Foto EURO 2024 „Misstiano Penaldo” - Ronaldo a fost luat peste picior de BBC. Un fost mare internațional englez i-a luat apărarea: „Rușine!”

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0886424965
Starul naționalei de fotbal a Portugaliei, Cristiano Ronaldo, în vârstă de 39 de ani, a fost vizibil afectat după ce a ratat penaltiul din prelungirile meciului din optimile de la EURO 2024 cu Slovenia. Foto: Profimedia Images

Starul naționalei de fotbal a Portugaliei, Cristiano Ronaldo, în vârstă de 39 de ani, a fost vizibil afectat după ce a ratat penaltiul din prelungirile meciului din optimile de la EURO 2024 cu Slovenia - scor 3-0 după lovituri de departajare. Însă, la penaltiurile de la final, numărul 7 a transformat lovitura sa în gol și și-a cerut scuze imediat după în fața fanilor. Jurnaliștii de la BBC l-au numit pe jucătorul echipei saudite Al-Nassr „Misstiano Penaldo” (referință în engleză la ratarea sa - „miss” - n.red.), iar fostul căpitan al lui Chelsea, John Terry, i-a luat apărarea.

Numărul 7 a ratat un penalty în prelungiri, în minutul 105, când Jan Oblak a ghicit colțul și a scos în corner. 

Meciul a ajuns la loviturile de departajare, unde CR7 s-a revanșat: a transformat primul penalty și a deschis calea spre calificarea în sferturile de finală ale Campionatului european. 

Englezii de la BBC au stârnit un scandal de proporții, după ce l-au numit pe portughez „Misstiano Penaldo”, după penalty-ul ratat, potrivit DigiSport.ro.

Fostul internațional englez John Terry a fost primul care a reacționat, printr-o postare scurtă pe InstaStory: „BBC, ce ați făcut e o rușine!”. 

Meciul s-a decis până la urmă la loviturile de departajare și, surprinzător sau nu, Cristiano Ronaldo a executat primul de la portughezi și a reușit să transforme.

Frankfurt, Germany. 01st July, 2024. Frankfurt, Germany, July 1st 2024 FRANKFURT, GERMANY - JULY 01: Cristiano Ronaldo of Portugal applauds the fans follwing the UEFA Euro 2024 Championship Round of 16 match between Portugal and Slovenia at Frankfurt Aren
Ronaldo și-a cerut scuze în fața fanilor la final de meci. Foto: Profimedia Images

Portugalia a câștigat cu 3-0 la loviturile de departajare, pentru că portarul Diogo Costa a reușit să respingă toate execuțiile slovenilor. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri