Store în aplicația Apple TV de pe Mac
Fereastra Store din aplicația Apple TV este destinația dvs. unică pentru a explora, cumpăra și închiria cele mai bune filme și emisiuni TV din lume și a vă abona la canalele Apple TV.
Odată ce găsiți un articol pe care doriți să-l vizionați, puteți să îl cumpărați, să îl închiriați (dacă este un film) sau puteți alege cum să-l vizionați, dacă este disponibil pe mai multe canale și aplicații. Dacă este disponibil pentru a se începe imediat redarea, veți obține canalul sau aplicația implicită care vă permite să îl vizionați în versiunea cu cea mai bună calitate.
Explorarea filmelor și a emisiunilor TV selectate și recomandate
În aplicația Apple TV de pe Mac, faceți clic pe Store în bara laterală.
Derulați pentru a explora articolele, genurile și colecțiile selectate.
Pentru a vedea mai multe articole dintr-un rând de categorii, navigați la stânga sau la dreapta în rând sau faceți clic pe numele categoriei.
Faceți clic pe un articol pentru a vedea previzualizări, evaluări, descrieri și informații despre vizualizare.
Alegerea unui film sau a unei emisiuni TV de vizionat
Selectați un film sau o emisiune TV pentru a vedea evaluările, descrierile și informații despre vizionare, inclusiv toate modalitățile în care puteți viziona filmul sau emisiunea TV în aplicația Apple TV.
În aplicația Apple TV de pe Mac, faceți clic pe Store în bara laterală.
Faceți clic pe un articol în dreapta.
Efectuați una din operațiile următoare:
Redarea filmului sau a emisiunii TV: Dacă filmul sau emisiunea TV este deja disponibilă pentru dvs. ca achiziție sau pe un canal indicat, faceți clic pe Redă pentru a începe vizionarea acesteia imediat. Consultați Controlul articolelor redate în aplicația Apple TV.
Cumpărarea sau închirierea unui film: Selectați Cumpără sau Închiriază, apoi confirmați achiziția sau închirierea.
În unele țări sau regiuni puteți închiria filme. Aveți 30 de zile pentru a începe vizionarea unui film închiriat. După ce începeți să-l vizionați, îl puteți reda de câte ori doriți în 48 de ore. În timpul perioadei de închiriere, puteți descărca filmul închiriat pe un dispozitiv în orice moment și totodată să îl difuzați în flux pe altul. De exemplu, puteți începe să vizionați un film descărcat pe iPhone, apoi să-l terminați mai târziu în aplicația Apple TV. Odată ce timpul a expirat, filmul nu mai este disponibil.
Cumpărarea unui episod sau a unui sezon: Faceți clic pe Cumpărați de la [preț], apoi selectați opțiunea dorită și confirmați achiziția.
Adăugarea unui articol în Urmează: Dacă doriți să vizionați filmul sau emisiunea TV mai târziu, faceți clic pe butonul Adaugă din colțul din dreapta-sus. Articolul este adăugat în rândul Urmează din Ecranul principal.
Eliminarea unui articol din Urmează: Faceți clic pe bifa în colțul din dreapta sus.
Pentru a obține mai multe informații, derulați în jos până la un rând sau o coloană, apoi efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Vizionarea trailerelor suplimentare (doar pentru filme): Navigați la stânga sau la dreapta în rândul Trailere, apoi selectați un trailer.
Explorarea sezoanelor și a episoadelor (doar pentru seriale TV): Faceți clic pe miniatura unui episod sau navigați la dreapta sau la stânga, pentru a vedea mai multe episoade organizate după sezon. Când selectați un episod, veți putea alege canalul pe care doriți să-l utilizați.
Explorarea articolelor asociate: Faceți clic pe un articol din rândul Asociate sau navigați la stânga sau la dreapta în rând, pentru a vedea mai multe articole.
Previzualizare iTunes Extras (doar pentru filme): Faceți clic pentru a previzualiza elemente de meniu suplimentare și clipuri video suplimentare disponibile când achiziționați filmul de la Apple.
Afișarea opțiunilor de vizualizare: Derulați până la rândul “Cum să vizionați” pentru a vedea toate modurile disponibile pentru vizionarea emisiunii TV în aplicația Apple TV, inclusiv opțiuni de preț pentru cumpărare sau închiriere.
Explorarea distribuției și a echipei de producție: Faceți clic pe o persoană din rândul Distribuția și echipa pentru a vedea informațiile biografice și filmele și emisiunile TV asociate sau navigați la stânga sau la dreapta în rând pentru a vedea mai multe persoane.
Obținerea de informații suplimentare: Derulați până în partea de jos a ecranului pentru a vedea evaluările, descrierile și alte informații.
Abonarea la canalele Apple TV
Deschideți aplicația Apple TV de pe Mac.
Faceți clic pe Store în bara laterală.
Derulați în jos la Canale pentru a vedea canalele Apple TV, apoi navigați la dreapta și selectați un articol.
Faceți clic pe butonul de abonare, apoi urmați instrucțiunile de pe ecran. Canalele la care vă abonați apar în bara laterală.