Andrei Tamaş's Reviews > Lupul de stepă

Recomand acest roman tuturor celor care vor să descopere infernul dinlăuntrul lor.
Mi-am propus de foarte multe ori să scriu o recenzie asupra romanului "Lupul de stepă" de Hesse. Mă obseda însă ideea că nu aș fi capabil, că nu aș putea spune tot ce aș vrea să spun, că n-aș găsi cuvintele necesare pentru a descrie această carte. Ieșind din aura ei și scriind DESPRE ea, mi-e frică de faptul că o să-i ciopârțesc valoarea (nu sunt deloc un bun sculptor).
Poate cuvintele mele de mai sus nu înseamnă nimic pentru unii, poate mulți nu-mi vor înțelege "frica". Ei, acest lucru este surprins și în roman...


"Lupul de stepă" reprezintă lucrarea de căpătâi a condiției umane (varianta modernă). Dacă aș fi pus -cine știe cum!- să numesc un titlu, aș spune fără șovăire "În căutarea sensului vieții" (știu, poate e deja luat...).


Ştiu, de asemenea, că numai aceia care s-au gândit măcar o singură dată la actul sinuciderii în sine vor înțelege pe deplin romanul.


Într-o narațiune la persoana I, într-o Germanie bântuită de criza economică de după Marele Război, într-un oraș destul de însemnat, un anume Harry Haller care umblă din cârciumă-n cârciumă și care nu avea deloc probleme financiare (da, e unul dintre puținele romane bune în care banii nu joacă decât un rol protocolar), scriitor amator de versuri, dă nas în nas cu un străin care "din greșeală" uită o cărticică în mâna lui. Harry al nostru strigă după el, dar acesta mărește pasul. Buimăcit, începe a citi cartea... Acolo nu era altceva decât o "proză psihologică" (obiectivă de data asta), o proză al cărei personaj principal nu este nimeni altul decât el însuși. Problema care se ridică (și care se poate pune pe seama unei nevroze dată de singurătate, căci da, uitasem să spun că figura asta era "cel mai singur om de pe pământ") e aceea că întâmplarea face ca nu numai numele său să fie menționat acolo, ci și faptele și -mai grav!- gândurile, care nu sunt altceva decât niște electroni care plutesc în jurul nucleului: SINUCIDEREA!


Cartea e recomandată de autor "numai pentru nebuni".


Apare și o femeie, o felină numită Hermina, o frumoasă nimfa care ni-l duce pe Harry în tărâmul viselor. Consumul de substanțe halucinante, cu precădere opium, își spune și el cuvântul..


Titlul este dat după identificarea lui Harry Haller cu o altă latură a sa, o latură cu o conștiință și cu idei proprii, întotdeauna împotriva sărmanului Harry (cel care povestește).


Deja simt că am omis un triliard de detalii... Mă rog, de aceea am spus că nu e deloc ușor să cuprinzi cartea asta în câteva cuvinte; nu e o poveste simplă, ci e una cu foarte multe substraturi deductibile.


Ceea ce contează e că Harry își găsește "drumul său". Dar, vai!, asta după atâtea și atâtea frânghii trecute prin fața ochilor săi...


Nelipsitele fragmente subliniate (câteva, căci dacă aș fi subliniat cum aș fi făcut-o de obicei, ar fi trebuit să încep de la primul rând și să termin la ultimul, făcând, deci, risipă de cerneală):

1.Din acea "cărticică" primită de Harry, o scriere care se referă strict la el, el fiind obiectul de analiză al unui psiholog: "Traiectoria destinului unor oameni de genul acesta se caracterizează prin aceea că sinuciderea reprezintă pentru ei, cel puțin în propria lor închipuire, modalitatea cea mai plauzibilă de a muri. Premisa unei asemenea stări sufletești, remarcată aproape întotdeauna încă din fragedă tinerețe, starea care îi însoțește pe acești oameni pe parcursul întregii lor vieți, nu este defel o lipsă de vitalitate, căci, dimpotrivă, printre "sinucigași" există și firi extraordinar de tenace, avide și îndrăznețe."

2. "Cred că lupta împotriva morții, dorința necondiționată și încăpățânată de a trăi este sursa din care s-au alimentat activitatea și viața tuturor oamenilor iluştri."

3. "Seriozitatea, tinere, este o chestiune de timp; nu pot să-ți dezvălui decât că ea provine dintr-o supraestimare a timpului."

4." Oare idealurile există pentru a fi realizate?"

5." Dar tot eternității îi aparține și orice imagine a unei fapte adevărate, puterea oricărui sentiment adevărat, chiar dacă nimeni n-o cunoaște, chiar dacă nimeni n-o așterne pe hârtie pentru a o transmite lumii de mai târziu."

6. Regăsirea sinelui: "Într-o bună zi voi juca mai bine acest joc cu figuri. Într-o bună zi voi învăța să râd. Mă așteaptă Pablo. Mă așteaptă Mozart."

Andrei Tamaş,
16 septembrie 2015