolului trecut, dar cartea merită să-i fie acordată o șansă, măcar de dragul unei plimbări prin București la început de secol XX, o partidă îndelungată la schi și o vizitare a Brașovului și Sibiului interbelic. Iar Nora chiar e de treabă.
PS: Cred că un ceai cu lămâie și semințe de dovleac surprind gustul cărții cel mai bine.
April 6, 2012
O carte cat se poate de banala si plictisitoare...Din atatea lucruri care pot schimba viata unui om,nu pot crede ca o simpla vacanta la munte,in compania unei femei pe care o cunosti de 24 de ore poate produce o schimbare atat de radicala a sentimentelor unei persoane ( in acest caz a lui Paul) , o rupere atat de drastica de trecut.Acest roman incearca sa transmita o idee care este , din punctul meu de vedere , neverosimila. Nu te poti astepta ca cititorul sa creada ca , dupa ce Nora sufera un accident ( care este de asemenea destul de stupid - aluneca din tramvai -) iar Paul ii ofera o mana de ajutor insotind-o acasa , cei doi vor pleca chiar a doua zi intr-o vacanta la schi , unde Paul va cunoaste un soi de "lumina" in viata sa , ce-l va ajuta sa se desprinda de pictorita Ann , ce fusese anterior un personaj obsesiv si chinuitor pentru acesta.In finalul romanului , cand cei doi ( Paul si Nora) se intorc din vacanta iar Paul o intalneste pe Ann , printr-o coincidenta lipsita de orice fel de credibilitate , autorul sugereaza ideea principala a romanului : aceea ca Paul a inlaturat-o definitiv pe Ann din subconstientul sau si , odata cu aceasta , durerea profunda pe care pictorita i-o provocase prin libertinajul si prin atitudinea ei usor desfranata :
"-Nora , tu crezi ca schiul poate sa salveze un om? Poate sa schimbe o viata?
-Draga Paul , cred ca viata noastra e plina de obiceiuri proaste ,de manii si de idei fixe (obsesia pentru Ann).Shiul ne scoate din ele.Pe urma , totul este sa nu ne lasam invinsi din nou.
-Nu , Nora.Niciodata"
Un roman specific romanesc, presarat cu pasaje plictisitoare , scene ridicole si siropoase , fara a uita , bineinteles , coincidentele care , puse in contextul potrivit , sunt cu mult mai credibile si ofera mult mai mult dinamism unui roman . Poate "Orasul cu salcami" o sa imi schimbe impresia despre calitatile scriitoricesti ale lui M.Sebastian.
"-Nora , tu crezi ca schiul poate sa salveze un om? Poate sa schimbe o viata?
-Draga Paul , cred ca viata noastra e plina de obiceiuri proaste ,de manii si de idei fixe (obsesia pentru Ann).Shiul ne scoate din ele.Pe urma , totul este sa nu ne lasam invinsi din nou.
-Nu , Nora.Niciodata"
Un roman specific romanesc, presarat cu pasaje plictisitoare , scene ridicole si siropoase , fara a uita , bineinteles , coincidentele care , puse in contextul potrivit , sunt cu mult mai credibile si ofera mult mai mult dinamism unui roman . Poate "Orasul cu salcami" o sa imi schimbe impresia despre calitatile scriitoricesti ale lui M.Sebastian.
October 1, 2017
Când am dat pagina, ajunsesem la 206, am gustat din cafeaua de după-masă. Terminasem prânzul, ieșisem pe balcon să mai prind din soarele de toamnă al zilei, și prima gură de cafea a avut un gust atât de nou, atât de surprinzător, încât automat am dat vina pe carte.
Accidentul de a citi Accidentul
“Ești frumoasă, Nora. Este un acord între tine și tine, și acest acord se numește frumusețe”.
Accidentul de a citi Accidentul
“Ești frumoasă, Nora. Este un acord între tine și tine, și acest acord se numește frumusețe”.
February 10, 2022
Mihail Sebastian pare un scriitor mult prea realist, mult prea exact ca să scrie povesti de dragoste. Poate de aceea, cele mai interesante momente din "Accidentul" le-am găsit în personaje ( Gunther) și situații secundare ( călătoria lui Paul în afara Romaniei). Voi mai încerca Mihail Sebastian, dar voi cauta alt gen.
May 23, 2024
Să zicem că romantizarea Interbelicului este prezentă
încă în imaginaţia noastră doar prin simplul fapt că nu
am trăit în acea perioadă. Și ne mulțumim citind doar
romane de dragoste scrise de alți nostalgici care totuşi
au prins acest anotimp al istoriei acestei tario
Pe de altă parte, oamenii din interbelic au o calitate
incontestabilă şi din ce în ce maî rară în ultima vreme?
Mă refer la calitatea timpului liber petrecut în vacanţe
la munte, la mare sau in diferite curţi de vară. Deși
aceste modele de a-ti odihni sufletul după muncă sunt
încă regăsite în vieţile contemporanilorg nu au aceeaşi
calitate, Mă refer la dorinţa oamenilor de a le demonstra
celorlalţi de ce viaţă îndestulătoare au, far prin acest
prost obicei ajung să piardă sensul vacanţeig
perindându-se prin magazine şi făcând tone de poze ca
dovadă a luxului si opulenţei de care s-au bucurat în
vacanţă, Iar din acest motiv consider că viaţa era mai
simplă atunci deşi a fost o perioadă controversată şi
plină de incertitudinig dar în ultimă instanță măcar nu
erau convinși de reclamele abuzive şi capitalismul
besmetic să cumpere orice.
Am ascultat "Accidentul" în trenul spre Cluj apoi în cel
spre București si uneori în spaţiul oniric, dar pentru că firul narativ din capul meu era ambiguu am hotărât să ascult din nou cartea și bine am facut!
Cu siguranță acest roman va rămâne pe raftul meu virtual, alături de celelalte romane interbelice în care ni se prezintă o iubire care arde, mocnește și se stinge.
încă în imaginaţia noastră doar prin simplul fapt că nu
am trăit în acea perioadă. Și ne mulțumim citind doar
romane de dragoste scrise de alți nostalgici care totuşi
au prins acest anotimp al istoriei acestei tario
Pe de altă parte, oamenii din interbelic au o calitate
incontestabilă şi din ce în ce maî rară în ultima vreme?
Mă refer la calitatea timpului liber petrecut în vacanţe
la munte, la mare sau in diferite curţi de vară. Deși
aceste modele de a-ti odihni sufletul după muncă sunt
încă regăsite în vieţile contemporanilorg nu au aceeaşi
calitate, Mă refer la dorinţa oamenilor de a le demonstra
celorlalţi de ce viaţă îndestulătoare au, far prin acest
prost obicei ajung să piardă sensul vacanţeig
perindându-se prin magazine şi făcând tone de poze ca
dovadă a luxului si opulenţei de care s-au bucurat în
vacanţă, Iar din acest motiv consider că viaţa era mai
simplă atunci deşi a fost o perioadă controversată şi
plină de incertitudinig dar în ultimă instanță măcar nu
erau convinși de reclamele abuzive şi capitalismul
besmetic să cumpere orice.
Am ascultat "Accidentul" în trenul spre Cluj apoi în cel
spre București si uneori în spaţiul oniric, dar pentru că firul narativ din capul meu era ambiguu am hotărât să ascult din nou cartea și bine am facut!
Cu siguranță acest roman va rămâne pe raftul meu virtual, alături de celelalte romane interbelice în care ni se prezintă o iubire care arde, mocnește și se stinge.
February 17, 2023
“- E posibil, Nora, ca toți oamenii ăștia să se întoarcă înapoi la viața lor dinainte? E posibil oare după ce au fost în munți să mai creadă în lucrurile pe care le-au lăsat jos, de care s-au despărțit, pe care au vrut să le uite?
- Cine a fost în munți e un om liber, răspunse Nora. Un om liber… un om liber.”
- Cine a fost în munți e un om liber, răspunse Nora. Un om liber… un om liber.”
February 5, 2020
Semnalez câteva motive „publicistice” din roman. În 1935, Sebastian a publicat în „Rampa” un articol despre sinuciderea din dragoste a „șofeurului Costică Raicu de pe linia de autobuz 16”. Linia tramvaiului implicat în „Accidentul” este tot 16. Motivul sinuciderii apare în roman în episodul în care Nora îl vizitează inopinant pe Paul acasă și îi menționează sinuciderea unei prietene în urmă cu patru ani. Sebastian nu insistă pe acest motiv, dar el poate fi întâlnit și în publicistică. Pe lângă articolul cu autobozul 16, în care pătrunde - în limitele genului - în psihologia sinucigașului, în 1935 el a mai scris în aceeași linie introspectivă despre sinuciderea lui Rene Crevel și Marthe Hanau.
Potrivit informațiilor biografice, primele cinci capitole ale romanului „Accidentul” au fost pierdute de autor în Franța. El a trebuit să le rescrie ulterior. Dacă sunt verificate, aceste informații implică faptul că unul dintre cele mai reușite capitole ale cărții, dacă nu cumva cel mai bun, capitolul cinci, este un fragment rescris. Este partea cea mai „proustiană” a cărții, în care Sebastian demonstrează impecabil că pasajele sale de critică literară rezervate scriitorilor moderni din România se bazau pe o experiență literară proprie foarte profundă. Momentele „fotografiei din vitrină” și ale „mașinii albastre” sunt de neegalat în roman și reprezintă echivalentul paginilor publicistice teoretice din cronicile dedicate în 1935 lui Ion Biberi, Ury Benador, Nicolae Iorga, dar și din articolul scris la moartea lui Robert Proust.
Motivul fetei de liceu este recurent în scrierile lui Sebastian, de pildă în „Steaua fără nume”. În „Accidentul” este atins mai înainte, când Nora își explică grija pentru îmbrăcămintea elevelor: „Își spunea că vor avea ce inimă rănită să ascundă mai târziu sub o rochie bine făcută.” Dar motivul e prezent încă din publicistica din 1935, când scrie revoltat un articol despre controlul ginecologic de la un liceu de fete din Chișinău.
Sebastian a scris mai multe articole critice la adresa editurii „Cartea Românească”. Printre altele, el susținea că librăria editurii s-a transformat într-un magazin universal, unde se face „comerț cu de-amănuntul”, iar cartea a devenit un obiect oarecare din ofertă. Articolul din 1935 se intitulează chiar așa, „Cartea Românească”. În „Accidentul”, Nora și Paul fac cumpărături de schi dintr-o „librărie invadată de sportivi”. Poate fi chiar librăria „Cartea Românească”, mai ales că aceasta era situată pe bulevardul Elisabeta, unde în „Accidentul” era amplasată și librăria „invadată”.
O aplicație elegant realizată a unei teorii dezvoltate în publicistică survine la momentul în care Nora i se adresează cu „dumneata” lui Paul. Este o ilustrare a observației lui Sebastian din articolul „Bucureștii d-lui Paul Morand” (1935), în care acesta notează că limba română deține între „tu” și „dumneavoastră” un intermediar, „dumneata”, „o nuanță de vocabular, de reală delicateță”, pe care limba franceză nu îl are.
Potrivit informațiilor biografice, primele cinci capitole ale romanului „Accidentul” au fost pierdute de autor în Franța. El a trebuit să le rescrie ulterior. Dacă sunt verificate, aceste informații implică faptul că unul dintre cele mai reușite capitole ale cărții, dacă nu cumva cel mai bun, capitolul cinci, este un fragment rescris. Este partea cea mai „proustiană” a cărții, în care Sebastian demonstrează impecabil că pasajele sale de critică literară rezervate scriitorilor moderni din România se bazau pe o experiență literară proprie foarte profundă. Momentele „fotografiei din vitrină” și ale „mașinii albastre” sunt de neegalat în roman și reprezintă echivalentul paginilor publicistice teoretice din cronicile dedicate în 1935 lui Ion Biberi, Ury Benador, Nicolae Iorga, dar și din articolul scris la moartea lui Robert Proust.
Motivul fetei de liceu este recurent în scrierile lui Sebastian, de pildă în „Steaua fără nume”. În „Accidentul” este atins mai înainte, când Nora își explică grija pentru îmbrăcămintea elevelor: „Își spunea că vor avea ce inimă rănită să ascundă mai târziu sub o rochie bine făcută.” Dar motivul e prezent încă din publicistica din 1935, când scrie revoltat un articol despre controlul ginecologic de la un liceu de fete din Chișinău.
Sebastian a scris mai multe articole critice la adresa editurii „Cartea Românească”. Printre altele, el susținea că librăria editurii s-a transformat într-un magazin universal, unde se face „comerț cu de-amănuntul”, iar cartea a devenit un obiect oarecare din ofertă. Articolul din 1935 se intitulează chiar așa, „Cartea Românească”. În „Accidentul”, Nora și Paul fac cumpărături de schi dintr-o „librărie invadată de sportivi”. Poate fi chiar librăria „Cartea Românească”, mai ales că aceasta era situată pe bulevardul Elisabeta, unde în „Accidentul” era amplasată și librăria „invadată”.
O aplicație elegant realizată a unei teorii dezvoltate în publicistică survine la momentul în care Nora i se adresează cu „dumneata” lui Paul. Este o ilustrare a observației lui Sebastian din articolul „Bucureștii d-lui Paul Morand” (1935), în care acesta notează că limba română deține între „tu” și „dumneavoastră” un intermediar, „dumneata”, „o nuanță de vocabular, de reală delicateță”, pe care limba franceză nu îl are.
Displaying 1 - 30 of 122 reviews