VIDEO Stadiul lucrărilor de pe Valea Oltului. Se avansează în toate cele opt puncte de lucru, anunță CNAIR

Data publicării:
Lucrările pentru autostrada de pe Valea Oltului
Lucrările pentru autostrada de pe Valea Oltului. Foto: CNAIR

CNAIR anunţă, joi seară, că echipele care lucrează pe Valea Oltului au realizat mai multe străpungeri prin pădurea de pe versant şi se avansează în toate cele opt puncte de lucru.

”La ora 20.00 s-a redeschis traficul rutier pe DN7 (Boiţa - Lazaret) conform programului zilnic stabilit. Echipele care se ocupă de defrişări au avansat astăzi pe cele 8 zone ale versantului. Până la acest moment au fost realizate mai multe străpungeri prin pădurea de pe versant în cele 8 puncte de lucru”, a transmis, joi seară, CNAIR.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Sursa citată menţionează că în zilele următoare vor continua activităţile pentru degajarea terenului necesar realizării investigaţiilor geo-tehnice dar şi cele pentru eliberarea amplasamentului viitorului sector de autostradă din proximitatea DN7.

”Reamintim că lucrările desfăşurate în această zonă reprezintă risc de căderi de material lemnos, stânci şi pământ, motiv pentru care a fost absolut necesară restricţia totală a circulaţiei pe timpul zilei pe un sector al DN7”, a mai transmis copmania.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În lungime de aproximativ 8 km, sectorul DN7 cuprins între Boiţa şi Lazaret este închis zilnic între orele 6.00 şi 20.00 în perioada 08 iulie - 09 august.

În acest interval de timp constructorul secţiunii 2 a autostrăzii Sibiu - Piteşti trebuie să defrişeze aproximativ 10 ha de pădure aflată în zonele critice şi să asigure traseele necesare proiectării şi execuţiei.

Lucrările vor fi reluate vineri, la ora 6.00.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri