Zeci de persoane au murit sau au fost rănite, după ce o școală din Nigeria s-a prăbușit în timpul examenelor

Data publicării:
școală prăbușită în Nigeria
Din 2005, cel puţin 152 de clădiri s-au prăbuşit în Lagos, potrivit unui cercetător universitar sud-african care anchetează dezastrele din sectorul construcţiilor. Foto: Profimedia Images

O școală din Nigeria s-a prăbușit vineri în timpul examenelor, iar cel puțin 21 de persoane, majoritatea elevi, și-au pierdut viața. În urma incidentului, alte 69 de persoane au fost rănite, au informat Crucea Roşie şi mai mulți martori, potrivit AFP, preluată de Agerpres. 

Tragedia care a lovit şcoala Saint Academy din Jos, capitala statului Plateau, a făcut „21 de morţi şi 69 de răniţi" care „toţi au au fost internaţi în diferite spitale", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Crucii Roşii, Nuruddeen Hussain Magaji.

Elevii prinşi în capcană au strigat după ajutor sub dărâmăturile şcolii lor, care s-a prăbuşit peste sălile de clasă. Excavatoare mecanice au fost aduse la locul tragediei pentru a încerca să salveze victimele prinse sub dărâmături, în timp ce părinţii îşi căutau cu disperare copiii, a observat un jurnalist al AFP.

Autorităţile indicaseră anterior că „mai mulţi elevi" au fost ucişi în prăbuşirea parţială a şcolii.

Agenţia naţională de gestionare a situaţiilor de urgenţă (NEMA) a informat că o clădire cu două etaje în care se afla Saint Academy la Busa Buji s-a prăbuşit, „omorând mai mulţi elevi".

Un corespondent al AFP a indicat că a văzut 11 cadavre la morga Spitalului Universitar din Bingham şi alţi cinci morţi transportaţi la morga spitalului Notre-Dame des Apôtres din Jos. Cel puţin 15 elevi salvaţi şi răniţi au fost internaţi în spital, au informat responsabili ai acestei instituţii.

Responsabilii Spitalului Universitar dn Bingham au refuzat să facă orice comentariu.

Cauza prăbuşirii nu a fost clar stabilită, dar conform locuitorilor acesta s-a produs după trei zile de ploi abundente.

Prăbuşirile de clădiri sunt destul de frecvente în Nigeria, cea mai populată ţară din Africa, din cauza neglijenţei şi utilizării unor materiale de proastă calitate. Cel puţin 45 de persoane au fost ucise în 2021 în urma prăbuşirii unei clădiri aflate în construcţie în cartierul Ikoyi din Lagos, capitala economică a Nigeriei.

Anul următor, 10 oameni au fost ucişi în urma prăbuşirii unei clădiri cu trei etaje în cartierul Ebute-Metta din Lagos.

Din 2005, cel puţin 152 de clădiri s-au prăbuşit în Lagos, potrivit unui cercetător universitar sud-african care anchetează dezastrele din sectorul construcţiilor. 

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri