Sari la conținut

Bazinul carbonifer Comănești: Diferență între versiuni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Conținut șters Conținut adăugat
Linia 53: Linia 53:
În bazinul [[Comănești]], cu excepția câtorva strate care depășesc 1,50 m grosime, restul cărbunilor se găsesc acumulați în strate subțiri. Totuși, exploatarea lor, în special în cuvetele mai mici din nord-vestul Depresiunii [[Dărmănești]], unde aceștia au putere calorică peste 6000kcal/kg, era rentabilă și importantă pentru economia națională.<ref name=":0" />
În bazinul [[Comănești]], cu excepția câtorva strate care depășesc 1,50 m grosime, restul cărbunilor se găsesc acumulați în strate subțiri. Totuși, exploatarea lor, în special în cuvetele mai mici din nord-vestul Depresiunii [[Dărmănești]], unde aceștia au putere calorică peste 6000kcal/kg, era rentabilă și importantă pentru economia națională.<ref name=":0" />


[[Cărbune|Cărbunele brun]] s-a format în depresiunea intramontană [[Sarmat|sarmat-]]<nowiki/>meoțian, compartimentată în 7 cuvete separate prin praguri de [[paleogen]]: [[Lapoș, Bacău|Lapoș]], [[Asău, Bacău|Asău]], [[Sălătruc, Bacău|Sălătruc]], Lăloaia, Galion, Văsiești - [[Dărmănești]], [[Larga]] și Tașbuga se etașează de la est spre vest.<ref name="orasetrotusene" /> După Grasu și colaboratorii săi, acumularea s-a făcut în depozona wedge-top a sistemului bazinelor de foreland, dezvoltat coaconsecinta a a tectogenezei Moldave.<ref>{{Citat carte|nume=Grasu C., Miclăuș C., Șaramet R., Scutaru C., Boboș I.|prenume=|an=2004|titlu=Geologia Bazinului Comănești|pagină=237 p|editură=Editura Tehnică, București}}</ref>
[[Cărbune|Cărbunele brun]] s-a format în depresiunea intramontană [[Sarmat|sarmat-]]<nowiki/>meoțian, compartimentată în 7 cuvete separate prin praguri de [[paleogen]]: [[Lapoș, Bacău|Lapoș]], [[Asău, Bacău|Asău]], [[Sălătruc, Bacău|Sălătruc]], Lăloaia, Galion, Văsiești - [[Dărmănești]], [[Larga]] și Tașbuga se etașează de la est spre vest.<ref name="orasetrotusene" /> După Grasu și colaboratorii săi, acumularea s-a făcut în depozona wedge-top a sistemului bazinelor de foreland, dezvoltaca oaconsecinta a a tectogenezei Moldave.<ref>{{Citat carte|nume=Grasu C., Miclăuș C., Șaramet R., Scutaru C., Boboș I.|prenume=|an=2004|titlu=Geologia Bazinului Comănești|pagină=237 p|editură=Editura Tehnică, București}}</ref>


Formațiunea care cuprinde stratele de [[cărbune]] este [[Sarmat|sarmațiană]]. Complexul cărbunos este alcătuit în general din [[Argilă|argile]], [[Marnă|marne,]] [[Nisip|nisipuri,]] [[Gresie (geologie)|gresii]], cu intercalații de cărbune ce nu depășesc decât rareori 1 m. La [[Asău, Bacău|Asău]] s-au determinat 33 de strate.<ref name=orasetrotusene/>
Formațiunea care cuprinde stratele de [[cărbune]] este [[Sarmat|sarmațiană]]. Complexul cărbunos este alcătuit în general din [[Argilă|argile]], [[Marnă|marne,]] [[Nisip|nisipuri,]] [[Gresie (geologie)|gresii]], cu intercalații de cărbune ce nu depășesc decât rareori 1 m. La [[Asău, Bacău|Asău]] s-au determinat 33 de strate.<ref name=orasetrotusene/>

Versiunea de la 11 februarie 2018 10:22

Ieșirea din mina R.A.L.-Trotuș Comănești cu o locomotivă Diesel.

Bazinul carbonifer Comănești este cel mai mare bazin sedimentar din Moldova, situat la extremitatea estică a catenei Carpaților Orientali pe cursul mijlociu al râului Trotuș.[1] La nivelul său s-au identificat 47 de depozite de cărbune brun.[2]

În depresiunea intramontană Comănești, s-a dezvoltat industria cărbunelui. Minerii erau din mediul rural. Primele extracții organizate le-au realizat Dr. Cihac și Anton Wincler în baza contractului cu proprietarul moșiei Comănești care prevedea „să se dea anual Casei Ghica câte 400 galbeni fiind astfel liberi să extragă orice cantitate vor putea” (E. Negruți, 1971).[3]

Istoric

Exploatarea industrială a cărbunelui brun de Comănești a început în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în 1804. Istoricul Constantin Turcu sesizează asupra extracției de cărbune pe moșia Grozești tot din bazinul Trotușului (în 1807-1808) iar Iulian Antonescu (1967) în descrierea orașului Comănești face mențiunea că: „minele de la Comănești alimentau încă încă din 1928 cele dintâi vapoare cu aburi pe Dunăre.” Cărbunele se transporta anevoios cu care trase de boi.[3] Munca în mine era istovitoare: „muncitorii nu pot lucra liber în picioare sau genunchi, ci totdeauna numai pe brânci, culcați pe spate, amenințați din moment în moment de surpări.” Exploatarea industrială a cărbunelui brun de Comănești a început în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în 1804.[3]

Greutățile de exploatare și transport fac ca până în 1898, când se termină construcția căii ferate Adjud-Palanca, dinamica producției carbonifere să fie foarte slabă. După aceasta, posibilitățile de distribuire și valorificare pe piața internă și externă a cărbunilor extrași cresc, fapt care duce la impulsionarea acestei industrii. Astfel se deschid rând pe rând galerii și puțuri de exploatare în punctele: Pertenie, Ciobănuș, Șupan, Asău, Lăloaia, Vermești, Leorda, Lapoș, Livada, Chiricel, etc.[4]

În anul 1901 existau deja trei mine deschise la Galion, Asău și Lăloaia. În 1912, la mina Galion se descoperă stratul de cărbune Maria, gros de 1,8-2,2 m. Concomitent cu acesta se exploatează și cele mai groase strate din minele Vermești și Leorda, respectiv 0,8-1,20 m. Întreg bazinul se acoperă de exploatări, ajungând în această unul dintre cele mai importante din țară.[4]

În 1916, Societatea „Minele Unite Comănești” preia majoritatea cincesiunilor miniere și deschide o nouă mină la Șupan. Se înregistrează o creștere rapidă a producției de cărbune, care în 1930 ajunge la 215 000 t. Sunt urmărite îndeaproape stratele groase și cu grad ridicat de incarbonizare.[4]

În anul 1942, la mina Șupan sunt puse în exploatare cele mai bogate strate de cărbuni și tot în acest an încep mecanizarea și electrificarea minelor din bazin. Încep exploatările din cuvetele mici din vestul depresiunii și intră în plină producție minele de la Livada și Lapoșul de Sus.[4]

Cărbunii extrași se trimiteau la Iași pentru funcționarea unei mori (1949) și la Galați pentru vapoarele Companiei Austriece de transport. Exploatarea cărbunelui s.a intensificat în urma unei decizii ministeriale prin care se încuraja acțiunea de cercetare și descoperire a rezervelor carbonifere.[3]

Minerii au luptat pentru obținerea revendicărilor economice, sociale și politice. S-au deschis mine noi la Asău, Lăloaia, Leorda, Vermești, Șupan, fără să se schimbe fizionomia rurală a localităților miniere.[3]

Producția de cărbuni s-a menținut la un nivel scăzut: 68 000 tone (1910), 99 000 tone (1920), 27 000 tone (1933) și 266 000 tone (1939). [3]

Bazinul carbonifer Comănești alimenta în principal traseele feroviare Ghimeș - Războieni, Comănești - Adjud - Galați spre Dunăre și Adjud - Pașcani - Suceava, Iași din partea centrală și de nord a Moldovei.[3]

În perioada de apogeu a exploatărilor capitaliste are loc unificarea Societății „Minele Unite Asău-Comănești” cu minele de la Leorda și Vermești și formarea cele mai mari societăți din bazin, „Creditul Carbonifer”. Această societate de tip monopolist, cu capital român și belgian, exploatează până în 1948, cu excepția minei Lapoșul de Sus, care în 1928 a fost cumpărată de Societatea Lupeni, întreg bazinul carbonifer Comănești.[4]

Perioada celui de Al Doilea Război Mondial se caracterizează prin mari pierderi în această industrie și prin scăderea continuă a producției, care în 1945 reprezenta doar 60% din producția anilor 1938-1939.[4]

După naționalizarea industriei din 1948, exploatarea cărbunelui a intrat într-o nouă etapă ca urmare a automatizării prin introducerea transportului Diesel - electric, a utilajului modern de tăiere, încărcare.[3]

Retragerea capitalurilor, urmată de închiderea multor mine s-a soldat cu degradarea unor zăcăminte care în parte niciodată nu au putut reintra în exploatare. Acolo unde au existat condiții hidrogeologice speciale, retragerea instalațiilor pentru pomparea apei din subteran a dus la inundarea minelor (Lapoșul de Sus, Livada, etc.), cea ce face foarte dificilă repunerea lor în funcțiune.[4]

Între anii 1958-1960 se construiește cea mai mare galerie de coastă, un tunel cu instalații pentru transport diesel-electric, care unește cele mai mari exploatări din bazin (Rafira, Asău, Lumina), creându-se marele complex „R.A.L”, ce a permis mecanizarea și automatizarea muncii în proporție de 90%. Din aceasta, galerii armate cu fier-beton și bolțari pornesc spre principalele fronturi de lucru, facilitând o muncă mai productivă.[4]

Producția de cărbuni a crescut de la 317 000 tone (1965), 434 000 tone (1975) și 526 000 tone (1985).[3]

Industrie

Electricitate

Centrala electrică nr. 1 a societății Creditul Carbonifer Comănești.

Folosirea electricității, în scopuri publice, începe în 1924, dată la care s‑a realizat o centrală electrică cu o putere de 912 CP (556 kW) pentru minele de cărbuni, proprietatea „Creditului Carbonifer”, din care s‑a alimentat cu energie electrică și o parte a localității. În anul 1938 s‑a amplificat puterea centralei cu un turbogenerator de 1000 kW. Fabrica de cherestea „Foresta” Comănești avea două generatoare trifazate de 380/220 V acționte de transmisia generală a fabricii de la care printr‑un transformator ridicător de 380/15000 V și trei transformatoare de câte 20 kVA s‑a făcut o distribuție publică în Comănești, în intervalul 19351938, precum și în orașul Moinești care a folosit, ca sursă centrala „Creditului Carbonifer”. În mod similar, în anul 1895, începe să se folosească energia electrică, pentru prima dată în județul Bacău, mai întâi pentru iluminat la schelele petroliere Zemeș, Bacău și Solonț‑Stănești, ale SA „Steaua Română”, motoarele grupurilor electrogene, funcționând cu gaz sărac. În cele două localități energia electrică s‑a folosit și pentru iluminatul locuințelor salariaților de la cele două schele petroliere, construite în imediata apropiere a acestora, în scopul creării posibilităților de intervenție rapidă în cazul defectării instalațiilor de foraj sau de extracție.[5]

În anul 1937 s‑a pus problema creșterii nivelului economic și social al locuitorilor de la sate, într‑un ritm mai rapid și s‑a hotărât ca în cadrul lucrărilor publice cu caracter obștesc, să fie inclusă și realizarea electrificării rurale sistematice și de ansamblu, acțiune legiferată prin Înaltul Decret Regal nr. 2536 publicat în Mof. nr. 137 din ianuarie 1937.[5]

Recepția lucrărilor s‑a efectuat la 22 martie 1941, președinte al Comisiei de recepție a fost desemnat Profesorul Remus Răduleț, de la Universitatea Politehnica Timișoara. Astfel s‑a încheiat prima etapă de electrificare prevăzută în programul Centrului de Electrificare Rurală Valea Trotușului-Comănești.[5]

Cărbunii din Comănești erau valorificați între 1974 - 1997 într-un procent de peste 70% în Termocentrala Comănești II construită în 1954 cu o capacitate de 25 MW.[3]

Întreprinderi, căi ferate

Canități mai mici de cărbuni erau trimise unor întreprinderi industriale din Roman, Iași, Târgu Mureș, Onești. Căile ferate foloseau sub 6% din producția bazinului carbonifer Comănești.[3]

Geologie

În bazinul Comănești, cu excepția câtorva strate care depășesc 1,50 m grosime, restul cărbunilor se găsesc acumulați în strate subțiri. Totuși, exploatarea lor, în special în cuvetele mai mici din nord-vestul Depresiunii Dărmănești, unde aceștia au putere calorică peste 6000kcal/kg, era rentabilă și importantă pentru economia națională.[4]

Cărbunele brun s-a format în depresiunea intramontană sarmat-meoțian, compartimentată în 7 cuvete separate prin praguri de paleogen: Lapoș, Asău, Sălătruc, Lăloaia, Galion, Văsiești - Dărmănești, Larga și Tașbuga se etașează de la est spre vest.[3] După Grasu și colaboratorii săi, acumularea s-a făcut în depozona wedge-top a sistemului bazinelor de foreland, dezvoltaca oaconsecinta a a tectogenezei Moldave.[6]

Formațiunea care cuprinde stratele de cărbune este sarmațiană. Complexul cărbunos este alcătuit în general din argile, marne, nisipuri, gresii, cu intercalații de cărbune ce nu depășesc decât rareori 1 m. La Asău s-au determinat 33 de strate.[3]

Cărbunii de Comănești sunt compacți și au următorii componenți petrografici: vitrit, clorit, fuzit, prinși într-o masă de bază. Puterea calorică superioară variază între 3819 și 4740 Kcal/kg. Sunt cărbuni cu proprietăți apreciate în economie.[3]

Tabel analiza chimico-tehnică
Umiditate-% Cenușă Materie volatilă Sulf % N % C % H % Sulf combustibil Putere calorică kcal/kg.
Higroscopică și totală Superioară/Inferioară
7,7-10.7; 14,8-229 11,6-28,3 27,2-33,1 1,4-3,8 0,7-1,4 38-47 9-3; 6,3 5-1,2; 8-3,1 3819-4740; 3536-4403

Referințe

  1. ^ en Țabără, Daniel & Chirilă, Gabriel; Palaeoclimatic and palaeoenvironmental interpretation on the sarmatian deposits of Șupanu formation from Comănești Basin (Bacău county); Acta Palaeontologica Romaniae , v. 7 (2011), pp. 315-333 (p.315); accesat la 10 martie 2017
  2. ^ en European Commission & DG Energy; European Coal resources: a geographical database and map of EU coal basins including potential sources of coal bed methane based on a harmonised typology - Final report 22 nd December 2011 – 22 nd November 2012; ec.europa.eu; p. 58; accesat la 10 martie 2017
  3. ^ a b c d e f g h i j k l m n Ioan Șandru, Contantin V. Toma, Nicu Aur (). Orașele Trotușene - Studiu de Geografie Umană II. Întreprinderea Poligrafică Bacău. p. 33 și 160. 
  4. ^ a b c d e f g h i Văcărașu, Iulia (). Valea Trotușului. Sport-Turism. p. 100, 101, 102. 
  5. ^ a b c Gheorghe Șchiopu. Aspecte ale Electrificării Zonei Comănești. Columna. pp. 135-145. Accesat la 22 mai 2017.
  6. ^ Grasu C., Miclăuș C., Șaramet R., Scutaru C., Boboș I. (). Geologia Bazinului Comănești. Editura Tehnică, București. p. 237 p. 

Vezi și