Imagine preluată de pe situl Amazon.com |
marți, 29 decembrie 2020
Kevin J. Anderson (antologator), "War of the Worlds - Global Dispatches" (1996)
duminică, 8 septembrie 2013
Walter Jon Williams, "The Fourth Wall" (2012)
miercuri, 10 iulie 2013
Ian Watson & Ian Whates, "The Mammoth Book of SF Wars" (2012)
joi, 11 octombrie 2012
Walter Jon Williams, "Deep State" (2011)
miercuri, 11 iulie 2012
Ţesătorul la gazetă
joi, 28 iunie 2012
Walter Jon Williams, "This Is Not a Game" (2009)
marți, 16 februarie 2010
Walter Jon Williams - "Implied Spaces" (2008)
În ianuarie 2010, prin amabilitatea lui Bogdan Tudor Bucheru, am primit cadou un set de cărţi, între care un roman recent de Walter Jon Williams, Implied Spaces (Editura Night Shade, San Francisco, 2009). Cum volumul era subintitulat "Un roman despre Singularitate" şi cum singularitatea tehnologică a lui Vernor Vinge este un subiect care mă interesează, l-am citit, iar în cele ce urmează am să vă relatez şi dumneavoastră ce am aflat:
Romanul începe cu un aventurier, Aristide, care, însoţit de o pisică vorbitoare şi de o sabie fermecată, călătoreşte printr-un peisaj vag oriental, întîlnind gărzi înarmate, caravane, caravanseraiuri, bande de tîlhari şi vrăjitori malefici.
Aristide se dovedeşte însă a fi unul dintre constructorii inteligenţelor artificiale care rulează în sfere Matrioşka şi care generează găuri de vierme prin spaţiu şi universuri de buzunar pentru beneficiul omenirii. Pisica Bitsy este ea însăşi avatarul unei asemenea inteligenţe artificiale, Endora, iar cei doi, la întoarcerea într-un univers mai avansat din punct de vedere tehnologic, află că o altă IA ajută o entitate, Vindex (sau Răzbunătorul, dacă preferaţi), să rescrie minţile oamenilor pentru a-i transforma în slujitorii săi devotaţi. Civilizaţia paşnică la crearea căreia ajutase Aristide se pregăteşte de război, iar protagonistul (după o scurtă perioadă în care este modificat şi slujeşte inamicul) conduce o divizie de maşinării şi soldaţi într-un asalt asupra sferei Matrioşka răzvrătite şi a universurilor de buzunar controlate de aceasta.
Confruntarea cu antagonistul aduce o surpriză de proporţii. Răzbunătorul este o copie a lui Aristide, revenită după o tentativă de colonizare din sistemul Epsilon Eridani şi înarmată cu un proiect de extremă megalomanie: deschiderea unei găuri de vierme în trecut, la originile Universului, şi solicitarea de daune creatorilor acestuia pentru apariţia accidentală a vieţii şi inteligenţei.
Aristide şi asociaţii săi izbutesc să distrugă sfera Matrioşka răzvrătită, apoi clona revenită din Epsilon Eridani, dar ideea întoarcerii la originile Universului îi rămîne protagonistului - cu speranţa că va fi realizată pe cale paşnică, nu prin înrobirea întregii omeniri.
Cum Walter Jon Williams este un autor care schimbă frecvent temele şi stilurile literare (cam ca Michael Swanwick), nu m-am mirat să constat că a creat acest roman hibrid în care apar elemente de fantezie eroică, operă spaţială militaristă şi viziune postumanistă despre Singularitate. De mirare este însă modul convingător în care autorul a combinat aceste elemente.
Porţiunea de fantezie eroică conţine atît referiri la O mie şi una de nopţi cît şi la fantasticul tolkienesc atît de reciclat în ultimele trei decenii. În primele capitole apar troli, vrăjitori, comori fabuloase şi o sabie, Tecmessa, care poate trimite inamicii într-un alt univers de buzunar.
Apare apoi o secţiune în care autorul a combinat literatura de spionaj cu pasiunea lui pentru explorările subacvatice - iar rezultatele sînt interesante.
Bună parte din a doua jumătate a romanului este însă ocupată de acţiune de tip operă spaţială, în care tabere inamice se înfruntă cu soldaţi roboţi, rachete protonice, găuri de vierme, jeturi de plasmă şi proiectile metalice accelerate de instalaţii electro-magnetice pînă la viteze relativiste. Pentru cei care apreciază literatura ştiinţifico-fantastică pentru acest gen de elemente, probabil că Implied Spaces va constitui o lectură foarte agreabilă.
Protagonistul Aristide se dovedeşte a fi un aventurier în vîrstă de două milenii, Pablo Monagas Pérez, iar vigoarea cu care participă la dueluri, relaţii amoroase, activităţi politice şi bătălii spaţiale se datorează faptului că societatea în care trăieşte le oferă cetăţenilor bazine ale vieţii - piscine cu nanomecanisme care îi reîntineresc pe oameni şi le vindecă bolile. Aristide nu e numai eventurier, ci şi poet, iar unele dintre poemele pe care le recită pe parcursul romanului sînt de fapt traduceri ale lucrărilor unor poeţi clasici chinezi. Chiar şi ultimele pagini ale cărţii sînt ocupate de un poem al protagonistului, o încheiere destul de neobişnuită pentru un roman din secolul al douăzeci şi unulea.
Pe lîngă protagonistul destul de agreabil şi antagonistul megaloman de care aminteam mai devreme, Implied Spaces îi mai atrage pe cititori şi cu o doză bine controlată de suspans, cu shimbări frecvente de situaţie după reţeta lui George Lucas ("acţiune la fiecare zece minute") şi cu cîrlige narative plasate strategic la sfîrşitul fiecărui capitol. Din acest punct de vedere, deşi este o carte mai puţin relevantă decît Days of Atonement, spre exemplu, Implied Spaces este mai captivantă şi mai agreabilă.
Nu în ultimul rînd, romanul este presărat cu o mulţime de trimiteri intertextuale, de la Cimmeria lui Robert E. Howard la Accelerando de Charles Stross şi de la Stăpînii marionetelor de Robert A. Heinlein la legile roboticii formulate de Isaac Asimov. Şi, în cazul în care vă întrebaţi de ce inteligenţele artificiale din acest roman nu s-au transformat în "descendenţi malefici" care distrug biosferele şi formele de viaţă bazate pe carbon, ca în Accelerando, răspunsul este că Aristide, co-creatorul lor, a introdus protocoalele asimoviene, legi fundamentale care le restricţionează comportamentul.
Pe ansamblu, cu toate că Implied Spaces nu este cea mai ambiţioasă carte de Walter Jon Williams din cîte am citit pînă acum, consider că a recompensat pe deplin efortul de lectură şi mă bucur că am avut ocazia să o citesc. Fireşte, autorul impresionează şi cu nuvele precum cele adunate în volumul Frankensteins and Foreign Devils. Dar despre acesta am să vă relatez cu altă ocazie.
(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)
joi, 20 august 2009
Walter Jon Williams - 'Voice of the Whirlwind' (1987)
Un bărbat pe nume Steward se trezeşte într-un spital de pe Pămînt şi află că este clona unui veteran de război care a pierit în condiţii suspecte. Cum medicul care se ocupa de clonă este asasinat, iar clona e suspectată de crimă, Steward decide să pornească o investigaţie pe cont propriu. Investigaţia îl poartă pe Beta (numele de cod al clonei) de pe Pămînt la habitate spaţiale circumterestre, iar de acolo, la bordul unei nave spaţiale, dincolo de centura de asteroizi, în sistemul jovian. Pe parcurs, Beta nu numai că răzbună asasinarea lui Alfa (originalul), dar descoperă şi dejoacă un complot al veteranilor, cîteva manevre suspecte ale policorporaţiilor şi lupte pentru supremaţie între Puteri, extratereştrii care serveau drept ambasadori la bordul unei staţii spaţiale. În final, Beta este ucis la rîndul său, dar următoarea clonă, Gamma, află despre sacrificiul său şi are privilegiul de a fi un sfînt Zen, o persoană neîmpovărată de datorii karmice şi liberă să acţioneze cum doreşte.
Dacă Hardwired putea fi văzut ca un fel de răspuns al lui Walter Jon Williams la Neuromancer (1984) de William Gibson (dar şi un omagiu cyberpunk la adresa unui roman de Roger Zelazny, Drumul iadului), Voice of the Whirlwind poate fi văzut ca o replică intertextuală la cealaltă piatră de hotar a genului cyberpunk, Schismatrix (1985) de Bruce Sterling. Dacă ar fi să amintesc numai cîteva elemente pe care cele două romane le au în comun, ar fi lupta dintre facţiuni (în cazul romanului discutat aici, dintre policorporaţii), prezenţa unor extratereştri care doresc să facă comerţ cu oamenii, dar şi să exercite o dominaţie asupra lor, clonele programate wetware, protagonistul care călătoreşte de la un habitat spaţial la altul, bazîndu-se pe adaptabilitate şi inteligenţă pentru a izbuti în ceea ce şi-a propus, precum şi echipajul pestriţ de la bordul navei spaţiale. Romane cu elemente oarecum asemănătoare publicate în aceeaşi perioadă ar fi Vacuum Flowers (1987) de Michael Swanwick, respectiv Consider Phlebas (1987) de Iain M. Banks. Poate că nu era prea evident în acel an, dar aceste cărţi puneau bazele Noii Opere Spaţiale.
Alte elemente intertextuale din Voice of the Whirlwind sînt mai degrabă punctuale. Ca să dau un singur exemplu, filamentul monomolecular folosit ca bici în "Johnny Mnemonic" şi bastonul telescopic din segmente de arc menţionat în Neuromancer fuzionează aici într-o armă cu fir monomolecular care poate fi folosită fie ca bici, fie ca spadă.
Pe de altă parte, războiul dintre mercenarii corporaţiilor pentru siturile arheologice extraterestre şi pentru artefactele extraterestre descoperite acolo, precum şi protagonistul veteran clonat şi specializat în arte marţiale sau societatea în care minţile personajelor sînt înregistrate pe cale electronică şi încărcate în clone după decesul originalelor au reapărut uşor modificate în cîteva dintre romanele lui Richard Morgan, în special Broken Angels (2002). Pentru că, după cum am remarcat anterior, intertextualitatea este o armă cu două tăişuri...
Dincolo de relaţiile intertextuale cu alte romane SF, însă, Voice of the Whirlwind merită aprecierea cititorilor şi pentru merite de sine stătătoare, precum economia textului (o intrigă spectaculoasă, cu numeroase lovituri de teatru şi răsturnări de situaţii, a fost tratată în mai puţin de trei sute de pagini), complexitatea universului imaginar, aflat de această dată la mai bine de un secol de evenimentele din Hardwired, sau plauzibilitatea psihologică a protagonistului dornic să dezlege misterul predecesorului său Alfa.
Ca o notă specifică, Walter Jon Williams descrie adesea antrenamentele pe care le face Steward, iar exerciţiile, efectele lor şi senzaţiile provocate de ele poartă pecetea autenticităţii. Căci autorul însuşi are mai bine de douăzeci şi cinci de ani de cînd practică arte marţiale...
Nu în ultimul rînd, universul imaginar din acest roman s-a extins şi în cîteva nuvele. Dar despre acest subiect am să vă relatez cu altă ocazie.
(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)
miercuri, 5 decembrie 2007
Walter Jon Williams - "Hardwired" (1986)
În viitorul apropiat, pămîntenii au plasat pe orbită circumterestră habitate spaţiale, iar locuitorii acestora, autoproclamaţi ca naţiunea orbitală, au purtat un război de independenţă distrugînd cu meteoriţi cîteva mari oraşe. Ca urmare, Statele Unite ale Americii s-au balcanizat (în 1986, cînd s-a publicat romanul, termenul de „iugoslavizare” încă nu avusese motive istorice ca să apară), iar orbitalii învrăjbesc noile teritorii unele împotriva celorlalte ca să profite de pe urma tuturor.
În această situaţie, personaje precum Cowboy sfidează noile autorităţi făcînd contrabandă cu diverse produse (unele chiar legale) şi ignorînd tarifele vamale aberante. Fireşte – la vremuri noi, metode noi. Contrabanda are loc întîi cu avioane supersonice, apoi cu blindate pe pernă de aer. Pe de altă parte, dacă cei ce controlează piaţa neagră sînt tot orbitalii, înseamnă că libertatea asumată de contrabandişti este iluzorie, iar adevărata libertate trebuie cucerită cu gesturi mai măreţe şi mai riscante.
Ca urmare, dacă, la începutul romanului, Cowboy traversează America de unul singur în panzer, transportînd antibiotice pentru combaterea unei epidemii de pe Coasta de Est, spre final se vede nevoit să formeze un grup de interese al contrabandiştilor, să cerceteze relaţiile de putere din cartelurile orbitale, să trateze cu adversarii celui responsabil de balcanizarea Statelor Unite şi chiar să-şi piloteze avionul de vînătoare împotriva navetelor care aduc tratamentul unei boli create şi răspîndite... tot de orbitali.
Celălalt personaj important al romanului, Sarah, crede pînă la un punct că poate scăpa de sub jugul orbital dînd o lovitură, achiziţionînd suficientă avere şi plecînd în habitatele orbitale. Şi această evadare se dovedeşte a fi la fel de iluzorie, căci Sarah descoperă spre sfîrşitul romanului că antagonistul ei, Cunningham, foarte probabil plecase pe orbită, apoi fusese trimis înapoi pe Pămînt ca să servească interesele noilor săi stăpîni. În consecinţă, Sarah, ca şi Cowboy, renunţă la o parte din individualismul şi neîncrederea pe care le manifesta la începutul romanului şi îşi tratează noii aliaţi cu loialitate şi responsabilitate.
Hardwired s-a dovedit a fi unul dintre cele mai populare romane scrise de Walter Jon Williams. Pe de o parte, a inspirat un joc de roluri. Pe de altă parte, cînd revista WIRED a încercat să îşi boteze ediţia electronică „HARDWIRED” (şi să transforme numele în marcă comercială), autorul a protestat vehement şi a iniţiat o acţiune judecătorească. Unii (inclusiv John Clute şi Peter Nicholls, în Enciclopedia Science Fiction) au sugerat că romanul este „derivat”. Alţii, profesori universitari din SUA, îl includ în bibliografia de bază a cursurilor despre literatura cyberpunk. Iar Walter Jon Williams îl menţionează pe lista acelor cărţi care, la momentul cînd au apărut, au arătat tot ceea ce putea autorul să facă din punct de vedere literar.
Judecînd după cum e structurat acest roman, putea să facă destul de multe...
O chestiune centrală pentru autorii de proză o reprezintă utilizarea punctului de vedere. Faptul că autorul a decis să dezvolte acest roman pornind de la două nuvele („Sarah lucrează cu Nevăstuica”, respectiv „Panzerboy”) a impus utilizarea omniscienţei selective multiple. Astfel, unele capitole (precum al doilea, al patrulea sau al şaselea) sînt relatate la persoana a treia, din perspectiva Sarei, iar celelalte personaje sînt percepute din exterior, în vreme ce alte capitole (de exemplu primul, al treilea şi al cincilea) sînt narate tot la persoana a treia, însă din perspectiva lui Cowboy. Pe parcursul cărţii, această tehnică narativă este respectată riguros, iar efectul este cel de montaj alert, ceea ce face lectura foarte captivantă.
O altă chestiune importantă o reprezintă cronologia. Walter Jon Williams utilizează o combinaţie interesantă. În capitolele introductive predomină tehnica flashback-comeback, în vreme ce în capitolele medii şi finale evenimentele sînt de regulă narate în ordine cronologică.
Pentru caracterizarea personajelor, autorul a folosit o varietate de metode, dintre care cele mai frecvente sînt stilul liber indirect (foarte util pentru redarea percepţiilor, gîndurilor şi emoţiilor personajelor într-un mod convingător şi accesibil) şi respectiv dialogurile. Diferitele faţete ale personalităţii celor două personaje principale apar în interacţiunea cu personaje secundare precum Daud (fratele Sarei), Dodger (managerul lui Cowboy), sau Roon (orbitalul exilat). Relaţia Sarei cu Daud, în mod special, este folosită cu cinism de către orbitali ca s-o manipuleze pe eroină şi s-o determine să-şi trădeze prietenii.
Nu în ultimul rînd, Williams se dovedeşte foarte abil în descrierea decorurilor şi accesoriilor tehnologice. Din prima categorie aş aminti numai clădirile inundate şi abandonate din Los Angeles; din cea de-a doua – panzerul pe pernă de aer condus de Cowboy cu ajutorul unei interfeţe neurale sau şarpele cibernetic purtat de Sarah în fundul gîtului. Totuşi, spre deosebire de romanele lui William Gibson din trilogia cibespaţiului, plasate aproape exclusiv în medii urbane sau în habitate orbitale, Hardwired prezintă şi o mulţime de scene în zone rurale, slab populate, iar Williams îşi trădează printre rînduri interesul şi dragostea pentru peisajul natural. În această privinţă, descrierile din Hardwired rivalizează cu cele făcute de Bruce Sterling în Heavy Weather.
Şi, dat fiind că genul cyberpunk a fost numit o manifestare a postmodernismului în science-fiction (dacă nu chiar o expresie literară a capitalismului tîrziu), din Hardwired nu putea să lipsească procedeul tipic postmodern (zic unii) al intertextualităţii. Astfel, intriga celui de-al treilea capitol (publicat iniţial ca o nuvelă separată) este inspirată de romanul lui Roger Zelazny Damnation Alley (1969, publicat la noi sub titlul Drumul iadului în traducerea lui Mihai Dan Pavelescu). Ca o dovadă de recunoştinţă şi de prietenie, Walter Jon Williams i-a dedicat romanul lui Zelazny, cu mulţumiri pentru că l-a lăsat să se joace pe Aleea lui, iar Zelazny i-a răspuns cu un gest la fel de politicos, oferindu-i o recomandare călduroasă pe copertă.
Apoi, în capitolul al zecelea are loc un episod gen „Burning Chrome” în care un infractor intră în ciberspaţiu pentru a fura date de la o corporaţie. (Mă tem că asemenea episoade, devenite la fel de stereotipe ca şi echiparea cu arme şi muniţie a eroului într-un film de acţiune, nu au cum să nu fie trimiteri intertextuale la nuvela cu putere de arhetip a lui William Gibson.)
Tot ca un omagiu la adresa celui mai cunoscut şi mai influent autor cyberpunk, în capitolul al paisprezecelea din Hardwired Sarah şi Cowboy se plimbă prin numeroasele camere ale vilei unui potentat orbital şi se uită la imensa lui colecţie de obiecte de artă, episod care aminteşte de raidul lui Molly în vila Straylight spre finalul romanului Neuromancer.
Dar, cum am afirmat şi cu alte ocazii, intertextualitatea este o armă cu două tăişuri. Ceva din cursa furibundă a lui Cowboy prin America se regăseşte în capitolele introductive din Snow Crash (1992) de Neal Stephenson, care prezintă un Livrator de pizza şi automobilul lui super-performant. O luptă aeriană cu avioane supersonice precum cea din finalul romanului Hardwired apare şi în Halo (1991). Nu în ultimul rînd, universul meu ficţional îi este destul de îndatorat. Şi, pentru că era păcat ca autorul să se oprească după numai o carte, Walter Jon Williams a dezvoltat lumea imaginară din Hardwired şi, folosind un dram de autoreferenţialitate, multă imaginaţie şi jonglînd cu punctele de vedere, a mai scris un roman şi cinci nuvele.
Însă despre acestea am să vă relatez cu alt prilej.
Cîteva cuvinte despre traducere: în 1997, Editura Nemira a publicat Hardwired sub titlul Supercablat (în traducerea domnului Mihai Dan Pavelescu). Romanul a apărut în condiţii grafice frumoase, dar, spre surprinderea mea, nu a avut un succes major la public. Din păcate, spre deosebire de alte romane SF care s-au vîndut în mai multe ediţii, Supercablat a rămas numai la prima ediţie. Pe de altă parte, doritorii îl pot găsi şi acum cu uşurinţă, la preţuri accesibile, în anticariatele bucureştene, ca dovadă că şi lipsa de popularitate a unor cărţi poate avea avantajele ei...
(P.S. Pentru mai multe informaţii accesaţi site-ul autorului la http://www.walterjonwilliams.net/. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)