Viena

Viena, pe primul loc în clasamentul mondial al calităţii vieţii. Paris și Berlin sunt pe 21, New York e pe poziția 70

Imagine din Viena / Foto: Profimedia

Viena a rămas pe primul loc în clasamentul mondial al calităţii vieţii, iar Tel Avivul înregistrează cea mai importantă cădere din cauza războiului din Fâşia Gaza, potrivit unui raport anual al The Economist Intelligence Unit (EIU), relatează AFP.

Capitala austriacă, pe primul loc în 2018 şi 2019, cu spaţiile sale verzi, oferta sa culturală importantă şi serviciile de calitate a revenit în 2022 în clasamentul realizat de The Economist Intelligence Unit (EIU), o celulă de cercetare şi analiză afiliată săptămânalului britanic.

Ea este urmată în top de Copenhaga (Danemarca), Zurich şi Geneva (Elveția), Melbourne şi Sydney (Australia), Calgary (Canada) sau Osaka (Japonia).

Parisul urcă uşor în clasament, pe poziţia 21, la egalitate cu Berlinul.

New Yorkul rămâne pe locul 70, iar Moscova se clasează pe locul 98.

Calitatea vieţii a progresat, în medie, în lume, însă ”această îmbunătăţire este marginală din cauza unor conflicte geopolitice, tulburări sociale şi o criză a locuinţelor”, se arată în studiul citat de News.ro.

Tel Avivul a coborât 20 de locuri în clasament, din cauza războiului în Fâşia Gaza, în urma atacului de 7 octombrie.

Invazia Ucrainei de către Rusia menţine Kievul în coada clasamentului, pe locul 165.

Oraşul sirian Damasc, devastat de 13 ani de război civil, rămâne cel mai neprimitor oraş din lume.

Stabilitatea Europei a fost afectată de o multiplicare a manifestaţiilor ”în diverse domenii”, împotriva ascensiunii extremei drepte, politicii agricole a Uniunii Europene (UE) sau imigraţiei, notează EIU.

Studiul cuprinde 173 de oraşe, evaluate pe baza a 30 de criterii în domeniile stabilităţii, sistemului de sănătate, culturii, mediului, educaţiei şi infrastructurii.

Citește și: Parisul, unul dintre cele mai gălăgioase oraşe din Europa, instalează primele sale radare de zgomot pentru a reduce poluarea fonică

Citește și: Țările în care munca de acasă este foarte populară. Cine se află pe primele două locuri în Europa

Te-ar putea interesa si:
Vila deţinută de familia Lisei del Giocondo, de vânzare. Prețul de pornire pentru spectaculoasa...
Două pistoale cu care Napoleon I a încercat să se sinucidă, vândute pentru 1,69 milioane de euro
A fost descoperită cea mai veche pictură rupestră din lume, care înfăţişează oameni şi porci

Programul Zilei

Marți06.08
Miercuri07.08
Joi08.08
Vineri09.08
Sâmbătă10.08
Duminică11.08
Luni12.08
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 Cele mai pitoresti rauri din lume
07:40 Odiseea mea greceasca
08:30 Istoria pe numere
09:20 Noii oameni
10:10 Pe marginea prapastiei
10:56 Filler Digipedia Special Tg. Jiu 2
11:00 Inginerie pentru viitor
11:53 Digi Portret - Razvan Penescu
12:00 Arome din Capul Verde
12:53 Digi Portret - Mihaela Glavan
13:00 Zeii copaci din tinutul stancos
13:53 Digi Portret - Ionut Budisteanu
14:00 Civilizatii disparute
14:54 Portrete noi
15:00 Dezastre naturale
15:48 Iluzii
16:00 Descoperiri
17:00 Calatorii cosmice
17:25 Calatorii cosmice
17:50 O lume ciudata
18:00 Cele mai pitoresti rauri din lume
18:48 Curiozitati
19:00 Odiseea mea greceasca
19:46 Curiozitati
20:00 Istoria pe numere
20:46 Ultimele descoperiri
21:00 Noii oameni
21:48 Ultimele descoperiri
22:00 Istoria transformarii
22:55 Cum s-a intamplat
23:45 Inginerie pentru viitor
00:40 Arome din Capul Verde
01:35 Zeii copaci din tinutul stancos
02:30 Civilizatii disparute
03:25 Dezastre naturale
04:15 Descoperiri
05:10 Calatorii cosmice
05:35 Calatorii cosmice
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 Cele mai pitoresti rauri din lume
07:40 Odiseea mea greceasca
08:26 FILLER DIGIPEDIA SF VS REALITATE
08:30 Istoria pe numere
09:20 Noii oameni
10:10 Istoria transformarii
11:05 Inginerie pentru viitor
12:00 Arome din Creta
12:53 Portrete noi
13:00 Biroul OZN
14:00 Civilizatii disparute
14:53 Portrete noi
15:00 Dezastre naturale
15:48 O lume ciudata
15:55 Filler Asteroizi 1
16:00 Descoperiri
16:52 Portrete noi
17:00 Calatorii cosmice
17:25 Calatorii cosmice
18:00 Cele mai pitoresti rauri din lume
18:47 Iluzii
19:00 Odiseea mea greceasca
19:46 Curiozitati
20:00 Istoria pe numere
20:46 Curiozitati
21:00 Noii oameni
21:47 O lume ciudata
22:00 Istoria transformarii
22:55 Cum s-a intamplat
23:45 Inginerie pentru viitor
00:45 Arome din Creta
01:40 Biroul OZN
02:30 Civilizatii disparute
03:25 Dezastre naturale
04:15 Descoperiri
05:10 Calatorii cosmice
05:35 Calatorii cosmice
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 Cele mai pitoresti rauri din lume
07:37 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR SARCOFAGUL GHICA
07:40 Odiseea mea greceasca
08:30 Istoria pe numere
09:20 Noii oameni
10:07 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR BRATARILE DACICE
10:10 Istoria transformarii
11:02 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COIF COTOFENEsTI
11:05 Inginerie pentru viitor
12:00 Arome din Croatia
12:52 Digiportret - Mihail Cosuletu
13:00 Descoperiri
13:54 Filler Asteroizi 3
14:00 Civilizatii disparute
15:00 Dezastre naturale
15:48 Iluzii
16:00 Descoperiri
16:53 Portrete noi
17:00 Calatorii cosmice
17:25 Calatorii cosmice
17:50 O lume ciudata
18:00 Cele mai pitoresti rauri din lume
18:48 Curiozitati
19:00 Odiseea mea greceasca
19:46 Curiozitati
20:00 Istoria pe numere
20:46 Curiozitati
21:00 Destinatie: Pluto
21:53 Digi Portret - Razvan Suma
22:00 Istoria transformarii
22:52 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR PIETROASELE
22:55 Cum s-a intamplat
23:45 Inginerie pentru viitor
00:40 Arome din Croatia
01:32 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR HINOVA
01:35 Descoperiri
02:30 Civilizatii disparute
03:22 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR APAHIDA
03:25 Dezastre naturale
04:12 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR TEZAUR COROANELE REGALE
04:15 Descoperiri
05:10 Calatorii cosmice
05:35 Calatorii cosmice
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 Cele mai pitoresti rauri din lume
07:40 Odiseea mea greceasca
08:30 Istoria pe numere
09:20 Destinatie: Pluto
10:15 Istoria transformarii
11:07 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE PISTOL
11:10 Sustenabilitate... simpatica
11:30 Sustenabilitate... simpatica
11:47 Iluzii
12:00 Arome din Egipt
13:00 Descoperiri
14:00 Civilizatii disparute
14:54 Portrete noi
15:00 Dezastre naturale
15:48 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
16:53 Digi portret: ANDREEA BORTUN
17:00 Calatorii cosmice
17:25 Calatorii cosmice
17:50 O lume ciudata
18:00 Cele mai pitoresti rauri din lume
18:48 Curiozitati
19:00 Odiseea mea greceasca
19:46 Spatiul si lacomia umana
20:00 Istoria pe numere
20:46 Ultimele descoperiri
21:00 DIGIPEDIA
21:30 Trasee exotice de munte
21:57 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR RESTAURARE CERAMICA
22:00 O noua perspectiva
22:47 Ultimele descoperiri
22:55 Cum s-a intamplat
23:45 Sustenabilitate... simpatica
00:05 Sustenabilitate... simpatica
00:21 Viata romanilor la Malaiesti
00:40 Arome din Egipt
01:35 Descoperiri
02:30 Civilizatii disparute
03:25 Dezastre naturale
04:15 Descoperiri
05:10 Calatorii cosmice
05:35 Calatorii cosmice
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 Cele mai pitoresti rauri din lume
07:40 Odiseea mea greceasca
08:30 Istoria pe numere
09:20 DIGIPEDIA
09:50 Trasee exotice de munte
10:17 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 1
10:20 O noua perspectiva
11:10 Sustenabilitate... simpatica
11:30 Sustenabilitate... simpatica
11:51 O lume ciudata
12:00 Arome din Rusia
13:00 Descoperiri
14:00 Civilizatii disparute
14:53 Digi Portret - Stefan Caltia
15:00 Dezastre naturale
15:47 O lume ciudata
16:00 Descoperiri
17:00 Calatorii cosmice
17:25 Calatorii cosmice
17:52 Portrete noi
18:00 Cele mai pitoresti rauri din lume
18:48 Spatiul si lacomia umana
19:00 Odiseea mea greceasca
19:46 Curiozitati
20:00 Istoria pe numere
20:45 Curiozitati
21:00 Navigand prin lume
21:50 Ultimele descoperiri
22:00 O noua perspectiva
22:46 Ultimele descoperiri
22:52 FILLER LUNEA LA MUZEU MNIR COLUMNA 2
22:55 Cum s-a intamplat
23:45 Sustenabilitate... simpatica
00:05 Sustenabilitate... simpatica
00:25 Digi Portret - Constantin Dumitriu
00:35 Arome din Rusia
01:30 Descoperiri
02:25 Civilizatii disparute
03:20 Dezastre naturale
04:10 Descoperiri
05:05 Calatorii cosmice
05:30 Calatorii cosmice
06:00 Cum s-a intamplat
06:50 Cele mai pitoresti rauri din lume
07:40 Odiseea mea greceasca
08:30 Istoria pe numere
09:20 Navigand prin lume
10:10 O noua perspectiva
11:00 Inginerie pentru viitor
11:53 Digi Portret - Dan Dinu
12:00 Arome din Irlanda
12:53 Digi Portret - Alexandru Ciubotariu
13:00 Viata lui Pasquale Paoli
14:00 Civilizatii disparute
14:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
15:00 Dezastre naturale
15:47 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
17:00 Calatorii cosmice
17:25 Calatorii cosmice
17:49 O lume ciudata
18:00 Cele mai pitoresti rauri din lume
18:48 Curiozitati
19:00 Odiseea mea greceasca
19:46 Ultimele descoperiri
20:00 Istoria pe numere
20:45 Curiozitati
21:00 Navigand prin lume
21:50 Ultimii vanatori
22:45 Pandemia din umbra
23:40 Inginerie pentru viitor
00:35 Arome din Irlanda
01:30 Viata lui Pasquale Paoli
02:30 Civilizatii disparute
03:25 Dezastre naturale
04:15 Descoperiri
05:10 Calatorii cosmice
05:35 Calatorii cosmice
06:00 Pandemia din umbra
06:55 Cele mai pitoresti rauri din lume
07:45 Odiseea mea greceasca
08:35 Istoria pe numere
09:25 Navigand prin lume
10:15 Ultimii vanatori
11:10 Idei care au schimbat lumea
11:35 Cum sa prinzi 100
12:00 Insulele Italiei
12:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
13:00 Trenurile de lux ale Marii Britanii
13:48 O lume ciudata
14:00 Civilizatii disparute
14:53 Digi Portret - Teodor Ilincai TENOR
15:00 Dezastre naturale
15:46 Spatiul si lacomia umana
16:00 Descoperiri
17:00 Calatorii cosmice
17:25 Calatorii cosmice
17:49 Ultimele descoperiri
18:00 Cele mai pitoresti rauri din lume
18:48 Ultimele descoperiri
19:00 Odiseea mea greceasca
19:46 Curiozitati
20:00 Istoria pe numere
20:46 Ultimele descoperiri
21:00 Secretele Irlandei
22:00 Demolatorii de baraje
22:50 Cele 33 de obiecte de la Auschwitz
23:45 Idei care au schimbat lumea
00:10 Cum sa prinzi 100
00:33 Curiozitati
00:45 Insulele Italiei
01:40 Trenurile de lux ale Marii Britanii
02:30 Civilizatii disparute
03:22 Filler Digipedia - ISTORIA POLITICA
03:25 Dezastre naturale
04:11 Filler Digipedia - CALATORIE IN UNIVERS 1
04:15 Descoperiri
05:10 Calatorii cosmice
05:35 Calatorii cosmice

Partenerii noștri

Athens,,Greece:,The,Famous,Acropolis,Of,Athens,With,Parthenon,Temple,

Acropola din Atena lansează un sistem de vizite private pentru suma de 5.000 de euro

Unul dintre cele mai vizitate monumente antice din lume, Acropola din Atena, a lansat un sistem de...