Se afișează postările cu eticheta 2006. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 2006. Afișați toate postările

vineri, 3 noiembrie 2017

Julian Barnes, "Love, Etc." (2000)

Într-o postare anterioară, vă relatam că în 2006 am achiziționat un roman de Julian Barnes, publicat în română sub titlul Trois. Cu aceeași ocazie, am cumpărat și continuarea (Love, Etc.), apărută la Editura Nemira din București sub titlul Iubire, etc. (2006). Am parcurs acest roman în ianuarie 2017, în aceeași zi cu Talking It Over.

Și iată ce am aflat:

Love, Etc. prezintă același triunghi amoros format din Stuart Hughes, Gillian Wyatt și Oliver Russell, însă un deceniu mai târziu. De această dată, Oliver Russell a mai pierdut din strălucirea tinereții, în vreme ce Stuart a călătorit în Statele Unite ale Americii și a devenit un afacerist de succes. Doar că, la începutul romanului, Stuart revine în Marea Britanie cu gând să își ia revanșa.

Dacă Talking It Over prezintă în manieră postmodernă chestiunea imorală a adulterului, Love, Etc. abordează cu aceleași metode problema penală a violului. Căci Stuart este atât de hotărât să își ia înapoi fosta soție încât nu se dă în lături de la nimic.

Punctul de vedere al narațiunii din Love, Etc. este tot subiectiv și tot multiplu, cu evenimentele din intrigă relatate de către cele trei personaje principale și de către mai multe personaje-martor. Regăsim nuanțarea stilistică a discursurilor din primul roman, cu o doză suplimentară de amărăciune și pe alocuri de cinism sau de deziluzie - căci personajele au acumulat experiență odată cu înaintarea în vârstă.

Am parcurs Love, Etc. cu și mai puțină plăcere decât Talking It Over. Traducerea Corneliei Bucur este rezonabil de bună, însă subiectul cărții mi s-a părut nepalatabil. Neavând nici vreo dorință să recitesc romanul acesta, nici vreo obligație profesională să îl prezint la cursuri și la seminare, am decis să nu păstrez Love, Etc. în colecția personală.

Desigur, după aceea am parcurs alte câteva romane de Julian Barnes. Însă despre acelea rămâne să discutăm cu alte prilejuri.

joi, 2 noiembrie 2017

Julian Barnes, "Talking It Over" (1991)

Prin 2006, mai mult ca o obligație de serviciu (căci pe atunci țineam cursuri de literatură), am achiziționat un exemplar dintr-un roman de Julian Barnes, Talking It Over, apărut în traducere română sub titlul Trois (Editura Nemira, București, 2006). Un deceniu mai târziu, în ianuarie 2006, l-am parcurs într-o singură zi.

Și iată ce am aflat:

Talking It Over este un roman realist despre un triunghi amoros. Personajele principale sunt Stuart Hughes, Gillian Wyatt și Oliver Russell. Stuart e un individ destul de comun, în vreme ce fostul său coleg de școală, Oliver, pare educat și fermecător prin comparație (fără a fi cu adevărat aristocratic). Aproape accidental, Oliver se îndrăgostește de Gillian, soția lui Stuart, chiar la cununia acestora.

Urmarea este un proces întortocheat de seducție, în urma căruia Gillian sfârșește prin a divorța de Stuart și a se căsători cu Oliver.

Punctul de vedere utilizat în narațiune este subiectiv, însă multiplu. Mai exact, evenimentele din intrigă sunt relatate și comentate de către cele trei personaje principale, ca și de câteva personaje secundare, precum o florăreasă, proprietăreasa unei camere pe care o închiriază Oliver, mama franceză a protagonistei și așa mai departe. Discursul fiecărui personaj-narator este construit cu grjă pentru a reflecta statutul său social, nivelul educației și starea emoțională din momentul interviului. (Căci fiecare capitol din roman e scris ca un set de răspunsuri la interviuri luate în diverse momente din viața personajelor.)

Consecința este că Talking It Over se parcurge ușor, însă nu neapărat cu plăcere. Deși traducerea realizată de Cornelia Bucur este rezonabil de bună, mărturisesc că subiectul acestui roman-caleidoscop nu mi s-a părut prea atrăgător. (După patru decenii de lecturi științifico-fantastice, literatura realistă poate părea cam fadă.) Și, cum nu mai țin cursuri de literatură, am oferit cadou exemplarul meu din Trois fără regrete, căci spațiul la raft este prețios.

Ar trebui totuși să menționez că Talking It Over are o continuare, Love, Etc. Dar despre aceea vom discuta cu altă ocazie.

joi, 27 aprilie 2017

Julian Barnes, "Pedantul în bucătărie" (2003)

Spre finalul lunii februarie 2006, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat un exemplar dintr-un volum de Julian Barnes, Pedantul în bucătărie (Editura Nemira, București, 2006, traducere Marina Radu). Pe atunci, predam proza britanică și americană a secolelor al XX-lea și al XXI-lea la o universitate, drept pentru care achizițiile de cărți ale autorilor mainstream contemporani erau frecvente - practic, un fel de obligație de serviciu.

Ironia face că am ajuns să parcurg Pedantul în bucătărie la mai bine de un deceniu după publicarea ediției române și la mai bine de doi ani de când încetasem să predau la universitate. Mai exact, la mijlocul lunii noiembrie 2016, am citit Pedantul în bucătărie în trei ore.

Și iată ce am aflat:

În manieră tipic postmodernă, Julian Barnes îmbină ficțiunea și nonficțiunea, literatura populară și cultura înaltă, (auto)ironia și erudiția, discursul verbal și cel nonverbal.

Protagonistul-narator, care nu se identifică printr-un nume, ci doar printr-o etichetă (Pedantul), relatează aventurile sale culinare. Abordarea este foarte englezească - naratorul nu pozează în expert și are grijă să nu lase impresia că s-ar lua în serios. Ca urmare, capitolele sunt presărate cu anecdote amuzante despre eșecuri culinare suferite individual sau împreună cu Cea Pentru Care. (Volumul însuși îi este dedicat Celei Pentru Care.)

Treptat, însă, cu dezinvoltură, pe paginile acestui volum spumos și umoristic apar o puzderie de referiri la cărți de bucate (de la cele din secolul al XX-lea, trecând prin perioada victoriană, până la unele din Renaștere, ba chiar și la lucrări din Antichitate), care, cumulate, lasă impresia că domnul Julian Barnes s-a documentat pentru scrierea Pedantului... cam cât se documentează alții pentru scrierea unei teze de doctorat - dar asta a dus la rezultate mai lizibile și mai agreabile.

Firește, trimiterile la autoritățile culinare sunt în contrast cu experimentele nereușite din bucătărie, cu studiul comparat al aceleiași rețete din două ediții diferite ale aceleiași cărți de bucate, cu istoricul unor lucrări celebre, cu adnotările frustrate sau amuzante ale Pedantului și cu diverse reacții și comentarii ale altor autori de profil.

Rezultatul este, pe de o parte, foarte plăcut la lectură. Eu, unul, mă gândesc chiar că, spre deosebire de anumite lucrări "canonice" ale literaturii postmoderniste pe care studenții filologi sunt nevoiți cum-necum să le parcurgă, Pedantul în bucătărie ar prezenta unele avantaje: nu numai că are destule caracteristici ale literaturii postmoderniste, dar se și poate citi rapid, înțelege și discuta la un seminar.

Pe de altă parte, tocmai faptul că Pedantul... e o lectură facilă (dar nu o carte "canonică" a literaturii britanice) mă îndeamnă să cred că nu o voi reciti. Cu siguranță însă că voi parcurge în viitor alte volume de Julian Barnes, căci am adunat destule dintre ele la raft. Dar despre acelea vom discuta cu alte ocazii.

miercuri, 12 aprilie 2017

Lorne Peterson, "Sculpting A Galaxy" (2006)

Prin 2007, la Mall Vitan din București, am găsit, la un preț nu prea accesibil, un volum magnific scris de Lorne Peterson: Sculpting A Galaxy - Inside the Star Wars Model Shop (Insight Editions, San Rafael, CA, 2006). Mi-am făcut o gaură în buget și l-am cumpărat pe loc. Apoi, volumul a fost pus într-o cutie de carton, mutat, depozitat, mutat din nou, așezat la raft și lăsat să zacă, nebăgat în seamă, vreme de mai mulți ani.

În cele din urmă, în ianuarie 2017, l-am parcurs în două zile. Și iată ce am aflat:

Sculpting A Galaxy este un volum de colecție în toată puterea cuvântului, format mare, cartonat, cu supracopertă color pe coală lucioasă, imprimat pe coală cretată de o calitate excelentă, cu o sumedenie de ilustrații color de înaltă definiție, dintre care unele sunt atît de mari încît au fost pliate.

Volumul începe cu o "Prefață" de George Lucas, inițiatorul și coordonatorul seriei Star Wars, respectiv cu un "Cuvânt înainte" de Rick McCallum, care subliniază importanța Atelierului de Modele din cadrul companiei Industrial Light and Magic. Apoi, autorul însuși ne urează "Bun venit în Atelierul de Modele" și ne informează succint despre istoria de trei decenii a atelierului, respectiv despre unele aspecte ale activității sale.

Urmează patru capitole ample despre astronave, despre vehicule, despre creaturi, droizi și sculpturi, respectiv despre decoruri. În fiecare dintre capitole, aflăm despre metodele prin care au fost create diverse machete, despre maniera în care au fost filmate diferite cadre din trilogia originală Războiul stelelor, respectiv despre incidente anecdotice din culise.

Cartea se încheie cu o "Postfață" de Phil Tippett, alt veteran al echipei de efecte speciale de la ILM, respectiv cu o galerie a colaboratorilor ILM, cu un glosar de termeni tehnici, cu un index vizual și cu o secțiune de mulțumiri.

Un merit al volumului este că disipează întrucâtva ideea preconcepută că absolut tot ceea ce văd spectatorii pe ecran când vizionează un film fantastic sau SF a fost creat prin efecte speciale numerice. Un număr imens de cadre din cele șase filme Star Wars realizate de George Lucas s-a bazat pe filmări cu machete și modele.

Dacă ar fi să-i reproșez ceva acestei cărți superbe, probabil că ar fi faptul că o bună parte din text este imprimat cu alb pe fond negru. Ceea ce, la o răsfoire superficială a volumului, pare o opțiune estetică impresionantă (căci machetele de astronave sunt fotografiate pe un fundal ce sugerează spațiul cosmic), la o lectură atentă se dovedește a cauza dificultăți. Dar poate că Sculpting A Galaxy a fost creat în special pentru a fi răsfoit sau admirat...

Pe ansamblu, însă, am fost foarte plăcut impresionat de această carte. O voi așeza la loc de cinste în colecția mea, alături de Star Wars Year by Year, și am să o reiau uneori pentru recitire.

joi, 7 aprilie 2016

Brian Augustyn et al., "Gotham by Gaslight" (2006)

La începutul lunii aprilie 2016, în cadrul târgului de carte F&SF Final Frontier V, am achiziționat de la Red Goblin un roman grafic intitulat A Tale of the Batman: Gotham by Gaslight (DC Comics, New York, 2006). L-am parcurs în aceeași zi. Și iată ce am aflat:

Partea întâi, "Gotham by Gaslight", a fost publicată inițial în 1989. Cuprinde o introducere de Robert Bloch, "From Hell", care pastișează o infamă epistolă atribuită lui Jack Spintecătorul și un episod ucronic în care, în 1889, Bruce Wayne a avut o ședere de  durată în Europa, unde a studiat cu Sigmund Freud. Apoi, protagonistul traversează Oceanul Atlantic pentru a reveni în Gotham, doar ca să constate că Jack Spintecătorul a sosit și el acolo și a început o nouă serie de crime sângeroase. Pe nedrept, Bruce Wayne e acuzat de aceste crime și condamnat la moarte, însă evadează cu ajutorul credinciosului său majordom, Alfred, și îl descoperă pe adevăratul făptaș.

Scenariul creat de Brian Augustyn este alert și captivant, iar grafica realizată de Michael Mignola, P. Craig Russell și David Hornung amintește întrucâtva de Liga domnilor extraordinari.

Dacă partea întâi e un omagiu în benzi desenate adus publicațiilor victoriene penny dreadful, partea a doua (apărută inițial în 1991) amintește de lucrări ale unui îndrăgit autor francez din aceeași perioadă - Jules Verne. "Master of the Future" se petrece în 1892, la Gotham, și are intriga plasată în jurul unei expoziții mondiale la care, între alții, ar vrea să participe și Buffalo Bill cu spectacolul său dedicat Vestului Sălbatic. Din păcate, un scelerat echipat cu un dirijabil și cu un dispozitiv optic incendiază cartiere din Gotham și creează panică printre cetățeni. Bruce Wayne intervine pentru a-l opri, iar apoi își folosește abilitățile de detectiv pentru a descoperi dedesubturi ale acestei afaceri.

Scenariul acestui episod îi aparține tot lui Brian Augustyn. Grafica, mai colorată și mai vioaie decât cea din prima parte, a fost realizată de Eduardo Baretto și Steve Oliff. Am remarcat maniera minuțioasă în care au fost reprezentate costumele și coafurile personajelor.

Pe ansamblu, Gotham by Gaslight a meritat timpul și banii, iar acum se alătură unei colecții crescânde de romane grafice și albume de artă dedicate curentului steampunk. Dacă doriți și dumneavoastră un exemplar, vă invit să vizitați magazinul virtual Red Goblin. În ceea ce mă privește, probabil voi reciti în curând alte romane grafice de referință. Dar despre acelea vom discuta cu alt prilej...

duminică, 27 aprilie 2014

Mike Ashley, "The Mammoth Book of Extreme Science Fiction" (2006)

Spre finalul lunii ianuarie 2010, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am achiziţionat cîteva antologii-mamut. (Pe urmă am făcut un obicei din asta şi am umplut un raft întreg, iar în prezent am început să îl umplu şi pe al doilea, însă asta e altă poveste.) Dintre acestea, mi-a atras în mod special atenţia o antologie îngrijită de Mike Ashley şi intitulată The Mammoth Book of Extreme Science Fiction - New Generation Far-Future SF (Editura Robinson, Londra, 2006). Am parcurs-o în etape în intervalul ianuarie-aprilie 2014.

Şi iată ce am aflat:

În introducerea intitulată "Extreme Science Fiction", antologatorul prezintă succint conceptul de idee extremă în literatura SF, cîteva povestiri din cuprinsul antologiei, exemple de literatură SF britanică extremă (la vremea ei), precum şi maniera de ordonare a textelor în antologie - de la moderat la extrem. Tot din introducere am aflat şi că trei dintre textele antologate sînt inedite.

"Anomalies" de Gregory Benford e o schiţă despre modificări inexplicabile în poziţia unor corpuri cereşti, reacţiile astronomilor, presei şi publicului, respectiv ipotezele care ar putea explica anomaliile. Am remarcat atît modul plauzibil în care autorul american tratează personajele britanice, cît şi umorul din naraţiune.

Tot umoristică este şi schiţa lui Paul Di Filippo "...And the Dish Ran Away with the Spoon", în care protagonistul-narator Kaz relatează cum, în viitorul apropiat, aparatele casnice sofisticate şi interconectate informaţional manifestă inteligenţă artificială emergentă. Lucrurile se complică atunci cînd o asemenea IA caută să o cucerească pe iubita protagonistului, Cody.

"Crucifixion Variations" de Lawrence Person relatează din perspectiva unui narator-martor, Richard Lasman, eforturile unui cercetător sclipitor şi dezechilibrat, Phil Morley, de a construi un aparat cu care să vizualizeze episoade marcante din trecuturile posibile. Din păcate, credinţa lui Morley este zdruncinată din temelii cînd aparatul îi arată, în două ocazii, două versiuni diferite ale răstignirii lui Iisus.

"The Pacific Mystery" de Stephen Baxter începe ca o ucronie în care Al Treilea Reich a cîştigat războiul împotriva Marii Britanii, dar continuă ca o călătorie în spaţiu... şi în timp. Protagonista-naratoare Bliss Starling relatează în jurnalul ei cum o expediţie cu dirijabilul Goering într-o tentativă de a traversa Pacificul şi de a ajunge în America de Nord s-a pierdut într-un trecut din ce în ce mai îndepărtat, peste o întindere de ape mai mare decît distanţa de la Pămînt la Lună.

Cory Doctorow şi Charles Stross contribuie cu o schiţă similară cu a lui Paul Di Filippo, "Flowers from Alice", despre iubire şi rivalitate într-o lume post-umană în care mobilierul e inteligent şi adaptabil.

"Merlin's Gun" de Alastair Reynolds, în schimb, este o nuvelă space opera plasată într-un viitor îndepărtat. Protagonista, Sora, e singura supravieţuitoare de pe o navă atacată şi parţial distrusă într-un război cosmic. Cel care, după cîteva milenii terestre, o trezeşte din stază, Merlin, o invită să-l ajute la recuperarea unei arme extrem de puternice. Dar regăsirea armei este numai începutul unei misiuni extrem de dificile.

"Death in the Promised Land" de Pat Cadigan îmbină literatura post-cyberpunk cu o subspecie a literaturii poliţiste - police procedural. Protagonista, Dore Konstantin, anchetează un caz de dublă crimă - un asasinat care a avut loc atît în realitate cît şi într-o lume virtuală. (Ulterior, nuvela aceasta a fost transformată şi inclusă în romanul Tea from an Empty Cup.)

Deşi avînd dimensiuni mult mai reduse, "The Long Chase" de Geoffrey A. Landis este foarte palpitantă. Relatează, din perspectiva unei protagoniste-naratoare, o urmărire cu nave cosmice la viteze relativiste - şi cu o durată de trei secole. Ritmul schiţei este alert, iar miza e teribilă - căci urmăritorii sînt cuplaţi la o minte colectivă ce asimilează şi anihilează individualitatea.

Stephen L. Gillett şi Jerry Oltion ne propun "Waterworld". În această nuvelă, membrii echipajului unei astronave explorează o planetă, Teresa, cu suprafaţa acoperită integral de oceane. Pe de o parte, ecologia marină pe care o descoperă personajele este fascinată. Pe de alta, reparaţiile pe care le au acestea de efectuat la bordul astronavei conduc la nişte scene foarte tensionate, demne de filmul Gravity. Nu în ultimul rînd, textul este memorabil şi pentru excelenta caracterizare a personajelor.

"Hoop-of-Benzene" de Robert Reed are intriga plasată la bordul unei astronave extraterestre atît de vaste încît conţine o planetă. La bordul acesteia, oamenii care o administrează trebuie să desfăşoare multiple negocieri cu diverşi reprezentanţi ai unei rase extraterestre, iar protagonista, doamna căpitan Washen, face o descoperire neaşteptată în privinţa unuia dintre superiorii săi. În privinţa dificultăţilor legate de comunicarea între specii şi culturi diferite, povestirea aceasta mi-a amintit de un text clasic al lui Jack Vance, "Molia Lunii".

"The New Humans" de B. Vallance datează din 1909. Protagonistul-narator, Montmorency Merrick, suferă un accident fatal la începutul secolului al douăzecilea şi este resuscitat într-un viitor îndepărtat de către nişte fiinţe care îşi pot modifica înfăţişarea şi structura după bunul plac. Intriga se complică atunci cînd Montmorency se îndrăgosteşte de fiica Adaptorului-Şef, iar conducătorii acelei societăţi dezbat dacă să-l modifice, să-l ucidă sau să-l expulzeze pe protagonist.

Clifford D. Simak explorează o temă oarecum similară în "The Creator". Publicată iniţial în 1935, povestirea prezintă, din perspectiva unui protagonist-narator, Peter Sands, eforturile acestuia împreună cu un coleg, Scott Marston, de a construi o maşină a timpului. Cînd călătoresc cu prototipul, cei doi ajung să îl întîlnească pe creatorul Universului nostru. Din păcate, acesta se pregăteşte să-şi distrugă creaţia, iar cei doi temponauţi se străduiesc să îl împiedice.

Textul lui Theodore Sturgeon, "The Girl Had Guts", datează din anii 1950. Protagonistul-narator, căpitanul Gargan, revenit din misiune, îi relatează soţiei sale despre explorarea planetei extrasolare Mullygantz II. Din păcate, membrii expediţiei sînt atacaţi şi măcelăriţi rînd pe rînd de nişte creaturi extraterestre foarte rapide şi periculoase, iar puţinii supravieţuitori ajută la găsirea unei soluţii de contracarare a acestei ameninţări. Povestirea merită parcursă nu numai pentru intrigă, ci şi pentru stil şi pentru poanta de final.

"The Region Between" de Harlan Ellison este o nuvelă experimentală din 1969. Maniera de prezentare este avangardistă, cu tehnoredactare creativă şi cu caligrame. Subiectul este cel puţin la fel de interesant: sufletul unui om, Bailey, este recoltat de o entitate extraterestră şi trimis în diferite trupuri de extratereştri, pe cuprinsul galaxiei, pentru a participa în diverse conflicte şi pentru a servi interesele entităţii manipulatoare, Succubus. Dar Bailey se străduieşte din răsputeri să-i dejoace planurile entităţii.

Deşi scrisă într-o manieră ceva mai convenţională, nuvela următoare, "The Days of Solomon Gursky" de Ian McDonald, este încă şi mai spectaculoasă ca subiect. Protagonistul este un cercetător, Solomon Gursky, care, într-un viitor apropiat, studiază nanotehnologia. Deşi nuvela prezintă şapte zile din viaţa acestui personaj, acestea sînt felii de viaţă între care se scurg ani, apoi decenii, secole, milenii, iar în cele din urmă eoni. Gursky ajută mai întîi la crearea unei corporaţii, Tesler, care resuscitează morţii şi le exploatează forţa de muncă, apoi se implică într-o revoltă a morţilor-vii din Sistemul Solar, se multiplică şi ajută la colonizarea post-umană a Căii Lactee, iar în cele din urmă capătă capacităţi şi puteri colosale, cu care re-creează Universul nostru în dimensiuni superioare, după Big Crunch. Am apreciat nu numai conexiunea tematică a nuvelei cu romanul Necroville, ci şi viziunea extrem de ambiţioasă pe care o construieşte în etape.

Tot o viziune ambiţioasă ne propune şi scriitorul australian Greg Egan în povestirea "Wang's Carpets". Conceptual, aceasta se plasează în aceeaşi zonă ca romanele Permutation City şi Diaspora - un viitor îndepărtat în care entităţi informaţionale postumane, cetăţenii polisurilor, construiesc universuri virtuale detaliate, dar şi explorează Universul în astronave minuscule. În acest caz, protagonistul postuman Paolo Venetti şi concetăţenii săi din polisul Carter-Zimmermann descoperă o lume în care, pe apele unui ocean, pluteşte o singură moleculă extrem de compleză, iar aceasta funcţionează ca un calculator organic pe care rulează o întreagă ecologie de fiinţe informaţionale. Mărturisesc că mi se pare una dintre cele mai inovatoare idei din cîte am întîlnit pînă acum în literatura ştiinţifico-fantastică.

"Undone" de James Patrick Kelly începe cu o situaţie de criză. Un personaj feminin postuman, Mada, este singurul supravieţuitor al unui lot clonat şi pregătit pentru a porni o revoluţie, iar agenţii unui regim totalitar galactic o urmăresc prin spaţiu şi timp pînă într-un viitor îndepărtat în care societatea din care provin nu mai este nici măcar umbra unei amintiri. Mada descoperă o societate bucolică şi utopică pe o planetă de lîngă Tau Ceti. Eforturile protagonistei de a se integra se ciocnesc de diferite convenţii sociale şi diferenţe culturale pe care Mada le rezolvă... cu scurte călătorii înapoi în timp. (Iar textul le ilustrează cu o utilizare creativă a tehnoredactării.)

Greg Bear, în "Judgment Engine", propune o vizine vastă, ambiţioasă şi îndepărtată în viitor. Mai exact, aproape de sfîrşitul timpului şi al Universului, nişte complexe entităţi postumane reactivează copia informaţională a minţii unui savant din vremurile noastre, Vasily Gerazimov. Acesta din urmă face eforturi ca să afle ce se întîmplase cu soţia şi cu copiii săi, iar răspunsurile pe care le află sînt nu numai surprinzătoare, ci şi relevante pentru criza în care se află acea societate postumană din viitorul îndepărtat.

Ultima schiţă din volum, "Stuffing" de Jerry Oltion, este umoristică şi amuzantă. Personajele principale, postumane şi capabile de fotosinteză, redescoperă plăcerile gătitului şi ospăţului... după care sînt luate prin surprindere de efectele digestiei.

Pe ansamblu, The Mammoth Book of Extreme Science Fiction a meritat pe deplin atît banii, cît şi timpul petrecut cu cititul, mai ales că destule dintre textele incluse merită şi o a doua lectură. V-o recomand cu multă căldură şi dumneavoastră - spre exemplu, puteţi comanda online un exemplar aici.

În ceea ce mă priveşte, imediat după ce am terminat această antologie am parcurs încă una din seria antologiilor-mamut, îngrijită tot de Mike Ashley şi intitulată The Mammoth Book of Mindblowing SF. Dar despre aceea am să vă relatez într-o postare viitoare.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!)  

duminică, 5 ianuarie 2014

Ursula K. Le Guin, "Voices" (2006)

Prima carte pe care am citit-o în 2013 a fost una violentă - The Sleeping Sorceress. În schimb, lecturile mele din 2014 au început cu un roman dedicat procesului de pace - al doilea volum din Analele Ţărmului Apusean de Ursula K. Le Guin, intitulat Voices (Editura Orion, Londra, 2007). L-am cumpărat prin martie 2009, laolaltă cu celelalte volume din trilogie, de la importatorii mei preferaţi de la Nautilus. A durat ceva pînă am ajuns ca să-l citesc, însă, odată ce l-am început, l-am parcurs în trei zile.

Şi iată ce am aflat:

Protagonista-naratoare a romanului Voices este Memer, venită pe lume în urbea Ansul. Din păcate, oraşul paşnic, dedicat culturii şi comerţului, a fost invadat de o armată de cuceritori monoteişti, alzii, iar cărţile (şi cărturarii) au fost supuse unei distrugeri sistematice. Ca urmare, protectorul lui Memer, Sulter Galva, Stăpînul Drumurilor din Ansul, păzeşte o cameră secretă în care se află cîteva cărţi rare şi în care, uneori, un oracol misterios prevede viitorul scriind mesaje criptice în volumele de pe rafturi.

Armata de ocupaţie aldă rămîne în oraş ani în şir, iar Galva e arestat, torturat şi mutilat pentru a dezvălui ascunzişul cărţilor. El reuşeşte cu toate acestea să păstreze secretul, iar la şaptesprezece ani după invazie Ansul e vizitat de un poet vestit, Orrec Caspro, şi de soţia lui, Gry. Arta poetului este apreciată de către conducătorul invadatorilor, gandul Ioratth, însă vizitatorii trebuie să ascundă cu grijă faptul că ştiu să citească, ori că transportă cărţi în bagaje. Căci, pentru alzi, cărţile sînt nişte blasfemii.

Recitările publice pe care le face Orrec Caspro catalizează totuşi cîteva procese paralele - pe de o parte, o revoltă publică împotriva ocupanţilor, pe de alta, o lovitură de palat, iar în cele din urmă o reconciliere. Şi, dacă în atîtea romane fantastice conflictul din miezul intrigii se rezolvă pe calea armelor, Ursula K. Le Guin demonstrează în Voices că, la întîlnirea dintre două civilizaţii, arta, comerţul, tratativele şi compromisul sînt cele care vor vindeca rănile războiului.

Nu întîmplător, protagonista începe prin a-i detesta pe ocupanţi - poate pentru că ea însăşi este o metisă concepută silnic la cucerirea oraşului - şi sfîrşeşte prin a media negocierile care aduc pacea. Iar romanul, narat la persoana întîi, ne poartă pe drumul parcurs de Memer de la ignoranţă la educaţie, de la copilărie la maturitate, de la impulsivitate la înţelepciune.

La fel ca şi Gifts, Voices reuşeşte foarte bine să le creeze cititorilor impresia că, dincolo de povestea propriu-zisă, se află o lume secundară, un tărîm vast, numai parţial explorat şi înţeles de către locuitorii săi, cu o istorie ce se pierde în negura vremurilor, cu o diversitate etnică şi culturală şi cu datini şi obiceiuri. Spre exemplu, atît vestimentaţia cît şi stilul de viaţă al orăşenilor din Ansul, ca şi numeroase alte detalii, de la zeităţile cărora li se închină pînă la felul în care îşi prind părul sau ordinea în care se aşază la masă, sînt strecurate abil printre rînduri şi împletite armonios cu evenimentele intrigii. (Şi aici se vede pregătirea de antropolog a autoarei.) Ca şi Pămîntul de Mijloc al lui J.R.R. Tolkien, Ţărmul Apusean imaginat de Ursula K. Le Guin formează o realitate paralelă - o realizare memorabilă a literaturii fantastice.

Vă recomand şi dumneavoastră acest roman - încă mai mult decît Gifts. În ţara noastră, Editura Corint Junior a publicat în 2011 o elegantă ediţie cartonată, în traducerea domnului Mihai-Dan Pavelescu, sub titlul Voci. Puteţi comanda un exemplar la un preţ foarte atrăgător aici.

Iar în ceea ce mă priveşte, am început deja al treilea roman din Analele Ţărmului Apusean, Powers. Dar despre el am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

sâmbătă, 22 iunie 2013

Florin Pîtea, "Gangland" (2006)

După prezentările făcute în numerele precedente ale Gazetei SF de către colegii mei de breaslă Oliviu Crâznic şi Ovidiu Bufnilă, am considerat oportun să relatez în cadrul rubricii "Autorul îşi prezintă cartea" câte ceva despre un alt roman al meu, Gangland (Editura Diasfera, Bucureşti, 2006).

Ca tematică, Gangland este un roman postcyberpunk. Mai exact, personajele principale sunt integrate social, iar activităţile lor au ca scop salvgardarea societăţii, nu subminarea acesteia (ca în cazul literaturii cyberpunk din prima generaţie). Există o deosebire semnificativă între societatea în care trăiesc unele dintre aceste personaje principale (Enguerrand, O'Blivion şi Olivier) şi societatea în care trăieşte Maria Alonzo, dar asta e altă discuţie.

Ca structură a intrigii, romanul are două fire narative care se intersectează. Cel principal urmăreşte trei adolescenţi rebeli, în vreme ce firul secundar tratează despre o fostă agentă federală. În perioada în care am scris Gangland am descoperit că scrierea unor capitole scurte este mai uşoară, iar lectura lor este mai antrenantă, iar romanul a beneficiat de pe urma acestei descoperiri.

În ceea ce priveşte personajele, Gangland ilustrează noţiunea că, pentru fiecare personaj în parte, caracterizarea poate reieşi din modul în care acesta interacţionează cu celelalte personaje. În cazul Mariei Alonzo, spre exemplu, la fiecare nouă interacţiune, într-un capitol sau altul, cu diferite personaje episodice se adaugă o nouă faţetă a personalităţii, un nou element care sporeşte complexitatea acestui personaj feminin.

Fundalul romanului este o lume din viitorul apropiat în care se plasează şi acţiunea romanului Anul terminal sau a unor povestiri incluse în volumele Necropolis şi An/Organic. Ceea ce diferenţiază Gangland de alte scrieri ale mele este însă zona urbană care dă titlul cărţii – un decor de neuitat care, metaforic vorbind, devine unul dintre personajele cărţii.

Din punct de vedere stilistic, când recitesc pasaje din roman sunt mulţumit în primul rând de felul în care am redat dialogurile şi am prezentat scenele de acţiune. Veţi găsi şi descrieri, pasaje de introspecţie şi o mulţime de alte elemente, însă unele întorsături de situaţie sau replici ale personajelor vă vor rămâne în memorie mult după ce veţi fi întors ultima filă a cărţii.

Gangland s-a bucurat de o primire favorabilă din partea criticii literare. Între altele, a fost discutat pe larg de domnul Mircea Opriţă în lucrarea Cronici de familie – SF-ul românesc după anul 2000, iar domnul Cătălin Badea-Gheracostea a declarat în volumul Alternative critice: „Romanul Gangland este apogeul cyberpunkului clasic în literele româneşti.”


De asemenea, aş dori să menţionez că Gangland a fost distins cu Premiul Vladimir Colin în iulie 2008. Şi, cum prima ediţie a acestui roman se epuizase din 2009, la Târgul de Carte Bookfest, pe 2 iunie, Editura Tracus Arte a lansat o nouă ediţie, revizuită. Coperta şi sigla noii ediţii au fost realizate de artistul grafic Tudor Popa.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

joi, 25 aprilie 2013

Liviu Radu, "Cifrele sunt reci, numerele-s calde" (2006)

Cu ceva vreme în urmă, în cronica volumului Babl, vă relatam că în perioada 2004-2006 am îndrumat o colecţie de literatură SF dedicată exclusiv autorilor români. În această calitate, am îngrijit două volume de povestiri ale domnului Liviu Radu. Primul a fost Babl, după cum ştiţi deja dacă urmăriţi articolele de la Ţesătorul. Al doilea s-a intitulat Cifrele sunt reci, numerele-s calde (Editura Diasfera, Bucureşti, 2006). Am participat la lansarea acelui volum, ba chiar am primit un exemplar cu dedicaţie şi autograf din partea autorului.

Am recitit această culegere de povestiri în aprilie 2013. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Povestirea care deschide volumul se intitulează "Anul în care nu vor veni zangorii". Protagonistul-narator relatează cum în adolescenţă a pîndit nişte zeităţi ale apei cărora consătenii săi le aduceau ofrande, iar pentru a scăpa de efectele secetei care a urmat părinţii l-au vîndut ca sclav. Urmează un periplu spectaculos, cu un stagiu de instruire pe insula unor călugări-militari, campanii pe uscat, expediţii navale, cercetări de arhive străvechi şi o tentativă de a explora hăul de sub gheaţa de la poli. Totul se încheie cu o revelaţie abil meşteşugită, cu trimiteri intertextuale la Edgar Allan Poe şi Edgar Rice Burroughs.

(Credeam - şi cred în continuare - că materialul epic din această povestire ar putea fi dezvoltat într-o tetralogie fantastică de succes.)

Schiţa "Ramurile, bătute de beznă, ale neîncrederii" tratează mitul coborîrii în Infern dintr-o perspectivă neobişnuită. Orfeu (aici în postura de protagonist-narator), ca să poată pătrunde în lumea umbrelor în încercarea sa de a o resuscita pe Euridice, se confruntă nu cu Cerber, ci cu... Sfinxul teban.

În schimb, "Cavaler rătăcind prin pădure" tratează în cheie comică poveştile despre regele Arthur şi cavalerii Mesei Rotunde (oarecum în spiritul lui T.H. White). Protagonistul e un cavaler de rang secund, Sir Grautgh, iar vrăjitorul Merlin îi face o farsă... ştiinţifico-fantastică.

"Sub semnul lui unsprezece" este o povestire ambiţioasă, în care se împletesc ucronia, numerologia, fantasticul şi intertextualitatea. Astfel, Alexandru cel Rău, în perioada cînd e voievod al Valahiei, cere să fie prins şi decapitat banul Craiovei, Mihai. Acesta din urmă repede curieri la Înalta Poartă, iar trimisul sultanului îl mazileşte pe Vodă. Cam tîrziu, căci Mihai tocmai fusese decapitat. Sau poate că magul Faust, aflat în subsolurile palatului domnesc, va găsi o cale pentru a-l scăpa pe voievod de la ananghie?

"Fulgi de nea, cădeţi pe casa mea" este o altă schiţă comică. Trei surori vrăjitoare dezmăţate cheamă un călugăr pentru a-şi face poftele cu el, dar îi provoacă un atac de cord, iar demonul lor familiar, Belzebut, le propune un substitut la repezeală. Căci cineva trebuie trimis în locul fratelui Noel ca să împartă daruri prin întreaga lume în ajunul Crăciunului.

"Bârfe înainte de luptă" este un monolog dramatic foarte bine realizat. Gérard este subofiţer în Marea Armată şi, la o băută, în seara dinaintea unei bătălii, le relatează camarazilor cum, cu ani în urmă, în calitate de servitor al unui francmason, a asistat la şedinţele unui comitet revoluţionar din care făceau parte doctorul Guillotin, Marat, Robespierre, abatele Fouché şi contele de Cagliostro. Numai că misiunea secretă a comitetului era contracararea unei epidemii de vampirism...

Povestirea care dă titlul volumului, "Cifrele sunt reci, numerele-s calde", reia o temă recurentă din scrierile domnului Liviu Radu - mai precis, crimele lui Jack Spintecătorul. Folosind o tehnică de flashback/comeback, protagonista-martor, doamna Michener, aflată la înmormîntarea soţului său, reverendul Theodore Michener, îşi aminteşte cum a explorat cîndva cu acesta documentele personale ale predecesorului său. Cercetînd un exemplar din Necronomicon, cei doi au constatat că, la intervale de timp măsurabile, influenţa Celor Mari şi Străvechi, din străfundurile spaţiului cosmic, împinge omenirea la nebunie colectivă, ucigaşă, cu excepţia cazului în care fenomenul este împiedicat prin ritualuri magice - şi sacrificii. Drept pentru care, în 1888, cei doi, soţ şi soţie, au ucis şi sfîrtecat cinci prostituate din Whitechapel. Dar, mulţi ani mai tîrziu, reverendul a pierit, iar văduva lui e paralizată. Şi cine va împiedica nebunia colectivă să erupă în 1914? Sau în 1939?

"Mesagerul" este o schiţă fantastică în care tînărul Albert Einstein are o întrevedere cu un înger.

"Duel de noapte", în schimb, îl pune pe protagonistul-narator să confrunte o serie de atacatori care-l pîndesc la graniţa dintre veghe şi somn.

"Astenie de primăvară" e o povestire asociată cu un proiect al grupului Kult, Radharc. Protagonistul-narator, Ilie Ciocârlie, este ofiţer de poliţie în Bucureşti şi anchetează un caz bizar. Un suspect, Piculescu Ulpian, pare să facă trafic de droguri. Protagonistul constată însă că plasturii traficaţi de suspect conţin doar un amestec de azimă şi lichide corporale care îl propulsează într-o lume alternativă. Şi dacă lumea aceea ar fi realitatea subiectivă a altcuiva?

"Întâlnire cu prieteni" este o distopie satirică. Protagonistul-narator, Nelu Popescu, funcţionar bucureştean din viitorul apropiat, revine acasă de la serviciu şi e nevoit să meargă pînă la colţul străzii  ca să cumpere o pîine. Dar pentru asta îi trebuie o armură şi un întreg arsenal ca să se apere de haitele de cîini vagabonzi. Şi urmează o confruntare epică...

"Ziua referendumului" este tot o distopie, dar plasată în Statele Unite ale Americii. După un colaps economic dintr-un viitor apropiat, cetăţenii trăiesc în sărăcie şi nesiguranţă, duşmănindu-se unii pe alţii. Autorităţile profită de acest climat şi, prin referendum, alipesc federaţia americană la statul mondial. Totodată, înlătură ultimele vestigii ale democraţiei şi drepturilor civile.

"Stella", în schimb, aminteşte seria de povestiri despre roboţi a lui Isaac Asimov. O androidă evadată dintr-o casă de toleranţă caută refugiu într-o biserică, iar preotul care i-a ascultat confesiunea le ţine piept gansterilor trimişi s-o recupereze. Conflictul escaladează, se ajunge la dezbateri televizate, apoi la un proces, şi în cele din urmă androida se călugăreşte.

"Fluturii, trandafirii" e o povestire distopică plasată într-un viitor ceva mai îndepărtat, în care personajele au nevoie de vise artificiale pentru a vedea fluturi şi trandafiri, iar delincvenţii sînt trimişi de forţele de ordine ca să-i ucidă pe cei diagnosticaţi cu maladii terminale.

"Răsărit de soare pe Uranus" este o operă spaţială. Protagonistul-narator, un traficant de metan, relatează cum, atunci cînd a întîrziat prea mult în atmosfera planetei Uranus, împrejurul său au apărut formaţiuni incandescente fabuloase. Prins între precauţie şi setea de înavuţire, personajul nu ştie dacă formaţiunile acelea sînt capcane plasate de o civilizaţie extraterestră sau surse de energie de pe urma cărora s-ar putea îmbogăţi.

Tot în subgenul operei spaţiale se încadrează şi următorul text din volum, "Uitat de inimi", cu o temă oarecum similară celei din Enemy Mine de Barry B. Longyear. Într-un viitor îndepărtat, protagonistul-narator, Victor, relatează cum, în mijlocul unui conflict cu o rasă extraterestră, trongii, nava sa a fost grav avariată, iar echipajul - exterminat. Supravieţuind printr-un noroc, Victor ajunge pe o planetă nelocuită, numai că va trebui să se confrunte cu cîţiva trongi - şi va avea o revelaţie.

"Pulbere purpurie, pe fond de circ" mi-a amintit de unele povestiri de Michael Swanwick ("Praznicul Sfintei Janis") şi Bruce Sterling ("Vedem lucrurile în mod diferit"). Protagonistul este un român din viitorul apropiat, Cristian Popescu, trecut la Islam sub numele de Ahmed. Acesta călătoreşte cu avionul spre Belgrad, apoi spre Paris, spre Londra, iar în cele din urmă spre New York. Atentatul său cu bombă este disperat şi inutil, căci lumea - coruptă, superficială, abrutizată - îşi vede în continuare de mersul ei.

Volumul se încheie cu o parabolă superbă, "Omul care ştia mai multe ca oricine". Protagonistul are aptitudinea ca, în orice întrevedere, să ştie puţin mai mult decît interlocutorul. Astfel, trece prin viaţă descurcîndu-se rezonabil. Dar, după ce viaţa i se sfîrşeşte, acesta ajunge dinaintea Creatorului - şi lucrurile iau o întorsătură neaşteptată.

Pe ansamblu, volumul Cifrele sunt reci, numerele-s calde reprezintă un punct de referinţă în creaţia domnului Liviu Radu, remarcabil atît prin calitatea literară a textelor cît şi prin diversitatea lor tematică. Vă puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar aici.

În ceea ce mă priveşte, după ce am recitit această culegere de povestiri, am luat de la raft romanul Waldemar. Însă despre acela am să vă relatez cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

marți, 2 aprilie 2013

Nicolas Mitric & al., "Verseau 2. Dans l'ombre des dieux" (2006)

La începutul lunii martie 2013, după ce citisem albumul Le fils de l'équinoxe, am parcurs şi continuarea acestuia, Dans l'ombre des dieux (Soleil Productions, Toulon, 2006). Ca şi în cazul primului volum din seria Verseau, scenariul le aparţine lui Nicolas Mitric şi Lurent Peno-Mazzarino, iar grafica lui Alain Petileclerc şi Lucien Petileclerc.

Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

La Buenos Aires, Eliah Beryl este prinsă la mijloc într-un schimb de focuri şi răpită, însă scapă mulţumită capacităţilor sale paranormale proaspăt descoperite. Din păcate, cînd revine în locuinţa tatălui ei, constată că magnatul Yates îl presează pe acesta din urmă să i-o predea. Eliah fuge cu o maşină de teren şi adoarme într-o pădure, unde se visează într-o epocă străveche, barbară, şi-l întîlneşte pe Zack.

În Nordul îndepărtat, Zack află de la asasinul eschimos că cel ce ordonase capturarea lui se află la Chicago, iar Angelica Twice, secretara lui Yates, duce lupte în realităţile endo-virtuale şi învaţă despre legenda lui Ghilgameş. Aparent, Yates ar dori să reia căutarea regelui din Uruk şi să caute reţeta nemuririi.

Revenit la Chicago, Zack discută cu un hacker, Siam, şi capătă acces ilicit la datele corporaţiei STH. După ce scapă ca prin urechile acului de o nouă ambuscadă, Zack ajunge la un grup de revoluţionari şi de acolo pe acoperişul sediului STH, unde o întîlneşte pe Eliah Beryl şi o recunoaşte din vis. Secta finanţată de Yates ţine un ritual în care se vorbeşte despre personalităţile care au marcat schimbările de ere din precesiunea echinocţiilor - Rama, Thot, Iisus - iar la ştiri se anunţă că o explozie a devastat sediul corporaţiei STH. Totuşi, Zack şi Eliah par să fi supravieţuit într-un mod miraculos. Şi dacă Zack ar fi cel ce va marca trecerea în Era Vărsătorului - un fiu al echinocţiului?

Ca şi predecesorul său, volumul Dans l'ombre des dieux se remarcă prin schimbarea alertă a planurilor acţiunii, prin loviturile de teatru şi prin combinaţia de teme SF şi New Age. Unele planşe impresionează prin peisajele urbane, altele prin scenele dinamice, şi am observat faptul că aproape toate paginile sînt foarte bine gîndite în privinţa armonizării paletei coloristice - unele în culori calde, altele în culori reci.

Din păcate, seria a fost întreruptă, aşa încît, cu toate că povestea personajelor principale nu ajunge la un deznodămînt, romanul grafic Verseau se opreşte aici.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

vineri, 1 martie 2013

Lefranc & De Luca, "Soltrois 1. Dans les rêves de l'arbre roi" (2006)

Dintre albumele de bandă desenată achiziţionate în martie 2011, pe unul am reuşit să-l parcurg de două ori - căci prima oară nu-l recenzasem pentru beneficiul dumneavoastră. Aşa se face că, după Le silence de la Terre - Visionary RealityJerry Mail - A Time to Die şi Angel Doll, în ultima zi din februarie 2013 am citit a doua oară un album de Lefranc şi De Luca intitulat Soltrois 1. Dans les rêves de l'arbre roi (Les Humanoïdes Associés, Paris, 2006). Şi iată ce am aflat:

Albumul este o adaptare a unui roman de Éliane Taïeb publicat sub pseudonimul Julia Verlanger şi intitulat D’un Lieu Lointain Nommé Soltrois (1979). Intriga se desfăşoară pe o planetă unde mutanţi umanoizi verzi îi ţin în sclavie pe descendenţii unor colonişti veniţi de pe Pămînt. Protagonistul este Djellal, fiul nelegitim al unui rege şi desemnat drept succesor de către tatăl său după ce acesta din urmă fusese grav rănit într-o bătălie cu sclavii revoltaţi.

Unchiul lui Djellal, Abélan, complotează să-i ia locul la conducerea regatului Rauluis. Djellal călătoreşte, are în vis o aventură cu o fantastică femeie verde emanată din arborele-rege, apoi ajunge la un trib de descendenţi ai coloniştilor tereştri unde i se oferă găzduire. Planul protagonistului este să-i elibereze din sclavie şi să-i conducă în lupta împotriva uzurpatorului. Fără ştirea lui, însă, preotul tribului ia legătura cu astronava terestră cu care sosiseră cîndva coloniştii - astronavă aflată încă pe orbită.

Acesta este doar primul volum dintr-o serie proiectată, însă, din păcate, un al doilea volum nu a mai fost realizat. Cum prezentarea grafică este peste medie, iar combinaţia de SF şi fantastic este abil realizată, mă mir că publicul francez nu a apreciat Soltrois. Nu-mi rămîne decît să vă asigur că vă voi prezenta albume din alte serii, precum Le Régulateur, în viitorul apropiat.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

luni, 11 februarie 2013

Diaz, "Jerry Mail - A Time to Die" (2006)

După experienţa angoasantă pe care o avusesem cu Angel Doll, am căutat printre albumele de bandă desenată pe care le achiziţionasem în martie 2011 şi am găsit ceva mai apropiat de gusturile mele. Albumul Jerry Mail - A Time to Die (Soleil Productions, Toulon, 2006) este creaţia unui singur artist, Diaz, care a realizat scenariul, desenele şi culorile. E al doilea volum dintr-o serie mai amplă şi reprezintă o combinaţie de SF şi aventură.

Intriga urmăreşte eforturile unei echipe de mercenari de a o proteja pe o fată, Tal-Radevi, conducătoarea desemnată a unui popor paşnic şi religios de pe planeta Jatta, împotriva unei armate de ocupaţie. Protagonistul Jerry Mail şi asociatul său Dumby sînt convinşi să i se alăture echipei, iar bună parte din acţiune constă în confruntări spectaculoase.

Personajele sînt schematice, provenind parcă din filmele de acţiune de la Hollywood, cu atitudini macho şi replici care uneori încearcă să fie amuzante. Dealtfel, unele personaje amintesc la înfăţişare de celebrităţi precum Antonio Banderas, Megan Fox sau Marilyn Manson.

Recuzita şi unele decoruri se aseamănă cu cele din The Matrix, iar conflictul principal e oarecum similar cu cel din Şapte ani în Tibet. Fundalul multor scene ţine de un viitor urban generic cu accente cyberpunk.

Un aspect grafic demn de remarcat este minuţiozitatea cu care au fost realizate unele planşe, contururile precise, foarte subţiri, precum şi complexitatea unor elemente din fundal - vehicule, maşinării, peisaje urbane. În această privinţă, Jerry Mail rivalizează cu Hard Boiled de Frank Miller şi Geof Darrow. (Dar despre acel roman grafic am să vă relatez cu altă ocazie.)

Pe ansamblu, chiar dacă Jerry Mail - A Time to Die este un produs comercial, fără mari pretenţii de originalitate, cel puţin este realizat la un nivel peste medie din punct de vedere grafic şi are un scenariu inteligibil. Dacă voi achiziţiona sau nu şi alte albume din serie, rămîne de văzut...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)