Robert- Alexandru Nitu's Reviews > Filosofia Medievală: De la Al-Farabi la Ockam

Cred ca e putin cam prea ambitios sa incerci sa tratezi atat de multi autori intr-un numar atat de mic de pagini. Ca punct de referinta, cuprinsul cartii cuprinde urmatorii ganditori: Al-Farabi, Pierre Abelard, Averroes, Maimonide, Toma d'Aquino, William de Ockam. Cartea are in jur de 130 de pagini, iar ca sa intelegem cat de greu e sa cuprinzi acesti filosofi este indeajuns sa luam in considerare faptul ca opera principala a unuia dintre ei, Toma d'Aquino (Summa Theologica, 5 Vols) are ~3000 de pagini. Sa condensezi 3000 de pagini in 20-30 (cat este alocat pentru Toma d'Aquino) este mai mult decat ambitios. Dar si autorul constientizeaza dificultatea sarcinii intrucat afirma ca a incercat doar sa schiteze ideile acestor ganditori, ceea ce se si resimte in carte deoarece multe idei sunt expuse intr-un mod destul de scurt, iar doar unele dintre ele sunt mai dezvoltate.

Datorita ambitiei mentionate, as putea spune ca acest volum din serie tinde mai mult spre expuneri istorice decat de idei propriu-zise, iar aici depinde de fiecare cum vede lucrurile. Personal nu m-a deranjat asa mult deoarece nu stiam mai nimic despre filosofia medievala, iar cu aceasta ocazie mi s-a corectat unul dintre stereotipuri: anume ca Evul Mediu a fost doar o perioada intunecata a gandirii (idee ce are meritul ei), ceea ce se dovedeste a nu fi chiar pe deplin adevarat. Facand referire strict la latura culturala, am fost surpins sa aflu ca recuperarea filosofiei grecesti a fost posibila datorita Orientului care a tradus operele lui Aristotel in araba si ulterior au fost traduse in latina in Europa.

Ideile sunt destul de clar expuse, doar ca galopul printre ideile acestor ganditori ingreuneaza sarcina de a retine ceva concret, asa ca ramanem cu recomandarea sa aprofundam prin alte surse (ceea ce e de inteles). In plus, majoritatea ideilor tind sa orbiteze in mod necesar in jurul religiei deoarece este vorba despre o incercare de sinteza a filosofiei cu religia (denumita scolastica, ce caracterizeaza majoritatea activitatii filosofice in Evului Mediu).

Pe de alta parte, cartea ne arata ca Evul Mediu a fost caracterizat de o activitate destul de intensa, marcata de polemici, dezvoltarea logicii (de altfel, nu ne este intuitiv sa asociem religia cu logica), dar si de conflicte interesante precum cel din cazul lui William de Ockam care fiind excomunicat de Papa, a evadat spre Bavaria cu alti franciscani (ordin catolic), ulterior dedicandu-si multe dintre scrieri criticii abuzului de putere de catre Papa (a afirmat printre altele faptul ca Papa a fost pus de Dumnezeu sa aiba grija de turma lui, ci nu ca i-a dat lui specific aceasta putere sa se bucure de ea in mod arbitrar). De asemenea, tot Ockam dorea ca Biserica sa nu aiba de-a face cu treburile Statului, ceea ce e surprinzator pentru o vreme in care vorbim de Inchizitie si executarea oamenilor pentru erezie. In acest sambure de conflict se intrevede inceputul sfarsitului hegemoniei religioase si in Ockam putem intui un precursor al modernitatii, desi nu renunta la increderea sa in rolul Bisericii pentru societate. La Pierre Abelard gasim un fel de Rousseau cand vine vorba despre relatia sa cu Heloise, iar de la el raman cu intentia de a citi The Story of My Misfortunes.

In total, cred ca cititorul ramane cel putin cu o cultura generala mai ampla, daca nu cu altceva, mai ales cand vorbim despre un fapt mai putin cunoscut si anume ca Europa (sau Occidentul) e mai indatorata Orientului pe plan cultural decat am crede avand in vedere ca prin intermediul culturii arabe de la care ne-a parvenit filosofia greaca pierduta si in acelasi timp, dezvoltata de arabi, ceea ce a produs in acelasi timp o dezvoltare a scolasticii in Occident fiind un pas important in traseul cultural al Occidentului.