Referat Miha Avort

Descărcați ca doc, pdf sau txt
Descărcați ca doc, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 6

Universitatea Dunarea de Jos , Galati

Facultatea de Medicina
Specializarea AMG , Anul I, Gr. II

“AVORTUL – Definite, argumente pro si contra”

Student Bostan Mihaela - Beatrice


Tema pe care mi-am propus-o spre dezbatere este avortul. Motivul pentru care am ales
acest subiect este faptul ca tema avortului a generat multe discuţii aprinse începând cu a doua
jumătate a secolului XX, datorită apariţiei mişcărilor feministe din anii ’60. Avortul a rămas şi în
zilele noastre o tema controversată, cu multe argumente pro şi contra.

 DEFINIŢII
”Se numeşte avort orice întrerupere a sarcinii înainte ca fătul să fie viabil, adică până la
şase luni împlinite. De la această fază a sarcinii, întreruperea ei reprezintă o naştere prematură.”1
Avortul reprezintă “expulsiunea prematură şi violent provocată a produsului concepţiunii,
independent de orice circumstanţe de varstă, viabilitate şi chiar formaţie a sa.”2

 ISTORIC
Încă din Antichitate şi până în epoca modernă, avortul a fost considerat, atât din punct de
vedere juridic, cât şi moral, o crimă, iar societăţile primitive nici nu cunoşteau această procedură.
Aristotel nu considera avortul ca o crimă decât după ce fătul a primit “suflul vieţii”, adică
după a 14-a zi de la concepţie, dată care coincide cu data apariţiei sistemului nervos la făt.
În jurământul care a constituit regula de conduită medicală de-a lungul secolelor,
Hipocrat interzicea cu desăvârşire avorturile.
La Roma avortul era interzis, dar era totuşi practicat clandestin. Împăratul Valentinian
pedepsea avortul cu moartea, pe când Justinian permite repudierea soţiei de către soţ.
Cu apariţia creştinismului, ideea de a asimila avortul cu o crimă se intensifică, astfel încât
pedeapsa era asemănătoare cu cea a criminalilor.
În epoca modernă, o serie de ţări permit avortul. Prima ţară din lume care a permis avortul la
cerere a fost URSS, în anul 1922.
După 26 decembrie 1989, în România, procedura de întrerupere de sarcină este legală.
Înainte de această dată, avortul provocat era pedepsit în România cu închisoarea.
Cu toate acestea, principiul medical al epocii noastre este înscris în Jurământul de la
Geneva din 1948: ”Voi avea respectul absolut al vieţii umane, chiar din momentul concepţiunii!”
În ceea ce priveşte concepţia diverselor religii, hinduşii, budiştii, musulmanii şi religia
iudaică interzic avortul, dar nu în cazurile în care viaţa mamei este pusă în pericol. Religia
creştin-ortodoxă condamnă avortul în toate cazurile, indiferent dacă viaţa mamei este pusă în
pericol.

Avortul a devenit una din procedurile chirurgicale cele mai obişnuite, motiv pentru care
este important să vedem care sunt motivele din cauza cărora se recurge la acest gen de
procedură. Datorită dezvoltării societăţilor moderne, a apărut o nevoie acută de control a
sarcinilor. Sarcina neplanificată a ajuns să fie privită ca o piedică în calea succesului profesional.

1
Vasiliu, Vlad, Ce trebuie să ştim despre avort şi consecinţele sale, Editura Medicală, Bucureşti, 1966
2
Liviu Petcu, Desfrânarea şi avortul–răni de moarte ale iubirii, Editura Fundaţiei Academice AXIS, Iaşi, 2008, p
157

2
Un motiv important îl reprezintă criza sexuală din adolescenţă. Din ce în ce mai multe
tinere rămân însărcinate, în special din cauza dezinformării asupra metodelor contraceptive.
Totodată, o vârstă mai înaintată poate reprezenta de asemenea un motiv pentru a apela la
întreruperea de sarcină.
Un alt motiv este climatul cultural. În cele mai multe culturi, avortul este privit ca o
simplă procedură prin care se îndepărtează din corpul omenesc o parte nedorită, asemenea
operaţiei de apendicită sau de amigdalită.
Din cauza lipsei posibilităţilor materiale pentru creşterea unui copil, numeroase femei
recurg la întreruperea de sarcină.
O altă cauză o reprezintă statutul marital. Majoritatea femeilor care apelează la acest tip
de procedură sunt femei care nu au fost căsătorite niciodată.
Alte cauze: numărul copiilor deja existenţi în familie, relaţia cu partenerul, stabilitatea
emoţională, sursele de suport familiale şi profesionale, sănătatea, valorile morale sau religioase
sau relaţia cu părinţii (în cazul adolescenţilor).
De asemenea, 1% din totalul avorturilor apar din cauza unui viol sau incest şi 6% din
avorturi apar din cauza unor potenţiale probleme de sănătate asupra mamei sau a fătului. Restul
de avorturi sunt cauzate de motive sociale, copilul fiind nedorit sau incomod.

 CONSECINŢE
Avortul aduce cu sine o serie de efecte secundare atât în plan fizic, cât şi în plan
psihoindividual, dar şi social.
a) Pe plan fizic, pot apărea următoarele consecinţe: sterilitate, tulburări menstruale,
vătămarea organelor reproductive, rupturi, perforaţii ale uterului, hemoragii, pierderi repetate de
sarcină. Un avort efectuat necorespunzător poate duce chiar la decesul pacientei.
Din punct de vedere medical, indicatorul mortalităţii reprezintă un mijloc de apreciere a
gradului de ocrotire a sănătăţii populaţiei. Conform statisticilor elaborate de catre OMS, printre
cele mai cunoscute cauze de deces sunt: 24 % hemoragia în timpul sarcinii/ naşterii, 20 % cauze
indirecte, 15 % infecţia puerperală, 13 % avortul practicat în condiţii improprii, 12 % eclampsia
şi 8 % distocia.3
b) Pe plan psihoindividual, întreruperea de sarcină poate provoca efecte emoţionale
puternice ca stresul, durerea emoţională, depresie, anxietate clinică, coşmaruri (35% din femei au
senzaţia că sunt vizitate de copilul avortat), sentimente de vinovăţie, tulburări de somn.
Apare astfel fenomenul de sindrom post-avort, care constă într-un ansamblu de reacţii
comportamentale şi emoţionale care apar la unele femei după ce acestea au avut experienţa unui
avort. Printre simptomele specifice sindromului post-avort se numără: depresia şi gândurile de
sinucidere, sindromul “aniversării” (simptomele acestui sindrom se înmulţesc în preajma
“aniversării” datei avortului şi/sau a datei la care ar fi trebuit să se nască copilul avortat),

3
Crişan Ioan Eugen, Mortalitatea maternă în România, Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila,
Bucureşti, 2000, p 3-4

3
retrăirea avortului, preocuparea de a rămâne din nou însărcinată, în încercarea de a înlocui
copilul avortat, tulburări de alimentaţie sau crize incontrolabile de plâns.4
”Avortul afectează viaţa femeii mult timp după ce nefericitul evenimentul a avut loc.
Chiar şi experienţa unui avort spontan, în caz de boală, accident sau naşterea unui copil mort
constituie o traumă pentru mamă.” De altfel, psihologii atestă că întreruperea de sarcină atrage
după sine urmări pe mai toate planurile vieţii (psihice, fiziologice, spirituale, emoţionale,
relaţionale şi chiar sexuale).5
c) Pe plan social, rata mare a avorturilor duce la o scădere drastic a natalităţii. De
asemenea, avortul modifică atitudinea societăţii faţă de handicapaţi.

 ARGUMENTE PRO

 Exista momente in viata unei femei in care o sarcina este foarte dificil, daca nu
imposibil, de dus pana la capat. Poate fi vorba de o boala sau un tratament medicamentos,
de un partener nepotrivit, de impactul pe care l-ar avea aceasta decizie asupra vietii si
carierei sale. Este firesc, in aceste conditii, sa aiba liberatea de a-si decide viitorul.

 - In final, chiar daca suna cinic, femeia este cea care suporta atat consecintele sarcinii ,
cat si pe cele ale intreruperii acesteia. Este posibil sa nu se considere inca in stare sa
renunte la viata sa de pana atunci, sa nu se considere destul de potenta financiar cat sa
creasca un copil, ba chiar sa nu vrea sa-si strice silueta.

 - Daca o femeie se simta nepregatita sa aiba un copil, dar este obligata sa-l pastreze, este
foarte posibil sa se transforme intr-o mama nefericita, in stare sa-i reproseze micutului
presupusa ratare a vietii sale.

 Femeile au dreptul să aleagă, pentru ca fiecare copil să fie unul dorit


- Avortul legal salvează vieţi, deoarece în urma interzicerii avorturilor, unele femei
recurg la avorturi care le pot pune viaţa în pericol
- National Organization for Woman (NOW – una dintre cele mai mari organizaţii
feminist din SUA) declară: “NOW susţine că drepturile de reproducere sunt probleme de viaţă şi
de moarte pentru femei, nu sunt problem de alegere simplă. NOW sprijină pe deplin accesul la
avort sigur şi legal, la un control eficient al naşterii şi la contracepţia de urgenţă. Totodată
susţinem serviciile de sănătate reproductivă şi educaţie pentru toate femeile. Suntem împotriva
încercării de a limita aceste drepturi prin intermediul legislaţiei.”6
- Femeile sunt singurele care pot să decidă ce să facă cu corpul lor
- Fătul nu este încă o persoană, deci nu se poate discuta despre luarea unei vieţi7
4
http://www.primulpas.org/_sindromul_post_avort.html
5
Liviu Petcu, Desfrânarea şi avortul–răni de moarte ale iubirii, Editura Fundaţiei Academice AXIS, Iaşi, 2008, p
215
6
http://www.now.org/issues/abortion/
7
Mary Anne Warren, Avortul, în vol. Tratat de etică, Polirom, Iaşi, 2006, p 334

4
ARGUMENTE CONTRA

 - Oricum am pune problema, avortul poate fi cosiderat o crima, in sensul in care o viata
este terminata din decizia altcuiva. Exista aici si perspectiva religioasa, conform careia
orice noua viata reprezinta un dar de la Dumnezeu, pe care astfel o femeie care recurge la
avort il respinge. Orice avort pune in pericol sansele femeii de a mai ramane insarcinata
pe viitor.

 - Femeile care apeleaza la intrerupere de sarcina pot ramane cu sechele profunde, atat
cand vine vorba de sanatatea fizica (diverse complicatii care, in ultima instanta, pot duce
chiar la deces), cat si de cea psihica - depresii, amintiri traumatizante, refuzul de a mai
ramane insarcinata.

 Copilul nenăscut are dreptul de a se naşte.


- Fătul este o fiinţă umană încă de la conceperea lui, iar avortul este o formă de crimă8
- Avortul este o dovadă de lipsă de responsabilitate pentru propriile fapte ale femeii.

Legalizarea avorturilor n-ar face decât să permită bărbaţilor să se folosească din punct de
vedere sexual de femei, fără teama consecinţelor paternităţii9.

Bibliografie

8
Mary Anne Warren, Avortul, în vol. Tratat de etică, Polirom, Iaşi, 2006, p 333
9
Dan Oprescu, Filosofia avortului şi alte încercări, Editura Trei, Bucureşti, 1997, p 115

5
1. Vasiliu, Vlad, Ce trebuie să ştim despre avort şi consecinţele sale, Editura Medicală,
Bucureşti, 1966
2. Liviu Petcu, Desfrânarea şi avortul–răni de moarte ale iubirii, Editura Fundaţiei
Academice AXIS, Iaşi, 2008
3. Crişan Ioan Eugen, Mortalitatea maternă în România, Universitatea de Medicină şi
Farmacie Carol Davila, Bucureşti, 2000
4. Mary Anne Warren, Avortul, în vol. Tratat de etică, Polirom, Iaşi, 2006
5. Dan Oprescu, Filosofia avortului şi alte încercări, Editura Trei, Bucureşti, 1997
6. http://www.primulpas.org/_sindromul_post_avort.html
7. http://www.now.org/issues/abortion/

S-ar putea să vă placă și