Didactica Ed Fizice Note de Curs
Didactica Ed Fizice Note de Curs
Didactica Ed Fizice Note de Curs
Didactica educației
fizice și psihomotorii
Învăţământul preșcolar și primar
NOTE DE CURS
2014
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
CURS I
Grădiniță:
- controlul respirației,
- descoperirea independenței si a interdependenței fiecărei părți a
corpului, deosebirea între stânga și dreapta,
3
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
- recunoașterea secvențelor spațio-temporale sunt etape fundamentale
pentru a se înțelege pe sine și lumea înconjurătoare,
- cunoașterea propriului corp.
Ciclul primar:
În programa școlară corespunzătoare ciclului primar se menționează că, la
absolvirea acestui ciclu, principalele finalități pe care le urmărește educația fizică
sunt:
1. Menținerea stării optime de sănătate și creșterea capacității de adaptare la
factorii de mediu. De-a lungul celor 4 ani de școlarizare, elevul trebuie să afle de la
învățătorul său și să acționeze sub îndrumarea acestuia la acumulare de cunoștințe, la
formarea de deprinderi și obișnuințe referitoare la:
- semne obiective și subiective ale stării de sănătate;
- reguli de igiena personală;
- cauze care pot genera accidente;
2. Influențarea evoluției corecte și armonioase a organismului
- planșe care ilustrează coloana vertebrală și deviațiile ei;
- învățarea elevilor să-și determine pulsul și frecvența respirației;
- posibilitatea de măsurare periodică a greutății și înălțimii;
- să realizeze constant momentul de educație fizică pe parcursul
programului școlii;
- să recomande permanent menținerea poziției corecte;
- împreună cu părinții să urmărească un regim corect de alimentație.
3. Dezvoltarea calităților motrice de bază:
4. Consolidarea deprinderilor motrice de bază, care se regăsesc frecvent în
acțiunile curente (locomoție, profesie, etc.)
5. Consolidarea deprinderilor motrice aplicativ-utilitare.
6. Formarea deprinderilor sportive elementare .
7. Practicarea independentă a exercițiilor fizice și a diferitelor sporturi
8. Manifestarea echilibrată a spiritului de echipă și de întrecere.
4
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Prin terminologia gimnasticii înțelegem: pozițiile, denumirea mișcărilor și a
formelor de descriere a exercițiilor prin cuvinte obișnuite, pentru a putea fi scrise și
descrise, cu scopul ușurării înțelegerii acestora de către cei interesați spre a fi
executate.
Prima lucrare de terminologie din tara noastră aparține profesorului D. Ionescu,
adept al școlii franceze a lui Demeny, intitulată „Terminologia exercițiilor de ordine,
libere, cu instrumente și la aparate”. În stabilirea terminologiei gimnasticii și-au mai
adus contribuția Iacob Mihăilă, Virgil Roşală și alții. Aceștia au folosit o terminologie
împrumutată din alte limbi, folosind termeni care nu aveau o semnificație
corespunzătoare în limba română.
După 1949 întreaga mișcare sportivă din tara noastră ia o altă amploare. Astfel,
s-a simțit nevoia elaborării unei terminologii naționale corespunzătoare, pentru a veni
în ajutorul specialiștilor în procesul de instruire.
În anul 1950, profesorul Robert Podlaha editează lucrarea „Terminologia
gimnasticii”, apoi, în 1953, profesorii Robert Podlaha și Adina Stroescu scot o nouă
ediție din „Terminologia gimnasticii” și „Evoluția terminologiei”, lucrare mult mai
cuprinzătoare, cu termeni din toate ramurile gimnasticii și ilustrată cu desene.
Aceiași autori au reeditat în 1974 „Terminologia gimnasticii”, lucrare ce
conține majoritatea termenilor folosiți în domeniu, redactată în mod științific, bine
sistematizată și bogat ilustrată. Procesul dezvoltării și evoluției terminologiei
gimnasticii, nu poate fi considerat încheiat, deoarece el are un caracter continuu de
înnoire și perfecționare.
5
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
(împarte corpul în partea stângă și partea dreaptă) și transversal dispus orizontal
(împarte corpul în două: partea de sus și partea de jos).
- Axele În jurul axelor corpul efectuează mișcări de rotație. Aceste axe sunt:
longitudinal și transversale.
- Tehnica mișcării -Reprezintă structura rațională a actului motric,
corespunzătoare scopului urmărit.
- Tempoul mișcării- este caracteristica temporală a actului motric care indică
cantitatea de elemente structurale ale acestuia, raportate la unitatea de timp.
- Ritmul mișcării– este tot o caracteristică temporală a actului motric și constă
din accentuarea periodică, după anumite reguli, ale unora dintre elementele sale
constitutive.
- Cadența. Succesiunea ritmică și uniformă a pașilor în mers și alergare,
imprimată prin diferite modalități de semnalizare sonoră: prin fluier, numărătoare,
bătăi din palme etc. Deplasarea în cadență se folosește în lecția de educație fizică sau
în dirijarea colectivelor cu ocazia demonstrațiilor sau a festivităților.
6
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Activitatea de educație fizică, antrenamentul sportiv, activitatea competițională,
etc. sunt câteva exemple de activități motrice.
Deprinderea motrică- reprezintă actul sau acțiunea motrică ajunsă prin
exersare la un grad înalt de automatizare, precizie și eficiență.
Aptitudinile motrice– apar ca o rezultantă a interacțiunii dispozițiilor ereditare
cu condițiile educative deformare a acestora și activitatea subiectului. Aptitudinea
este ereditate plus influența mediului (învăţare+acţionare+stimulare).
În literatura psihologică de specialitate se disting: aptitudini generale
(inteligența, memorie, atenție, etc.); aptitudini specifice pentru domenii foarte precise
(muzica, tehnica, sport). În cadrul aptitudinilor sportive întâlnim: aptitudini sportive
generale (simțul orientării, dorința de întrecere, coordonarea, etc.); aptitudini sportive
specifice practicări unei ramuri de sport.
7
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
b. activitatea sportivilor de performanță (activitatea din cluburi și
asociații sportive din școli generale și licee cu program sportiv).
- lecția de activități sportive– activitățile sportive sunt orientate, în
general spre însușirea și perfecționarea tehnicii și tacticii ramurii de sport
alese de către elev. Organizarea se face sub diverse forme: lecții de inițiere și
perfecționare într-o ramură de sport, lecții de pregătire a elevilor care participa
în competițiile prevăzute în calendarul școlar.
ÎNTREBĂRI:
8
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
CURS II
10
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
aceea, activitățile fizice se vor efectua gradat respectând particularitățile de vârstă și
sex.
Sistemul articular începe să capete o oarecare consistență către vârsta de 8-9 ani.
-se întăresc articulațiile și crește volumul mușchilor, se dezvoltă musculatura
fină a mâinii.
Etapa copilăriei cuprinsă între 8 și 9 ani are un impact puternic asupra dezvoltării
fizice a multor copii.
Dezvoltarea intelectuală
11
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
au la bază educarea capacității de diferențiere fină și rapidă a
indicatorilor, care constituie elemente informaționale senzorial-
perceptive în dirijarea acțiunilor.
pe baza deprinderilor motrice perfecționate la nivel de „măiestrie
motrică”, se pot realiza anumite „senzații complexe”, specifice
unor ramuri de sport („simțul mingii”, „simțul porții”, „simțul
pragului”, e.t.c.)
deprinderile motrice se perfecționează treptat
mișcările componente se înlănțuiesc într-un singur sens–sunt
ireversibile (exemplu: la sărituri avem: elan, bătaie/ desprindere,
zbor și aterizare, în această ordine și nu altfel).
Orice schimbare în ordinea elementelor componente duce la elaborarea unei noi
deprinderi motrice, pe baza creativității, cum este cazul stilului tehnic.
dacă nu sunt repetate în timp, deprinderile motrice „se risipesc”. Ele nu
dispar total și definitiv, ci „lasă urme “, putând fi relativ ușor restabilite.
12
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
-descompunerea (dacă este posibil) în mai multe fragmente și exersarea
analitică;
- înlăturarea greșelilor tipice în execuție.
Priceperile motrice
O mare parte dintre specialiști, consideră priceperea motrică drept faza
superioară de stăpânire a deprinderii motrice, de valorificare conștientă, în condiții
variabile, neprevăzute a sistemului de deprinderi însușite.
Mersul copilului de 3-4 ani este caracterizat prin pași neregulați cu genunchii ușor
îndoiți, orientarea labelor picioarelor cu vârfurile spre înăuntru, o coordonare slabă a
brațelor cu cele ale picioarelor, legănarea laterală, etc. Corpul are o atitudine
incorectă în timpul mersului.
Alergarea:
-la copii de 3-4 ani se caracterizează prin faza de zbor redusă,
-de la 6-7 ani alergarea are un aspect apropiat de cel optim, .
Prinderea mingii:
Se caracterizează printr-o poziție de așteptare mai suplă, mâinile sunt semi-
flectate, iar picioarele depărtate. La începutul perioadei (7 ani) copilul are dificultăți
de plasare în spațiu în raport cu traiectoria mingii. La 9-11 ani deplasările la minge
sunt mai sigure fiind caracterizate prin menținerea stabilității posturale verticale.
Aruncarea mingii:
La vârsta de 3-4 ani, copilul execută aruncarea în mod deficitar.
La vârste mai mari, are loc o fază pregătitoare în care piciorul opus brațului de
aruncare avansează, brațul liber este ridicat pentru a echilibra rotația trunchiului ce
are drept consecință un recul al acestui braț și o flexie lejeră laterală și antero-
posterioară a trunchiului.
Săritura în lungime:
La vârsta de 3 ani, copilul nu are formată deprinderea de a sări, nu se poate
desprinde neavând suficientă forță, nu poate coordona mișcările brațelor cu cele ale
picioarelor și trunchiului.
Din grupa săriturilor utilizate: sărituri simple de pe loc pe două picioare (ca
mingea), în adâncime, în lungime cu și fără elan, peste mici obstacole, etc.
La vârste mai mari 7 ani, săritura implică o acțiune comună a diferitelor
segmente corporale- brațe, membre inferioare, trunchi, cap- în funcție de orientarea
lor în spațiu și de amplitudinea mișcării fiecăruia dintre acestea.
Echilibru:
La grupele de grădiniță se va dezvolta echilibrul folosind exerciții cu suprafață
mare de sprijin, micșorând treptat suprafață, exerciții cu îndeplinirea diferitelor
sarcini motrice (pășiri peste obstacole mici, culegerea unor obiecte, etc)
Cățărarea:
Influențează dezvoltarea calității de coordonare, creșterea forței musculaturii
membrelor superioare și inferioare, precum și dezvoltarea curajului și a stăpânirii de
sine.
Cățărarea se execută la grupele mari, pe planuri înclinate la 25-30 grade (scări,
bănci, etc), ca și procedee folosite: cățărarea în brațe și picioare pe scara înclinată.
14
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Târârea:
-are rol în formarea atitudinii corecte a copilului prin influența pe care o are
asupra coloanei vertebrale și a musculaturii spatelui.
1.4.Calităţile motrice
15
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
-băieții și fetele de 6-7 ani- 7 minute;
-băieții și fetele de 8-9 ani- 10 minute;
-băieții de 10-11 ani- 15 minute;
-fetele de 10-11 ani- 12 minute.
Îndemânarea:
- se poate dezvolta/ educa de la vârste mici, progresele sunt mult mai mari față de
viteză. Cea mai optimă perioadă de influențare este între 6-și 10-11 ani.
ÎNTREBĂRI:
1. Ce se înțelege prin dezvoltarea fizică?
2. Care sunt particularitățile somatice și funcționale ale preșcolarilor?
3. Care sunt particularitățile psihice ale preșcolarilor?
4. Care sunt particularitățile somatice și funcționale ale elevilor din ciclul primar?
5. Ce sunt deprinderile și priceperile motrice?
6. Ce sunt calitățile motrice, enumerați câteva dintre acestea?
16
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Curs III
1MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI -Curriculum pentru învăţământul preșcolar (3-6/7 ani),
2008.
1
17
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Cerințele programei pentru clasa pregătitoare:2
2
Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educației naționale nr. 3418/19.03.2013 MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
Programa școlară pentru EDUCAŢIE FIZICĂ Clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, Aprobată prin ordin al ministrului
Nr.3418/19.03.2013
18
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
3.1.Forme de manifestare a deprinderilor și priceperilor motrice de bază
și utilitar- aplicative:
La grupele de grădiniță, educatoare va întâmpina dificultăți în a reuși să
obișnuiască copii cu ordinea și disciplina necesare desfășurării activității de educație
fizică. Pentru aceasta, educatoarea va trebui să găsească cele mai atrăgătoare metode
și mijloace care să stârnească interesul copiilor.
Pentru a putea să-i atragă spre activități sub formă organizată, educatoarea
trebuie să folosească multe jocuri cu diferite teme, brodând povești sau selectând
versuri din cărți, prin care să le sugereze mișcările și să-i îndemne la efectuarea celor
propuse în lecția respectivă.
Exerciții:
Copiii din grupa mică vor trebui să învețe câteva exerciții de front și formații
cu care se începe de obicei lecția de educație fizică, și anume:
19
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
INDICAȚII METODICE:
-structurile de exerciții se realizează în concordanță
cu particularitățile de vârstă și cu obiectivele educației fizice
la această vârstă.
-trebuie să se insiste asupra dezvoltării fizice corecte
și armonioase cu accent pe dezvoltarea musculaturii
extensoare.
-întărirea musculaturii dorsal se face în scopul
prevenirii instalării unor atitudini deficient, favorizate de
poziția corpului la masa de lucru.
-se vor folosi cu precădere exerciții cu caracter
dinamic, iar cele care solicit depunerea unor eforturi relative
intense (alergare, sărituri, etc), să fie dozate corespunzător
ca număr de repetări și timp și să fie alternate cu pauze
pentru repaus.
-coborârile de pe aparate care depășesc 30 cm, se
vor face prin târâre, alunecare, coborâre din treaptă în
treaptă sau prin alte procedee și NU PRIN SĂRITURĂ.
-deoarece copiii la această vârstă obosesc repede la
eforturi monotone, se recomandă executarea exercițiilor în
ritm vioi.
-dezvoltarea calităților motrice și formarea
priceperilor și deprinderilor motrice se vor realiza simultan
prin folosirea acelor exerciții care pot rezolva această
unitate (și anume: copilul alergând, sărind, etc. își formează
priceperea sau deprinderea respectivă , dar în același timp
suportă și influențe pe linia dezvoltării rezistenței, vitezei,
forței, etc.).
-forma de bază și metoda cea mai activă în
învățarea actelor motrice la copiii preșcolari o constituie
JOCUL.
20
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
la factorii de mediu.
2. Influențarea evoluției corecte și armonioase a organismului și
dezvoltarea calităților motrice de bază.
3. Extinderea fondului propriu de deprinderi motrice de bază și specifice
unor ramuri de sport.
4. Practicarea independentă a exercițiilor fizice și a diferitelor sporturi.
5. Manifestarea echilibrată a spiritului de echipă și de întrecere în funcție
de un sistem de reguli acceptat.
Fiecare obiectiv cadru va fi abordat la nivelul claselor prin intermediul
obiectivelor de referință. De exemplu, în concordanță cu primul obiectiv cadru, elevii
vor dobândi cunoștințe cu ajutorul cărora să identifice principalii factori care asigură
menținerea stării de sănătate, să cunoască reguli de igiena personală și colectivă, etc
Instruirea elevilor se poate proiecta și în funcție de ciclul curricular pe care îl
parcurg elevii. Pentru ciclul curricular al achizițiilor fundamentale (cls. I - II),
atenția învățătoarei se va orienta către:
pentru domeniul motor, însușirea deprinderilor motrice de bază:
locomotorii, nelocomotorii și de manipulare.
-să se deplaseze cu spatele
-să schimbe rapid direcția de deplasare fără să se împiedice
-să prindă cu două mâini o minge aruncată de la o distanță
convenabilă.
-să identifice mișcări diferite (locomotorii, nelocomotorii, de
manipulare) și să se folosească adecvat.
pentru domeniul cognitive:
-să identifice și să utilizeze concepte legate de mișcare în situații
diferite (noțiunile legate de spațiu, viteză, forță).
-să înțeleagă și să aplice concepte legate de efortul fizic și măsurile
de proiecție ce se impun în cadrul lecțiilor de educație fizică
pentru domeniul afectiv:
-să identifice comportamentele adecvate lecției de educație fizică.
-să accepte reușitele și eșecurile înregistrate în diferitele situații de
instruire specifice educației fizice.
2. Calitățile motrice
Calitățile motrice sunt însușiri ale organismului concretizate în capacitatea de
efectuare a acțiunilor de mișcare cu anumiți indici de viteză, forță, rezistență și
îndemânare. (V,Î,R,F).
În literatura de specialitate precum și în limbajul specialiștilor se folosesc mai
mulți termeni precum: calități fizice, calități motrice, calități bio-motrice, calități ale
activității motrice, funcții motrice de bază, etc
În cadrul procesului instructiv educativ, dezvoltarea calităților motrice trebuie să
ocupe un loc prioritar deoarece:
calitățile motrice condiționează și determină în mare măsură formarea și
în special consolidarea deprinderilor motrice;
dezvoltarea calităților motrice favorizează creșterea capacității de efort a
organismului;
dezvoltarea calităților motrice se poate realiza și în condiții materiale
simple;
dezvoltarea calităților motrice se poate face și în cadrul activității
independente a elevilor.
Sistematizarea (clasificarea) calităților motrice:
22
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Alături de deprinderile motrice, calitățile motrice sunt obiective primordiale
ale conținutului lecției de educație fizică. Indiferent de condiții materiale (sală,
aparaturi, materiale) sau atmosferice (ploaie, zăpadă, ceață, frig), educarea calităților
motrice este esențială.
Este indicat ca în lecția de educație fizică, calitățile motrice să nu fie așezate
la întâmplare. Locul acțiunilor pentru dezvoltarea calităților motrice în lecția de
educație fizică trebuie stabilit în funcție de natura efortului respectiv pentru a putea
asigura un volum sau o intensitate optimă și asigurarea revenirii organismului.
Dezvoltarea Vitezei și Îndemânării se va plasa după veriga a III-a a lecției
(influențarea selectivă a aparatului locomotor), iar Forța și Rezistența se vor situa
înaintea verigii de revenire a organismului după efort.
Privind vârsta optimă de influențare favorabilă a dezvoltării calităților motrice
se poate menționa ca viteza poate fi dezvoltată cu rezultate foarte bune la vârsta 10-12
ani, dar activitatea de educare a vitezei sub diferitele ei forme poate începe la 5-6 ani.
Îndemânarea se dezvolta bine între aceeași limita de vârsta ca și viteza. Forța
și rezistența, calități motrice mai ușor perfectibile se pot educa sistematic de la 9-10
ani având o evoluție ascendentă și posibilitate maximă de perfecționare.
În planificarea dezvoltării calităților motrice trebuie să ținem cont de:
-necesitatea acționării continue asupra dezvoltării calităților motrice pe
durata întregului an școlar și în mod prioritar în anumite perioade.
-îndemânarea este calitatea motrică asupra căreia se poate acționa în
amândouă semestrele.
-forța, viteza și rezistența vor fi dezvoltate prioritar în anumite etape
ale anului fără a fi neglijate nici celelalte calități.
Iar pentru dezvoltarea mobilității este indicat să se lucreze pe tot parcursul
lecției chiar și în veriga a III-a sub forma exercițiilor de streatching sau exerciții
articulare cu și fără rezistență, efectuată individual și cu partener.
Viteza:
Capacitatea omului de a executa o mișcare cu rapiditate și frecvența mare.
Viteza este o calitate motrică foarte importantă, prezentă mai mult sau mai puțin
în toate actele motrice, mai ales a celora cu caracter sportiv. Viteza mai mare sau mai
mică a unui individ depinde în cea mai mare măsură de „zestrea ereditară” de care
acesta dispune. Aceasta calitate motrică poate fi totuși dezvoltată, deși, chiar dacă
într-o măsură mai mică, printr-o pregătire sistematică, începând chiar de la 7-8 ani,
dar o atenție majoră dezvoltării acestei calități i se acordă în jurul vârstei de 11-14
ani, considerată a fi vârsta optimă de realizare a celor mai importante progrese de
ordin calitativ.
23
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Începând cu vârsta de 13 ani exercițiile de viteză vor fi combinate din ce în ce
mai mult cu exercițiile de forță, iar de la 14 ani la acestea se vor adăuga și exerciții de
viteză-rezistență. Creșterea vitezei mișcărilor se realizează în principal datorită
lucrului în viteză maximă și a exersărilor în regim de viteză-forță, elementul de
progresie fiind dat de creșterea intensității efortului prin mărirea frecvenței mișcărilor.
Pentru asigurarea eficienței dorite este necesar ca exercițiile de viteză să se
efectueze în prima parte a lecției, imediat după ce organismul elevilor a fost bine
pregătit pentru efort. În aceste condiții este posibilă prelungirea solicitării la efort cu
intensitate maximă. Profesorul trebuie să cunoască că însumarea eforturilor scurte (de
viteză) de mare intensitate, repetate prea des pot determina apariția oboselii
premature. În aceste condiții exercițiile se pot continua numai în concordanță cu
capacitatea de rezistență a elevilor respectivi apărând necesitatea lucrului diferențiat
pe grupe omogene și asigurându-se intervale de odihnă corespunzătoare.
Viteza poate prezenta mai multe forme de manifestare:
Viteza de reacție– capacitatea cu care organismul răspunde la anumite
semnale; timpul scurs de la apariția stimulului (vizual, auditiv) până la
declanșarea reacției de răspuns.
Viteza de execuție– iuțeala cu care se execută o acțiune motrică
singulară, unitară ca structură motrică.
Viteza de repetiție– iuțeala cu care se repetă mișcările într-o anumită
unitate de timp
Viteza de deplasare– este dată de succesiunea unor mișcări ciclice
efectuate în mod constant
Îndemânarea:
Capacitatea de a atinge și a executa mișcări necesare corect, rapid și
adaptate situației.
Îndemânarea este o calitate motrică cu o largă aplicativitate atât în activitatea
zilnică, cât și în cea sportivă. Deși este o calitate nativă, îndemânarea, este
perfectibilă dacă se acționează asupra ei selectiv, continuu și cât mai de timpuriu
posibil.
Îndemânarea reprezintă un cumul de calități, ea este o calitate motrică
complexă, care se interferează cu toate celelalte calități.
La baza acestei calități motrice stă coordonarea, proces important al activității
organismului îndeplinit de S.N.C.(Sistemul Nervos Central) și Kinestezic.
25
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Dacă până la 12-14 ani nu dă dovadă de o anumită îndemânare pentru o
activitate motrică, este greu de presupus că o va dobândi ulterior.
Îndemânarea este calitatea motrică cea mai perfectibilă la nivelul elevilor din
clasele I-IV.
Forme de manifestare:
-poate fi:- generală:- capacitatea de a efectua general și creator diverse acțiuni
motrice
- specifică:- specifică ramurilor și probelor sportive
-din punct de vedere al formelor de manifestare îndemânarea poate fi:
- în regim de viteză, forță, rezistență
- în funcție de gradul de dificultate:- simetrică
- asimetrică
- simultană
- succesivă
26
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
-la început se include o singură acțiune (conducerea mingii, alergare,
etc.), iar apoi mai multe acțiuni, care au structuri diferite și solicită
ritm diferit de execuție.
-Exercițiile de aruncare- prindere a mingii:
-la clasele I-II se folosesc mingi mari , iar la clasele III-IV mingi
mici.
Exerciții de front și formații:
-este indicat să se folosească anumite procedee care vizează
complexitatea actelor motrice.
Cele mai eficiente acte motrice, sunt următoarele:
-utilizarea unor poziții neobișnuite din care încep acțiunile motrice sau în care
se termină acestea;
-complicarea exercițiilor prin introducerea a uneia (clasele I-II) sau două
(clasele III-IV) sarcini motrice suplimentare;
-executarea actelor motrice în condiții variate, schimbătoare;
-executarea actelor motrice cu segmentul corporal mai puțin
îndemânatic;
-executarea exercițiilor la comenzi inverse (clasele a IV-a).
Rezistența:
Forme de manifestare:
-Rezistența generală: capacitatea organismului de a executa timp
îndelungat acțiuni motrice care angajează 70% din grupele musculare și
impune solicitarea marilor sisteme: S.N.C., cardiovascular și respirator.
Este vorba de un efort predominant aerob.
- Rezistența specifică: aspectele particulare ale rezistenței necesare în
anumite ramuri de sport
Forme de manifestare a rezistenței:
- rezistența de lungă durată (8-10’)
- rezistența de durată medie (între 2’)
- rezistența de durată scurtă (45’’ – 2’)
- rezistența în regim de viteză (eforturi foarte scurte și rapide)
27
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
-Metoda eforturilor variabile (modificarea vitezei de parcurgere a
anumitor porțiuni din cadrul alergării de durată)
-Metoda eforturilor progresive (bazată pe variația intensității efortului)
-Metoda antrenamentului cu intervale (o metodă de bază în dezvoltarea
rezistenței)
Forța:
Capacitatea aparatului neuromuscular de a învinge o rezistență prin mișcare
pe baza contracției musculare.
Este una din calitățile motrice mult solicitate în activitatea fizică. Ea stă la baza
celor mai simple deprinderi și importanța ei crește în raport direct cu scopul urmărit
în procesul de formare și perfecționare a deprinderilor motrice de bază sau a acelor
specifice diferitelor ramuri de sport. Dezvoltarea forței poate începe chiar de la vârsta
de 10 ani, dacă manifestăm grija deosebită în ceea ce privește gradarea exercițiilor.
Pentru elevii din clasele mai mici în procesul de dezvoltare a forței se recomandă să
se folosească exerciții de cățărare și tracțiune prin care se învinge greutatea propriului
corp, treptat introducându-se lucrul cu obiecte de diferite mărimi, precum și exerciții
cu partener.
Dozarea exercițiilor pentru dezvoltarea forței se face de către profesor în
funcție de vârsta și gradul de pregătire al elevilor. Înaintea începerii exercițiilor de
forță profesorul va asigura o bună prelucrare analitică a articulațiilor și principalele
grupe musculare ce vor fi angrenate în execuție.
Ritmul de execuție a exercițiilor de forță trebuie să fie mediu sau mic. Este
contraindicat folosirea exercițiilor care solicită eforturi musculare prelungite, a
28
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
tracțiunilor în brațe, cățărărilor de frânghie numai în brațe, transportul aparatelor de
gimnastică cu puțin de patru elevi, etc.
Dezvoltarea specială a forței se recomandă a fi făcută spre sfârșitul lecției de
educație fizică, după realizarea temelor de învățare, consolidare sau verificare.
Forme de manifestare:
29
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
funcție de vârsta și nivelul de pregătire a elevilor. Cele mai bune rezultate se obțin cu
o încărcătura de 50-70%.
Exercițiile de forță vor fi urmate de pauze care permit refacerea capacității de
efort a organismului. Forța este o calitate perfectibilă dacă se asigură o continuitate a
exercițiilor. Se va pune accent pe dezvoltarea forței explozive precum și a mușchilor
extensori slab dezvoltați la aceasta vârstă. În sezon de iarnă pentru dezvoltarea forței
este indicată metoda antrenamentului în circuit.
ÎNTREBĂRI:
1. Definiția calităților motrice și clasificarea lor?
2. Locul calităților motrice în lecția de educație fizică și
sport?
3. Formele de manifestare ale Vitezei?
4. Formele de manifestare ale Îndemânării?
5. Formele de manifestare ale Rezistenței?
6. Formele de manifestare ale Forței?
30
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
CURS IV
1.Psihomotricitatea
Psihomotricitatea este considerată în literatura de specialitate ca o funcție
complexă, o aptitudine care integrează atât aspecte ale activității motorii, cât și
manifestări ale funcțiilor perceptive.
Psihomotricitatea îi oferă copilului gestul, conștiința corpului, îl situează în
timp și spațiu, îi asigură capacitatea de a-și conduce mișcările pentru a relaționa cu
sine și cu mediul ambiant.
Definiții:
Noțiunea de psihomotricitate a fost introdusă de Ernest Dupré atunci când a
descris sindromul de „debilitate motricăˮ.3
După J., Piaget, inteligența este o continuare a achizițiilor conduitelor
practice, o asimilare senzorio- motrică, de la operativ la figurativ.
După A. De Meur, la copil, funcția motrică, dezvoltarea intelectuală și
afectivă sunt intim legate.
Modul de gândire psihomotric poate fi sintetizat, astfel:
mișcările sunt strâns legate de psihic și implică personalitatea
în totalitate;
A. Schema corporală:
Termenul de schemă corporală a fost introdus de doctorul Bonnier în 1893, în
studiul său asupra vertijului.
Schilder, în 1955, numește „imaginea corpului ˮ ca fiind reprezentarea legată
de o trăire integrativă permanentă a diferitelor experiențe.
După A. Lapierre, construcția și integrarea schemei corporale se realizează în trei
etape:
32
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
1. prima etapă- diferențierea eu-lui corporal, în care copilul percepe
limitele propriului corp;
2. a doua etapă- unicitatea eu-lui corporal, în care copilul are revelația
imaginii propriului corp atunci când privește o oglindă.
3. etapa a treia- identitatea eu-lui corporal, în care copilul se identifică
pe sine corporal.
Dugas, M., arată că pentru construirea schemei corporale este necesară
acțiunea unor variabile, cum ar fi: temporalitatea, limbajul, imaginea în oglindă.
După A. De Meur dezvoltarea schemei corporale parcurge 4 etape:
1. descoperirea propriului corp- la început, copilul percepe propriul
corp ca un tot, se simte bine în propria piele, această trăire se
structurează începând cu vârsta de doi ani.
2. cunoașterea părților corpului- această etapă începe pe la doi ani și
jumătate- trei și durează până la patru ani.
3. orientarea spațio-corporală- apare după vârsta de 4 ani, când copilul
își perfecționează simțurile, percepe orientările și pozițiile pe care
fiecare segment corporal le poate lua.
4. organizarea spațio-corporală- apare după vârsta de cinci ani, copilul
poate executa mișcări complexe care necesită o bună percepere
corporală.
În primele luni copilul are o experiență redusă și incompletă despre spațiu și
despre locul pe care-l ocupă corpul său în spațiu. În timp, el va reuși să facă
diferențierea dintre membre, dintre ambianță ocupată de diferite obiecte și ființe.
La 6 luni, copilul este preocupat de imaginea lui în oglindă, dar îi va trebui
câțiva ani pentru a putea diferenția corpul său de al altora.
La 5 ani va deosebi partea dreaptă a corpului de cea stângă, dar abia la 8 ani le
va putea transpune asupra altora. Spre 11-12 ani va cunoaște și va individualiza
degetele.
B. Lateralitatea- după R., Lafon, reprezintă inegalitatea funcțională a unei
părți a corpului, ca o consecință a repartizării și dezvoltării acestor funcții în
emisferele cerebrale.
Până la 6-7 luni nu există o predominare manuală, iar la 4-5 ani apar fluctuații
ale lateralității, după 6-7 ani lateralitatea devine stabilă. În principiu, lateralitatea este
legată de funcția dominantă a unei emisfere cerebrale, funcție ce determină
inegalitățile jumătăților dreaptă și stângă ale corpului. La dreptaci, funcțiile limbajului
sunt localizate în emisfera stângă, iar cele ale schemei corporale în emisfera dreaptă.
După 6 ani, plasticitatea emisferelor dispare, de aceea este important ca
educarea gestuală să se dezvolte încă din primii ani ai ontogenezei.
33
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Lateralitatea se manifestă în mișcarea brațelor, picioarelor, în utilizarea
ochilor și a urechilor se poate depista și aprecia prin probe simple de observație sau
teste psihomotrice. 4
C. Inteligența motorie
Dintre elementele inteligenței motorie aparțin de exemplu: coordonarea
mișcărilor, cerința de a fi mereu în mișcare sau capacitatea da a lucra și manipula
obiectele. Uneori este denumită inteligența practică.
În cadrul procesului psihoeducaţional, inteligenței motrice i se acordă o
pondere relativ scăzută (teoretic, cât și practic), în raport cu efectele pe care le poate
produce în planul dezvoltării capacității de performanta.
Această stare de fapt nu se datorează efectelor pe care le produce în planul
dezvoltării umane, ci pentru că definirea, determinarea structurii, identificarea și
valorificarea sa în procesul psihoeducaţional este mai dificil de realizat sau pentru că
destui cercetători nu recunosc existența unei inteligențe motrice. Inteligența motrică
nu trebuie privită ca un lucru de sine stătător, ci ca o componentă a inteligenței
generale.
Structura inteligenței motrice
În studiile sale referindu-se la inteligența motrică, matematicianul M. Maliţa
acordă acesteia trei atribute esențiale:
-capacitatea de orientare;
-previziunea inteligenței adversarului;
-dejucarea acestei intenții
În urma cercetărilor și studiilor efectuate, mai mulți autori (Epuran, Fisher,
Birms) au ajuns la concluzia că inteligența motrică se exprimă prin:
-capacitatea de gândire operativă;
-puterea de anticipare
-decizie
-acționare în situații de adversitate;
-viteza mare de punere în practică a celor decise;
-excelenta orientare spațială;
-capacități de percepere motrică specializate, pe ramură;
-coordonare superioară;
-capacitate de estimare a timpului;
-excelent echilibru dinamic;
Inteligența motrică depinde în mare măsură de asigurarea unui proces
instructiv- educativ stabil, creativ și inovator.
D.Coordonarea
4 Dumitrescu Remus (2008)-Metodica educației fizice II-Educație psihomotrică, Ed. Universității din București, București,
pg.57.
34
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Dezvoltarea coordonării determină apariția deprinderilor motrice, mersul,
alergarea, săritura, cățărarea, aruncarea, prinderea reprezintă coordonări de bază în
activitățile copilului.
Coordonarea dinamică generală se materializează prin deprinderile motrice
având ca bază calitățile motrice (viteză, îndemânare, rezistență și forță).
Aprecierea nivelului dezvoltării psihomotricității se face prin utilizarea unor probe-
care se realizează prin observație clinică și teste- care folosesc o etalonare ce reiese
din cercetarea experimentală.
Sunt cunoscute o serie de complexe de teste și probe, cum ar fi Ozeretski-
Guillmain, etc.
Bateria de teste propusă de Picq și Vayer examinează 11 componente ale
psihomotricității copiilor între 6- 11 ani:
1. coordonarea dinamică a mâinilor;
2. coordonarea statică- echilibrul;
3. coordonarea generală;
4. rapiditatea mișcărilor;
5. organizarea spațială pentru părțile dreapta- stânga;
6. structurarea spațio- temporală;
7. lateralitatea pentru mâini- ochi-picioare;
8. sincineziile;
9. paratonia;
10. „ținutaˮ respiratorie;
11. adaptarea la ritm.
2.Capacitatea motrică
În educația fizică și sport se pune totdeauna problema unui nivel superior al
înzestrării și pregătirii psihomotrice, determinând abordarea diferențiată a motricității
pe categorii de vârstă și sex.
36
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
-dexteritatea manuală, digitală;
-stabilitatea brațului și mâinii;
-„tappingˮ- capacitatea de a efectua rapid mișcări din încheietura
mâinii;
-ochire
3.Standardizarea testelor
Perioada preșcolară, între 3 și 7 ani, constituie cea de-a doua copilărie, denumită
și „vârsta de aur” a copilăriei.
Preşcolaritatea aduce schimbări importante în viața unui copil. De-a lungul
perioadei preșcolare, motricitatea se caracterizează printr-o intensă dezvoltare, ea
contribuind la creșterea posibilităților copilului de a lua contact direct cu lumea
înconjurătoare.
Descrierea testelor:
Coordonarea statică
Postura lui Telema: a sta cu ochii închiși, în picioare, mâinile pe partea laterală a
membrelor inferioare –picioarele în linie dreaptă , unul înaintea celuilalt, în așa fel încât
călcâiul piciorului drept atinge vârful piciorului stâng.
Durata: 15”
Testul nu este reușit dacă balansează sau deplasează corpul. Este permisă o a doua
încercare.
Rapiditatea mișcărilor
Depunerea a 20 de piese într-o cutie cu maximum de viteză (cu dreapta pentru
dreptaci și cu stânga pentru cei stângaci). Cutia de carton are 15/ 15 cm și este așezată
în fața subiectului la o distanță ca de la cot la vârful degetului mijlociu. Piesele au 2
cm diametru și se aşează în linie, înaintea cutiei, la 5 cm una de alta.
La semnal, copilul depune piesele în cutie, una câte una, cât de repede posibil,
începând de la orice margine și în orice ordine, dar aşezate și nu aruncate.
Durata: 15”
Testul nu este reușit, dacă nu sunt toate piesele în cutie.
Simultaneitatea mișcărilor
Descrierea în spațiu a unor circumferințe, cu indexul celor două mâini,
membrele superioare fiind întinse orizontal. Mărimea circumferinței poate fi aleasă,
dar trebuie să fie egală pentru ambele părți. Cu membrul superior drept va descrie
circumferința în sensul acelor de ceasornic, cel stâng invers.
Durata: 10”
Testul nu este considerat reușit dacă circumferințele sunt descrise în același sens; dacă
nu sunt forme regulate, sau una mai mică și una mai mare.
Sunt permise 3 încercări.
Sincinezii
Testatorul întinde mâna spre subiect spunându-i să i-o strângă cu putere –cu
ambele mâini pe rând. În acest timp se observă dacă mișcarea de strângere se
generalizează la alte grupe și zone de mușchi (flexia degetelor de la mâna opusă,
contracția mușchilor feței, buzelor, a frunții, deschiderea gurii).
Pentru ciclul primar sunt menționate câteva teste în capitolul anterior.
38
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
1.senzații dermice (cutanate)- sunt senzații care apar în urma exercitării
corpusculilor senzitivi aflați sub piele, acestea sunt:
-de tact ( pipăit): -de contact
-de presiune
-de temperatură: senzații:- de cald
- rece
-de durere
Senzațiile tactile le formează subiecților o anumită obișnuință prin formarea
stereotipului dinamic și al fenomenelor de acomodare care au loc în nervii și centrii
nervoși. Senzațiile de presiune determină și ele reflexe condiționate mai ales când
sunt combinate cu cele tactile.
Senzațiile de temperatură și durere, determină doar legături temporare
(exemplu înotătorii care se obișnuiesc cu temperatura apei, sau schiorii cu frigul) .
2.senzații vizuale –au rol important în viața și activitatea omului și se împart
în senzații:- de lumină
- de culoare:- cromatice: roșu, galben, verde, albastru cu toate
nuanțele ce derivă din ele.
-acromatice: culorile alb și negru.
3.senzații auditive –aceste senzații îl ajută pe om să se orienteze în mediul
înconjurător, să perceapă diferite zgomote și sunete, ele sunt de două feluri:
-sunete muzicale
-zgomote.
În practicarea exercițiilor fizice senzațiile auditive au un rol important în
orientarea în spațiu- de exemplu la patinatori are rol în formarea „simțului gheții, la
schiori în formarea „simțului zborului ˮ, la gimnaști „simțul echilibrului ˮ, etc.
4.senzații chinestezice (musculo-articulare)– ne informează despre mișcarea și
poziția diferitelor părți ale corpului. Împreună cu senzațiile de echilibru formează
senzațiile proprioceptive (contracții musculare, tracțiunile exercitate asupra
tendoanelor și articulațiilor, etc.).
Simțul chinestezic informează scoarța despre:
poziția părților corpului
mișcările părților corpului– omul va fi capabil să efectueze
mișcarea cu amplitudine, rapid și cu forță, pe o direcție anume.
rezistența întâlnită de segmentele corpului în mișcare sau
rezistența care trebuie învinsă prin mișcare (se pot compara două
greutăți diferite).
5.senzații de echilibru și orientare ale mișcărilor corpului în spațiu
-acestea se întâlnesc în toate activitățile de zi cu zi (în mers, alergare, sărituri, etc).
Senzațiile de echilibru și mișcare ale corpului se împart în:
senzații de verticalitate și de înclinare a corpului –transmit
informații despre poziția capului și a corpului în raport cu
verticalitatea.
39
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
senzații de mișcare rectilinie- apare doar la începutul și
sfârșitul unei mișcări a corpului în linie dreaptă sau când
variază viteza.
senzații de rotație- apar în momentele de început și de sfârșit a
mișcării și sunt persistente.
5.Reprezentările ideomotorii
40
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Reprezentările interacționează cu primul și al doilea sistem de semnalizare,
precizia execuției este legată strâns de imaginea pe care o are și și-o formează elevul
despre exercițiul respectiv.
Reprezentările se bazează întotdeauna pe experiența anterioară personală, au
un merit deosebit nu numai pentru că favorizează execuția concretă, ci ajută și la
formarea conștiinței de sine a elevilor, autocunoaștere.
Reprezentările ideomotorii sunt legate de o experiență anterioară (exemplu:
dacă ne reprezentăm o imagine o și executăm).
În educația fizică, o importanță deosebită o are și caracterul voluntar al
reprezentării ideomotorii, dar profesorul poate face apel și la caracterul involuntar al
acestor reprezentări prin diferitele solicitări la care este supus elevul în lecție sau în
ora de antrenament, concurs, exemplu: așezarea în poziția inițială, schimbarea
semnalelor de începere, etc.. Toate acestea la un loc, asigură învățarea mentală.
În actele motrice, reprezentările mișcărilor au la bază utilizarea demonstrației,
fotografiilor, kinogramelor, desenelor, etc.
Caracterul dinamic și stadial al reprezentărilor este dat de faptul că se trece de
la reprezentările cu caracter intuitiv, nediferențiat la reprezentări generalizate, apoi la
reprezentări cu execuție corectă ajungându-se la reprezentări cu execuție ajunsă la
măiestrie.
42
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Modul în care copilul răspunde acestor solicitări constituie o importantă sursă
de informații privind potențialul de adaptare la sarcini cotidiene și școlare. Rezistența
statică a mușchilor extensori ai coloanei vertebrale, este relativ mică. Datorită
inhibiției de protecție, oboseala se instalează rapid la eforturi statice de lungă durată.
În ceea ce privește dezvoltarea motrică a copilului la vârsta de 6 ani, acesta se
află în stadiul de maturizare a mișcărilor fundamentale, fază în care se formează și
consolidează deprinderile locomotorii (mers, alergare, săritură, cățărare, trecere peste
obstacole, etc.), de manevrare (aruncare, prindere, lovire, voleibalare, respingere,
rulare, azvârlire) și de stabilitate (răsuciri, întoarceri, menținerea echilibrului,
rostogolirea, etc.). Acest stadiu se poate atinge pentru majoritatea mișcărilor în jurul
vârstei de 6 ani. Copiii ajung în acest stadiu în ritm diferit. Unii pot rămâne în urmă
sau pot eșua în însușirea anumitor deprinderi, în timp ce alții pot atinge acest stadiu
mai repede.
Perioada de vârstă care debutează la 6/7 este o perioadă de intensă dezvoltare a
motricităţii, ce poate fi ilustrată și prin evoluția componentelor psihomotricității, dar
și a aptitudinilor motrice, care creează premise importante pentru formarea
deprinderilor motrice fundamentale și a celor sportive.
La această vârstă crește nivelul de coordonare a mișcărilor mâinii, care permit
scrierea, lucrul cu foarfeca, dar și a corpului în ansamblu, fapt ce permite implicarea
în activități sportive. De asemenea, se ameliorează schema corporală, se consolidează
lateralitatea, se dezvoltă orientarea și organizarea spațio- temporală și crește calitatea
percepțiilor în toate registrele senzoriale.
Procesul de evaluare realizat pentru domeniul dezvoltării fizice și motrice pe
parcursul clasei pregătitoare și la sfârșitul acesteia are rolul de a surprinde evoluția
copilului pe aceste paliere cu scopul de a fi estimată capacitatea lui de adaptare la
solicitările activității școlare și de a fi formulate o serie de recomandări care să evite
apariția unor probleme de integrare a copilului în mediul școlar.
Cunoașterea stadiului de dezvoltare motrică atins de copil, permite
specialistului– învățătoare, profesor de educație fizică, proiectarea procesului
educațional din perspectiva zonei proximei dezvoltări, astfel încât evoluția elevului să
fie stimulată și șansele de adaptare la solicitările mediului școlar să sporească.
Din perspective psihomotricității, datele rezultate din evaluare permit crearea
unor situații de instruire care să facă apel și să stimuleze componentele condiționale
pentru formarea deprinderilor de scriere și citire.
Abordată din perspectiva proiectării didactice integrate, în care elemente din
mai multe arii de dezvoltare sunt vizate prin metode și mijloace specifice unei
discipline de studiu, dezvoltarea motrică constituie, în egală măsură, resursă și
provocare pentru specialiștii interesați de valorizarea întregului potențial de
dezvoltare a elevului din clasa pregătitoare. Cu ajutorul datelor obținute din evaluare,
se poate realiza orientarea elevilor către practicarea unor ramuri de sport, ca
alternativă de valorificarea pe un plan superior a aptitudinilor motrice și de petrecere
a timpului liber într-un mod util și plăcut. În același timp, sunt oferite informații
43
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
despre atitudinea copiilor fată activitatea motrică și sugestii privind formarea stilului
de viață sănătos al acestora.
ÎNTREBĂRI:
1.Care sunt componentele motricității?
2.Ce înseamnă capacitate motrică?
3.Cum se poate aprecia capacitatea motrică?
4.Arătați care este rolul factorilor perceptivi în actele
motrice?
5.Ce rol au percepțiile spațiale, temporale și de
mișcare?
44
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
CURS V
45
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
După împlinirea vârstei de 6 ani, în viața copilului începe procesul de integrare
în viața școlară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerințele dezvoltării sale.
Pentru elevii din clasele primare și gimnaziale, un joc didactic bine pregătit și
organizat constituie un mijloc de cunoaștere și familiarizare a elevilor cu viața
înconjurătoare, deoarece în desfășurarea lui cuprinde sarcini didactice care contribuie
la exersarea anumitor deprinderi, la consolidarea cunoștințelor și la valorificarea lor
creatoare.
46
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
La baza clasificării, pune trei structuri genetice în funcție de care evoluează
jocul: exercițiul, simbolul și regula:
-jocuri– exercițiu;
- jocuri simbolice;
- jocuri cu reguli.
Un alt criteriu, ar mai putea fi și acela al poziției copilului in timpul jocului:
-jocuri de mișcare;
-jocuri sedentare.
Dar această clasificare este unilaterală.
Cel de-al doilea criteriu se orientează după materialul didactic folosit în jocuri,
indiferent de natura conținutului lor:
1) jocuri didactice cu material:
a) jocuri cu material didactic (jucării didactice, jocuri de masă);
b) jocuri cu material ajutător (obiecte din natură și obiecte de
întrebuințare zilnică);
c) jocuri pentru interpretarea unor povești și lecturi, precum și
jocuri cu numărătoare, folosind jucării corespunzătoare (imagini,
costume, siluete).
47
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
2) jocuri didactice fără material sau jocuri orale:
a) ghicitorile (fără ilustrații);
b) jocuri cu alcătuire de propoziții și fraze;
c) jocuri de compunere de povești.
Psihologul român Ursula Șchiopu, face următoarea clasificare în funcție de
conținut:
-jocuri de reproducere- a unor evenimente care ușor se transformă
în joc;
-jocuri de mișcare- unde apar mișcări combinate și reguli
numeroase;
-jocuri de creație– unde subiectul se inspiră din propria experiență
de viață, rolurile sunt diferențiate, iar jocurile pot fi cu temă,
dramatice, etc.
-jocuri cu subiect, cu reguli-
Omul este singura ființă care se joacă toată viața, pentru că jocul este implicat
în contextul vieții la toate vârstele.
Teoriile asupra jocurilor pot fi grupate în două mari categorii:
-teoria evoluționistă- aceste teorii din punct de vedere biologic explică
ordinea jocurilor și a rolului lor pe parcursul diferitelor etape de creștere.
-teoria funcționalistă-subliniază esența și orientările jocurilor spre
satisfacerea trebuințelor fundamentale biologice și psihice ale ființei umane.
Teoria exercițiului a lui K. Gross (1896), are la bază o ipoteză biologică,
evoluționistă a devenirii ființei adulte și a mecanismelor de maturizare și dezvoltare
care o dirijează.
Teoria compensației a lui A.H.Carr (1902)- dezvoltă ideea că jocul formează
instincte și le întreține pe cele deja formate, stimulând procesul de creștere pe plan
psihic și somatic.
Teoria catarctică arată că practicarea jocurilor este folositoare individului,
curățându-l de apăsarea unor instincte care contravin modului de viață uman.
Teoria prisosului sau surplusului de energie a lui Fr. Schiller (1795) și
Spencer (1890), arată că jocul fiind un mijloc de descărcare a tensiunii și energiei
nervoase în acțiuni și mișcări variate, unele ducând la formarea de deprinderi, altele
nu.
Teoria recreațiunii a lui Lazarus– anticipează teoria modernă a odihnei active.
Teoria asimilării-adaptării a lui J. Piaget- consideră jocul ca o activitate de
asimilare a realului de către copii.
-jocul –simbolic se adresează primilor ani ai copilăriei (2-6 ani),
-jocul de construcții;
-jocul –exercițiu
48
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Note caracteristice și definitorii:
a) jocul este o activitate specific umană deoarece numai oamenii îl practică în
adevăratul sens al cuvântului;
b) jocul este una din variatele activități ale oamenilor fiind determinat de
celelalte activități și, bineînțeles, determinându-le pe toate acestea.
Învățarea, munca și creația nu s-ar realiza în lipsa jocului, după cum acesta nu
poate să nu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esență neludică ale
oricărei ocupații specific umane;
c) jocul este o activitate conștientă. Cel care îl practică îl conștientizează ca
atare și nu-l confundă cu nici una dintre celelalte activități umane;
d) jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumii imaginare pe
care și-o creează;
e) scopul jocului este acțiunea însăși, capabilă să-i satisfacă imediat
jucătorului dorințele sau aspirațiile proprii;
f) prin atingerea unui asemenea scop, se restabilește echilibrul vieții psihice și
se stimulează funcționalitatea de ansamblu a acesteia.
9
Ursula Șchiopu, E., Verza (1997)- Psihologia vârstelor, Ed. Didactică și Pedagogică, București.
49
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
•funcția terapeutică utilizată în ludoterapie care este socotită și ca
funcție marginală fiind utilizată cu succes în cazurile maladive. Ea se
constituie pe seama proprietăților proiective ale jocului.
Epuran, dă o altă o altă clasificare:
funcția de cunoaștere- funcție principală care răspunde nevoii de
cunoaștere a realității, de asimilare practică și mentală a
caracteristicilor vieții.
exercitarea complex- stimulativă a mișcărilor, contribuția activă la
creșterea și dezvoltarea complexă a individului.
funcția formativ-educativă- jocul devine un instrument de educare
intelectuală, morală, de formare caracterială, etc.
funcție de echilibrare- tonificare, sunt funcții secundare.
funcția terapeutică- este o funcție marginală, ea manifestându-se
doar în cazuri speciale.
Joaca este elementul cheie prin care un copil se dezvoltă sub toate aspectele,
susțin psihologii.
50
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
antrenează strategii ale gândirii cu grade diferite de complexitate; exemplu: șah,
asociații verbale, jocuri ghicitoare, enigme etc.
-afective antrenează o gamă variată de emoții cu conotații negative
sau pozitive (suportarea apei foarte reci, jocuri ce antrenează emoții estetice în desen,
pictură, de pildă, jocurile tip farsă, etc.)
2.jocuri cu funcții speciale care cuprind următoarele cinci subcategorii:
jocuri de luptă exersează forța fizică și îndemânarea
jocuri de vânătoare îmbracă în copilărie forma jocului de urmărire,
cum ar fi „De-a v-ați ascunselea”;
jocuri sociale- dezvoltă instinctele sociale prin imitarea unor
comportamente sociale: plimbările, organizarea taberelor, raporturile
colective.
jocurile familiale– jocuri de imitație dar a comportamentelor specifice
cadrului social familial; se bazează pe instinctul matern sau pe
instinctul de familie (jocul cu păpușa, „de-a mama și de-a tata” etc.).
jocuri de imitație.
51
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Jocuri de creație- înseamnă o varietate mare de activități inventate de copii și
care au influență asupra personalității. Ele se nasc din dorința copilului de a acționa și
de lua parte la viața adulților.
Gh. Cârstea10 clasifică jocurile pe criteriul motricității, astfel:
▪jocuri de mișcare;
▪jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive;
▪jocuri sportive.
De asemenea, tot acesta clasifică jocurile pe baza unui set de criterii, astfel:
a. După modul de organizare a participanților:
▪jocuri cu împărțirea colectivului pe grupe (sau echipe);
▪jocuri fără împărțirea colectivului pe echipe (grupe).
b. După locul de desfășurare:
▪jocuri în aer liber;
▪jocuri în interior.
c. După „mediul” sau terenul pe care se desfășoară:
▪jocuri pe suprafață uscată (teren, sală, etc.);
▪jocuri pe zăpadă/gheață;
▪jocuri pe apă
d. După zona geografică:
▪jocuri la mare;
▪jocuri la munte.
e. După gradul „organizatoric” în care se practică:
▪jocuri în tabere;
▪jocuri în stațiuni balneo-climaterice
▪jocuri în lecțiile de educație fizică;
▪jocuri în „recreația organizată”;
▪jocuri în activitatea independent.
f. După obiectivele instructiv-educative pe care le vizează:
▪jocuri pentru atenție, captarea și educarea acesteia;
▪jocuri pentru dezvoltarea calităților motrice de bază;
▪jocuri pentru învățarea deprinderilor și/ sau priceperilor motrice
(consolidarea, perfecționarea sau verificarea acestora).
g. După „materialele folosite”:
▪jocuri cu obiecte, aparate;
▪jocuri fără obiecte, aparate.
h. După obiectivele activității de educație fizică și sportivă, jocurile de mișcare
pot fi clasificate astfel:
▪jocuri pentru învățarea, consolidarea și perfecționarea deprinderilor
motrice de bază și utilitar-aplicative (jocuri pentru alergare, pentru
10
Cârstea, Gh. (2000)- Teoria și metodica educației fizice și sportului, Ed. AN-DA, București.
52
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
sărituri, pentru aruncări; jocuri pentru cățărare, jocuri pentru târâre și
jocuri pentru escaladare);
▪jocuri pentru învățarea, consolidarea sau perfecționarea deprinderilor
și/ sau priceperilor specifice diverselor ramuri și probe sportive;
▪jocuri pentru dezvoltarea calităților motrice de bază;
▪jocuri pentru captarea, educarea atenției.
Jocurile sportive- sunt jocuri competitive, caracteristice perioadei școlare și
în care apar primele manifestări ce țin de spiritual competiției, de obținerea unor
rezultate.
-jocuri pentru formarea și perfecționarea unor deprinderi motrice de
bază și aplicative: alergare, sărituri, cățărare, târâre, etc.
-jocuri pentru formarea și perfecționarea deprinderilor motrice
specifice unor ramuri de sport.
La anumite vârste, distracțiile iau locul jocurilor, dar pot menține unele funcții
specifice activităților ludice prin desfășurarea acestora la nivelul unor forme
caracteristice jocului.
Primul an de viață prezintă geneza jocului infantil, care va fi stimulentul
dezvoltării psihice de mai târziu. La trei luni copilul este amuzat de lucrurile obiectele
care cu care interacționează (prinderea jucăriei devine un joc, etc.), la 5-6 luni începe
să mânuiască obiectele cu mai multă siguranță. La 7 luni interacționează mai mult cu
adulții, iar datorită constituirii reprezentărilor obiectelor începe să caute jucăriile sau
să aștepte momentul de joc.
Antepreșcolarul- este atras de jucării, pe care la mânuiește, le adună, le
deplasează. La vârsta de 1-3 ani se dezvoltă jocul de manipulare, el incorporând
treptat evenimentele vieții.
Simbolistica jocului se schimbă treptat începând cu folosirea unor obiecte
subordonate imaginației ludice și terminând cu adoptarea unor comportamente în care
copilul devine un personaj imaginar.
Jocul copilului mic este la început singular, simplu, spontan, apoi se desprinde
de obiect, utilizând acțiuni din viață înconjurătoare.
Relațiile de joc pot fi: active (pozitive și negative), pasive (pozitive și
negative) și defensive.
A doua copilărie (3-6 ani) este dominată de trebuința de joc, încep să
acționeze combinațiile mintale, reprezentările de imaginație (jocuri simbolice), jocul
capătă roluri psihologice tot mai complexe, copilul apropiindu-se tot mai mult de
realitate.
În cea de a doua copilărie, jocul devine activitate fundamentală, solicitând
forța, echilibrul, rapiditatea, abilitatea, coordonarea, evaluarea spațială, în folosirea
53
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
diferitelor părți ale corpului, a membrelor superioare și inferioare. Jocul solicită
coordonarea oculo-motorie, coordonarea audio- motorie, sensibilitatea cutanată.
La 3 ani, jocul capătă consistență, este legat de obiecte și de conduitele
adulților pe care le transpune în joc, iau amploare jocurile cu subiect și rol.
La 4 ani, jocul nu mai este izolat, copilul solicită parteneri mai mari sau mai
mici decât el.
La 5-6 ani jocurile capătă roluri profesionale, cu reguli de mișcare sau cu
reguli în care domină strategiile intelectuale.
A treia copilărie (6-10/11 ani) reprezintă perioada de intrare a copilului în
școală și terminarea ciclului primar (școlar mic). Intrarea copilului în școală constituie
o etapă nouă în formarea personalității lui.
La 6-7 ani copilul este absorbit de adaptarea școlară, competiția colectivă
începe să devină parte integrantă din viața copilului, se evidențiază jocurile de echipă.
La 8 ani, adaptarea copilului trece printr-o fază de echilibru și acomodare la
condițiile de activitate școlară. Copilul organizează jocuri cu subiect, în aer liber.
La 9 ani, copiii încep să se separe în joc în funcție de sex, jocul nu mai
constituie o activitate fundamentală, interesul însă pentru el rămânând în continuare.
Învățătura schimbă atitudinea copilului față de joc, are alte valori adoptându-se unele
comportamente mai variate și complexe în activitatea ludică.
Sub formă de joc se desfășoară și unele activități școlare, căpătând astfel un
caracter mai atractiv.
Jocurile cu reguli se practică în grupuri mici în care pot fi incluse și roluri
precise. În jocurile didactice, de mânuire, de dramatizare, de construcții și mecanice,
se evidențiază interesele copiilor pentru tot ce îi înconjoară.
Preadolescenții transpun în jocuri particularitățile psihice, caracterizate prin
dezvoltarea conștiinței de sine și a atitudini lor față de colectivitate.
Spre 11 ani, jocurile preadolescenților au forme variate, încep să fie agreate
jocurile de explorare, de descoperire. Dezvoltarea intelectuală a acestora, curiozitatea
ca și spiritul critic vor marca jocurile de abilități intelectuale, jocurile- îndeletnicire,
jocurile tehnice, cu caracter sportiv.
Adolescenții repetă la alt nivel jocurile copilăriei, jocurile de mânuire de
exemplu constau în demontarea și montarea obiectelor tehnice. Vârstele care urmează
adolescenței se caracterizează prin integrarea individului în societate, printr-o
emancipare a personalității și o independență în alegerea și organizarea distracțiilor în
raport de preferințe.
Concluzii:
Tipurile de joc la preșcolari:
Varietatea de jocuri specifice acestei vârste se poate, grupa în câteva categorii
fundamentale.
1. Jocul cu subiect și roluri alese din viața cotidiană, jocuri aparținătoare celor
de creație, dar care, la începutul perioadei sunt, mai degrabă, jocuri de imitație.
54
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
2. Jocuri cu subiecte și roluri din basme și povestiri - jocuri dramatizare.
Și acestea sunt jocuri de creație, creația fiind mai evident în jocul propriu-zis decât în
dramatizare unde subiectul este propus de adult, costumația este dată, copilul
prelucrând rolul doar între niște limite destul de strânse.
3. Jocul de construcție sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea
deprinderilor manuale ale copiilor.
4. Jocul de mișcare este strâns legat de specificul vârstei, o vârstă a
dinamismului, a mișcării. El se va păstra până la vârsta adultă, îmbrăcând alte forme,
dar păstrându-și motivația interioară.
5.Jocurile hazlii foarte apropiate uneori de cele de mișcare nu se confundă cu
acestea, întrucât există astfel de jocuri în care mișcarea lipsește cu desăvârșire. Ele se
aseamănă și cu jocurile didactice prin faptul că, de obicei pun în fața celor mici o
problemă de rezolvat. Au și ele reguli, iar funcția lor dominantă este cea recreativă.
Atmosfera de joc este creată prin cerința de a ghici ceva, (Jocul „Cald, rece,
fierbinte”), de a rezolva o sarcină surpriză (jocul „Ghicește și taci!" care educă și
stăpânirea de sine), sau competiția. În prima parte a preşcolarităţii, inițiativa unor
astfel de jocuri aparține adulților sau copiilor mai mari; odată însușite regulile și
exersată plăcerea de a juca, se naște și inițiativa proprie pe la 5-6 ani.
6. Jocurile didactice sunt o categorie aparte de jocuri. Ele sunt integrate
demersului educațional explicit, sunt propuse de către adultul educator, au obiective
educaţionale bine precizate și reprezintă forma ideală prin care jocul, ca activitate
fundamentală a vârstei preșcolare poate sprijini învățarea „deghizat" dirijată,
pregătind integrarea ulterioară a copilului în școală.
6.Conduita ludică
55
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
activităților, al relațiilor interumane, își însușește și perfecționează funcția socială a
obiectelor, cunoașterea realității mediului înconjurător. Jocul este considerat ca
reprezentând tipul fundamental de activitate al copilului preșcolar.
Conduita ludică este legată de nivelul dezvoltării psihice a copilului,
depinzând de modul cum se structurează diferitele funcții și operații mentale.
Imitația și creația- reproducerea, este involuntară la început, apoi voluntară a
diferitelor gesturi, expresii, sunete, acțiuni, reprezintă prima formă a conduitei ludice
a copilului. La început copilul imită acțiunile adultului prin mimetism spontan,
această imitare nu reprezintă o simplă copiere, aduce noi elemente, care reprezintă
restructurări imaginative ale datelor-realității.
Relațiile copiilor în jocuri:
-la vârsta de 3 ani copilul se poate juca cu un partener;
-la 5 ani grupul poate fi format din 4-5 jucării;
-la 7-8 ani alegerea partenerului se face după criterii preferențiale;
Direcția de evoluție a activităților ludice la preșcolari sunt:
-diversitatea formelor de joc;
-evoluția elementelor structurale ale jocului și modificarea structurii
jocului în ansamblu prin apariția de noi elemente: subiectul, scopul,
regulile, rolurile;
-evoluția comportamentului de relaționare pe parcursul activității ludice;
-evoluția capacităților copilului de a disocia între planul real și cel imaginar
pe parcursul jocului.
Agresivitatea – manifestările ei se găsesc prezente încă în primii ani ai
copilăriei, având forme variate mai mult sau mai puțin îngrijorătoare.
Conduita ludică este exprimarea spontană a aptitudinilor, atitudinilor și
însușirilor caracteriale, dându-i astfel posibilitatea de a deveni un teren de studiu al
particularităților personalității copiilor.
58
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Jocuri folosite pentru dribling:
- „Cine execută de mai multe ori dribling pe loc și în deplasare“
- „Păsările călătoare“
- „Suveică simplă cu dribling“;
- „Ștafetă cu dribling printre jaloane“
- „Cursa pe numere cu dribling“
59
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
ÎNTREBĂRI:
1.Care sunt caracteristicile principale ale jocurilor de
mișcare?
2.Enumerați câteva teorii despre jocurile de mișcare?
3.Care sunt funcțiile jocurilor de mișcare?
4.Cum se clasifică jocurile de mișcare?
60
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
CURS VI
1.1.Principiul intuiției
Rolul intuiției :
Intuiția presupune o cunoaștere a realității cu ajutorul simțurilor,
analizatorilor, receptorilor organismului uman. În educație fizică și sport, principiul
intuiției presupune stimularea a cât mai multor analizatori, pentru a se forma o
imagine cât mai exactă despre ceea ce se învață. La subiecții normali, cel mai solicitat
analizator este cel vizual. La subiecții cu deficiențe vizuale este solicitat analizatorul
tactil. În procesul de învățare motrică este solicitat foarte mult și analizatorul auditiv.
În aceste cazuri se trece dincolo de treapta senzorială a cunoașterii umane, se trece la
treapta logică, deoarece se folosește limbajul specific celui de al doilea sistem de
semnalizare.
Metodele intuitive:
-Demonstrația- demonstrarea celor ce urmează să fie însușite;
-Prezentarea unor materiale ( planșe, diapozitive, schițe, casete video etc.)
care redau imaginea celor ce trebuie învățate;
-Observarea execuției altor subiecți, din același grup sau din alte grupuri;
observarea dirijată tematic;
Cerințe pentru respectarea principiului:
-Urmărirea celor prezentate să fie posibilă, la nivel optimal, tuturor subiecților
cu care se desfășoară activitatea;
61
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
-Să nu fie folosite abuziv modalitățile prin care se stimulează primul sistem de
semnalizare, fiindcă în acest fel se împiedică abstractizarea și generalizarea–
procese ale gândirii foarte importante în educație fizică și sport.
62
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
- stabilirea unui ritm adecvat de lucru, în funcție de reacția subiecților la
stimuli;
- necesitatea cunoașterii și aplicării celor trei reguli clasice ale practicii
didactice, care se regăsesc și în cazul altor principii de instruire:
- trecerea de la ușor la greu;
- trecerea de la simplu la complex, în care funcționează prioritar criteriul
îndemânării necesare pentru efectuarea actelor și acțiunilor motrice;
- trecerea de la cunoscut la necunoscut, adică de la elemente deja însușite la
altele noi, care să se bazeze pe cele deja însușite.
63
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
-Într-o perioadă scurtă de timp să nu se programeze și să se încerce însușirea
unui volum prea mare de material de învățat;
-În mod ritmic să se facă verificarea pregătirii subiecților prin probe de
control, inclusiv concursuri sau competiții sportive, pentru cunoașterea permanentă a
nivelului de însușire a materialului predat.
64
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
cât mai interesant, astfel încât să răspundă întrebărilor existențiale ale elevilor. Atunci
când cunoștințele transmise elevilor le trezesc interesul, ei învață cu plăcere și sunt
atenți, întrucât le asimilează ușor. Atunci când lipsește interesul, elevii se plictisesc,
nu sunt atenți și învață greu. Elevii pot fi motivați prin transmiterea unor cunoștințe
accesibile vârstei și gradului lor de pricepere, dar și prin exemple concrete care le pot
arăta adevărata valoare și importanța pe care o prezintă cunoștințele religioase în
desăvârșirea creștină.
65
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
CURS VII
66
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
-povestirea
EXPUNEREA -explicația
-prelegerea
VERBALE
CONVERSAȚIA -conversația
67
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Practică
Exersare
(exercițiul)
Orală
METODE DE Problematizarea
ÎNVĂȚARE
Tratarea diferențiată
METODE DE -modelarea
PREDARE -algoritmizarea
FOLOSITE ÎN -instruirea programată
PROIECTARE
METODE DE -notarea
VERIFICARE -aprecierea verbală
ȘI EVALUARE -probe de control
-teste
METODE DE
-intervenția verbală
CORECTARE A
-intervenția prin semne, gesturi
GREȘELILOR
METODE DE
REFACERE
68
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
1.1.METODELE DE PREDARE, în educația fizică sunt următoarele: (Gh.,
Cârstea, 2000)
2.Metodele intuitive:
Se adresează primului sistem de semnalizare și ajută la formarea unei
reprezentări clare despre ceea ce urmează să se învețe. Aceste metode sunt
reprezentate în activitatea de educație fizică de:
Demonstrație– este eficientă dacă se realizează la nivel de „ model”. Sunt
două procedee prin care se concretizează această metodă:
- demonstrația realizată de conducătorul procesului instructiv- educativ, se mai
numește și „ demonstrație nemijlocită”;
69
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
- demonstrația realizată de un subiect, cu experiență, al cărui nivel permite acest
lucru. Se mai numește „ demonstrație mijlocită”;
Folosirea unor materiale iconografice, precum imagini video, planșe, filme,
kinograme. Se recomandă atunci când demonstrația nu poate fi realizată la nivel de
„model”, sau se poate face apel la această variantă și când demonstrația se realizează
la nivel de „ model”, ca o cale suplimentară de întărire a efectelor demonstrației.
Observarea execuției altor subiecți– este o acțiune care trebuie să fie
orientată de conducătorul procesului instructiv- educativ. Se poate observa execuția
unor colegi de grup sau execuția altor subiecți (în concursuri sau competiții sportive).
Se pot observa atât aspectele pozitive din execuția actelor sau acțiunilor motrice, dar
și aspecte negative.
71
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
-prin deceniile 4-5 din secolul nostru s-au făcut, în România, primele
încercări de aplicare în educația fizică a acestei tendințe metodologice. Rol important
în această acțiune l-au avut profesorii Gheorghe Zapan și Petre Lazăr.
Tratarea diferențiată presupune respectarea particularităților subiecților, este
strâns legată de principiul accesibilității instruiri.
-este răspândit lucrul pe grupe de nivel valoric (motric sau biometric),
grupe cu caracter deschis sau închis.
-se modifică componența grupelor în funcție de tema abordată.
-la grupele cu vârstă postpubertară se va ține seama și de opțiunile
acestora.
1.Modelarea
Definiții:- Modelarea ca metodă pedagogică este definită ca un mod de lucru
prin care gândirea elevului este condusă la descoperirea adevărului cu ajutorul
modelului, grație raționamentului prin analogie.
Modelarea reprezintă descoperirea adevărului cu ajutorul modelului, grație
raționamentului prin analogie- modelul este o simplificare, o schematizare, o
aproximare a realității:
-modelul este un mijloc pentru cunoașterea unui obiect, a unui fenomen sau
sistem, dar nu se identifică în totalitate cu originalul.
-modelul încearcă să surprindă aspectele efectiv importante ale problemei
-tipuri de modele utilizate în activitatea de educație fizică și sport:
-modele explicative: reprezentări de mișcări, scheme operaționale, diagrame
de desfășurare, grafice, scheme tactice
-modele de predicție care dezvăluie transformările ce vor surveni în timpul
procesului de instruire (exemplu: parametrii de joc).
-„modelul campionului ”sau „modelul de concurs” sau „modelul pregătirii
tehnico-tactice”
-alte categorii de modele: modelul de antrenament, de selecție, de echipă, modelul
jucătorilor pe posturi, modelul final, intermediar, operațional, etc,
2.Instruirea programată în educația fizică
Este o orientare metodologică cu caracter non-euristic, după opinia unor
specialiști ar fi o prelungire a modelării pe planul operaționalizării și programării
instruirii.
Instruirea programată face apel la raportul dintre cantitatea informației
transmise și cât însușesc subiecții.
Există două tipuri de programare a instruirii:
Programarea liniară sau Skinner, după numele celui care a creat-
72
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
o și constă în: unități mici de informație („pași” metodici mici) puse în succesiune
identică pentru toți subiecții; ritm individual, pentru parcurgerea fiecărei unități;
trecerea la unitatea următoarea numai după însușirea corectă a fiecărui element
informațional. În acest tip de programare „răspunsurile” subiecților sunt construite
de conducătorul procesului instructive- educative fără variante.
Programarea ramificată sau Crowder, în acest tip de programare
se elaborează de către conducătorul procesului instructiv- educativ mai multe
„răspunsuri”, din care subiecții aleg pe cel considerat corect sau mai eficient.
Pentru instruirea programată sunt valabile toate principiile clasice de instruire,
însă noi prezentăm principiile considerate speciale:
- principiul „pașilor mici”;
- principiul progresului gradat;
- principiul ritmului individual de lucru;
- principiul verificării imediate a răspunsului;
- principiul repetiției.
3.Algoritmizarea în educația fizică
Algoritmizarea este o prelungire a instruirii programate, este o activitate, o
„operație” de elaborare a unor soluții special de rezolvare a unor situații standardizate
sau tipice. Aceste soluții special, deci rezultatul algoritmizării, se numesc
„algoritmi”.
Algoritmii sunt de mai multe tipuri sau categorii:
a) algoritmi specifici activității conducătorului procesului instructiv-
educative;
b) algoritmi specifici subiecților cuprinși în procesul respective;
c) algoritmi specifici conținutului procesului instructiv- educativ respectiv;
Pentru elaborarea algoritmilor specifici procesului instructive- educative
este necesar să se respecte următoarele cerințe:
1. este necesară o analiză logică a structurii materiei sau materialului de
învățat;
2. algoritmii trebuie să fie în concordanță cu legile dezvoltării fizice a
organismului uman la diferite vârste, a dezvoltării/ educării calităților
motrice , al formării deprinderilor sau priceperilor motrice.
3. algoritmii trebuie să fie optimali și din punct de vedere al numărului
„operațiilor”.
4. algoritmii să fie dozați , cuantificați;
5. să fie însoțiți de metodologia aplicării lor;
6. să fie codificați prin litere și cifre. (exemplu V- pentru viteză și tot V, de
exemplu, pentru volei etc.; cifrele se repetă, deci se reiau, de la 1 la n, în
cazul fiecărei componente: V1-13, pentru viteză, de exemplu, și Vol-15,
pentru volei, etc.).
Limitele algoritmizării: -în lecție sau altă formă de organizare apar situații
neprevăzute, pentru care nu se pot aplica algoritmi.
73
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
-în lecție sau altă formă de organizare apar situații când nu se indică aplicarea
unor „operații” de tip algoritmic sau nu se pot aplica algoritmii concepuți.
-algoritmizarea nu oferă posibilitatea alegerii, a opțiunii subiecților, deci nu
contribuie la dezvoltarea creativității, imaginației, etc.
Educația fizică este obligatorie, atât la nivelul primar, cât și la nivel secundar
inferior în sistemele educaționale ale tuturor țărilor respondente.
În majoritatea cazurilor, progresele elevilor în domeniul educației fizice este evaluat,
la fel ca la oricare altă disciplină. Numai în câteva țări elevii iau parte la orele de
educație fizică fără a avea loc o evaluare formală. Acesta este cazul Maltei și al
Norvegiei, la nivel primar, în timp ce în Irlanda nu se realizează nici o evaluare
formală, la nivel primar sau secundar inferior.
Evaluarea formativă este în principal calitativă și descriptivă (de exemplu,
exprimată oral sau în scris). Aceasta identifică rezultatele învățării și performanțele
elevilor într-o anumită perioadă, precum și viitoarele progrese pe care aceștia le-ar
putea înregistra.
În schimb, evaluarea sumativă este realizată în general prin note, exprimate
prin cifre sau litere, asupra realizării anumitor activități sau teste, într-o perioadă dată
de timp. Notele sunt, în mod normal, bazate pe o scală (care variază, de exemplu, de
la 1 la 10 sau de la ’A’ la ‘E’) care în majoritatea cazurilor este folosită pentru toate
disciplinele din curriculum.
În țara noastră, în practica didactică, sunt statornicite trei tipuri de evaluare:
-Evaluarea predictivă, denumită și inițială, prin care la fiecare unitate de
învățare, cadrul didactic obține informațiile necesare în vederea proiectării realiste a
acesteia, cum sunt: nivelul achizițiilor dobândite anterior; disponibilitățile elevilor;
interesele și, după caz, opțiunile acestora. Aceasta se utilizează, cu precădere, la
clasele/ grupele nou constituite (la începutul fiecărui ciclu școlar), la clasele preluate
de institutor pentru prima oară, realizându-se de regulă la începutul anului școlar. Ea
poate interveni și pe parcursul anului școlar înaintea abordării unor capitole/ domenii
noi prevăzute în conținutul programei. Ca instrumente specifice acestui tip de
evaluare se utilizează aplicarea de chestionare, fișe de evaluare predictivă dialogul,
chestionarea orală, probe practice.
-Evaluarea formativă, denumită și continuă, are menirea de a oferi cadrului
didactic informații obiective asupra eficienței conținuturilor, metodelor, activităților
de învățare, a materialelor didactice folosite, iar elevului termeni de
raportare a nivelului achizițiilor dobândite la momentul dat. Acest tip de evaluare
se folosește constant pe parcursul derulării fiecărei unități de învățare, de-a lungul
întregului an școlar.
Instrumentele de evaluare proprii acestui tip sunt: observarea sistematică a
elevilor; teme de lucru în clasă sau pentru acasă; investigația; determinarea unor
74
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
parametri intermediari a nivelului de asimilare (fișe de evaluare, lucrări de laborator,
probe practice, aplicații practice prin experiențe de laborator sau în activității globale
etc.). Aceste informații sunt utilizate de către cadrul didactic pentru completarea /
remedierea/ modificarea conținuturilor și a metodologiei
utilizate în lecțiile care urmează. Pentru elev, datele evaluării formative se constituie
în criterii de autoevaluare și, după caz, de continuare/ creștere/ modificare a atitudinii
fată de propria pregătire.
-Evaluarea sumativă, denumită și finală, se realizează la încheierea ciclului
sau ciclurilor tematice ale fiecărei unități de învățare, iar la unele discipline de
învățământ și în finalul fiecărui semestru când se programează tezele.
PROBELE DE CONTROL
-Sunt structuri motrice reprezentative, având conținut bine precizat, stabilite
de program sau de cadrul didactic, pe care copiii le susțin la anumite intervale de
timp, la sfârșitul unui sistem de lecții, al unui semestru sau la începutul unui an
școlar).
Prin intermediul lor se obțin informații asupra gradului în care copiii și-au
însușit elementele de conținut predate.
TESTELE
Sunt probe de verificare practic cu structuri foarte precis determinate, care se
susțin în condiții precizate și stabile, permit determinarea obiectivă a rezultatului și au
o scară de apreciere a valorilor înregistrate. Unele dintre acestea sunt standardizate și
omologate pe plan național și internațional. De exemplu, testul „Eurofit” elaborat de
Consiliul Europei prevede începând cu vârsta de 6 ani, probe de echilibru (Flamingo),
de viteză de execuție, de îndemânare, de rezistență cardio- respiratorie etc.
75
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
lecției/ activității (execuția corectă a structurii de front-formații, a deprinderii ce
constituie tema lecției/ activității, rezolvarea creatoare a unei sarcini motrice,
câștigarea unei întreceri de viteză, rezistență, aruncare la țintă, etc.).
LAUDA, EXEMPLUL ŞI OBSERVAŢIA CRITICĂ
Prin aceste procedee se realizează cu precădere aprecierea curentă a efortului
și rezultatelor obținute de copii în procesul de învățare în educația psihomotrică.
Ele se utilizează atât la preșcolari, cât și la școlarii mici, având caracter reglator
în procesul de instruire.
76
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
- să obțină calificativul general Foarte bine pentru educație fizică la
sfârșitul anului școlar;
- să fie înscris la o unitate sportivă de performanta și să obțină
distincții în concursuri, în anul școlar respectiv;
- să reprezinte școala la întreceri sportive la nivel local, la care să
obțină premii și distincții.
9. Să xerocopieze fișa individuală pentru înregistrarea rezultatelor obținute
la susținerea probelor de evaluare și să o completeze sistematic.
ÎNTREBĂRI:
1.Câte metode de predare sunt în activitatea de educație
fizică la nivelul ciclului primar?
2.Care sunt metodele de predare în educația fizică?
3.Care sunt metodele de învățare în educația fizică?
4.Care sunt metodele de predare folosite în proiectare?
5.Care sunt metodele de verificare și evaluare din
educație fizică?
77
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
CURS VIII
1.Exercițiul fizic:
Exercițiul fizic reprezintă acțiunea motrică voluntară, deliberat concepută și
sistematic repetată, în cadrul unui proces educațional organizat, în scopul realizării
unor obiective instructiv-educative concrete legate de formarea și perfecționarea
priceperilor, deprinderilor și calităților motrice.
79
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
- coordonarea impulsurilor parțiale care permit însumarea forțelor.
Funcția principală a repetării mișcării este de a forma deprinderile motrice.
Noțiunea de formă trebuie corelată cu noțiunea de tehnică, în practică, prin
tehnică se înțeleg procedeele tehnice specifice diferitelor ramuri sportive.
Tehnica reprezintă, îmbinarea cea mai rațională (cu măiestrie) a structurii
acțiunilor motrice, cuprinde: totalitatea procedeelor de executare a acțiunilor motrice
sau elementele de bază (fazele acțiunii) și legătura obligatorie dintre ele–mecanismul
de bază- și cele secundare (detaliile tehnicii).
80
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
-exerciții pregătitoare orientate: reproduc parțial execuțiile proprii
activității respective;
-exerciții pregătitoare specifice: reproduc gesturile tehnice integral,
conținutul și forma de execuție proprii activității respective.
2.Exerciții specifice: transformă potențialul fizic, tehnic, tactic, în capacitate de
performanță identică practicii de concurs.
3.Exerciții de concurs: stimulează stresul de competiție, prin:
-exerciții de antrenament;
-teste de antrenament
-competiții pregătitoare și de control
Exercițiile de competiție se împart:
După sistemele biologice solicitate:
-exerciții neuromusculare;
-exerciții cardio-respiratorii;
-exerciții endocrino- metabolice.
După natura contracției musculare:
-exerciții statice;
-exerciții dinamice;
-exerciții mixte.
După intensitatea efortului fizic:
-exerciții maximale, submaximale, medii, etc.
După dezvoltarea calităților motrice:
-exerciții pentru viteză, îndemânare, forță, rezistență, coordonare,
suplețe, cu multiple combinații.
După tipul de încărcătură adițională:
-exerciții cu partener, cu obiecte, etc.
După natura dezvoltării capacității de efort:
-exerciții pentru dezvoltarea capacității de efort:
-anaerob alactacidă durata 1-20 sec;
-anaerob lactacidă durata 21-120 sec;
-aerob-anaerob (mixt) durata 121-300 sec;
-aerob durata peste 301 sec.
După funcțiile îndeplinite:
-exerciții fizice introductive (cele de încălzire), repetitive (de fixare
a mecanismului de bază), asociative ( favorizează transferului),
aplicative , creative, de întrecere, etc.
După structura socială:
-exercițiile pot fi individuale și în grup, demixtate sau mixte.
După forma de execuție:
-tipizate, semi tipizate și libere.
81
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
82
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
CURS IX
84
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
4.Tipuri de lecție
85
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
-lecții mixte sau combinate.
4. după plasamentul în anul sau sezonul de pregătire:
-lecții de organizare (introductive).
-lecții de bilanț .
5. după locul și condițiile de desfășurare:
-lecții în aer liber
-lecții în aer liber pe timp friguros;
-lecții în interior;
-lecții în interior pe spații improvizate.
6. după numărul de teme abordate:
-lecții cu o temă;
-lecții cu două teme;
-lecții cu trei teme;
-lecții cu patru sau mai multe teme.
86
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
120 puls./min.
70-80
puls./min
.
Pentru a realiza o bună reglare a efortului este necesar să se respecte două modalități
de dirijare:
-dirijarea anticipată, realizată prin documentele de planificare;
-dirijarea concretă, realizată în funcție de reacțiile subiecților la efortul din
lecție, făcându-se modificări pe parcursul lecției.
87
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Protocol de densitate
Dozare Pauză
Conținut
Formații
de lucru
Verigi
F.R.
Ora
Obs
F.C
Pot exista cauze care determină valoarea densității lecției de educație fizică și
măsuri pentru îmbunătățirea acesteia.
Cauzele sunt de trei categorii:
1. Cauze organizatorice principale:
88
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
-alegerea unor formații de lucru și de exersare neadecvate
-neamenajarea din timp a locului de desfășurare a lecției;
-nepregătirea din timp a materialelor didactice specifice
necesare în lecție;
2. Cauze metodice principale, care determină o densitate slabă:
-explicații prea lungi;
-demonstrații sau materiale intuitive neconvingătoare;
-succesiunea necorespunzătoare a mijloacelor folosite;
3. Cauze de altă natură, care determină o densitate slabă:
-lipsa proiectului didactic (planului de lecție);
-lipsa atractivității mijloacelor folosite;
-starea participativă a subiectului înregistrat, etc.
6.Proiectarea lecției
Acest document se elaborează pentru activitățile curente de educație fizică și
sport, între care lecția este cea mai frecvent întâlnită în practică.
În literatura de specialitate, documentul care ordonează momentele lecției se
numește în diferite feluri:
- plan de lecție;
- proiect de lecție;
- proiect didactic;
- proiect de tehnologie didactică;
- scenariu didactic;
- fișă tehnologică a lecției.
Proiectarea este specifică celor mai multe domenii de activitate umană. În
învățământ, proiectarea se realizează de cadrele didactice în scopuri instructiv-
educative sau "didactice". De aici și denumirea de "proiectare didactică".
Pedagogi de profesie, localizând proiectarea didactică numai la nivelul lecției,
au avansat ideea existenței unui algoritm procedural, care corelează patru întrebări
esențiale într-o ordine tipic algoritmică. Aceste întrebări esențiale sunt următoarele:
1. Ce vei face?
2. Cu ce vei face?
3. Cum vei face?
4. Cum vei ști dacă ceea ce trebuie făcut a fost făcut?
Pentru efectuarea unui proiect de lecție (plan de lecții) sunt necesare
efectuarea a 12 operații:
Etapa I:
Precizarea clară a obiectivelor este condiția fundamentală a proiectării
didactice corecte.
Obiectivele, trebuie să îndeplinească unele norme:
89
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
-Obiectivul nu vizează activitatea profesorului specialist, ci schimbarea care
se așteaptă să se producă în urma instruirii elevilor.
-Obiectivul trebuie să fie formulat în termeni expliciți;
-Fiecare obiectiv trebuie să vizeze o operație singulară, pentru a ușura
măsurarea și evaluarea;
-Un obiectiv trebuie să fie descris în cât mai puține cuvinte;
-Obiectivul trebuie să fie integrat și derivabil logic.
În acțiunile curente (lecția) obiectivele pot fi operaționale și neoperaționale.
Etapa a II-a:
Această etapă se mai numește și analiza resurselor , iar în această etapă se stabilesc
resursele umane și materiale necesare desfășurării lecției.
a) conținutul învățării (informații, exerciții, probleme);
b) capacitățile de învățare (psihologia celor care învață, interes,
aptitudini, motivație etc.);
c) condițiile concrete (de timp, spațiu, aparatură).
Etapa a III-a:
Cuprinde cele mai multe operații, vizează stabilirea strategiilor optime, adică a
unor sisteme coerente de metode, materiale și mijloace pe baza cărora să se atingă
obiectivele propuse pentru lecția respectivă. În această etapă este inclusă și dozarea
efortului.
Etapa a IV-a
-elaborarea modalității de verificare și apreciere a ceea ce s-a realizat
din ce s-a propus;
Proiect didactic
Alte
Formații de lucru,
Verigi și consemnări
Conținut Dozare modalități de exersare
durată sau
și indicații metodice
Observații
90
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Temele sunt preluate din planul calendaristic propriu-zis. Temele sunt calitățile
motrice și deprinderile și/sau priceperile motrice. Ca atare, se impun următoarele trei
precizări:
a) atletismul, gimnastica, baschetul, fotbalul, handbalul, voleiul etc. nu sunt
teme (așa cum se consemnează, încă, în multe planuri de lecție), ci, domenii
din care se iau temele de deprinderi și priceperi motrice;
b) jocurile de mișcare sau bilateral-sportive, ștafetele, parcursurile traseele
aplicative etc. nu sunt teme (cum se consemnează în unele planuri), ci mijloace sau
modalități de realizare a unor teme;
c) circuitul, intervalul etc. nu sunt teme (cum se consemnează în suficiente
planuri), ci procedee metodice de exersare pentru dezvoltarea/ educarea unor calități
motrice.
Exemplificări:
• Tema: Viteza
Sarcina:: Dezvoltarea/educarea indicilor vitezei de reacție la nivelul
întregului corp și a vitezei de deplasare pe distante medii, (30-40 m).
• Tema: Îndemânarea
Sarcina: Îmbunătățirea preciziei de aruncare a obiectelor ușoare, în ținte fixe,
cu fiecare membru superior.
91
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
Evaluarea se realizează la diferite niveluri, astfel că există o evaluare la
nivelul sistemului din care face parte procesul instructive- educative, o evaluare la
nivelul subsistemelor, o evaluare a instituțiilor din sistem și o evaluare a procesului
instructive-educativ concret.
6.1.1.Fazele evaluării
Evaluarea la nivelul procesului instructiv- educativ de educație-fizică este
formată din următoarele trei faze:
1. Verificarea;
2. Aprecierea ;
3. Notarea.
1. Verificarea –reprezintă procesul, actul sau acțiunea prin care subiectul
este supus unei probe. Când se folosesc elemente cantitative, verificarea este însoțită
de măsurare, sau uneori verificarea se face prin măsurare (de exemplu: verificarea
nivelului de dezvoltare fizică prin măsurarea indicilor somatici și funcționali).
2. Aprecierea-urmează, obligatoriu, după verificare. Această fază
aparține cu precădere conducătorului procesului instructiv- educativ.
Orice apreciere obiectivă presupune judecăți de valoare și în funcție de
probele care se verifică, aprecierea are grade diferite de complexitate, cum ar fi:
3. Notarea– este rezultanta celor două operații prezentate anterior și este
prezentă în situația în care se face verificarea subiecților.
Notarea se face în cifre, în țara noastră notele sunt de la 1 la 10, în alte țări
sunt de la 5 la 1, de la 20 la 1, în procente, etc.
Totodată, nota trebuie să fie obiectivă, publică și să îndeplinească următoarele
funcții principale:
A. Funcția didactică: rezultatele elevului raportate la cerințele programei
și la posibilitățile individuale;
B. Funcția educativă: se referă la efectele notei, care trebuie explicată și
motivată de către profesor;
C. Funcția socială: contribuie la ierarhizarea valorilor.
6.1.2.Criteriile de evaluare
Criteriile de evaluare decurg din sistemul obiectivelor educației fizice de la un
nivel la altul.
Principalele criterii de evaluare sunt următoarele:
a. performanța motrică- adică rezultatul la probele de motricitate
măsurabilă.
b. progresul realizat de subiect între verificarea inițială și cea finală;
c. nivelul însușirii conținutului programei de specialitate;
d. capacitatea de generalizare a subiectului;
e. atitudinea față de disciplina educație fizică
92
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
f. modul de îndeplinire a unor sarcini de natură organizatorică sau
metodică;
g. cunoașterea unor aspecte privind practicarea exercițiilor fizice,
cunoașterea ce rezultă din predarea unor cunoștințe teoretice.
93
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
-susținerea unor teste și probe de control, rezultatele obținute ne dau
posibilitatea de a stabili nivelul (inițial, intermediar sau final) de
pregătire și de a reevalua strategia de pregătire;
-executarea priceperilor și deprinderilor motrice în condiții analoage
probei (concursuri sau jocuri de pregătire, diferite simulări, etc.)
precum și în condiții de concurs (competiții oficiale);
-crearea bazei de date a specialistului prin înregistrarea datelor
recoltate pe diferite căi.
94
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
96
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
11.2.Documentele de proiectare ale profesorului/ învățătorului
97
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
-lecțiile cu două teme sunt cele mai frecvente în educația fizică.
- lecțiile cu trei teme sunt după opinia unora cele mai frecvente
în educația fizică din țara noastră, se folosesc de regulă pentru a crește densitatea
lecției.
98
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
99
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
100
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
11.2.2.Plan calendaristic
Exemplu:
Plan calendaristic anual ( semestrul I - II ) Clasa a III - a
101
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
4. rubrica a patra este destinată prezentării activităților de învățare
(redactarea sistemelor de învățare).
5. rubrica resurse este destinată precizării mijloacelor de învățământ pe care le
folosim în lecție (marcaje, jaloane, etc.).
6. în rubrica evaluare se vor insera tipurile de evaluare.
102
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
BIBLIOGRAFIE
104
DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII
pregătitoare.http://lic.ncit.pub.ro/Ghid_de_completare_si_valorificare_a_Rapo
rtului_de_evaluare_clasa_pregatitoare.pdf. on-line la 21 mai 2014.
xxx Institutul de Ştiinţe ale Educației. (2006) Dezvoltarea învățământului
obligatoriu în România. Condiții de implementare. ISE.on line 15 februarie
2014. http://www.ise.ro/invatamantul-obligatoriu-de-10-ani-conditii-de-
implementare-rezultate-si-masuri-corective
xxx Programa școlară pentru EDUCAŢIE FIZICĂ Clasa pregătitoare, clasa I și
clasa a II-a, Aprobată prin ordin al ministrului Nr.3418/19.03.2013,
http://www.isjolt.ro/wp-content/uploads/2014/09/Educatie-fizica.pdf. on-
line 11 iunie 2014.
xxx Programa activităților instuctiv-educative în grădinița de copii și regulamentul
învățământului preșcolar, Ministerul Educației Naționale, Editura
V&Integral, București, 2000, p.91 http://speranta.md/wp-
content/uploads/2010/04/Inclusiv-Eu-Analysis-reflections-coclusions-
studies.pdf on -line 2 august 2014.
xxx Scalele-de-dezvoltare-infantilă,
http://www.mirelazivari.ro/scalele-de-dezvoltare-infantilon-line on-line15
iulie 2014.
xxx Metodologia organizării și desfășurării activităților de educație fizică și sport
în învăţământul preuniversitar. http://lege5.ro Metodologia organizării și
desfășurării activităților de educație fizică și sport în învăţământul
preuniversitar din 06.03.2012 Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului
și Sportului. În vigoare de la 19.03.2012. on-line 11 mai 2014.
105