Sari la conținut

Glosar de alpinism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Prezentul glosar de alpinism conține termeni din domeniul drumeției și explorărilor montane, precum și noțiuni geografice, ecologice și tehnice conexe subiectului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • ablațiune:
- transport al materialului rezultat din dezagregarea rocilor;
- reducerea masei unui ghețar prin topire, evaporare sau desprinderea aisbergurilor.
  • abrupt:
- porțiune dintr-un versant muntos, stâncos, puternic înclinat, formând pereți (ex: Bucegi, Piatra Craiului, etc);
- (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
  • ac - stâncă izolată și ascuțită (colț) caracteristică zonelor de abrupt. (ex: Acele Morarului, Bucegi).
  • accident - neregularitate a reliefului apărută ca rezultat al interacțiunii agenților interni și externi.
  • acroșare - tehnică de cățărare sportivă care constă în agățarea unei prize înalte, cu vârful sau călcâiul piciorului, care devine o "a treia mână".
  • agest(ru) - aluviune sau îngrămădire de lemne, bușteni, crengi etc. aduse de apele repezi și formând un fel de stăvilar la cotitura unui râu.
  • Alien - dispozitiv mobil de asigurare, din categoria "nucilor active", care se fixeaza in fisuri mici; sunt asemănătoare friendurilor, cu patru came și tijă flexibilă.
  • alpenștoc - baston lung, cu vârf metalic ascuțit, folosit în alpinism; baston de munte (vezi și piolet).
  • alpin - zona cea mai înaltă a unui munte, începând de la circa 1.900 m altitudine.
  • alpiniadă - concurs de alpinism între mai multe țări, care constă în întreceri contratimp pe trasee de cățărare (vara) și pe trasee de alpinism (iarna).
  • alpinism:
- categoria ascensiunilor pe munte, pe jos, ca divertisment;
- exercițiu fizic de mare curaj, depus cu scopul atingerii unor puncte dificile dintr-o zona de abrupt; cel care execută acest gen de exercițiu fizic se numește alpinist.
- ascensiune pe munte în zone abrupte, stâncoase sau cu zăpadă permanentă, pe trasee nemarcate sau neamenajate și care necesită un echipament tehnic specific.
  • alpinism tehnic - vezi cățărare alpină.
  • alpinism utilitar - efectuarea de cățărări pe clădiri, structuri etc., folosind echipament specific alpinismului, în scopul efectuării unor intervenții.
  • altitudine - înălțimea unui punct de pe suprafața terestră, calculată față de nivelul mării sau față de un punct de referință.
  • alungire - prelungirea corzii de alpinism sub sarcină, mai ales la căderea capului de coardă, pentru reducerea forței de șoc.
  • alveolă - scobitură cvasicirculară generată de coroziune, atunci când vântul este perpendicular față de abrupt.
  • amonte, în ~ - în susul văii, al apei; mai aproape de izvoare (vezi și aval).
  • ancoră - piesă metalică ce se fixează în stâncă, într-o gaură forată artificial, pentru asigurarea împotriva căderii.
    • ancoră chimică - ancoră care se fixează în gaură prin intermediul unui adeziv special.
    • ancoră de zăpadă - dispozitiv de asigurare în zăpadă și care poate fi: ancoră profil V sau deadman.
    • ancoră profil V - cornier lung de circa 50 cm din duraluminiu care se îngroapă în zăpadă, lăsând la suprafață numai capătul buclei de coardă.
  • arcadă - element de relief în formă de arc, întâlnit în general în zonele calcaroase.
  • arșiță - suprafață de teren defrișată prin foc; fâneață sau pășune montană având această proveniență.
  • asigurare - mijloc de evitare sau limitare a căderii alpiniștilor; se realizează cu ajutorul cordelinelor , carabinierelor, pitoanelor, pioleților cu caracter fix (in locurile de regrupare sau odihnă) și cu caracter mobil (în ascensiune).
  • aval, în ~ - în josul văii, al apei (vezi și amonte).
  • avalanșă - masă de zăpada, gheață sau grohotiș care se deplaseaza rapid pe versanții înclinați ai unui munte, în virtutea legii gravitației (sinonim: lavină).
  • aven - puț natural, vertical, întâlnit în zonele calcaroase, uneori comunicând în partea inferioară cu o galerie subterană.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • bavareză - tehnică de cățărare liberă, constând în acțiunea prizelor de mână și apăsarea prizelor de picior (sinonim tehnica Piaz).
  • brană - porțiune de lățime variabilă, dar în general redusă, care înconjoară un versant și folosită la deplasări (sinonim poliță).
  • berbeci - stânci rotunjite de actiunea foștilor ghețari cuaternari, având aspectul unor spinări sau frunți de berbec; se întâlnesc în căldările înalte ale Carpaților și în nordul Rusiei și al Poloniei.
  • batcă - porțiune mai înaltă, situată pe o culme submontană sau pe o măgură (exemple: Ceahlău, Piatra Craiului).
  • biserică - formă de relief (turlă înaltă) întâlnită în zonele montane calcaroase (exemplu: Retezatul Mic).
  • bivuac - adăpost pentru noapte făcut de alpiniști sau turiști.
  • blid - nume dat de localnici unor căldări glaciare mici.
  • bouldering - formă de cățărare întreprinsă fără asigurare (fără corzi de siguranță), limitată la rute foarte scurte, astfel încât căderile să nu producă accidente; vezi și buildering.
  • brână - porțiune stâncoasă de lățime variabilă, suspendată de-a curmezișul unei zone de abrupt.
  • buclă - bucată de coardă sau chingă, având capetele înnodate sau cusute între ele.
  • buildering - urcarea pe o suprafață construită de om, care inițial nu a fost destinată cățărării, fără utilizarea mijloacelor de asigurare: corzi, ventuze, cuie sau pitoane (vezi și bouldering).
  • bulz - formă de relief submontan care reprezintă resturile unui con vulcanic stins, acoperite cu pădure, cu aspectul unei căpățâni de zahăr (poate fi întâlnit în Munții Metaliferi, în Munții Oaș); vezi și cornet.
  • bunget - partea cea mai ascunsă și mai deasă a unui masiv păduros și greu de străbătut.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • canion - porțiune de vale de abrupt, adâncă și foarte îngustă, cu pereți verticali.
  • canyoning - sport extrem care utilizează tehnicile de cățărare și urmărește parcurgerea unui canion de-a lungul apei acestuia.
  • cap de coardă - alpinistul care se găsește în fruntea echipei alpine și poartă capătul cel mai avansat al corzii și care este cel mai experimentat sportiv din echipă.
  • carabinieră - inel metalic, prevăzut cu o clapetă care se deschide spre interior și care servește la atașarea de pitoane a corzilor sau a scărițelor.
  • carst - fenomen complex întâlnit în zonele calcaroase și care se concretizează prin: peșteri, doline, avene, cheiuri, defileuri etc.
  • cascadă - cădere de apă peste una sau mai multe trepte de pe cursul unei văi; echivalente: vânturiș (Bucegi), duruitoare (Ceahlău).
  • cascadă de gheață - scurgere de apă înghețată, pe care cățărarea se efectuează cu un echipament special.
  • cățărare artificială - stil de cățărare în care se folosește orice mijloc natural sau artificial pentru înaintarea pe perete; altă denumire: cățărare mecanică.
  • cățărare mecanică - vezi cățărare artificială.
  • cățărare solitară - cățărare fără existența unui coechipier, dar folosind pentru auto-asigurare mijloace și tehnici specifice.
  • cârșie - înălțime calcaroasă împădurită sau nu, prezentând porțiuni abrupte.
  • centură complexă de siguranță - centură de tip ham, folosită mai ales în alpinismul utilitar sau în situații de urgență, de coborâre, de salvare etc.
  • chei - vale îngustă, cu pereți înalți și abrupți, care se formează acolo unde apa exercită o puternică eroziune.
  • cheie de picior - fixarea piciorului într-o fisură pentru realizarea unei prize.
  • chică - formă de relief submontan, echivalând cu un vârf rotunjit (de exemplu în Munții Făgăraș).
  • cioacă - formă de relief domoală, acoperită de vegetație.
  • circ glaciar - formă de relief adâncită, cu contur circular și cu aspect de amfiteatru, rezultată prin acțiunea de eroziune exercitată de un ghețar pe suprafața bazinului de acumulare a gheții (sinonime: căldare glaciară, zănoagă).
  • ciuceve - versanți abrupți ai unei văi pe cursul unor chei (exemplu: Ciucevele Cernei).
  • claie - formă de relief tronconică, pe culmea sau cresta unui munte.
  • clăbucet - formă de relief sub-montană (sub-alpină) cu aspect rotunjit și acoperită de pădure (exemple: Clăbucetul Taurului, Clăbucetul Baiului, Prahova).
  • clădărie - îngrămădire haotică de stânci.
  • cleanț - trecătoare printre dealuri (exemplu Cleanțul Cozmii din Retezat); vezi și colț, țanc.
  • climbing wall - construcție artificială asemeni unui perete montan utilizată de către cățărători pentru antrenament, divertisment sau concursuri.
  • clin - pantă cu înclinație variabilă a unui munte sau a unei văi; vezi și coastă, versant.
  • coamă - culmea îngustă, situata la intersecția planurilor înclinate a unor versanți opuși; sinonime: culme, creastă, dungă, spinare.
  • coardă - mănunchi de mii de fibre sintetice de aceeași lungime, cu diametrul variind în general între 8 și 12 mm; se utilizează la coborâre și urcare.
  • coastă - povârnișul unui deal, al unui munte, al unei văi etc.; vezi și clin, versant.
  • coborâre în rapel⁠(d) - operație care se efectuează de-a lungul corzii⁠(d) bine ancorate și asigurate, pe pereți cu înclinație foarte mare; se realizează prin balansări și împingeri succesive cu picioarele în perete, în timp ce mâinile filează coarda.
  • colț - vârf stâncos al unui munte (vezi și cleanț, țanc).
  • colțari - dispozitiv metalic, având 6 - 8 vârfuri ascuțite, care se aplică pe talpa bocancilor, pentru a ușura ascensiunea unei pante de zăpadă întărită sau de gheață.
  • concrețiuni - forme diverse de depunere a carbonatului de calciu (lapte de piatră) pe pereții unei peșteri (stalactite, stalagmite, coloane, pânze, baldachine, bazinete, ghirlande, cristale, etc.)
  • cordelină - frânghie mai mică (cu diametrul de 4-7 mm) pentru transportul de materiale sau oameni.
  • cornet - formă de relief echivalent cu bulzul ca înfățișare, de origine calcaroasă.
  • cornișă - obstacol proeminent, de forma unei streșini stâncoase, situate în partea superioară a rupturilor de pantă, a săritorilor sau pe desfășurarea unui perete stâncos, perete sau porțiune de perete înclinat mai mult decât verticala; sinonim: cornișă.
  • corugă - vale de abrupt, stâncoasă.
  • costiș - se folosește pentru a arăta mersul în lungul unei coaste, în urcuș sau coborâș ușor, spre deosebire de linia de cea mai înaltă pantă (sinonim: de-a coasta).
  • covată - vezi curmătură.
  • cramponaj - utilizare a crampoanelor; fixare cu crampoanele.
  • creastă - vezi coamă.
  • crevasă - despicătură verticală într-un ghețar montan.
  • crupă - formă de relief din două versante care se unesc după o linie.
  • culme - vezi coamă.
  • cumpănă de ape - linia de separație dintre două bazine hidrografice sau dintre două văi învecinate; coincide în general cu coama sau creasta unui munte.
  • curătură - loc despădurit prin defrișare și folosit ca pășune; echivalent: runc.
  • curmătură - locul unde coama sau creasta unui munte coboară apreciabil sub nivelul general al acestuia, permițând trecerea de pe un versant pe celălalt (sinonime: covată, șa, tarniță, prislop).
  • custură - creastă stâncoasă, îngustă și prăpăstioasă, specifică zonelor alpine glaciare.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • deadman - ancoră de zăpadă sub formă de lopățică, prevăzută cu cablu de ancorare și care se îngroapă în zăpadă pe direcția de cădere, funcționând ca un plug în caz de solicitare.
  • deal - formă de relief convexă, mai rar plată sau ascuțită, în general cu înălțimi cuprinse între 200 și 800 de metri.
  • defileu - vale transversală îngustă cu pereții abrupți, caracteristică râurilor care străbat regiuni muntoase.
  • derivație - ramificație a unui traseu turistic, având drept obiectiv un anumit punct interesant.
  • distanță de cădere - distanța maximă între două puncte de ancorare.
  • dolină - o adâncitură sub formă de pâlnie, fenomen geologic întâlnit în zonele carstice și care rezultă din acțiunea dizolvantă a apelor de suprafață asupra calcarului.
  • dos (de munte) - versant cu expunere către nord, umbrit (vezi și față de munte).
  • dungă - vezi coamă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • emergență - vezi izbuc.
  • escaladă - ascensiunea unui perete de stâncă, fie prin cățărare liberă, fie cu ajutorul unor ustensile specifice alpinismului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • față (de munte) - versantul cu expunere la sud (însorit) (vezi și dos).
  • făgaș - urmă adâncă (și îngustă) săpată în pământ de șuvoaiele apelor de ploaie sau lăsată de roțile unui vehicul.
  • fereastră - despicătură îngustă pe linia unei creste montane, în general abruptă și care face dificilă continuarea drumului (sinonim: strungă; vezi și portiță).
  • filare (a unei coarde) - procesul în care un membru al echipei de alpinism urcă pe traseu, iar ceilalți membri ai echipei îl urmează, fie că urcă sau coboară, folosind o singură coardă⁠(d) de legătură între ei.
  • firn - zăpadă frecventă de pe munții înalți, devenită granulară în urma topirilor și înghețărilor repetate.
  • fisură - crăpătură îngustă practicată într-un perete stâncos ca urmare a acțiunii apelor meteorice asupra acesteia și care uneori servește la cățărat.
  • fosilă - peșteră pe care nu o (mai) străbate un curs de apă.
  • fundul văii - linia cea mai joasă a unei depresiuni.
  • funicular:
- frânghie de alpinism întinsă peste o prăpastie, o crăpătură sau o prăbușire pentru a trece oameni și materiale;
- mijloc de transport aerian pentru transportat materiale sau persoane, format din cabluri purtătoare de vagonete.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • galerie - culoar strâmt, rezultat al scurgerii apelor prin diaclazele care intersctează culoarele de calcare.
  • gâlmă - denumire regională pentru un vârf de munte de înălțime modestă.
  • genune:
- prăpastie adâncă, abis;
- (pe cursul unei ape) lac întins cu adâncime foarte mare.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • ham - centură de siguranță croită sub chingă (sub forma unui scaun în jurul coapselor).
  • ham complet - ham format atât din chinga care se fixează pe bazin și coapse, cât și din cea care se fixează pe piept (vesta).
  • hățaș:
- cărare făcută de animale sălbatice prin pădure;
- drum râpos, abrupt, cu coaste repezi.
  • hățiș - desiș, pădure tânără deasă si încâlcită, greu spre foarte greu de străbătut, ce apare de obicei după tăierea unei păduri mature.
  • hău - prăpastie mare, gol adânc.
  • hidrografie - (în sens restrâns) rețeaua generală de văi și de ape care străbate o anumită zonă.
  • horn - spărtură îngustă și adâncă, practicată în peretele unui munte și care permite trecerea alpiniștilor (vezi jgheab).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • jgheab - scobitură mai largă decât un horn, practicată pe un versant; vezi și: șiștoacă, vâlcea, văiugă.
  • jugulare - chingile cu care se fixează casca pe cap.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • kevlar - material compozit, rezistent și neinflamabil, din care se fabrică piese de echipament alpin: corzi, cordeline sau piese de îmbrăcăminte.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • lavină - vezi avalanșă.
  • lăsătoare - loc liber, sub forma unui culoar, în mijlocul unor întinderi acoperite de jnepenișuri.
  • lungime de coardă - etapă de cățărare corespunzând ca lungime cu cea a coardei (40-50 m).
  • luminiș - vezi poiană.
  • lungime de coardă - etapa de cățărare corespunzând ca lungime cu cea a coardei (40-50 m).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • marcaj turistic - ansamblu de semne dispuse în locuri vizibile, pentru a indica turiștilor un anumit drum sau traseu turistic.
  • martoane - grămezi de crengi și trunchiuri provenite din defrișarea plantelor lemnoase din pajiști (jneapăn, ienupăr).
  • măgură:
- formă de relief aproape conică care se ridică deasupra zonei înconjurătoare;
- culme submontană în general împădurită.
  • momâie - piramidă din lespezi de piatră ridicată de localnici pentru orientare în teren (de exemplu în Munții Retezat); sinonim: om de piatră.
  • morenă - masă de material detritic (nisip, pietriș, bolovăniș), transportată de ghețari și lăsată acolo unde se topește gheața.
  • muchie - linia de culme a unui munte sau a unei creste de munte.
  • muncel - formă de relief de o înălțime modestă, în general făcând parte dintr-un grup.
  • mutătoare - stână sau bordei ocupat periodic și numai pentru o perioadă a sezonului pastoral.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • nișă - grotă în stâncă, de mici dimensiuni, unde se odihnesc alpiniștii în timpul traseelor mai lungi (exemplu: Fisura Albastră din Bucegi).
  • nod - realizarea unui ochi pe coardă, cu un scop anume, cum ar fi legarea a două fire între ele.
  • nod autoblocant - nod care se blochează atunci când este încărcat cu greutate.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • obcină:
- culme, coamă prelungită de deal sau de munte care unește două piscuri, versant comun care formează hotarul dintre două proprietăți;
- înălțime acoperită de pădure.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • padină:
- porțiunea inferioară a unei văi abrupte, mai largă, cu vegetație și în general umedă;
- poiană cu aspect de depresiune.
  • paravalanșă - zid de piatră sau de beton pentru apărarea unei căi de comunicație contra avalanșelor de zăpadă.
  • pas - punctul de trecere de pe un versant pe altul al unui grup de munți, folosind invariabil o curmătură (sinonim: trecătoare).
  • peșteră - scobitură adâncă, în general desfășurată pe mai multe galerii, determinată în zonele carstice de acțiunea dizolvantă a apelor asupra calcarelor (sinonim: grotă).
  • piatră grăitoare - stâncă izolată pe culmea unui munte, unde frecvent se formează ecouri.
  • picior de munte - ramificație a unui masiv muntos, ramură a unei culmi montane, pornind, în general, dintr-un pisc dominant.
  • piemont - formă de relief situată la contactul unor munți cu o câmpie sau cu o depresiune, formată prin acumularea depunerilor aduse de apele curgătoare la schimbarea de pantă.
  • pinten - porțiune de creastă ascuțită și abruptă care se ridică brusc, întrerupând linia descendentă a crestei.
  • piolet - instrument asemănător cu un mic târnăcop, folosit de alpiniști la escaladări, în special în zonele cu zăpadă sau gheață (vezi și alpenștoc).
  • pisc - vârf stâncos ascuțit (de obicei fără vegetație) al unui munte.
  • piton - țăruș metalic, care se fixează în fisurile de stâncă, având la capăt un inel prin care se introduce coarda sau scara și care servește la asigurarea alpiniștilor în timpul escaladărilor.
  • plai:
- partea mijlocie sau superioară a unui munte sau deal, slab înclinată, acoperită cu pajiști;
- drum (sau cărare) care face legătura între poala și creasta unui munte; potecă.
  • platou - zona plană, ușor înclinată, care încununează unii masivi muntoși, de structura conglomeratică, reprezentând o formă de relief structurată; sinonim: pod.
  • poală - zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.).
  • pod - vezi platou.
  • poiană - suprafață de teren în interiorul unei păduri, lipsită de copaci și acoperită cu iarbă și cu flori (sinonim: luminiș).
  • poliță - vezi brană.
  • portiță - loc de trecere printre stânci, care permite de obicei traversarea unei culmi (vezi și fereastră).
  • potecă - vezi cărare.
  • prelucă - (regionalism) poiană mică într-o pădure, între munți sau între dealuri, pe valea unei ape.
  • pripor:
- coastă de deal sau de munte, pantă abruptă; povârniș;
- adăpost de iarnă pentru oi, făcut din împletitură de nuiele sau din stuf și acoperit cu paie, trestie, cetină de brad etc.
  • prislop - vezi curmătură.
  • priză - asperitate, proeminență a unei stânci de care se poate apuca un alpinist în timpul cățărării.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • rachete (de zăpadă) - împletituri din sfoară care imită o paletă de tenis și care se adaptează la bocanci pentru mersul pe zăpadă.
  • ramonaj - escaladare prin interiorul unei formații stâncoase.
  • rapel (coborâre în ~) - coborârea pe o coardă cu ajutorul unui sistem de frânare numit ochi de rapel și care permite recuperarea coardei după terminare.
  • ravenă - șanț larg format de o pantă datorită puternicei eroziuni de suprafață.
  • regula celor trei contacte - principiu care prevede asigurarea unui minim de trei puncte solide în perete (de exemplu ambele mâini și un picior, ambele picioare și o mână, genunchi, cot etc.), verificate în prealabil și care pot fi: proeminențe, scobituri, pitoni.
  • repeziș - zonă de înclinație mijlocie și relativ uniformă, în profilul longitudinal al unei văi; când această înclinație se apropie de verticală, porțiunea respectivă devine concavă.
  • resurgență - vezi izbuc.
  • Reverso⁠(d) - dispozitiv patentat de asigurare, utilizat pentru a controla coarda cățărătorului, proiectat pentru a permite asigurarea în ambele direcții și pentru a facilita coborârea controlată pe coardă.
  • runc - vezi curătură.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • Salvamont - organizație pentru salvarea celor rătăciți sau surprinși de viscole ori avalanșe în munți.
  • sălaș - așezare, gospodărie izolată, specifică regiunilor cu fânețe, locuită numai în perioada lucrărilor agricole.
  • săritoare - treaptă de înălțime variabilă care întrerupe cursul descendent al unei văi de abrupt, ruptură de pantă, denivelare în firul unei văi; poate fi utilizată pentru depășirea văilor.
  • scoc:
- jgheab pentru transportul lemnelor;
- vale adâncă sub formă de jgheab.
  • seninari - stânci golașe de culoare deschisă, foarte înclinate, situate în zonele de abrupt ale unor masivi calcaroși.
  • sohodol - vale seacă în regiuni calcaroase.
  • sorb - loc de pierdere în pământ a unui curs de apă situate sub oglinda acestuia și în care scurgerea apei se face sub presiune.
  • spălătură - stâncă golașă, de o înclinație mai redusă, lustruită de acțiunea apelor de ploaie sau a zăpezilor.
  • spinare - vezi coamă.
  • strungă - vezi fereastră.
  • surplombă - vezi cornișă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • șa - vezi curmătură.
  • șipot:
- izvor a cărui apă țâșnește cu putere și este captată printr-un jgheab sau printr-o țeavă;
- jgheab, țeavă prin care se captează apa unui izvor;
- loc unde o apă curge repede; vârtej.
  • șiștoacă - șanț stâncos și îngust, puternic înclinat, care brăzdează versantul abrupt al unui munte; vezi și: jgheab, vâlcea, văiugă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
- tehnică de alunecare pe o coardă întinsă cu ajutorul unui dispozitiv similar unui scripete;
- coarda sau sistemul de coarde folosite în această tehnică.
  • trecătoare - vezi pas.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • uluc (glaciar) - sector alungit al unei văi glaciare, în pantă mică și constituind, de regulă, o treaptă inferioară și cea mai întinsă a acesteia.
  • umăr - treaptă orizontală și de mici dimensiuni pe traiectul unei creste și precedând o căldare glaciară pronunțată a acesteia.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • vale - formă de relief, îngustă și alungită, cu panta în descreștere în aval, creată prin acțiunea apelor curgătoare.
  • vale glaciară - vale largă, cu profil transversal în formă de U, formată prin eroziunea ghețarilor; în cadrul acesteia se disting: circul glaciar (fosta zonă de acumulare a zăpezii) în partea de sus și ulucul glaciar (locul unde s-a scurs ghețarul).
  • vale oarbă - vale închisă de un perete, la baza căruia se pierde apa.
  • văiugă - vale îngustă și puțin adâncă; vezi și: jgheab, șiștoacă, vâlcea.
  • vâlcea:
- vale îngustă și puțin adâncă, cu fundul aproape plat și cu versantele în pantă ușoară; vâlcică; vezi și jgheab, șiștoacă, văiugă.
- pârâu mic de-a lungul unei vâlcele.
  • vânturiș - cascadă mică.
  • vârf - partea (punctul) cea mai de sus (uneori ascuțită) a anumitor forme de relief (stâncă, deal, munte); vezi și pisc.
  • versant - față a unui masiv muntos; versantele sunt oponente în cazul unei culmi, creste sau spinări și divergente în cazul unui bloc montan; vezi și clin, coastă.
  • viroagă - vale mică, râpoasă, mocirloasă, formată de ploi și de inundații sau prin părăsirea albiei de către un râu; albia unui torent, cu malurile adânci și abrupte.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 
  • Tiberiu Căileanu, Mic dicționar al sporturilor, Editura Albatros, București, 1984.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.