Nu am să obosesc să-mi exprim (ori de câte ori voi avea ocazia) fascinația față de felul în care scrie Nabokov. Mi se creează impresia că acesta avea Nu am să obosesc să-mi exprim (ori de câte ori voi avea ocazia) fascinația față de felul în care scrie Nabokov. Mi se creează impresia că acesta avea mereu cuvintele potrivite în "buzunar", pe care reușea să le armonizeze într-un mod abil asemeni unui maestru - compozitor... Și da, romanul respectiv nu este o excepție în acest sens.
"Pnin" face parte din seria de romane scrise de Nabokov în limba engleză, și conceput în perioada în care lucra la "Lolita". Cartea pune în scenă povestea unui profesor rus emigrat, stabilit în America, care încearcă să-și găsească locul într-o lume nouă, adoptând o limbă străină. Aceste tentative se soldează deseori cu eșecuri, Pnin devenind involuntar victima unor situații tragico-hilare.
Ceea ce am apreciat la acest roman (exceptând bineînțeles stilul inedit al lui Nabokov) au fost numeroasele referințe literare, o serie de nume proprii extrem de sugestive, și nu în ultimul rând corelația dintre anumite momente din roman și unele aspecte biografice din viața autorului. Aici ar putea fi menționate tema expatrierii explorată ades de către Nabokov (el însuși fiind un exilat), referirile la entomologie și șah (domenii de care Nabokov era pasionat), dar și tema profesoratului (universitar), deloc străină autorului.
Cu toate acestea romanul nu a reușit să mă capteze în totalitate, deoarece mi s-a părut cumva fragmentar, fapt care m-a împiedicat să mă conectez atât la poveste cât și la personaje. Într-un final l-am apreciat mai mult ca pe un exercițiu stilistic (în cazul autorului) și interpretativ (în cazul meu). Tentativele de decodare a numeroaselor aluzii și subtexte s-au adeverit destul de antrenante și de-a dreptul savuroase în momentul în care se încununau cu succes.
Romanul lui John Williams, publicat în 1965, a fost trecut cu vederea de către critici la vremea respectivă. Abia în ultimii ani acesta a căpătat popuRomanul lui John Williams, publicat în 1965, a fost trecut cu vederea de către critici la vremea respectivă. Abia în ultimii ani acesta a căpătat popularitate datorită scriitoarei franceze Anna Gavalda, care a obținut drepturile de autor pentru traducerea romanului promovându-l cu fervoare.
Povestea se concentrează pe viața lui William Stoner, care ne este relatată începând cu anul 1940 când acesta se înscrie ca student la Universitatea din Missouri și terminând cu moartea acestuia ca profesor de literatură engleză la scurt timp după ce este forțat să demisioneze în 1956. Viața lui este extrem de banală și teribil de tristă. Astfel urmărim cum William se căsătorește nereușit, duce o viață de cuplu morbidă, suferă eșecuri profesionale, întemeiază câteva relații strânse de prietenie, și are o scurtă, dar intensă relație amoroasă cu o tânără conferențiară. Întreaga lui existență este o succesiune de nenorociri, dezamăgiri și momente ratate. Iar singurele clipe de fericire ce se ivesc în calea sa sunt brutal destrămate fără nici un drept de apel. Întrebarea majoră care se iscă este dacă șirul evenimentelor nefaste din viața lui Stoner sunt rezultatul unor circumstanțe implacabile, sau acestea nu sunt decât consecințele atitudinii sale, sau mai bine zis ale lipsei acesteia.
Stoner are un temperament flegmatic, asta o putem înțelege. Însă momentele în care el are puterea de a schimba cursul evenimentelor, însă refuză în mod conștient să o facă, sunt cumva derutante. El preferă să se lase în voia soartei, chiar cu riscul de a pierde până și ultima șansă la fericire, doar pentru a evita responsabilitatea de a-și asuma anumite riscuri. Acesta este cumva aspectul crucial care îl va determina pe cititor fie să se asocieze cu Stoner, fie să-l condamne.
Succesul romanului se datorează probabil universalității sale. Teme precum pledarea pentru studii ca eveniment ce schimbă viața unui băiat „predestinat” vieții rurale, lipsa comunicării și reținerea emoțională în cadrul familiei, preocuparea obsesivă pentru carieră sau lupta constantă de a întreține sau nu relații interumane, sunt mereu actuale și își pot găsi rezonanță în rândul multor cititori.
Pe lângă autenticitate, găsesc că „Stoner” este o delectare literară grație limbajului și expresiei stilistice.
Loading...
