Consiliul Europei
Consiliul Europei | |||||
Palatul Europei, sediul Consiliului Europei din 1977 | |||||
Abreviere | CoE
| ||||
---|---|---|---|---|---|
Înființare | Tratatul de la Londra (1949) | ||||
Tip | Regional organizație interguvernamentală | ||||
Sediu | Palatul Europei, Strasbourg, Franța | ||||
Apartenență |
| ||||
Limbi oficiale | Engleză, Franceză[1] Alte limbi de lucru: Germană, Italiană, Rusă[2][3] | ||||
Secretar general | Marija Pejčinović Burić | ||||
Secretar general adjunct | Gabriella Battaini-Dragoni | ||||
Președinte Adunarea Parlamentară | Rik Daems | ||||
Președinte Comitetul Miniștrilor | Luigi Di Maio | ||||
Președinte Congres | Anders Knape | ||||
Buget | 496.000.000 de euro[4] | ||||
www.coe.int | |||||
Modifică date / text |
Consiliul Europei (CoE; franceză Conseil de l'Europe) este o organizație internațională, interguvernamentală și regională. A luat naștere la 5 mai 1949 și reunește toate statele democratice ale Uniunii Europene precum și alte state din centrul și estul Europei. Este independent de Uniunea Europeană, și este diferit și de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene. Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg.
Consiliul Europei are două dimensiuni: una federalistă, reprezentată de Adunarea Parlamentară, alcătuită din parlamentari proveniți din parlamentele naționale, și cealaltă, interguvernamentală, întruchipată de Comitetul Miniștrilor, alcătuit din miniștrii de externe ai statelor membre. Comitetul Miniștrilor reprezintă organismul de decizie al Consiliului Europei.[5]
România a deținut președinția Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei în perioada noiembrie 2005 – mai 2006.
Componența
modificareConsiliul Europei este compus din 46 de state membre la care se adaugă o serie de state cu statut de observator.
State membre
modificare- Belgia, Danemarca, Franța, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Suedia și Turcia (1949)
- Islanda și Germania (1950)
- Austria (1956)
- Cipru (1961)
- Elveția (1963)
- Malta (1965)
- Portugalia (1976)
- Spania (1977)
- Liechtenstein (1978)
- San Marino (1988)
- Finlanda (1989)
- Ungaria (1990)
- Polonia (1991)
- Bulgaria (1992)
- Estonia, Lituania, Slovenia, Republica Cehă, Slovacia, România (1993)
- Andorra, Belarus* (1994)
- Letonia, Albania, Republica Moldova, Ucraina, Macedonia de Nord (1995)
- Croația (1996)
- Georgia (1999)
- Armenia, Azerbaidjan (2001)
- Bosnia și Herțegovina (2002)
- Serbia (împreună cu Muntenegru) (2003)
- Monaco (2004)
- Muntenegru (2007)
State cu statut de observator
modificare*- Belarus s-a retras in 1999.
**- S-a angajat ca stat cu statut de observator, după Înțelegerea de la Lisabona (2003).
Foste state membre
modificare- Federația Rusă (a aderat în 1996, s-a retras în 2022, cu câteva ore înainte să fie votată excluderea acesteia de către consiliu)
Secretari generali
modificareNume | Perioadă | Țara de origine |
---|---|---|
Jacques Camille Paris | 1949–1953 | Franța |
Léon Marchal | 1953–1956 | Franța |
Lodovico Benvenuti | 1957–1964 | Italia |
Peter Smithers | 1964–1969 | Regatul Unit |
Lujo Tončić-Sorinj | 1969–1974 | Austria |
Georg Kahn-Ackermann | 1974–1979 | Germania |
Franz Karasek | 1979–1984 | Austria |
Marcelino Oreja Aguirre | 1984–1989 | Spania |
Catherine Lalumière | 1989–1994 | Franța |
Daniel Tarschys | 1994–1999 | Suedia |
Walter Schwimmer | 1999–2004 | Austria |
Terry Davis | 2004–2009 | Regatul Unit |
Thorbjørn Jagland | 2009–2019 | Norvegia |
Marija Pejčinović Burić | 2019–2024 | Croația |
Alain Berset | 2024- | Elveția
Obiectivemodificare
Vezi șimodificare
Notemodificare
Legături externemodificare |