13 iulie: ziua în care a început epidemia de holeră a Armatei Române din 1913. Simona Halep o învinge pe Serena Williams în finala de la Wimbledon VIDEO
0Pe 13 iulie 1913 a fost înregistrat primul caz de holeră în Armata Română, fiind peste 1.600 de decese și peste 15.000 de îmbolnăviri. De asemenea, pe 13 iulie 2019, Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon.
Epidemia de holeră din timpul participării României la cel de-Al Doilea Război Balcanic a fost o epidemie de holeră care a afectat în special Armata României.
Pe 13 iulie 1913, a fost înregistrat primul caz de holeră în Armata Română, totalul victimelor înregistrate fiind între 1087 și 1611 și peste 15.000 de îmbolnăviri. În populația civilă din România numărul de morți a fost cotat drept mic (o cifră avansată în 1914 indicând 5.700 de cazuri înregistrate, cu 3.000 de decese).
Potrivit Wikipedia, printre cauzele principale ale declanșării epidemiei au fost lipsa de pregătire a autorităților militare române în ce privește posibilitatea apariției unui astfel de eveniment, a cărui probabilitate era mare într-o zonă deja dovedită ca fiind afectată de holeră, cât și deficiențele structurale și organizatorice ale Serviciului Sanitar al Armatei. Nu în ultimul rând, proasta organizare și erorile în ce privește aprovizionarea armatei au expus suplimentar trupele riscului de îmbolnăvire.
La scurt timp după terminarea războiului, în toamna lui 1913, directorul Serviciului Sanitar din Bulgaria, doctorul Russeff, publica un raport despre epidemia de holeră. Documentul conţinea unele învinuiri grave la adresa Armatei Române.
Potrivit documentului, românii nu ar fi făcut mai nimic pentru a împiedica extinderea holerei către popuţalia civilă ci, dimpotrivă, s-ar fi străduit să extindă flagelul cât mai mult, prin contaminarea directă sau indirectă.
13 iulie, 2019: zi istorică pentru Simona Halep
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a câştigat, pe 13 iulie 2019, turneul de la Wimbledon după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Mare Şlem din palmares, după unul dintre cele mai bune meciuri din carieră, în urma unei victorii în doar 55 de minute în faţa fostului lider mondial.
Ulterior, în 2022, Halep mărturisea că s-a uitat de foarte multe ori la acea partidă, pentru a se bucura de momentele bune trăite la acea vreme.
„M-am uitat la finala cu Serena de la Wimbledon de o sută de ori, dar doar pentru a mă bucura de ea, nu ca să-mi analizez mișcările. Iubesc, pur și simplu, momentul.A fost cel mai bun moment. Nu e lung, durează doar o oră, e bun de urmărit. Am ceva în mine care îmi spune că aceea a fost ziua perfectă. Nu știu dacă voi mai atinge vreodată acel nivel, dar sper,” a spus Simona Halep, într-un interviu.
1793: Revoluția franceză: Jean Paul Marat este înjunghiat în cadă
Jean Paul Marat a fost unul dintre cei mai radicali conducători ai Revoluției franceze. A fost înjunghiat de către Charlotte Corday, o tânără de nici 25 de ani în momentul asasinatului, membră a unei familii aristocratice sărăcite.
În 1793, Jean-Paul Marat avea aproape 50 de ani. Studiase medicina și fizica. A fost însă un doctor fără bolnavi și un fizician ratat.
Potrivit Historia, moartea violentă a acestui inchizitor nemilos l-a transformat însă într-un erou. Conform iacobinilor, el trebuia prezentat ca un sfânt al Revoluției. Funeraliile lui au durat 18 ore. Toată noaptea, mii de parizieni au defilat cu torțe în fața sicriului deputatului iacobin. Marat a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii cordelierilor, apoi, pe 25 noiembrie 1794 a fost mutat în Panteonul Franței.
1908: Femeile concurează la Jocurile Olimpice moderne pentru prima dată
În data de 13 iulie 1908, femeile au concurat pentru prima dată în istorie la Jocurile Olimpice moderne.
Prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne s-a desfăşurat la Atena, Grecia în 1896, acestea fiind primele Jocuri Olimpice de când împăratul roman Teodosiu I le-a interzis în 393. Prima ediţie a Jocurilor Olimpice a fost una exclusiv masculină, participarea femeilor fiind considerată de către fondatorul JO moderne, baronul Pierre de Coubertin, ca fiind „lipsită de pragmatism, neinteresantă, inestetică şi incorectă”.
Cu toată atitudinea ostilă, prezenţa femeilor s-a impus în 1908, acestea primind dreptul de participare mai întâi pentru 3 probe – golf, tenis şi yachting –, apoi şi la înot, din 1912.
În 1928, femeile au concurat pentru prima dată în probe de atletism, însă, sub pretextul că s-au înregistrat numeroase situaţii de leşin la sfârşitul probei de 800 m, această participare a fost interzisă până în 1960. Probele feminine de tir au fost introduse pentru prima dată în rândul probelor olimpice abia în anul 1984, iar probele feminine de haltere şi de polo pe apă, la ediţia din anul 2000.
1930: Primul Campionat Mondial de fotbal a fost organizat la Montevideo, Uruguay
Visul președintelui FIFA, Jules Rimet, s-a împlinit când Uruguay a găzduit ediția inaugurală a Campionatului Mondial de Fotbal, chiar în anul în care serba centenarul.
Doar 4 naționale din Europa s-au aventurat în călătoria peste ocean (Belgia, Franța, România și Iugoslavia), iar finala s-a disputat între echipe din America de Sud, Uruguay învingându-și vecinii din Argentina cum au făcut și în 1928 în finala Olimpică. Gazdele au triumfat cu 4-2 pe noul stadion Estadio Centenario, devenind primii campioni mondiali.
Reprezentativă României a învins în ziua de 14 iulie 1930 selecționată Peru,cu scorul de 3-1. Secretarul Federației Române de Fotbal, Octav Luchide a fost cel care a înscris România la Cupa Jules Rimet, Carol al ÎI-lea s-a ocupat personal de constituirea lotului și de a face posibilă expediția fotbaliștilor români, Rudy Wetzer a fost căpitanul echipei și cel care a ținut un Jurnal de Călătorie, antrenor a fost Costică Rădulescu iar Nicolae Covaci era la prima din cele trei participări ale sale la Cupa Mondială.
Echipa României a bătut Peru în primul meci cu 3-1 și a pierdut cu Uruguay cu 0-4. Adalbert Deșu a marcat primul gol al României la un Campionat Mondial, iar la întoarcere, Gara de Nord din București era plină de oameni veniți pentru a-i aclamă pe tricolori.
1972: S-a născut Gabriela Firea
Gabriela Firea s-a născut în Bacău, România) este o politiciană și fostă jurnalistă română. A fost ministru al Familiei și Egalității de Șanse în guvernul Nicolae Ciucă. Membră a Partidului Social Democrat, a fost Primar general al Municipiului București între anii 2016-2020. A fost senator în legislaturile 2012-2016 și 2020-2024 din partea aceluiași partid.
De asemenea, în cariera sa a mai ocupat și alte funcții: consilieră pentru relații publice și imagine a premierului Mugur Isărescu (ianuarie 2000), purtătoare de cuvânt și secretar de stat, șefă a Departamentului pentru Comunicare din cadrul Guvernului Mugur Isărescu (februarie-decembrie 2000).
Pe 18 iunie 2024, Gabriela Firea a demisionat din funcția de senator, ca urmare a alegerii ei în Parlamentul European, şi a aprobat vacantarea mandatului de senator, începând cu data de 1 iulie 2024.
1990: Marșul Alb vs. Marea Mineriadă
Liga Studenților din Institutul Politehnic București, Asociația studenților arhitecți și Grupul Independent pentru Democrație organizează un marș de solidaritate cu Marian Munteanu și cu ceilalți arestați.
Pe 13 iulie 1990, la o lună de la Mineriadă, între 200.000 de mii de oameni şi 250.000 – conform unuia dintre organizatori, au mărşăluit pe bulevardele centrale ale Bucureştiului cerând eliberarea lui Marian Munteanu şi a celorlalţi deţinuţi politici, între care se numărau mulţi studenţi.
Deşi alegerile din 20 mai 1990 au fost considerate în general corecte, imaginea ţării a fost grav afectată de Mineriada din 13-15 iunie, soldată cu mai mulţi morţi, dar şi cu tineri reţinuţi de autorităţile vremii.
Printre cei care au ajuns în spatele gratiilor după evenimentele din iunie a fost şi Marian Munteanu, preşedintele Ligii Studenţilor şi unul dintre liderii fenomenului Piaţa Universităţii. În timpul evenimentelor din iunie, Munteanu a fost bătut de mineri şi a ajuns la spital mai mult mort decât viu. După patru zile de spitalizare, Munteanu a fost arestat şi mutat la închisoarea Jilava.
La o lună de la debutul evenimentelor violente din Piaţa Universităţii, în data de 13 iulie, Liga Stundeţilor a organizat ceea ce a rămas cunoscut în istoria recentă a ţării drept „Marşul cămăşilor albe”, eveniment care a scos în stradă peste 100.000 de bucureşteni. Marşuri similare au fost organizate şi în alte oraşe din ţară. Oamenii au cerut eliberarea din arest a lui Marian Munteanu și a celorlalți deținuți politici, printre care se numărau mulți studenți.
1977: O pană de curent de 25 de ore a cauzat panică și haos în New York
Pana de electricitate din New York City de la 13 iulie 1977 a început după ora 9:27. Au rămas fără curent electric nouă milioane de consumatori, iar pana de curent a ținut 36 de ore.
Spre deosebire de întreruperile similare din 1965 și 2003 din această regiune, această pană de electricitate a fost limitată la New York City cu suburbiile sale imediate și a fost, de asemenea, însoțită de jafuri în masă, incendieri și alte revolte.
Potrivit Wikipedia, criza economică din anii 1970 a dus la sărăcirea locuitorilor cartierelor „negre” din New York. Pană de curent a fost percepută de ei ca o oportunitate de a expropria proprietatea cetățenilor bogați. În cartierele centrale din Manhattan, au început jafuri în masă fără precedent.
Hoții au atacat magazinele și casele locuitorilor bogați ai orașului. Pentru a distrage atenția poliției, jefuitorii au dat foc clădirilor. În oraș au fost înregistrate 1077 de incendieri în timpul penei de electricitate iar peste o sută de pompieri au fost răniți în încercarea de a le stinge. Primarul orașului a declarat stare de urgență, toți polițiștii au fost somați să se întoarcă din concediu.
În timpul nopții, poliția a arestat 3.800 de persoane. În realitate, peste 100 de mii de oameni au fost implicați în aceste jafuri. În plus, cei arestați trebuiau eliberați: instanțele nu puteau face față proceselor, iar închisorile au fost supraaglomerate.
Se încarcă comentariile...
