O lectură grea dar rewarding. Simţi că te-ai luat la trântă cu o mare bestie şi după ce ai închis cartea ai satisfacţia că ai dovedit-o. Este doar o iO lectură grea dar rewarding. Simţi că te-ai luat la trântă cu o mare bestie şi după ce ai închis cartea ai satisfacţia că ai dovedit-o. Este doar o impresie de moment. Ca să-l „trânteşti” pe „Faust” e nevoie de multe lecturi, iar eu am trecut abia de prima. Chiar dacă foarte multe semnificaţii şi aluzii mi-au scăpat, cel puţin acum simt că sunt o persoană mai cultivată decât eram 12100 versuri în urmă.
Cărtărescu pare să fi scris Levantul cu scopul de a-şi bate joc (printre altele) de romanul istoric românesc şi de fascinaţia pentru trecutul şi istoria glorioasă. Levantul este un poem epic despre un grup de "patrioţi" valahi care pornesc într-o călătorie spre ţara-mamă pentru a îndepărta tiranul domnitor de pe scaunul de la Bucureşti (undeva pe la începutul sec. XIX). Numai că ajunşi acolo descoperă că politica nu e potrivită pentru idealişti şi artişti.
Din păcate poemul mi se pare inaccesibil cititorului de rând din (tocmai) două motive: 1. Pe parcursul călătoriei care constituie firul epic autorul ia la puricat poezia românească cu toate genurile şi stilurile care au modelat-o de la începuturile sale până în prezent (momentul scrierii Levantului). Pentru a înţelege toate trimiterile şi toate încercările de a imita trebuie să fii foarte bine iniţiat în istoria literaturii române. E o condiţie pe care eu personal nu o îndeplinesc chiar dacă nu-mi este chiar atât de străin domeniul. Pe lângă asta poemul conţine o mulţime de anacronisme (intenţionate) şi este imposibil să le prinzi pe toate. Simţi că autorul îşi bate joc de tine. 2. Vocabularul folosit conţine extrem de multe arhaisme şi cuvinte arhaizate. În timpul lecturii depui prea mult efort pentru a descifra sensul unor cuvinte/epitete/versuri încât piezi ideea de bază şi sensul firului epic.
Un alt aspect care nu mi-a plăcut în cea mai mare parte, dar care m-a distrat spre sfârşit, a fost naratorul-autorul-personaj şi încercarea repetată de a rupe cel de-al patrulea perete pentru a comunica cu cititorul. La început părea un artificiu facil pentru a distrage atenţia de la lipsa de inspiraţie şi plictiseală a autorului de a scrie mai departe.
În general nu mi se pare o capodoperă. Se încearcă prea multe pentru prea puţine pagini. Fie te concentrezi pe acţiunea personajelor, care are potenţial şi care reprezintă o satiră la adresa societăţii actuale. Fie îţi baţi joc de poezie (sau încerci să demonstrezi că o poţi imita, nu ştiu exact care a fost scopul) fără să chinui cititorul cu pretexte false.
Loading...
