Sinagogile Din Iaşi La Mijlocul Secolului Al Xix-Lea (Aspecte Culturale, Sociale, Arhitectonice Şi Urbanistice)
Sinagogile Din Iaşi La Mijlocul Secolului Al Xix-Lea (Aspecte Culturale, Sociale, Arhitectonice Şi Urbanistice)
Abstract. The subject of this study refers to the location of the synagogues in the
urban perimeter of Iaşi town at the middle of 19th century. The main documentary
support of this analysis is an unpublished document, more exactly a list of the
synagogues from Iaşi at the 1st of November 1843 (see annex 1).
The studying of the document has been preceded by the clearing up synonyms of the
synagogue word in the Romanian documents from the middle of the 19th century. We
have also emphasized which were the most important medieval restrictions concerning
the settlement and the location of mosaic cult places on the Romanian territory. In the
Middle Age the Jews were allowed to build synagogues anywhere they wanted to, but
only with the approval of the Moldavian rulers who also decided over the afterwards
activities of the repairing and changes of the buildings.
There are the first certain restrictions of the synagogues settlement during 18th century.
The synagogues had to be built from wood and they had to be placed on the outskirts
of the Christian dwelling places or in isolated places and to have a common architecture.
Even if the restrictions weren’t respected and put in the practice consequently, they had
important discriminatory effects not only on the social level but also on the urban level
which has been transmitted in the 19th century. This is an explanation of the fact that
even after the Jews settled on the central streets of towns, many synagogues weren’t
conspicuous in any kind because they were built or settled in the back of the buildings
from the front side of the streets.
In Moldavia, in the middle of the 19th century there was at least one important
synagogue in all towns and market towns where Jewish community lived. In Iaşi the
number of synagogues increased in the four-five decades while the Jewish population
of this town was increasing in a surprisingly way representing almost half of the
town’s population. For such a significant Jewish community there were approximately
30-40 synagogues and houses for prayers, (3-5 big synagogues) plus a large number of
confessional schools having less importance.
Both interpretations of demographical situation and of the plan with the spreading out
of synagogues on the Iaşi territory made us jump at several simple conclusions. The
synagogues were placed most of the cases in the centre of the places with an important
density of Jewish population but also in the places where Jews has just begun to
establish. The oldest synagogues but also the largest number of them were placed in
∗
Dan Dumitru Iacob, Ph.D. in History, researcher at the Institute of Socio-Human Research
from Sibiu, Bulevardul Victoriei, 40, 550024, Sibiu, Romania, e-mail: [email protected].
Târgu Cucului and Târgu de Jos districts, these were traditional areas for dwelling and
for economic Jewish activity.
The neighbourhood relation between synagogues and boyars properties was a
cohabitation one which was motivated by the economical interests; there were more
synagogues which functioned on the hired boyar’s properties. There were also difficult
situations. The authorities were interested to control the increasing of Jewish
population and they introduced new restrictions concerning the setting up synagogues
such as the establishing of a minimal distance of 150 stânjeni (330 m) between
synagogues and churches and the holding of some administrative documents of setting
up. These measurements were on the one hand, an instrument of resistance which was
used by the majority Christian population who felt threatened by a Jewish neighbourhood.
On the other hand these disposals represented an excellent legal cover up for different
interests and arbitrary measures exerted by the private and the authorities of the time
in the detriment of Jewish communities from the towns of Moldavia and Walachia
Principalities.
The document from 1843 offers us also information about social aspects. The
synagogues from Iaşi have been set up and most of them were patronized or
administrated by the rich Jews, guilds and by community. Some of the synagogues
have been set up by the families of some community leaders, rich tradesman and
bankers, we can mention here some of them who are well known such as: Michel
Daniel and his descendents, Naftule Zisu Caufman, Pascal (Hascal) Botoşăneanul,
Şimon Diamant, Iancu and Solomon Feighilis.
2
Dr. Elias Schwarzfeld, „Aşezămintele evreilor din Moldova în veacul al XVIII[-lea] şi
jumătatea veacului al XIX[-lea]. Studiu istoric”, în Evreii din România în texte istoriografice.
Antologie, Lya Benjamin, ed. (Bucureşti: Hasefer, 2002), 81-82.
3
Nicolae Iorga, „Istorie evreilor în ţerile noastre”, AARMSI 36 (1913):165-205.
4
Dana Ionescu Lefter, Mihai Răzvan Ungureanu, „The Urban Sites of the Jews: Iaşi, the First
Half of the XIXth Century. A Project of Anthropological Research”, în The Jews in the Romanian
History. Papers from the International Symposium, Bucharest, September 30 – October 4, 1996,
Ion Stanciu, ed. (Bucureşti–Tel Aviv: Silex, 1999), 57-61.
5
Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale (în continuare: DJIAN), fond Eforia Iaşi, dos.
40/1843, f. 23-24.
6
IMER, III2, doc. 337, nota 1, p. 335.
122 DAN DUMITRU IACOB 4
Dosarul din care fac parte aceste surse mai cuprinde, pe lângă diferite jalbe şi
dispoziţii administrative, câteva liste intermediare şi ciorne care, cu siguranţă, au
servit pentru redactarea statisticii finale a sinagogilor din Iaşi. Exceptând faptul că
au fost redactate de persoane diferite, la date diferite însă în acelaşi an, deosebirile
majore dintre cele două documente sunt de conţinut. Faptul că documentul publicat
menţionează doar 31 de sinagogi şi case de rugăciune, faţă de 38 consemnate în
lista anexată de noi, demonstrează că avem de-a face fie cu o statistică intermediară
realizată în timpul acţiunii de recenzare – precedentă deci documentului nostru –, fie
cu o situaţie ulterioară, care a înregistrat sinagogile a căror funcţionare a fost
aprobată de către autorităţi.7 De asemenea, informaţiile cuprinse în documentul din
IMER sunt, pe alocuri, mai sintetice. Chiar şi aşa, acest document rămâne deosebit
de util, deoarece cuprinde date despre localizarea sinagogilor şi caselor de
rugăciune, precum şi despre filantropii sau instituţiile care le-au înfiinţat şi
întreţinut. În privinţa referinţelor de localizare, a identităţii sinagogilor şi a numelor
proprietarilor, documentul pe care îl publicăm acum este mult mai complet, fapt
care justifică introducerea lui în circuitul ştiinţific. Prin coroborarea informaţiilor
din cele două documente, în asociere cu alte surse editate sau inedite şi a
bibliografiei de specialitate, încercăm să conturăm o perspectivă mai clară asupra
imperativelor culturale, sociale, administrative şi urbanistice care au influenţat
existenţa sinagogilor din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea.
Circumstanţele emiterii acestor documente trebuie plasate în contextul mai
amplu al măsurilor politico-administrative privitoare la controlarea dezvoltării
demografice şi teritoriale a comunităţilor iudaice din Moldova. Între instrumentele
la care s-a recurs în acest sens se numără şi reglementările privitoare la înfiinţarea
şi amplasarea sinagogilor în context urban. Principalele documente au fost
publicate şi analizate de către istorici în mai multe rânduri, făcând inutilă o revenire
detaliată asupra lor. Reamintim doar că intervenţiile autorităţilor, concretizate
într-o serie de dispoziţii din anii 1836, 1837, 1843, 1844, 1848 şi 1852 (an în care
au fost şi codificate) au fost motivate, în special, de reclamaţiile epitropilor şi
enoriaşilor unor biserici din Iaşi şi din alte oraşe ale principatului deranjaţi de
vecinătatea dintre lăcaşurile de cult creştine şi cele evreieşti.8 Pentru evitarea
acestor situaţii, dar şi pentru a răspunde unor imperative care ţineau de dezvoltarea
urbanistică şi politica demografică, autorităţile au stabilit în 1843 ca toate
sinagogile „înfiinţate fără învoirea Cârmuirei, precum şi acele ce ar fi în apropiere
de biserici” să fie închise, iar „pe viitorime să nu se îngădue a se mai înfiinţa, decât
prin învoirea Cârmuirii şi la locuri ce, după lămurirea jidovilor, s-ar găsi cu cale”.9
Hotărârea a fost reînnoită în 1852, cu menţiunea că, prin alte dispoziţii, din 18 iulie
7
Sunt menţionate şi sinagogi care apar ca fiind desfiinţate pe alte liste.
8
Manualul administrativ al Principatului Moldovei, I (Iaşi: Tipografia Buciumului Român,
1855), doc. 395, p. 529-530; IMER, III2, doc. 337, p. 334.
9
Manualul administrativ, I, doc. 395, p. 529; Dr. E[lias] Schwarzfeld, „Evreii din Moldova
sub Reglementul Organic”, în Evreii din România, 154.
5 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 123
10
Manualul administrativ, I, doc. 395, p. 529; IMER, III2, doc. 337, p. 334.
11
IMER, III2, doc. 393, p. 459-460.
12
Ibid., doc. 375, p. 431; doc. 378 şi 379, p. 440-444; doc. 381, p. 446 şi doc. 391, p. 456-458.
13
Vezi anexa V; IMER, III1, doc. 77, p. 430; doc. 115, p. 523; III2, doc. 397, p. 463.
124 DAN DUMITRU IACOB 6
Dacă astăzi situaţia este clară, cel puţin sub raport lexical, lucrurile nu par să
fi fost la fel de limpezi în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Cauza trebuie
căutată, pe de o parte, în caracteristicile instituţionale, funcţionale şi arhitectonice
specifice lăcaşurilor de cult evreieşti şi, pe de altă parte, în educaţia celor care au
redactat documentele respective, majoritatea creştini necunoscători ai religiei şi
tradiţiilor iudaice. Cea mai frecventă confuzie, explicabilă, de altfel, prin suprapunerea
unor servicii şi prin funcţionarea în aceleaşi clădiri, se făcea între sinagogă, casă de
rugăciune şi orice tip de şcoală confesională evreiască. Chiar şi istoricii evrei par să
complice situaţia, amestecând lucrurile şi inducând, voluntar sau nu, diferenţe între
cele trei sinonime care desemnau sinagoga în principatele române.
Dr. Elias Schwarzfeld preciza că fiecare comunitate iudaică din Moldova
avea una sau mai multe sinagogi, în funcţie de numărul credincioşilor. Pe lângă
acestea, comunităţile se foloseau şi de serviciile unor case de rugăciune (bet
hamidraşim).19 Autorul respectiv nu menţionează însă care era diferenţa dintre o
sinagogă şi o casă de rugăciune. În schimb, Moses Swarzfeld afirmă că „fiecare
casă de rugăciune era o adevărată şcoală, cum o şi numesc evreii (Schül), în cari
oameni, tineri sau maturi, îşi petreceau ziua cu cărţile sfinte”.20 Şi tot el afirmă că
şcolile preparatoare se numeau havre.21 Într-adevăr, bet midraş (casă de studiu)
este, în primul rând, un centru de educaţie religioasă, cel mai adesea integrat sau
asociat unei sinagogi. Deoarece aici se studiază Tora şi textele talmudice clasice,
sacralitatea acestui spaţiu este chiar mai mare decât cea a sinagogii. Evident,
rugăciunea şi meditaţia sunt omniprezente, fapt pentru care bet midraş este şi casă
de rugăciune.22 De asemenea, pe lângă studiul cărţilor sfinte, activitate susţinută şi
de existenţa unor biblioteci cu opere ale literaturii sacre iudaice, casele de
rugăciune îndeplineau şi alte funcţii sociale şi comunitare, la fel ca sinagogile. Ele
serveau ca sedii pentru asociaţii confesionale (chevra Mişnaroth) şi ca aziluri
pentru bătrâni, infirmi şi călători.23 Datorită acestor activităţi, pe care le găsim
desfăşurându-se atât în sinagogă cât şi în casa de rugăciune, cele două instituţii
erau uşor de confundat chiar de către evrei, cu atât mai mult de către creştini, fapt
pentru care aceştia le şi denumeau la fel în epocă: şcoală sau havră. De altfel, şi
mai târziu termenul de sinagogă a fost utilizat ca noţiune generică pentru
desemnarea caselor de rugăciune, implicit a şcolilor confesionale importante.
Concludent, în acest sens, este şi Tabloul sinagogilor de la 1939, în care găsim
înregistrate, pe lângă numeroase sinagogi, o casă de rugăciune şi de studiu numită
„Beth Hamidraş” în Socola, o şcoală „Talmud-Thora” pe strada Şipote, o sinagogă
sau sală de rugăciune la Spitalul Israelit şi o alta la zalhana.24
19
Schwarzfeld, „Aşezămintele evreilor”, 81.
20
Moses Swarzfeld, „Excursiuni critice asupra istoriei evreilor din România, de la început
până la mijlocul acestui veac”, în Evreii din România, 234.
21
Ibid.
22
Dicţionar enciclopedic, „bet midraş”.
23
Wilhelm Schwarzfeld, „Instrucţia la evreii din Iaşi, de la începutul veacului actual până la
anul 1866. Schiţă istorico-culturală”, în Evreii din România, 292-293.
24
H. Gherner şi Beno Wachtel, Evreii ieşeni în documente şi fapte (Iaşi: Tipografia „Opinia”,
1939), 177-179.
126 DAN DUMITRU IACOB 8
25
Pentru specificul fiecărei şcoli vezi: Dicţionar enciclopedic, „bet midraş”, „heder”, „ieşiva”
şi „Talmud Tora”.
26
Schwarzfeld, „Instrucţia la evreii din Iaşi”, 291-292.
27
Andrew Alexander Bonar şi Robert Murray Mc Cheyne, Narrative of a mission of inquiry to
the Jews from the church of Scotland in 1839, ediţia a III-a (Edinburgh: William White & Co., 1849),
408; tradus şi în Călători străini despre ţările române în secolul al XIX-lea, Serie nouă, III (1831–1840),
Paul Cernovodeanu şi Daniela Buşă, ed. (Bucureşti: Editura Academiei Române, 2006), 789.
28
J. A. Vaillant, La Roumanie, ou histoire, langue, littérature, orographie, statistique des
peuples de la langue d'or; Ardialiens, Vallaques et Moldaves résumés sous le nom de Romans, III
(Paris: Arthus Bertrand éditeur, 1844), 94.
9 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 127
funcţionau şcolile respective –, era, în orice caz, mult mai mare decât cel menţionat
de Vaillant, deoarece, după documente certe, numai în Bacău, oraş mai mic decât
capitala Moldovei, „existau deja 13 havre la 1837. Iaşul avea atunci desigur un
număr împătrit”.29
Un important document statistic din 1851, aflat în curs de publicare, dovedeşte
că numărul şcolilor confesionale evreieşti era, de fapt, şi mai mare, deoarece
înregistrează nominal peste 150 de dascăli evrei.30 Situaţia este confirmată şi de
statistica şcolilor evreieşti din 1867, care menţionează 149 de şcoli israelite în Iaşi,
cu 152 de dascăli, cei mai mulţi fără o calificare pedagogică. 31 Majoritatea erau
şcoli confesionale elementare, care continuau tradiţia hederelor, multe dintre
acestea funcţionând în sinagogi sau în clădiri învecinate. Spre exemplu, numai
lângă sinagoga din Podul Roşu funcţionau 17 şcoli.
Observăm deci că, datorită existenţei unor activităţi similare, instituţii
evreieşti diferite, religioase şi de învăţământ, erau numite în mod identic. În acest
context, se cuvine să nuanţăm afirmaţia lui Iţik Şvarţ-Kara, conform căruia „sub
denumirea şcoală se înţelegea şi în secolul al XIX-lea o sinagogă mai
importantă”.32 Este adevărat că în documentele româneşti ale vremii marile
sinagogi sunt desemnate deseori cu acest termen. Spre exemplu, atât în
documentele utilizate de noi la anexe, dar şi în altele mai vechi, găsim Marea
Sinagogă din Târgu Cucului, din Iaşi, numită „Şcoala cea mare evreiască” „havra
mare a naţiei jidoveşti” sau „şcoala jidovească/evreiască”. 33 Chiar dacă mai rar, tot
cam în aceeaşi perioadă, şi tot referitor la marile lăcaşuri de cult mozaic, se folosea
şi termenul de „sinagogă”. Astfel, într-o statistică de la 1830 sunt menţionate
câteva „sinagoguri sau şcoli evreieşti” în Iaşi.34 Situaţia poate fi identificată şi în
sursele din Ţara Românească. În mai multe documente referitoare la construirea
Sinagogii Mari din Bucureşti găsim, deopotrivă, menţionaţi termenii de „havră” şi
29
Swarzfeld, „Excursiuni critice”, 234-235.
30
Marius Chelcu, „Catagrafia locuitorilor evrei din oraşul Iaşi, în anul 1851 (I)”, Revista de
istorie socială 4-5 (1999–2002): 372-475. Consultarea anticipată a celorlalte două părţi ale manuscrisului
(încă cca 100 de pagini), aflate sub tipar la aceeaşi publicaţie, a fost posibilă cu acordul autorului şi al
redacţiei, faţă de a căror amabilitate ne exprimăm întreaga noastră gratitudine.
31
Dumitru Vitcu, „Statistica şcolilor israelite din Iaşi la 1867”, SAHIR 3 (1998): 177-190.
Lista este realizată minuţios, cu repere de localizare a fiecărei şcoli la nivel de stradă sau de mahala,
fapt pentru care, la fel ca sinagogile sau alte instituţii evreieşti, şi şcolile pot fi utilizate ca jaloane
pentru configurarea geografiei comunităţii iudaice din Iaşi.
32
I. Kara, Contribuţii la istoria obştii evreilor din Iaşi (Bucureşti: Hasefer, 1997), nota 1, p. 77.
33
Vezi anexa II; Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi. III. Acte interne (1691–1725),
Ioan Caproşu, ed. (Iaşi: „Dosoftei”, 2000), doc. 4, p. 3; doc. 36, p. 32; doc. 63, p. 53; doc. 102, p. 83,
şi IV. Acte interne (1726–1740) (Iaşi: Dosoftei, 2001), doc. 288, p. 208; Dan Dumitru Iacob, „Din
istoria străjilor urbane ieşene: culucciii (secolul XVIII – mijlocul secolului XIX)”, IN 2-3, (1996–
1997): 147.
34
Gheorghe Platon, „Populaţia oraşului Iaşi de la jumătatea secolului al XVIII-lea până la
1859”, în Gheorghe Platon, De la constituirea naţiunii la Marea Unire. Studii de istorie modernă
(Istorie socială), IV1 (Iaşi: Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2002), anexa XII.
128 DAN DUMITRU IACOB 10
35
IMER, III2, doc. 378, p. 440-441; doc. 381, p. 446; doc. 386, p. 450-451 şi doc. 393, p. 460.
36
IMER, III2, doc. 393 şi 395, p. 460 şi 462.
37
Am întâlnit un singur caz în care, în acelaşi document, se face diferenţa între sinagogă şi
casa de rugăciune (IMER, III2, doc. 393, p. 460).
38
Manualul administrativ, I, doc. 395, p. 597; vezi şi IMER, III2, doc. 337, p. 334-335.
11 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 129
39
Moldovan, Sinagoga, 83 şi sqq.
40
Schwarzfeld, „Aşezămintele evreilor”, 81-82.
41
Cantemir, Descrierea Moldovei, 297.
42
Dicţionar enciclopedic, p. 729; Moldovan, Sinagoga, 138.
43
Theodor C. Codrescu, Uricariul, XVI (Iaşi: Tipografia „Buciumului Român”), 130, citat în
Dan Bădărău şi Ioan Caproşu, Iaşii vechilor zidiri, ediţia a II-a, revăzută (Iaşi: Demiurg, 2007), 390.
44
Vezi şi anexa I, nr. 2, 3, 16.
130 DAN DUMITRU IACOB 12
45
Ecaterina Negruţi, Structura demografică a oraşelor şi târgurilor din Moldova: 1800–1859.
Contribuţii (Iaşi: Fundaţia Academică „A. D. Xenopol”, 1997), 39-40.
46
Bădărău şi Caproşu, Iaşii vechilor zidiri, 391.
47
Swarzfeld, „Excursiuni critice”, 213. La 1836, în Bacău sunt menţionate o sinagogă şi o
casă de rugăciune din lemn, pe care evreii doreau să le prefacă „în clădiri solide zidite din piatră”:
IMER, III2, doc. 215, p. 97.
48
Bădărău şi Caproşu, Iaşii vechilor zidiri, 390.
49
Swarzfeld, „Excursiuni critice”, 216; IMER, III1, doc. 403, p. 491-492; IMER, II2, doc. 103,
p. 174-175.
50
Vezi cazul Sinagogii Cizmarilor, str. Dr. Ghelerter. Foto la
http://www.jewishgen.org/romsig/pics/PhotoAlbum/Thumbnails/Thumbnails_IASI.html [18.02.2009].
13 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 131
Sinagoga Mare din Iaşi (Fig. 1), cea mai veche din Moldova, reflectă, prin
propria istorie şi arhitectură, atât efectele interdicţiilor medievale, cât şi beneficiile
perioadelor de toleranţă confesională. Dintr-un document emis în 18 septembrie
1714 la Iaşi, în timpul lui Nicolae Mavrocordat, aflăm că locul pe care s-a construit
Sinagoga Mare a fost cumpărat de obştea evreiască ieşeană în 1670.51 Este posibil
ca, până la sfârşitul anului respectiv, să se fi construit deja sinagoga, probabil din
lemn.52 Documente de vânzare-cumpărare şi de hotărnicire a unor proprietăţi
învecinate cu Sinagoga Mare, ulterioare anului 1686, certifică existenţa „şcolii
jidoveşti” în Mahalaua Curelarilor din Iaşi.53 Lăcaşul medieval a trecut prin mai
multe renovări şi refaceri, între care una în 1762/1763. Stilul este baroc târziu
polonez, cu împrumuturi sefarde. În 1822, după un incendiu care a distrus-o,
sinagoga a fost refăcută în forma actuală, noi renovări desfăşurându-se în 1865–
1866, 1914, 1924–1925, după 1944 şi după cutremurul din 1977.54 Aceste refaceri
51
Bădărău şi Caproşu, Iaşii vechilor zidiri, 391. Documentul este reprodus în mai multe
publicaţii, din care amintim: IMER, II1, doc. 34, p. 23-25; vezi cea mai recentă ediţie în Documente
privitoare la istoria oraşului Iaşi, III, doc. 480, p. 424-425.
52
I. Kara precizează că locul ar fi fost cumpărat în 1657, iar sinagoga a fost inaugurată în
1670: Kara, Contribuţii la istoria obştii, 14.
53
Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, II. Acte interne (1661–1690), Ioan Caproşu,
ed. (Iaşi: „Dosoftei”, 2000), doc. 625, p. 551; III, doc. 4, p. 3; doc. 36, p. 32; doc. 63, p. 53; doc. 102,
p. 83 ş. a.
54
Mitican, Din Târgu Cucului, 147.
132 DAN DUMITRU IACOB 14
nu i-au modificat prea mult aspectul iniţial, primitiv, cu ziduri groase de un metru,
adaosurile moderne cele mai importante fiind marea cupolă şi etajul de peste
galeria pentru femei. Un indiciu al vechimii Sinagogii Mari îl constituie şi aşezarea
ei adâncită, cu podeaua la cca un metru sub nivelul străzii. După exegeţii
Talmudului, faptul nu poate fi pus pe seama unui viciu arhitectonic, ci a tradiţiei
potrivit căreia acest mod de amplasare a lăcaşurilor de cult iudaice trebuia să
respecte prescripţiile religioase cuprinse în versetul psalmic: „Din adâncuri
chemat-am către tine Doamne”.55 În ceea ce ne priveşte, considerăm că explicaţia
trebuie căutată mai degrabă în legile discriminatorii ale Europei medievale,
conform cărora sinagogile nu puteau depăşi în elevaţie bisericile din jur. În
consecinţă, pentru a câştiga o înălţime interioară maximă, multe sinagogi erau
construite cu planşeul sub nivelul străzii.56 Nu ştim însă dacă, în cazul Sinagogii
Mari, o asemenea condiţionare a fost impusă de autorităţi sau a fost aplicată în mod
voluntar, ca măsură de prevedere, de evreii obişnuiţi cu deciziile arbitrare ale
puterii centrale.
100 m
55
I. Kara, „Unele date istorice cu privire la Sinagoga Mare din Iaşii”, Revista cultului mozaic
(iunie 1961), citat în Bădărău şi Caproşu, Iaşii vechilor zidiri, 390-391.
56
Dicţionar enciclopedic, 729; Moldovan, Sinagoga, p. 83.
15 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 133
Biserica Str.
Curelari Sinagogilor
Sinagoga
Mare
Biserica Sf.
Pantelimon
Iniţial, poziţia Sinagogii Mari a fost una periferică în cadrul oraşului, departe
de curtea domnească. Până în secolul al XIX-lea, cartierul evreiesc din jurul acestui
lăcaş s-a dezvoltat continuu, ajungând locul cu cea mai mare densitate de populaţie
evreiască din Iaşi. Nu întâmplător în jurul Sinagogii Mari au mai apărut în secolul
al XVIII-lea şi în prima jumătate a celui următor mai multe sinagogi şi case de
rugăciune.57 Deşi acestea nu mai există, amintirea lor s-a conservat în toponimia
zonei, strada pe care au fiinţat numindu-se până de curând strada Sinagogilor
(cobora din strada Stihi spre capătul de jos al străzii Başotă; Fig. 2 şi 3).58
60
Ibid., doc. 397, nota 1, p. 464.
61
Ibid., doc. 186, nota 1, p. 55.
62
Dr. I. Niemirower, „Ochire asupra istoriei comunităţii israelite din Iaşi”, în Evreii din
România, 363.
63
Schwarzfeld, „Instrucţia la evreii din Iaşi”, 292-293.
64
Ecaterina Negruţi, „Imigrarea evreilor în Moldova la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în
prima jumătate a secolului al XIX-lea”, în Itinerarii istoriografice. Profesorului Leonid Boicu la
17 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 135
din Iaşi, se desfăşoară deci sub influenţa acestui fenomen demografic, cunoscut în
documentele epocii şi prin sintagma „năvălirea jidovilor”.65 Sursele statistice ne
permit o radiografie edificatoare asupra fenomenului.
După o condică incompletă din 1755, din 1 250 de locuitori impozabili
menţionaţi atunci în Iaşi 66 erau evrei.66 Se prea poate ca, pe lângă aceştia, să mai
fi fost şi alţii înscrişi la categoria supuşi străini, fapt pentru care Gheorghe
Ghibănescu estima întreaga comunitate evreiască la 400 de persoane.67 Două
decenii mai târziu, la 1774, numărul evreilor plătitori de impozite crescuse la 171
(175).68 În Condica Vistieriei Moldovei pe sfertul octombrie 1803 sunt menţionate
367 de familii evreieşti impozabile, dintr-un total de 3 199 de familii ieşene.69 La
1808, în Condica scrierii sufletelor şi a familiilor a stării de gios din târgul Eşii
sunt consemnaţi 16 410 locuitori, exceptându-i pe boieri şi alte categorii
privilegiate, din care 1 926 de evrei pământeni (452 de familii). La aceste cifre mai
trebuie adăugate 53 de familii evreieşti (261 persoane) cu supuşenie rusească şi
147 de familii (682 de persoane) cu supuşenie austriacă, suma rezultată fiind de
2 869 de evrei.70 În Catagrafia din 1820 sunt menţionate 664 de familii de evrei
pământeni şi 489 de familii de evrei sudiţi, care însumau 5 765 de persoane la un
total de 20 830 de locuitori.71 Cu alte cuvinte, se poate observa că, la 1820, evreii
constituiau mai mult de un sfert din populaţia oraşului Iaşi.
Din deceniul al patrulea al secolului al XIX-lea informaţiile furnizate de
sursele statistice sunt mai numeroase, deşi precizia lor lasă încă de dorit. La 1830,
sunt înregistraţi 4 138 de evrei, la un total de 37 047 de locuitori, fără negustori şi
meseriaşi.72 Pentru anul 1831, Gheorghe Platon a calculat numărul evreilor
impozabili din Iaşi la 1 326, din 9 349 de familii, evreii reprezentând mai mult de
14 % dintr-o populaţie estimată la 45-50 000 de suflete.73 Comunitatea evreiască
era însă mult mai numeroasă deoarece, după un extras statistic din 1832, existau în
Iaşi 11 601 evrei (17 032 împreună cu slugile lor) la o populaţie de 48 314 persoane.74
împlinirea vârstei de 65 de ani, Gabriel Bădărău, ed. (Iaşi: Fundaţia Academică „A. D. Xenopol”,
1996), 385-400.
65
Dan Dumitru Iacob, „Proiecte edilitare în Iaşii primei jumătăţi de secol XIX. Piaţa de la
biserica Sfânta Paraschiva”, IN 4-7 (1998–2001): 129.
66
Gheorghe Ghibănescu, „Catastihul Iaşilor din 1755”, IN 1, fasc. 1 (1921): 15-16.
67
Ibid., 16; Dumitru Ivănescu, „Populaţia evreiască a oraşului Iaşi în perioada 1755–1860”,
SAHIR 1 (1996): 29.
68
Platon, „Populaţia oraşului Iaşi”, anexa IV.
69
Ibid. 18 şi anexa VI.
70
Ibid., 19 şi anexa VII, inclusiv nota 4.
71
Dumitru Ivănescu, „Populaţia evreiască”, 34. Gh. Platon menţionează doar 435 de familii
de evrei sudiţi, fapt care schimbă puţin rezultatele statistice, fără a influenţa prea mult raportul dintre
populaţia evreiască şi totalul populaţiei din Iaşi la 1820. Platon, „Populaţia oraşului Iaşi”, 21 şi anexa
IX, inclusiv nota 6.
72
Platon, „Populaţia oraşului Iaşi”, 24 şi anexa XII.
73
Ibid., 25, anexa XIII.
74
Ecaterina Negruţi-Munteanu, „Date noi privind structura demografică a târgurilor şi
oraşelor moldoveneşti la 1832”, în Populaţie şi societate. Studii de demografie istorică, I, Ştefan
Pascu, ed. (Cluj-Napoca: Dacia, 1972), anexele I-III.
136 DAN DUMITRU IACOB 18
În fine, Catagrafia din 1845, cea mai apropiată de data care ne interesează pentru
subiectul nostru, consemnează o populaţie totală a oraşului Iaşi de 12 579 de
plătitori de impozite, respectiv, dacă multiplicăm cu 5 această cifră, 62 895 de
locuitori, din care 6 178 de evrei impozabili, adică 30 890 de suflete.75 Aşadar, spre
mijlocul secolului al XIX-lea, comunitatea evreiască a ajuns să constituie aproape
jumătate din populaţia oraşului, fapt confirmat şi de statisticile demografice
ulterioare (Fig. 4).76
70000
62895
60000
Număr de locuitori...
50000
40000
30890
30000
20000
10000
0
1755 1774 1803 1808 1820 1830 1831 1832 1845 1859
Evrei
Populaţia totală (suflete)
Fig. 4. Evoluţia populaţiei evreieşti (raportată la populaţia totală) din oraşul Iaşi
în perioada 1775–1859.
75
Platon, „Populaţia oraşului Iaşi”, 31 şi anexa XV.
76
Recensământul din 1859 menţionează 30 460 de evrei la o populaţie totală de 65 745 de
locuitori: ibid., 36-37.
19 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 137
din oraş: 10 mănăstiri şi 34 de biserici din piatră şi 5 biserici din lemn, toate
ortodoxe, două biserici armeneşti, una catolică, una luterană şi, fapt care ne
interesează în contextul subiectului nostru, doar 5 „sinagoguri sau şcoli evreieşti”.
Respectivele sinagogi erau înregistrate pe Uliţa Sfânta Vineri şi în mahalalele
Cacaina, Târgul de Sus, Rufeni şi Tătăraşi.77 Pentru că numărul lăcaşurilor de cult
mozaic este foarte mic raportat la numărul populaţiei evreieşti din oraş, credem că
în statistică au fost înregistrate doar sinagogile mari, nu şi cele mici sau casele de
rugăciune. Acest mod relativ de consemnare a informaţiilor statistice se regăseşte şi
în alte surse contemporane, cum este cazul unui manual din 1846, în care se
menţionează că evreii ieşeni aveau în vremea respectivă trei sinagogi mari şi
numeroase case de rugăciuni78.
În contrast evident cu cifrele reduse vehiculate în cele două surse de mai sus
se situează datele misionarilor scoţieni Andrew Bonar şi Robert Mc Cheyne care,
după cum am mai amintit, apreciau la 200 numărul total al sinagogilor din Iaşi, la
1839, dintre care 30 mai mari. „Într-un cartier sunt 20 numai într-o singură uliţă”79,
consemnau cei doi misionari, referindu-se, probabil, la Târgu Cucului, zonă cu o
mare densitate de locuire evreiască şi cu numeroase sinagogi şi case de rugăciune.
Ei au vizitat cca 12 sinagogi, inclusiv pe cele mai mari din oraş, şi au constatat
supraaglomerarea acestora cu prilejul marilor sărbători evreieşti.
Am arătat anterior că cifrele lor nu sunt atât de exagerate dacă luăm în calcul, pe
lângă sinagogi, şi casele de rugăciune sau şcolile confesionale evreieşti. De altfel, ei
semnalează situaţiile în care informaţiile nu sunt precise, ca în cazul menţionării
populaţiei din Iaşi, pe care nu o pot aprecia cu acurateţe.80 Tocmai de aceea, dacă avem
rezerve faţă de suma totală avansată de ei, considerăm că menţionarea celor 30 de
sinagogi „mai mari” reprezintă o informaţie obiectivă, acestea fiind, de fapt,
principalele sinagogi şi case de rugăciune ale evreilor din Iaşi. Deşi majoritatea
informaţiilor sunt incomplete sau circumstanţiale, analizate împreună ele evidenţiază o
situaţie incontestabilă: în Iaşi, existau în deceniile patru-cinci ale secolului al XIX-lea
cca 30-40 de sinagogi şi case de rugăciune, între care trei până la cinci sinagogi mari, la
care se adaugă, probabil, câteva zeci de şcoli confesionale mai puţin importante.
Descoperirea în arhive a listei cu havre din anul 1843 ne oferă atât şansa verificării
acestor estimări, cât şi posibilitatea extragerii unor concluzii interesante despre ariile de
locuire evreiască din cadrul oraşului şi despre interacţiunea acestora cu lăcaşurile de
cult creştine şi cu locuirea majoritară.
funcţionau ilicit şi a celor aflate în apropierea unor biserici.81 Într-o primă etapă s-a
procedat la inventarierea tuturor sinagogilor din cele patru cvartale ale oraşului
Iaşi82, autorităţile identificând 38 de lăcaşuri de cult, o cifră care nu depăşeşte cu
mult numărul de 30 de sinagogi „mari” menţionat de Andrew Bonar şi Robert Mc
Cheyne pentru anul 1839. O a doua fază a constat în desfiinţarea efectivă a
sinagogilor care nu se încadrau în prevederile legale, în această situaţie găsindu-se
zece lăcaşuri83.
O analiză succintă a documentului ne oferă o serie de informaţii preţioase de
natură statistică, urbanistică şi confesională. Cu unele excepţii, s-a urmărit în fiecare
caz să se precizeze numele proprietarului sau administratorului sinagogii, localizarea
imobilului, vechimea havrei şi relaţia de vecinătate topografică dintre aceasta şi
lăcaşurile de cult creştine sau alte clădiri importante. Pe baza acestor informaţii,
coroborate cu alte date din surse statistice şi cartografice, am încercat să identificăm
poziţiile celor 38 de sinagogi pe planurile oraşului Iaşi. Reperele menţionate în
document au o precizie relativă, fiind de natură geografică, urbanistică sau
onomastică: cursuri de apă, poduri, străzi, mahalale, biserici, hanuri, cişmele,
apeducte, instituţii administrative, case şi dughene ale unor orăşeni cunoscuţi (boieri
şi negustori). Aceasta este şi cauza pentru care nu am reuşit decât în puţine cazuri să
detectăm cu maximă acurateţe poziţia sinagogilor, în speţă la nivel de clădire. În
schimb, indiciile au fost suficient de clare pentru a permite, de cele mai multe ori, o
identificare la nivel de segment de stradă sau mahala (vezi anexele III şi IV). Chiar şi
aşa demersul este justificat prin prisma faptului că, pe lângă alţi determinanţi, de
natură socială, economică şi administrativ-urbanistică, relaţiile interconfesionale şi
interetnice joacă un rol important în configurarea structurii interne a oraşelor
medievale, afectând, prin moştenire, şi structura oraşelor moderne. Fără îndoială,
relaţia teritorială dintre sinagogă şi locuinţele credincioşilor pe care aceasta îi
deserveşte influenţează geometria mahalalei evreieşti. Din această perspectivă,
identificarea aşezării sinagogilor în topografia urbană ne oferă informaţii despre
dimensiunile ariilor de locuire evreiască, direcţiile de extindere a cartierelor evreieşti,
inserţiile locative iudaice în mahalale locuite preponderent de indigeni sau de alte
etnii84, dar şi despre relaţiile de vecinătate cu zonele de habitat ale populaţiei
majoritare sau cu instituţiile laice şi religioase creştine.
Prin prisma apartenenţei la marile unităţi administrativ-teritoriale ale
oraşului Iaşi, cele 38 de sinagogi erau repartizate astfel: 7 în cvartalul I, 16 în
cvartalul al II-lea, 12 în cvartalul al III-lea şi 3 în cvartalul al IV-lea. Această
situaţie este prea puţin relevantă, în condiţiile în care cvartalele oraşului erau
delimitări convenţionale târzii, care nu constituiau tocmai modele de gândire admi-
81
Vezi supra, notele 9-10.
82
Pentru identificarea celor patru cvartale stabilite la 1832 vezi: Gh. Ghibănescu, „Documente”, IN
4 (1924), doc. CXXVIII, p. 199-201.
83
Vezi anexele VI-VII. Havrele respective au fost marcate cu semnul „+” şi pe documentul
publicat în anexa I, probabil pentru a se menţine o evidenţă cât mai exactă.
84
Ionescu Lefter şi Ungureanu, „The Urban Sites”, 57.
21 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 139
Situaţia răspândirii teritoriale a populaţiei evreieşti din Iaşi devine mult mai
clară dacă o raportăm la străzile şi mahalalele principale ale oraşului, acestea
constituind, spre deosebire de cvartale, repere topografice mult mai constante din
perspectivă teritorială şi cronologică. La tabelul respectiv am adăugat o ultimă
coloană cu situaţia sinagogilor din 1843, tocmai pentru a avea o perspectivă asupra
85
IMER, III2, doc. 186, p. 47.
86
Ghibănescu, „Documente”, 200.
140 DAN DUMITRU IACOB 22
Tabelul 1
Răspândirea populaţiei evreieşti pe uliţe şi mahalale, în 1755, 1774, 1820 şi 1830
Familii evreieşti din Iaşi la: Nr. sinagogilor existente în zonă
Străzi şi mahalale 175587 177488 182089 183090 la 1843
(nr. dintre paranteze corespund cu
nr. crt. din anexele I şi IV)
Uliţa Sfânta Vineri 499 În apropiere, cele din Târgul de
Jos, Uliţa Cizmăriei şi Podul
Vechi.
Uliţa Rusească / 27 44 187 498 4 (nr. 15-18) şi în apropiere (nr.
Târgul de Jos 23).
Târgul Făinii / 8 496 8 (nr. 24-31)
Târgu Cucului
Mahalaua Broşteni 1 7 126 498
Mahalaua de pe Iaz 346 În apropiere, pe Podul Lung.
Uliţa Cizmăriei 296 2 (nr. 13-14), în apropiere (nr. 12)
şi altele din Târgul de Jos.
Podul lung până la 246 6 (nr. 5, 6, 19, 20, 22), dacă
Nicolina socotim şi str. Palat şi Podul Roşu,
plus una în apropiere, pe Şoseaua
Socolei (nr. 21).
Mahalaua Ţigănime 166 Una în apropiere, la Podul
Bucşinescu (nr. 36) şi altele în
Târgul de Jos.
Uliţa Hagioaiei / 22 43 139 160 2 (nr. 34-35) şi în apropiere, la
Târgul de Sus capete, cele din Târgu Cucului şi
Păcurari.
Uliţa Mare 5 12 18 141 2 (nr. 4 şi 9) şi altele în apropiere
(nr. 5, 6, 10, 11).
Mahalaua „de la 140 Cea mai aproape la Podul
mormânturile Bucşinescu (nr. 36).
jidovilor”
Mahalaua Bărboi 4 10 136 În apropiere, cele din Cizmărie şi
Podul Vechi.
Mahalaua 2 (41)91 135 2 (nr. 1-2) şi una în apropiere
Muntenimea de Sus (nr. 3).
(Păcurari-Copou)
Mahalaua Feredeile 7 9 126 În apropiere, cele din Uliţa Mare şi
din Cherestegie.
87
Conform repartiţiei nominale a evreilor pe străzi realizată de Gh. Ghibănescu rezultă un
total de 64 de evrei, diferit de suma de 66 de evrei, specificată de acelaşi autor, sau de 60, menţionată
de Gh. Platon: Ghibănescu, „Catastihul Iaşilor”, 15-16; Platon, „Populaţia oraşului Iaşi”, 15.
88
Platon, „Populaţia oraşului Iaşi”, anexele IV şi V.
89
Ibid., anexa X.
90
Ibid., anexa XII.
91
Pentru cele trei Muntenimi s-a specificat doar suma totală, 125, pe care am împărţit-o la trei.
23 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 141
92
Ghibănescu, „Catastihul Iaşilor”, 16.
93
Platon, „Populaţia oraşului Iaşi”, anexele IV şi V.
142 DAN DUMITRU IACOB 24
94
Ibid., anexa X.
95
Lipsesc cca 4 451 de negustori şi meşteşugari, din care 1 326 erau evrei (ibid., 24-25, anexa XII
şi nota 6 a anexei).
96
N. A. Bogdan, „Cu prilejul pavărei câtorva uliţi din Iaşi, în 1833”, IN 1, fasc. 1 (1921): 45-60.
25 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 143
evreiască). Uliţele Golia, Târgu Cucului şi Agenţiei Nemţeşti (în prezent str. Cuza
Vodă şi Elena Doamna) aveau, împreună, 72 de case şi dughene, din care 16 evreieşti
(22 % prezenţă evreiască). Uliţa Târgului de Sus (fostă str. I. C. Brătianu, acum
Bulevardul Independenţei) număra 156 de case şi dughene, din care 22 evreieşti
(14 % evrei). Uliţa Cizmăriei (dispărută – avea traseu pe unde este Hala Centrală,
făcând legătura între str. Armeană şi str. Sfântul Lazăr) avea 30 de case şi dughene,
din care 4 evreieşti (13 % prezenţă evreiască).97 Podul Vechi, cu 77 de dughene,
din care 4 evreieşti, avea o prezenţă evreiască de 5 %.98 Realizată în scopul pavării
unui număr limitat de străzi, Tabla uliţelor nu ne spune nimic despre situaţia din
altele mahalale şi străzi importante, precum Târgu Cucului sau Uliţa Mare (care era
deja podită).
Analiza datelor din Tabelul 1, referitoare la numărul familiilor evreieşti de
pe fiecare stradă, deşi schimbă puţin ierarhia străzilor cu cei mai mulţi evrei la
1830, confirmă faptul că inserţiile evreieşti în vechile arii urbane ocupate de
comunitatea iudaică ieşeană au continuat, concomitent cu apariţia unor noi poli de
atracţie economică şi rezidenţială, atât în centrul oraşului, cât şi spre periferie.
Evreii s-au stabilit în număr mare pe străzile şi în mahalalele din jurul vechii curţi
domneşti (Târgul de Jos, Podul Lung, Ţigănime şi Broşteni). Al doilea pol de
atracţie a fost Târgu Cucului, zonă cu o mare densitate de locuire evreiască, fapt
care a determinat lărgirea ariei de aşezare a evreilor şi în zonele învecinate:
mahalalele Cacaina, Bărboi, Muntenimea de Sus şi Rufeni. Arterele de legătură
dintre curtea domnească şi Târgu Cucului, precum şi altele care iradiau din aceste
puncte de referinţă au fost, de asemenea, preferate de evrei, mai ales din motive
economice, străzile respective prezentând un mare potenţial comercial. Uliţa
Târgului de Jos, Uliţa Sfânta Vineri (care avea şi piaţă) şi Podul Vechi constituiau
vechi artere comerciale. Legătura dintre ele era asigurată spre est de Uliţa Cizmăriei, de
asemenea cu un vechi şi evident specific economic. Uliţa Mare constituia, la rândul
ei, un vad comercial deosebit, datorită atât poziţiei centrale în cadrul oraşului cât şi
profilului economic „elitist” conferit de numeroasele prăvălii cu articole de lux.
Spre nord, Uliţa Târgului de Sus, apărută mai târziu în cadrul oraşului medieval,
devenise deja până la începutul secolului al XIX-lea un bun vad comercial, fiind şi
arteră de legătură între partea de vest a oraşului (cu mahalaua Păcurari, în care se
înmulţeau inserţiile evreieşti) şi cea de est (respectiv cu Târgu Cucului).
Faţă de catagrafiile anterioare, statistica din 1830 indică pentru prima dată
existenţa evreilor şi în alte mahalale ale oraşului. Deşi, în unele cazuri, faptul poate
fi pus şi pe seama omisiunilor sau a utilizării unor repere teritorial-administrative
diferite în catagrafiile mai vechi, este cert că din deceniile trei-patru ale secolului
al XIX-lea, odată cu sporirea considerabilă a numărului de imigranţi evrei care s-au
aşezat în Iaşi, mulţi dintre aceştia au fost nevoiţi să se îndrepte şi spre mahalalele
97
Ibid., 43.
98
N. A. Bogdan menţionează cinci evrei în Podul Vechi, însă lista nominală nu confirmă
decât patru: ibid., 42-44 şi 52-53.
144 DAN DUMITRU IACOB 26
periferice ale oraşului. Încă din Evul Mediu evreii s-au concentrat în jurul unor
instituţii şi proprietăţi comunitare cu un accentuat rol identitar. Tendinţa s-a păstrat
şi în secolul al XIX-lea, când observăm aşezarea unui număr însemnat de evrei în
jurul cimitirului comunităţii, fapt care a dus la formarea mahalalei „de la mormintele
evreieşti”, situată la periferia estică a oraşului.
Interpretarea conjugată şi transpusă în plan a situaţiei demografice şi a
diagramei privitoare la răspândirea sinagogilor pe teritoriul oraşului Iaşi conduce
spre câteva concluzii simple, care reconfirmă, în general, un tablou conturat deja în
bibliografia de specialitate99. Aspectul care se detaşează la prima vedere, logic de
altfel, îl constituie amplasarea sinagogilor preponderent în centrul ariilor cu o mare
densitate de populaţie iudaică şi a celor în curs de coagulare. Evident este şi faptul
că cele mai vechi şi mai multe sinagogi erau localizate în Târgu Cucului şi Târgul
de Jos, zone tradiţionale de locuire şi de activitate economică evreieşti. Tot în
aceste zone – Târgu Cucului şi uliţa Sfântul Pantelimon, în special, dar şi zona spre
Cacaina, Beilic şi Târgul de Jos – se aflau şi alte instituţii ale comunităţii, cu rol
ritual, administrativ şi social, dintre care unele foarte importante: hahambăşia,
desfiinţată în 1834, spitalul evreiesc, căsăpia şi câteva băi rituale. Un indiciu al
vechimii şi importanţei sinagogilor de aici îl constituie şi faptul că multe dintre
acestea funcţionau „pe locuri de veci”, deci pe proprietăţi evreieşti individuale sau
comunitare.
Mai interesante sunt aspectele referitoare la relaţia de vecinătate dintre
sinagogi, pe de o parte, şi instituţiile laice, proprietăţile individuale creştine (curţile
boiereşti) şi biserici, pe de altă parte.
99
Ionescu Lefter şi Ungureanu, „The Urban Sites”, 59-60.
27 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 145
(110 m), iar faţă de biserica Curelari de cca 60 de stânjeni, putem considera că şi
celelalte şapte lăcaşuri din vecinătatea Sinagogii Mari se aflau la mai puţin de
150 de stânjeni de bisericile Sfântul Pantelimon şi Curelari (vezi şi Fig. 3).
Alte numeroase surse colorează acest tablou urban – în care evreii locuiesc şi
muncesc printre creştini, prăvăliile evreieşti sunt învecinate cu palatele boiereşti,
sinagogile şi casele de rugăciune se află la doi paşi de biserici şi mănăstiri –
certificând şi conturând complexitatea şi exotismul aspectelor de vecinătate socială
şi de proximitate interconfesională prezente în Iaşii secolului al XIX-lea.101 Evident
că această convieţuire interetnică este însoţită şi de tensiuni, ale căror efecte sunt
vizibile şi în documentele de care tocmai ne ocupăm. Dacă autorităţile ar fi aplicat
cu stricteţe şi retroactiv criteriul distanţei minime faţă de biserici, de 150 de
stânjeni, încălcând aprobările domneşti de întemeiere a sinagogilor înfiinţate
înainte de 1843, practic toate lăcaşurile de cult evreieşti din centrul oraşului ar fi
trebuit desfiinţate. De asemenea, înfiinţarea unor noi sinagogi în centrul oraşului ar
fi fost imposibilă fără o aprobare specială. Nu în ultimul rând, evreii ar fi fost
obligaţi să locuiască la periferiile oraşului, unde exista o densitate mai mică a
bisericilor şi populaţiei creştine. Din fericire, situaţia nu a fost atât de gravă.
Din cele 38 de sinagogi, zece au fost propuse pentru desfiinţare, ele fiind
marcate cu câte o cruciuliţă în Vidomostia de la 1843 (anexa I). Alte liste din
dosarul destinat acestei probleme enumeră efectiv sinagogile propuse pentru
desfiinţare, criteriul fiind absenţa documentelor care să ateste aprobarea de
funcţionare emisă de Domnie şi distanţa mai mică de 150 de stânjeni faţă de
biserici (anexele VI-VII). Din păcate, aceste surse nu sunt datate102, însă putem
intui modul în care s-au succedat operaţiunile administrative. Până la 1 noiembrie
1843 au fost centralizate datele culese pe teren de comisarii celor patru cvartale sau
de alţi funcţionari ai Eforiei şi s-a decis ce sinagogi vor fi desfiinţate. Unii dintre
epitropii havrelor afectate de decizia Departamentului din Lăuntru, fiind supuşi
străini, au protestat nu numai la autorităţile centrale şi locale, ci şi la reprezentanţele
diplomatice de care aparţineau. Printre protestatari se număra şi Pascal Botoşăneanul,
care s-a adresat Agenţiei Austriece, fapt ce a determinat autorităţile indigene să
amâne închiderea sinagogii administrate de el, aflată în Târgul de Jos, şi să ordone
strângerea unor noi informaţii (anexa V). Mai întâi, s-a verificat distanţa dintre cele
zece sinagogi care intrau sub incidenţa noilor reglementări şi bisericile din jur
(anexa VI), apoi existenţa unor documente oficiale care să ateste dreptul de
înfiinţare a respectivelor sinagogi.103 Pe baza noilor informaţii s-a alcătuit şi lista
finală de închidere a zece sinagogi (anexa VII). În ciuda protestelor şi a actelor
101
Vezi şi Dan Dumitru Iacob, „Consideraţii metodologice privitoare la studiul vecinătăţilor
urbane. Uliţa Târgului de Sus din Iaşi în prima jumătate a secolului al XIX-lea (studiu de caz)”,
Monumentul (Lucrările Simpozionului naţional „Monumentul – Tradiţie şi viitor”) 9 (2008): 370-372.
102
În funcţie de conţinutul celorlalte documente din dosar şi de logica evenimentelor, listele
respective pot fi plasate spre sfârşitul anului 1843.
103
DJIAN, fond Eforia Iaşi, dos. 40/1843, f. 27 v. (Vidomostii).
29 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 147
107
IMER, III2, doc. 215, p. 97.
31 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 149
(Fig. 5). Se poate observa foarte clar că, în mare, oscilaţiile graficelor respective
sunt asemănătoare. Această imagine reflectă atât perioadele de intoleranţă
confesională, cât şi pe cele de relaxarea a măsurilor antievreieşti. De asemenea, ea
ar putea constitui un reper relativ despre evoluţia numărului de credincioşi şi
intensitatea sentimentului religios.
35000
30000
Număr de evrei
25000
20000
15000
10000
5000
0
1803 1808 1820 1832 1845
30
Numărul de havre
25
20
15
10
5
0
1803 1810 1823 1833 1843
Fig. 5. Paralelism grafic între evoluţia populaţiei evreieşti şi evoluţia numărului de sinagogi
din Iaşi, în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Proprietarii sinagogilor
Lista sinagogilor ne oferă şi alte indicii, de natură socială, care, deşi par
secundare, sunt la fel importante ca cele urbanistice şi demografice referitoare la
delimitarea ariilor de locuire evreiască în Iaşi.
150 DAN DUMITRU IACOB 32
Concluzii
111
În testamentul din 1847 al lui Michel Daniel era menţionată o avere estimată la 40 000 de
galbeni, respectiv peste un milion şi jumătate de lei vechi: Vitcu, „Personalităţi ale vieţii economice”,
54-55.
112
Gherner şi Wachtel, Evreii ieşeni, 177-179. Localizarea sinagogilor pe o hartă a Iaşilor din
preajma celui de-al doilea război mondial poate fi consultată la Muzeul obştii evreieşti, găzduit în
Sinagoga Mare din Iaşi (Silviu Sanie şi Şeiva Sanie, Muzeul obştii evreieşti ieşene, în SAHIR 2
(1997): 203.
113
IMER, III2, doc. 166, p. 21, nota 1 şi doc. 337, p. 334, nota 1.
114
Gherner şi Wachtel, Evreii ieşeni, 177-179; Kara, Contribuţii la istoria obştii, 71-80.
115
Kara, Contribuţii la istoria obştii, 24-28, 34.
152 DAN DUMITRU IACOB 34
116
Kara, Contribuţii la istoria obştii, 71 şi 79.
35 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 153
Anexa I
<f. 7 r.>
Cvartal al 2-lea
1
DJIAN, fond Eforia Iaşi, dos. 40/1843, f. 7-8v.
∗
Rubrică care nu există în original. Am alocat fiecărei sinagogi un număr curent pentru a fi
mai uşor de identificat în articol şi anexe.
∗∗
Simbolul “+” indică faptul că sinagoga respectivă a fost propusă pentru desfiinţare.
154 DAN DUMITRU IACOB 36
<f. 7 v. >
Tot cvartalul al 2-le
1 Havră <a lui> Şmil dascalu, pi Uliţa Nemţască, pisti uliţă di Adgie, 10
loc cu bezmăn pi mulţi ani, înfiinţată di un an i cu apropieri di casăle
vist(iernicului) Roznovanu şi Iorgu Ghica, în dos.
1 Havră a lui Şămon Diamant, în dughenile Badacliului, cu apropiere 11
di Tri(i) Sfetitile, înfiinţată de 3 ani.
1 Havră a lui Iosăf zaraf, în dughenile bisăricii armineşti, înfiinţată de 12
10 ani, nu ari apropiere cu vreo bina însămnătoare pi uliţa Podului
Vechiu.
1 Havra lui Mendel Şchiopu, în chipu Cizmării, di(n)spre Podul Vechi, 13
în dughe(a)na lui Naftule Cofman, înfiinţată di 8 ani, nu ari apropiere
cu vreo bina însămnătoare.
1 Havră în casăle com(i)s(ului) Bantăş, înfiinţată di 6 luni, a lui Aron 14
mort2, piste drum di cişme(a)oa Cizmării.
+1 Havră în Târgu di Gios, cu loc di veci, supt epitropii Pascal 15
Botoşăneanul şi a naţii dară di3, înfiinţată de 30 ani, ari şi feredeu
piste drum de hanul lui Paliologu, cu apropiere di bisărica Sv(ântul)
Lazăr, atât şi di Bărnovschi.
+1 Havră în casăle d(umnealui) Iancu Făigălis, di veci, esti di vro 20 ani, 16
esti zidită în dosul dughenii di la uliţă, cu apropiere di bisărica
Sv(ântul) Lazăr, atât şi di Bărnovschie.
1 Havră în casăle d(umnealui) Mihel Daniil tot pi Uliţa Târgului 17
1 Havră în casăle d(umnealui) Naftule Zisu di Gios. 18
+ 1 Havră în casăle dum(i)s(ale) sărd(a)r Grigorie Alixandri, pi Podul 19
Lungu, cu apropieri di Sv(ântul) Costandin, esti epitrop Moişă
staroste, înfiinţată de doi ani.
1 Havră pi Podul Roş, mari, cu locul ei di veci, naţia toată epitropă, 20
înfiinţată de 40 ani, şi purtători di grijă David căsapu şi Herşcu
casapu şi alţii, nu ari apropieri cu vro bina însămnătoare.
<f. 8 r.>
Tot cvartal <al> 2-le
2
Lectură incertă.
3
Lectură incertă.
37 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 155
<f. 8 v.>
Tot cvartal al 3-le
Cvartal al 4-le
4
Apeduct.
ANEXA II
Lista centralizată a sinagogilor de la 1853, după cum reiese din Lista caselor şi a dugenelor Capitaliei1.
Nr. Strada / Nr. la Unitatea Sinagoga Clasa de case sau Taxa de Nr. Pag. în
crt. mahalaua stradă administrativ- dughene pavare crt. în orig.
teritorială (lei) orig.
1. Spre Sărăr(ie) 482 Despărţirea a 3-a Şcoala jidovilor Clasa a 2-a de case 700 89 32
2. Spre Şcoale – D. 4 Şcoala cea mare 2 c. 700 113 35
Evreeşti Evreească
3. Măjilor, la dos 379 D. 3 Şcoala jidovilor de 3. c. 300 128 60
breasla croitorilor
4. Târgu Cucului – D. 4 Şcoala Hanii Berăriţa 3. c. 300 207 69
5. Târgu Cucului – D. 4 Şcoala lui Strul Haim 3. c. 300 208 69
Daniel
6. Podu Lung 589 D. 5 Şcoala jid(o)v(ească) de 3. c. 300 269 75
la Podu Roşu şi fered(eul)
7. Podu Verde – D. 1 Casa şi şcoala evreească a 4. c. 100 17 78
lui Mihil Iancolovici
8. Uliţa Mare – D. 1 Feredeul şi scola evrească 4. c. 100 71 85
a jid(oavcei) Maria, soţia
lui Iancu Spiţeru
9. Târgu Cucului – D. 4 Şcoala ciobotarilor 4. c. 100 385 114
10. Spre Şcoala – D. 4 Şcoala croitorilor 4. c. 100 405 116
evreească
1
Lista caselor şi a dughenelor Capitaliei supuse la vremelnica dare a somelor pentru îmbunătăţirea uliţelor Capitaliei, legiuite de Divanul Obştesc <şi>
încuviinţate de Preaînălţatul Domn, Iaşii, Institutul Albinei, 1853.
11. Spre Şcoala – D. 4 Şcoala şapcarilor 4. c. 100 406 116
evreească
12. Beilic 263 D. 5 Şcoala şi feredeul lui 4. c. 100 518 125
Nahman Prelis
13. Uliţa Butucu – D. 1 Şcoala evreească a 5. c. 20 67 7
jid(o)v(ului) Strul
Mingrov
14. Sub 251 D. 2 Şcoala evreească 5. c. 20 225 22
Cherestegie proprieta a naţiei
15. Ciric 1020 D. 6 Şcoala evreească 5. c. 20 1081 83
16. P(odul) de 1?6 D. 6 Şcoala sau havră 5. c. 20 1191 90
Piatră evreească
17. P(odul) de 227 D. 6 Şcoala sau havră 5. c. 20 1192 90
Piatră evreească
18. P(odul) de 286 D. 6 Şcoală sau havră 5. c. 20 1194 90
Piatră evreească
19. P(odul) de – D. 6 Şcoală sau havră 5. c. 20 1201 91
Piatră evreească
20. M(ahalaua) – D. 1 Şcoala evreească 5. c. 20 1219 93
Arminească
21. (Uliţa) Golia 334 D. 3 Una şcoala breslei Clasa a 4-a 40 115 30
stolerilor dughene
22. (Uliţa) – D. 4 Una (dugheană) breasla 4. d. 40 234 40
Pantelimon lăutarilor, cu şcoala
23. (Podul Lung,) 606 D. 5 Una şcoala evreească 4. d. 40 354 50
piste Bahluiu
24. P(odul) Lung 640 D. 5 Una şcoala evreicei Liea 4. d. 40 364 50
25. Curărarii – D. 5 Una şcoala casapilor 5. d. 20 250 71
41 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 159
Anexa III
1
IMER, III2, doc. 337, nota 1, p. 335.
2
Kara, Contribuţii la istoria obştii evreilor din Iaşi, p. 77-78, nr. 90 (vezi şi explicaţiile de la
nr. 91) şi 106.
3
IMER, III2, doc. 337, nota 1, p. 335.
4
Lista caselor, 56 (clasa a V-a de dughene).
5
IMER, III2, doc. 337, nota 1, p. 335.
6
Kara, Contribuţii la istoria obştii evreilor din Iaşi, p. 78, nr. 102.
7
IMER, III2, doc. 337, nota 1, p. 335.
8
Referinţe genealogice la: Mona şi Florian Budu-Ghyka, „Arborele genealogic al familiei
Ghika”, Site-ul Familiei Ghika, http://www.ghyka.com/Arbre/A21.pdf, [02.02.2009].
160 DAN DUMITRU IACOB 42
uliţa care cobora la Podul Roşu (în prezent str. Palat).9 În alt document din
acelaşi an se precizează că sinagoga a fost „înfiinţată de 6 ani de la sine”,
respectiv în 1837, şi se afla în Olărie (anexa I). În casă locuia un evreu, Iosip
Olariu.10
6. Sinagoga se afla „la vale de Hiristigie”, pe loc boieresc al logofetesei Ecaterina
Ghica. A fost înfiinţată în 1840. Uliţa Herestegiei sau Chiristigiei (Uliţa
Gunoaielor / Gunoiului Gospod sau Podul Spânzurătorilor, în vechime; Podul
Lung11, în planul lui Fréderic Peytavin12 – str. Palat, în prezent) avea un traseu
care cobora dinspre vechea curte domnească spre Podul Roşu, pe lângă biserica
Sfântul Andrei. La capătul din deal al uliţei se aflau curtea boierească şi
dughenele logofetesei Ecaterina Ghica. Sinagoga se afla, probabil, în spatele
acestor proprietăţi, pe una dintre ulicioarele sau hudiţile care coborau spre
Bahlui. Sinagoga este amintită şi la 1853: „şcoala evreiască proprieta a naţiei”,
aflată sub Cherestegie, la nr. 251 (anexa II, nr. 14).
7. Sinagoga funcţiona în casele lui Mincu făclierul de pe Podul Lung (str. Palat,
în prezent), în apropierea bisericii Sfântul Andrei. Mincu făclierul ar putea fi
una şi aceeaşi persoană cu Mincu cherestigiul, amintit şi în alte documente, a
cărui proprietate se afla pe la mijlocul segmentului de stradă dintre casele
Ghica şi biserica Sfântul Andrei.13 Sinagoga a fost înfiinţată în 1841 şi
desfiinţată în 1843 (anexa I). Imobilul, având acelaşi proprietar, este menţionat
şi în 1853, la categoria caselor de clasa a III-a, pe Podul Lung, la nr. 165.14
Cvartalul al II-lea
8. Sinagoga lui Meer Moisă croitor se afla peste drum de casele hatmanului
Răducanu Roset, aproape de biserica lui Ştefan Catargiu (Razu). A fost
înfiinţată în 1818. Casele hatmanului Răducanu Roset se aflau pe Uliţa Goliei
9
Câteva referinţe de identificare a poziţiei exacte: „Registrul măsurării uliţelor oraşului Iaşi
după cum urmează mai jos <1811>”, în Documente statistice privitoare la oraşul Iaşi. I. (1755–1820)
Ioan Caproşu şi Mihai-Răzvan Ungureanu, ed., (Iaşi: Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”,
1997), 280 şi 300; Dan Dumitru Iacob, „Din istoria străjilor urbane ieşene: culucciii (secolul XVIII –
mijlocul secolului XIX)”, IN 2-3, (1996-1997): 138 şi 146; Dumitru C. Moruzi, „Curtea Domnească
din Iaşi, Uliţa Mare şi Podul Verde”, Drum drept 1, nr. 4, (1913): 234; Ion Mitican, Uliţa Mare din
demult uitate vremuri, ediţia a II-a (Iaşi: Tehnopress, [2004]), 13-14, 20, 281-282, cu schiţe la p. 6 şi
12 şi fotografii la p. 8 şi 14.
10
IMER, III2, doc. 337, nota 1, p. 335.
11
Anterior începutului de secol XIX „Podul Lung” desemna uliţa care avea traseul de la
Podul Roşu la Vamă (Carvasara), cunoscută şi sub numele de Uliţa Carvasaralei sau Broştenilor
(trecea prin mahalaua Broşteni), acum str. Sfântul Lazăr. La 1811 numeroşi evrei deţineau deja
proprietăţi pe această uliţă: „Registrul măsurării uliţelor”, 292-96. La 1844, „Podul Lung” se numea
uliţa dintre Podul Roşu şi podul Nicolina: N. A. Bogdan, Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi socială,
ilustrată, ediţie anastatică după ediţia a II-a, din 1913–1915 (Iaşi: Tehnopress, 1997), 87.
12
Fréderic Peytavin, Planul Iaşilor, ridicat şi redus de inginerul… [plan litografiat], 1:5 000,
[Iaşi]: Litografia lui Partheni, 1857.
13
Iacob, „Din istoria străjilor urbane”, 143 şi 147.
14
Lista caselor, 52.
43 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 161
caz distanţa faţă de mănăstirea Dancu ar fi fost foarte mică. În orice caz, este
surprinzător faptul că funcţionarul care a întocmit lista havrelor nu precizează
relaţia de vecinătate dintre biserica mănăstirii şi sinagogă, când tocmai acesta
era scopul pentru care s-a întocmit respectiva listă.
11. Sinagoga se afla în apropiere de biserica Trei Ierarhi, probabil pe una dintre
străduţele din spate. A fost înfiinţată în 1840.
12. Casa de rugăciune a lui Iosef zaraf se afla pe Podul Vechi, în dughenele
bisericii armeneşti. După Tabla uliţelor din 1833, biserica armenească deţinea
două mari proprietăţi pe Podul Vechi, la numerele 14 şi 26, care măsurau, în
total, 70,5 stânjeni (cca 155 m) în frontul estic al uliţei, de o parte şi de alta a
intersecţiei cu Uliţa Cizmăriei.21 Sinagoga, înfiinţată în 1833, funcţiona
într-una dintre dughenele aflate pe aceste proprietăţi. Iosif zaraf mai avea o
dugheană pe uliţa Sfânta Vineri, la nr. 28.22
13. Conform documentului, sinagoga se afla în capătul dinspre Podul Vechi al
Uliţei Cizmăriei, deci în apropierea bisericii armeneşti arse, şi a fost înfiinţată
chiar în 1843. Este posibil să fi fost vorba, mai curând, de o casă de rugăciune
şi nu de o sinagogă, care a fost probabil mutată dintr-o casă într-alta, în mai
puţin de un an. Nu excludem însă şi posibilitatea unei erori sau confuzii în
documentul pe care îl analizăm, respectiv sinagoga să fi fost în capătul dinspre
Uliţa Sfânta Vineri a Uliţei Cizmăriei. O dovadă directă în sprijinul acestei
ipoteze o găsim într-o altă listă cu sinagogi din 1843, unde este menţionată o
havră a lui Naftule Zisu în cvartalul al II-lea, „în hanul de pe uliţa Sf(ânta)
Vineri”.23 De asemenea, nu putem face abstracţie nici de faptul că, în listele cu
proprietari din 1833 şi 1853, negustorul Naftule Zisu Caufman nu apare
înregistrat cu vreo proprietate pe Uliţa Cizmăriei, ci în imediata apropiere, pe
Uliţa Sfânta Vineri, şi în alte zone centrale ale oraşului (Uliţa Mare, Uliţa
Târgului de Jos).24
14. Sinagoga se afla peste drum de cişmeaua Cizmăriei. Anul înfiinţării: 1843.
Poziţia clădirii este uşor de apreciat deoarece cişmeaua Cizmăriei este marcată
pe planul lui Hodocin, din 1843, la intersecţia uliţelor Cizmăriei, Sfânta Vineri
şi Târgului de Jos.
15. Sinagoga se afla pe Uliţa Târgului de Jos, peste drum de hanul sulgerului
Panait Paleologu25, în apropierea bisericilor Sfântul Lazăr şi Barnovshi. A fost
înfiinţată în 1813 şi desfiinţată în 1843. Distanţa dintre sinagogă şi biserica
mănăstirii Barnovschi era de cca 35 de stânjeni (77 m), iar cea dintre sinagogă
şi biserica Sfântul Lazăr era de cca 45 de stânjeni (99 m) (anexa VI). Este
posibil să fie vorba chiar despre casa de rugăciune înfiinţată la 1825 de Iosip
21
Tabla uliţelor, 52.
22
Ibid., 54.
23
IMER, III2, doc. 337, nota 1, p. 335.
24
Ibid., 55-57; Lista caselor, 36 (clasa a II-a de case), 121 (clasa a IV-a de case), 122 (clasa
a IV-a de case), 48 (clasa a V-a de case), 1 (clasa a I-a de dughene), 8 (clasa a II-a de dughene).
25
Botez şi Pricop, Tradiţii ale ospitalităţii româneşti, 48.
45 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 163
26
IMER, III1, doc. 115, p. 523.
27
Tabla uliţelor, 57.
28
Ibid.
29
Lista caselor, 73 (clasa a III-a de case).
30
IMER, III2, doc. 337, nota 1, p. 335.
31
„Registrul măsurării uliţelor”, 281, 286.
32
Tabla uliţelor, 54, 56.
33
IMER, III2, doc. 337, nota 1, p. 335.
34
Tabla uliţelor, 55-57. La 1853 deţinea şase case în Târgul de Jos: două case de clasa a II-a,
la nr. 116 şi 124; patru case de clasa a IV-a, la nr. 86, 106, 117 şi 118 şi un teren la nr. 105: Lista
caselor, 36 (clasa a II-a de case), 121 (clasa a IV-a de case), 122 (clasa a IV-a de case), 48 (clasa
a V-a de case).
164 DAN DUMITRU IACOB 46
Cvartalul al III-lea
24. Sinagoga Mare se află în Târgul Cucului, locul fiind binecunoscut. Data
înfiinţării: „din vechime” (1670).
25. Sinagogă localizată în Târgul Cucului, în apropierea Sinagogii Mari. Data
înfiinţării: neprecizată.
26. Sinagogă localizată în Târgul Cucului, „lipită” de Sinagoga Mare. Data
înfiinţării: „din vechime”. Aparţinea surorii lui Michel Daniel, Etla.38
27. Sinagogă localizată în Târgul Cucului, în apropierea Sinagogii Mari. Data
înfiinţării: neprecizată.
28. Sinagoga ciubotarilor era localizată în Târgul Cucului, în apropierea Sinagogii
Mari. Anul înfiinţării: 1828.
29. Sinagoga era amplasată în Târgul Cucului, în apropierea Sinagogii Mari (pe str.
Sinagogilor, de mai târziu, la nr. 1). Într-un document se precizează că se afla
„pe locul lui Aroneanu, făcută cu bezmen”.39 Aparţinea breslei croitorilor. Data
înfiinţării: „din vechime”. Sinagoga a fost distrusă într-un incendiu din 1822 şi
refăcută în 1824. A fost dezafectată în 1978.40
35
Kara, Contribuţii la istoria obştii evreilor din Iaşi, p. 73, nr. 19.
36
IMER, III2, doc. 337, nota 1, p. 335.
37
În Planul oraşului Iaşi executat de Gheorghe Bejan în 1896–1897 strada respectivă se
numea str. Dreaptă. Astăzi nu mai există, pe locul ei fiind construit hotelul Moldova.
38
IMER, III2, doc. 337, nota 1, p. 335.
39
Ibid., doc. 337, nota 1, p. 335.
40
Kara, Contribuţii la istoria obştii evreilor din Iaşi, p. 73, nr. 29.
47 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 165
41
Ibid., p. 72, nr. 6.
42
IMER, III1, doc. 31, p. 329.
43
Ibid., III2, doc. 337, nota 1, p. 335.
44
Gherner şi Wachtel, Evreii ieşeni, 177; Kara, Contribuţii la istoria obştii evreilor din Iaşi,
p. 74, nr. 36.
45
IMER, III2, doc. 337, nota 1, p. 335.
46
Iosif Raşec, Planul topografic al oraşului Iaşi, [plan]. Iaşi: 1844. Copie la DJIAN, fond
Planuri, nr. 704.
47
Bogdan, Oraşul Iaşi, 87.
48
IMER, III2, doc. 337, nota 1, p. 335.
49
Bogdan, Oraşul Iaşi, 87.
166 DAN DUMITRU IACOB 48
prezent), la nr. 180, fiind clasificat la 1853 în rândul caselor de clasa a II-a.50
Hanul era în apropierea bisericii Sfânta Paraschiva (Mitocul Maicilor), peste
drum fiind dughenele şi piaţa vornicului Scarlat Miclescu.51
Cvartalul al IV-lea
36. Sinagogă în apropiere de Podul Bucşinescului. Anul înfiinţării: 1843. Atât
podul propriu-zis cât şi Podul (uliţa) Bucşinescului, de peste Cacaina, apar clar
marcate pe planurile lui Raşec şi Peytavin.
37. Sinagoga breslei precupeţilor se afla la cca 60 de stânjeni (132 m) de biserica
Rufeni (Sfinţii Voievozi), „mai la vale” (anexa VI). Anul înfiinţării: 1831.
38. Sinagoga se afla pe malul Cacainei, lângă „zidul apelor” (apeduct marcat pe
planurile oraşului Iaşi), la o distanţă de cca 80 de stânjeni (176 m) de biserica
Sfântul Dumitru-Misai. Anul înfiinţării: 1842. Proprietarul este un anume
Iancu croitorul.52 În 1857 se confirmă o donaţie din partea unor enoriaşi.53 La
1939, încă mai funcţiona o sinagogă numită „La zid”.54
50
Lista caselor, p. 33; Botez şi Pricop, Tradiţii ale ospitalităţii româneşti, 45.
51
Vezi planul lui Peytavin şi Tabla uliţelor, 45-46.
52
IMER, III2, doc. 337, nota 1, p. 335.
53
Kara, Contribuţii la istoria obştii evreilor din Iaşi, p. 79, nr. 110.
54
Gherner şi Wachtel, Evreii ieşeni, 179.
Anexa IV. Poziţiile aproximative ale sinagogilor din Iaşi la 1843, marcate pe Planul Iaşilor, realizat de Frederic Peytavin, 1857 (prelucrare de Mariana Vlad).
49 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 167
Anexa V
Cercetat
Secsia (a) 2-a Şef secţii:
No. 24557 Mih(ai) <indescifrabil>
1843 dechemv(rie) 8
<Rezoluţie: >
Să se scrie Adgiei ca, potrivit aceştii poronci, se sloboadă de supt oprire
havra din dosul Uliţii Târgului de Gios ce să află supt epitropia supusului
austriecescu Pascal Botoşăneanul, iar pentru titlurile havrilor înfiinţate cu voea
cârmuirii, trii aflându-se lipsă3, pentru asămine havre com(i)s(a)r(i)lor se li se scrie
ca pe proprietarii acelora se-i triimită la Eforie cu titlurile ce vor fi având spre a le
înfăţoşa. Totodată şi cinovnicului Eforiei i se va pune însărcinare ca împreună cu
com(i)s(ari)i se s(e) facă măsurătoare întinderii locului de la toate havrile ce vor fi
cu apropiere de bisăricile creştineşti, după lista ce să află în Eforie triimiasă de
Departament, şi grabnic se prestavlisască Eforiei asămine lămurire.
Mavr(ocordat)
1
DJIAN, fond Eforia Iaşi, dos. 40/1843.
2
Kaiserliche und Königliche (cezaro-crăieşti).
3
Lectură incertă.
168 DAN DUMITRU IACOB 50
ANEXA VI
<f. 26 v.>
Cvartalul 1-iu1
1-iu. O havră în casăle lui Mincu făclieru, aproape de beserica Sfântului Andrei.
Această havră s-au desfiinţat cu totul, pe care o am găsât pustie.
Cvartalul al 2-le
1-iu. Havră a lui Moisă Meer, piste drumu de casăle hatmanului Răducanu Roset, i
această havră este aproape de beserica aflătoare în ograda caselor răp(o)s(a-
tului) boier vor(ni)c Ştefan Catargiu ca de 10 stânjini.
2-le. Havră a lui Naftule Zisu, în hanul Pârlita, aproape de beserica Sfântului
Dimitrie ca de 30 stânjini.
3-le. Havră în Târgul de Gios, supt epitropiea lui Pascal Botoşeneanul şi a naţii lor,
aflătoare între m(ănăstirea) Bărnovschi şi beserica Sfântului Lazar, cu depăr-
tare de m(ănăstirea) Bărnovschi ca de 35 stânjini, iar de beserica Sfântului
Lazar ca de 45 stânjini.
4-le. Havră a lui Iancu Feigălis, în asămene depărtare de m(ănăstirea) Bărnovschi
ca de 35 stânjini, iar de beserica Sfântului Lazar ca de 45 stânjini.
5-le. Havră în casăle d(umnealui) sărdar Alexandri, cu depărtare de beserica
Sfântului Costandin ca de 60 stânjini.
f. 27 r.
6-le. Havră a naţii evreieşti, pe Uliţa Căldărăriei, cu apropiere de beserica Sfântului
Necolai ca de 25 stânjini.
Cvartalul al 3-le
1-iu. Havră a lui Meer Musănovici, aproape de Palatul administrativ, între beseri-
cile Sfântului Ilie şi a Sfântului Ioan Botezătorul, în depărtare, atât de o
beserică, cât şi de alta, ca de 50 stânjini.
Cvartalul al 4-le
1-iu. Havră a breslei precupeţilor, în depărtare de beserica Rufeni ca de 60 stânjini.
2-le. Havră a lui Iancu Bruhovici Barbaracă, aproape de zidiul canalului apelor, în
depărtare de beserica Sfântului Dimitrie Misaiu ca de 80 stânjini.
Bălăceanu sluger
1
DJIAN, fond Eforia Iaşi, dos. 40/1843, f. 26v.–27r.
51 Sinagogile din Iaşi la mijlocul secolului al XIX-lea 169
ANEXA VII
f. 11 r.
Cvartalu 1-iu
1
DJIAN, fond Eforia Iaşi, dos. 40/1843, f. 11.
170 DAN DUMITRU IACOB 52