Neil Gaiman & Dave McKean, "Black Orchid" (1991)

Imagine preluată de pe situl Amazon.ca

Pe la mijlocul anilor 1990, după ce citisem Arkham Asylum și fusesem extrem de impresionat, am parcurs, prin amabilitatea domnului Cristian Lăzărescu, trei albume dintr-o ediție franceză a unui roman grafic, Black Orchid, scris de Neil Gaiman și ilustrat de același Dave McKean. Un sfert de veac mai târziu, în ultima decadă a lunii decembrie 2019, am achiziționat, mulțumită importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, o ediție integrală - Black Orchid (DC Comics, Burbank, CA, 2019).

Am parcurs-o cu sufletul la gură, chiar înainte să se sfârșească anul. Și iată ce am aflat:

În prima parte, la o ședință a consiliului de administrație al unei organizații criminale, secretara, domnișoara Halliwell, este dată în vileag ca fiind o supereroină infiltrată, Orhideea Neagră, apoi este imobilizată și ucisă într-un incendiu. În suburbii, alte ființe-flori clonate din același material genetic se trezesc într-o seră. În schimb, din penitenciar este eliberat Carl Thorne, un traficant de arme, care încearcă să-și recapete vechiul post în subordinea lui Lex Luthor, conducătorul organizației criminale. Una dintre ființele-flori află povestea creatorului ei, Philip Sylvain, și a prietenei lui din copilărie - Susan Reed. Sylvain îi vorbește și despre foști colegi de-ai săi din facultate. Doar că, pe când ființa-floare zboară pe fereastră și se așază într-un copac ca să doarmă și să viseze, la ușă bate, cu gând de răzbunare, fostul soț al lui Susan - Carl Thorne.

În partea a doua, Carl Thorne îl torturează și îl ucide pe Sylvain, apoi distruge făpturile-flori din seră - cu excepția unei fetițe care izbutește să scape. Paradoxal, când acoliți de-ai lui Lex Luthor încearcă să îl înece pe Thorne, Orhideea Neagră (în noua sa versiune) intervine și îl salvează, după care pleacă, însoțită de clona ei mai mică, la Gotham, în căutarea foștilor colegi ai lui Sylvain. Astfel, Orhideea Neagră se întâlnește cu Batman, apoi, în Azilul Arkham, cu Jokerul, cu Two-Face, cu Pălărierul și cu unul dintre personajele pe care dorea să le găsească - Pamela Isley. Doar că, între timp, aceasta din urmă a devenit Poison Ivy și refuză să o ajute pe protagonistă - iar altcineva o răpește pe fetița-floare. Din fericire, Batman o trimite pe protagonistă pe o pistă nouă, în Louisiana, pe urmele lui Alec Holland.

În partea a treia, protagonista ajunge într-un ținut mlăștinos din Louisiana și discută cu Alec Holland - care a devenit Creatura-din-mlaștină. Acesta o ajută să înțeleagă mai bine povestea predecesoarei sale și o îndeamnă să planteze niște semințe speciale în pădurea amazoniană pentru a crea mai multe femei-orhidee. Orhideea Neagră își recuperează sora-clonă și zboară spre pădurea ecuatorială - dar pe urmele ei vin Carl Thorne, pe de o parte, și mercenarii lui Lex Luthor, pe de alta. În confruntarea finală, Thorne îi elimină pe cei mai mulți dintre mercenari, însă e ucis la rândul lui. Orhideea Neagră, în schimb, alege să îi lase în viață pe puținii oponenți rămași, după care se îndreaptă în zbor, cu sora-clonă, înapoi către Metropolis.

(Multă vreme, cititorii seriei au așteptat un al patrulea fascicul, în care Orhideea Neagră să aibă o confruntare finală cu Lex Luthor, însă mesajul volumului este unul diferit, iar protagonista alege în mod deliberat calea nonviolenței.)

Ediția omnibus a acestui roman grafic conține, între altele, o introducere de Mikal Gilmore (jurnalist la Rolling Stone), pagini cu poeme care ilustrează, într-un fel sau altul, tema acestui volum, o pagină cu mulțumiri, pagini-facsimil cu note-concept ale scenaristului Neil Gaiman, facsimilul unei scrisori cu comentarii din partea doamnei Karen Berger (redactor la DC Comics), facsimilul primei pagini din proiectul propus inițial de către domnul Gaiman, texte promoționale furnizate de către scenarist, note preliminare pentru al doilea fascicul din roman (scrise de mână, respectiv dactilografiate) și notele biografice ale scenaristului și graficianului.

Ceea ce aș dori să subliniez este că, dincolo de scenariul foarte ingenios, care contravine orizontului de așteptare al cititorilor obișnuiți și care împletește cu multă artă mai multe fire narative, punctul forte al acestui roman grafic de excepție îl constituie arta grafică.

Artistul Dave McKean utilizează o diversitate de tehnici și de mijloace de expresie - culori acrilice în unele cazuri, schițe în tuș, crochiuri, chiar colaje pe alocuri - pentru a crea planșe care, uneori, sunt de inspirație noir, alteori au un aer impresionist, iar, în unele cazuri, sunt de-a dreptul suprarealiste. Lucrarea ulterioară a artistului, Arkham Asylum (o altă memorabilă piesă de colecție, despre care am scis aici), nu s-a ivit din neant, ci este un rezultat al procesului de experimentare și învățare de care a beneficiat din plin și Black Orchid. Și, dacă alte benzi desenate (unele chiar destul de reușite) vin, stau la raft o vreme, după care pleacă pentru a-i bucura și pe alți cititori, Black Orchid cu siguranță că va rămâne în colecția mea mulți ani de acum înainte.

Probabil bănuiți că, după ce am terminat de citit acest roman grafic cu totul excepțional, am început să parcurg un altul - mai exact, Blade Runner 2019. Însă despre acela vom discuta cu altă ocazie.

Frank Miller et al., "Batman: The Dark Knight - Master Race" (2018)

(Imagine preluată de pe situl Amazon.com)

La jumătatea lunii iunie 2019, prin amabilitatea importatorilor de la Red Goblin, am cumpărat un exemplar din romanul grafic: Batman: The Dark Knight - Master Race (DC Comics, Burbank, CA, 2018). L-am parcurs în intervalul iunie - iulie 2019.

Și iată ce am aflat:

Master Race completează trilogia începută cu The Dark Knight Returns și continuată cu The Dark Knight Strikes Again. Scenariul le aparține lui Frank Miller și Brian Azzarello, iar grafica a fost asigurată de Frank Miller, Andy Kubert, Klaus Janson și Brad Anderson. Volumul este masiv (392 de pagini), iar lectura nu e tocmai agreabilă.

Evenimentele din intrigă sunt plasate la relativ puțin timp după cele din The Dark Knight Strikes Again. De această dată, locuitorii de pe planeta Krypton care fuseseră reduși la dimensiuni minuscule și întemințați sub un glob de cristal evadează, revin la dimensiunile inițiale și amenință să ia în stăpânire întregul Pământ. Supereroii din Liga Dreptății li se opun în unele cazuri - însă Batman, destul de bătrân, trebuie să călătorească în Arctica, pentru a-l dezgheța pe Superman, Flashman și Green Lantern sunt scoși din joc relativ ușor de către invadatori, iar Wonder Woman se retrage printe amazoane pentru a-și crește al doilea copil.

Kryptonienii disturg câteva orașe și cer ca Batman să le fie predat. Supereroii și aliații lor reușesc însă o contraofensivă, iar planul de dominație mondială al kryptonienilor este dejucat. Mai mult, Superman îl îmbăiază pe Batman într-un izvor al tinereții veșnice, iar acesta din urmă revine la îndatoririle sale de justițiar al orașului Gotham.

Un aspect demn de remarcat este că, la fel ca în volumele precedente ale trilogiei, firele narative principale se intersectează cu comentarii de pe posturi TV și cu incidente de pe străzi, în care sunt implicate personaje comune. De această dată (ca o formă de satiră, presupun), unele dintre personajele care sunt intervievate la TV seamănă izbitor de mult cu Hilary Clinton, cu Barack Obama, respectiv cu Donald Trump.

Din păcate, însă, Master Race mi-a plăcut încă și mai puțin decât The Dark Knight Strikes Again. Pe lângă scenariul pueril și abundența de super-eroi, ceea ce șochează este deteriorarea accentuată a calităților de grafician ale lui Frank Miller. Omul care ne-a oferit seria Sin City a ajuns să producă planșe caricaturale, cu personaje disproporționate și cu trăsături grotești. E drept că unele fascicule din volum au fost desenate de alți graficieni, iar acelea arată decent, însă planșele desenate de Frank Miller (deloc puține) sunt urâte - ca și când creatorul de azi ar fi ajuns să parodieze și să ducă în derizoriu viziunea artistului grafic de acum trei sau patru decenii.

Ca urmare, nu voi păstra în colecție nici Master Race, nici The Dark Knight Strikes Again. Trebuie să fac loc la raft pentru Lady Mechanika: Sangre și pentru Aether & Empire. Dar despre acelea vom discuta cu alte ocazii.

J. Loeb & T. Sale, "Batman - Dark Victory" (2014)

A doua zi după ce achiziționasem The Long Halloween, am revizitat ComiCon 2016 la Romexpo (și am constatat că prețul biletului crescuse cu 50%). Pe lângă plăcerea de a mă revedea cu diverși prieteni și colaboratori, am avut bucuria să achiziționez un exemplar din romanul grafic Batman - Dark Victory (DC Comics, New York, 2014) de Jeph Loeb și Tim Sale.

L-am parcurs în perioada iunie - iulie 2016. Și iată ce am aflat:

La câțiva  ani după evenimentele din The Long Halloween, mulțumită eforturilor procuroarei Janice Porter, Alberto Falcone, care fusese condamnat pentru crimele de sărbători și închis la Azilul Arkham, este eliberat. La scurtă vreme, în Gotham începe o nouă serie de crime. Dacă în The Long Halloween misteriosul criminal împușca gangsteri, de această dată făptașul spînzură polițiști corupți - și le agață pe piept schițe și cuvinte fragmentare ca în jocul de vocabular "Spânzurătoarea".

Forțele de ordine conduse de Jim Gordon întreprind o anchetă oficială, în vreme ce Batman desfășoară în paralel una mai puțin oficială (și mai puțin ortodoxă). Paradoxal, supereroul ajunge să se numere printre suspecți, ba chiar, ceva mai spre finalul romanului grafic, aproape că ajunge să fie una dintre victime.

Ca și The Long Halloween, Dark Victory aduce o soluție surprinzătoare pentru seria de crime din intrigă. Tot asemenea predecesorului său, romanul grafic e împărțit în treisprezece epidoase și servește drept poveste a originii unui personaj secundar din seria Batman - Robin, fiul unor trapeziști, rămas orfan și luat în îngrijire de către Bruce Wayne.

Deși unii dintre cititori au criticat paralela prea strânsă dintre structura de evenimente din Dark Victory și intriga din The Long Halloween, eu am apreciat atât acțiunea captivantă, cu numeroase răsturnări de situație, cât și grija cu care au fost urmărite dezvoltarea unor personaje și evoluția relațiilor dintre ele.

Poate singurul lucru pe care aș avea să i-l reproșez acestui roman grafic este maniera caricaturală în care au fost reprezentați unii dintre superoponenți. Jokerul, în special, are mai multe în comun cu grilajul de protecție al unei locomotive cu aburi decât cu o figură umană în cele mai multe dintre cadrele în care apare.

Lăsând deoparte acest neajuns, Dark Victory a meritat din plin timpul și banii. Ca urmare, în viitorul apropiat plănuiesc să revin asupra altui roman grafic de referință din seria Batman - The Dark Knight Returns.

Dar despre acela am să vă povestesc cu altă ocazie.

J. Loeb & T. Sale, "Batman: The Long Halloween" (2011)

Are și ComiCon-ul rostul lui...

Spre finalul secolului al XX-lea, dintr-un anticariat bucureștean, cumpărasem un roman grafic francez intitulat Batman: Un long Halloween. Acesta conținea primele trei episoade dintr-o lucrare mai amplă, tradusă din engleză. L-am parcurs la vremea lui.

După aproape două decenii în care l-am păstrat la raft, l-am oferit cadou pentru a-i face loc altui roman grafic, Gotham by Gaslight. Îmi pierdusem speranța că aveam să procur sau să citesc vreodată ediția integrală.

Paradoxal, la câteva săptămâni după aceea, am avut ocazia, în cadrul târgului de bandă desenată ComiCon 2016, desfășurat în luna mai la București, să cumpăr o ediție integrală. Și așa se face că, în intervalul mai-iunie 2016, am citit Batman: The Long Halloween (DC Comics, New York, 2011) de Jeph Loeb și Tim Sale.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

Acțiunea din The Long Halloween se plasează, cronologic vorbind, după Batman: Year One și tratează o etapă timpurie din cariera super-eroului titular. Mai exact, alături de detectivul Jim Gordon și de procurorul Harvey Dent, Batman luptă împotriva crimei organizate.

Lucrurile se complică însă când, de fiecare sărbătoare importantă (Halloween, Ziua Recunoștinței, Crăciun, Anul Nou și așa mai departe), un asasin misterios atacă sau ucide fie niște membri ai diverselor organizații criminale, fie reprezentanți ai forțelor de ordine. Diferitele familii mafiote, în frunte cu cea condusă de Carmine "Romanul" Falcone, se suspectează una pe alta, Batman îl suspectează pe Joker, iar numărul atentatelor și victimelor continuă să crească de la o lună la alta.

În cele din urmă, ancheta conduce la o soluție oficială, însă cu un preț teribil: în tribunal, procurorul Harvey Dent este parțial desfigurat cu acid, iar în urma experienței abandonează căile legale și devine Two-Face, un criminal care vânează alți criminali. (Firește, misterul asasinului care atacă de sărbători are și o soluție neoficială sau două, însă acestea sunt dezvăluite abia pe ultimele pagini ale romanului grafic.)

În ciuda dimensiunilor ample (treisprezece capitole), The Long Halloween se parcurge ușor și cu plăcere. Scenariul este alert, confruntările și loviturile de teatru se țin lanț, iar prezentarea grafică este îngrijită.

Ceea ce e puțin bizar, în schimb, este amestecul de supereroi și superoponenți în costume supraelastice (Batman, Catwoman, Poison Ivy și așa mai departe) cu gangsteri sicilieni și irlandezi în costume Armani. Separat, episoadele cu superconfruntări (gen Batman v. Superman), respectiv cele cu gangsteri și anchete judiciare (gen Nașul), sunt... confortabile, pentru că se încadrează într-o convenție narativă sau alta. Pe de altă parte, scenele în care gangsterii apar laolaltă cu superoponenții costumați bizar provoacă disonanță cognitivă.

Dincolo de aceste aspecte, merită amintit și faptul că The Long Halloween a exercitat o oarecare influență asupra trilogiei cinematografice Batman (Batman Begins, The Dark Knight, The Dark Knight Rises), lucru menționat de către regizorul Christopher Nolan și scenaristul David S. Goyer într-un interviu de pe primele pagini ale acestei ediții.

Pe ansamblu, The Long Halloween a fost o lectură captivantă și a meritat din plin timpul și banii. Poate de aceea, la același ComiCon, am achiziționat continuarea, Batman: Dark Victory. Dar despre asta am să vă relatez cu alt prilej.

Frank Miller & Lynn Varley, "Batman: The Dark Knight Strikes Again" (2002)

În urmă cu două decenii, prin amabilitatea domnului Cristian Lăzărescu, am avut ocazia să citesc câteva romane grafice al căror scenariu fusese scris de autorul american Frank Miller. (În unele cazuri, tot dumnealui realizase și desenele.) Dintre acestea, amintesc Ronin, Give Me Liberty, primele trei volume din seria Sin City, Elektra Saga și romanul meu grafic preferat, Elektra: Assassin.

De referință (inclusiv în lucrările de nonficțiune dedicate curentului cultural cyberpunk) părea să fie însă Batman: The Dark Knight Returns, un roman grafic ce imagina "pensionarea" dramatică a unui spererou în ceea ce prin anii 1980 se presupunea a fi viitorul apropiat.

Cum The Dark Knight Returns s-a vândut mult peste așteptări, scenaristul Frank Miller și coloratoarea Lynn Varley au "recidivat" cu o continuare, Batman: The Dark Knight Strikes Again (DC Comics, Burbank, California, 2002).

Romanul grafic debutează cu un reportaj ficțional de la serviciul memorial dedicat lui Batman, în cadrul căruia participă personaje precum Clark Kent (Superman) și Selina Kyle (Catwoman). Șeful poliției din Gotham City, Jim Gordon, acum pensionat, anunță că ei toți l-au ucis pe Batman pentru că nu avusese bunăvoința să se retragă din activitate, asemenea celorlalți supereroi, și pentru că insista să îndrepte relele.

Banda desenată propriu-zisă este împărțită în trei părți. Intriga implică o supertehnologie prin care Lex Luthor și Brainiac vor să ia  în stăpânire unul câte unul orașele importante ale Pământului, începând cu Metropolis și continuând cu Gotham City.

Acestora, pe de o parte, li se opun adolescenți antrenați și echipați de Bruce Wayne (care își înscenase moartea în The Dark Knight Returns), iar, pe de altă parte, supereroi geriatrici, reveniți de la pensie, precum Superman, Wonder Woman, Flashman și Atom Man.

Intriga, împărțită pe numeroase planuri narative, este întreruptă periodic cu comentarii mass-media, dar și cu o puzderie de reacții din partea unor personaje episodice care reprezintă oameni obișnuiți. Figurile mediatice sunt reprezentate adesea fie ca niște personaje hipersexualizate, fie ca niște caricaturi superficiale. "Oamenii obișnuiți", în schimb, lasă impresia că sunt prea neinformați și iresponsabili pentru a îndrepta societatea într-o direcție adecvată - ceea ce pare să justifice ideea conservatoare că masele au nevoie de o elită informată și responsabilă care să le guverneze, întrucât nu se pot guverna singure.

Firește, ideea aceasta conservatoare e subminată pe parcurs de câteva elemente din scenariu. Astfel, însuși președiintele american din romanul grafic se dovedește a fi o animație computerizată pe care o controlează personaje oculte și influente. Personaje inteligente și educate, precum Lex Luthor și Brainiac, își folosesc resursele pentru a deveni tirani, nu conducători benefici. Iar noua generație de supereroi, reprezentată de Catgirl sau Laura (Supergirl), privește omenirea cu superioritate cinică, mai degrabă decât cu compasiune.

Lăsând deoparte conținutul de idei, aș remarca faptul că numeroasele planuri narative fac intriga greu de urmărit, iar puzderia de comentarii ale personajelor episodice îngreunează lectura.

Grafica, la rândul ei, este caricaturală până la ridicol. Ca urmare, deși coloritul este intens (pe alocuri de-a dreptul psihedelic), efectul de ansamblu nu este neapărat plăcut.

Concluzia ar fi că, deoarece scenariul e confuz, grafica e caricaturală, iar ideologia din subtext e suspectă, Batman: The Dark Knight Strikes Again poate merită o lectură, însă sigur nu o merită și pe cea de-a doua. Aș reveni, în schimb, asupra predecesorului său, The Dark Knight Returns.

Dar despre acela vom discuta cu altă ocazie.

Brian Augustyn et al., "Gotham by Gaslight" (2006)

La începutul lunii aprilie 2016, în cadrul târgului de carte F&SF Final Frontier V, am achiziționat de la Red Goblin un roman grafic intitulat A Tale of the Batman: Gotham by Gaslight (DC Comics, New York, 2006). L-am parcurs în aceeași zi. Și iată ce am aflat:

Partea întâi, "Gotham by Gaslight", a fost publicată inițial în 1989. Cuprinde o introducere de Robert Bloch, "From Hell", care pastișează o infamă epistolă atribuită lui Jack Spintecătorul și un episod ucronic în care, în 1889, Bruce Wayne a avut o ședere de  durată în Europa, unde a studiat cu Sigmund Freud. Apoi, protagonistul traversează Oceanul Atlantic pentru a reveni în Gotham, doar ca să constate că Jack Spintecătorul a sosit și el acolo și a început o nouă serie de crime sângeroase. Pe nedrept, Bruce Wayne e acuzat de aceste crime și condamnat la moarte, însă evadează cu ajutorul credinciosului său majordom, Alfred, și îl descoperă pe adevăratul făptaș.

Scenariul creat de Brian Augustyn este alert și captivant, iar grafica realizată de Michael Mignola, P. Craig Russell și David Hornung amintește întrucâtva de Liga domnilor extraordinari.

Dacă partea întâi e un omagiu în benzi desenate adus publicațiilor victoriene penny dreadful, partea a doua (apărută inițial în 1991) amintește de lucrări ale unui îndrăgit autor francez din aceeași perioadă - Jules Verne. "Master of the Future" se petrece în 1892, la Gotham, și are intriga plasată în jurul unei expoziții mondiale la care, între alții, ar vrea să participe și Buffalo Bill cu spectacolul său dedicat Vestului Sălbatic. Din păcate, un scelerat echipat cu un dirijabil și cu un dispozitiv optic incendiază cartiere din Gotham și creează panică printre cetățeni. Bruce Wayne intervine pentru a-l opri, iar apoi își folosește abilitățile de detectiv pentru a descoperi dedesubturi ale acestei afaceri.

Scenariul acestui episod îi aparține tot lui Brian Augustyn. Grafica, mai colorată și mai vioaie decât cea din prima parte, a fost realizată de Eduardo Baretto și Steve Oliff. Am remarcat maniera minuțioasă în care au fost reprezentate costumele și coafurile personajelor.

Pe ansamblu, Gotham by Gaslight a meritat timpul și banii, iar acum se alătură unei colecții crescânde de romane grafice și albume de artă dedicate curentului steampunk. Dacă doriți și dumneavoastră un exemplar, vă invit să vizitați magazinul virtual Red Goblin. În ceea ce mă privește, probabil voi reciti în curând alte romane grafice de referință. Dar despre acelea vom discuta cu alt prilej...