Bine ați venit pe portalul dedicat participării României la Primul Război Mondial, destinat a facilita căutarea și lecturarea diferitelor articole legate de aspectele politice, militare, sociale, economice și culturale ale implicării României în Marele Război.
Participarea României la Primul Război Mondial acoperă perioada dintre 13/28 iulie1914 și 28 octombrie/11 noiembrie1918, perioadă în care statutul de beligeranță al României a fost pe rând de țară combatantă, în stare de armistițiu, țară necombatantă și din nou țară combatantă, la finalul războiului.
La izbucnirea Primului Război Mondial, România avea să fie prinsă în jocurile de putere din sistemul internațional. Pe de o parte ea era un obiect al rivalităților imperiilor vecine, care aveau pregătite planuri anexioniste pentru diferite părți ale teritoriului său, pe de altă parte România căuta să își creeze condițiile propice pentru îndeplinirea idealului național, de adunare într-un singur stat a tuturor provinciilor istorice românești.
Din punct de vedere militar, România venea după o victorie fără glorie în Al Doilea Război Balcanic, euforia victoriei făcând să se treacă cu ușurință peste lipsurile manifestate în domeniul conducerii militare, organizării și instruirii trupelor și mai ales a înzestrării cu armament și tehnică de luptă moderne.
Deși legată de Imperiul Austro-Ungar printr-un tratat secret de alianță, din 1883, România a ales să se declare neutră la izbucnirea ostilităților, în iulie1914, prevalându-se de interpretarea clauzelor relative la „casus foederis”. În anii neutralității, guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu a adoptat o atitudine de expectativă, în ciuda faptului că toate părțile implicate în conflict au făcut presiuni asupra României combinate cu promisiuni, pentru a li se alătura.
În august 1916, România primește un ultimatum să decidă dacă dorește să se alăture Antantei „acum ori niciodată”. Sub presiunea cererii ultimative, guvernul român acceptă să intre în război de partea Antantei, la 14/27 august1916, deși situația de pe fronturile de luptă nu era una favorabilă.
După o serie de victorii tactice rapide în Transilvania asupra unor forțe austro-ungare copleșite din punct de vedere numeric, armata română va suferi în toamna anului 1916 o serie de înfrângeri zdrobitoare, care va forța autoritățile statului să se refugieze în Moldova, permițând inamicului să ocupe două treimi din teritoriul național, inclusiv capitala București. Cauzele principale ale înfrângerii Armatei României în campania anului 1916, au fost ingerințele politice majore în actul conducerii militare, incompetența, impostura și lașitatea unei părți a eșalonului militar de conducere, precum și lipsa de adecvare a pregătirii și dotării trupelor pentru tipul de război purtat.
Campania din vara anului 1917 a fost una de succes, reușindu-se în faza inițială, înfrângerea trupelor Puterilor Centrale în bătăliile de la Mărăști, Oituz și Mărășești. Planificatorii militari români intenționau ca în continuare să dezvolte această ofensivă pentru a începe eliberarea teritoriului ocupat, dar izbucnirea revoluției în Imperiul Rus a dus la abandonarea acestor planuri și trecerea din nou la defensiva strategică.
Situația pe frontul de est a evoluat într-un mod negativ, astfel încât după ce Rusia a încheiat pacea de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale, România a fost nevoită să ceară armistițiul și apoi să iasă din război și să semneze o pace separată în condiții umilitoare, în primăvara lui 1918. Refuzul regelui Ferdinand, care a amânat la nesfârșit gestul formal de a semna acest tratat, a făcut posibilă reînceperea ostilităților în ultimele două zile ale războiului, prezervând în acest mod statutul României de stat beligerant la Conferința de Pace de la Paris.
Regina Maria a României a fost a doua regină a României, în calitate de soție a regelui Ferdinand I al României. A fost mama regelui Carol al II-lea. Maria, născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.
S-a căsătorit la 29 decembrie1892 cu Ferdinand I, principele moștenitor al tronului României, încercând încă de la început și reușind să se integreze națiunii care o adoptase ca principesă și, începând din 1914, ca regină.
A urmărit constant întărirea legăturilor dintre România și Marea Britanie, dovedind reale calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României. S-a opus intrării României în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale și a susținut alianța cu Antanta, în vederea susținerii de către aceasta a realizării statului național român.
Pe timpul războiului și-a însoțit soțul în refugiu în Moldova, activând ca soră de caritate în spitalele militare, activitate care a făcut să fie numită în popor „mama răniților”.
În perioada Conferința de Pace de la Paris (1919) dar și după încoronarea, alături de regele Ferdinand, ca suverani ai României Mari (Alba Iulia, 15 octombrie 1922) a participat la o campanie diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului român reîntregit, având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul englez, cu președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, președintele Franței Georges Clemenceau sau cu reprezentanții de marcă ai mass-media europeană.
Mobilizarea generală a armatei a început în noaptea de 14/15 august și își urmează cursul. Declarația de război contra Austro-Ungariei a fost remisă în seara de 14 august, la ora 9, la Viena. În noaptea de 14/15 august trupele noastre au atacat frontiera austro-ungară.
Trupele aliate imperiale ruse au început a trece în Dobrogea, fiind primite cu entuziasm de populație. Unități din flota rusă au sosit la Constanța unde concură la apărarea coastei Mării Negre. Vase de război și baterii austro-ungare au tras focuri asupra orașelor Vârciorova, Turnu Severin și Giurgiu.
„Generalul Praporgescu era un soldat de elită, cu frumoase însușiri sufletești și profesionale. Generalul moștenise de la predecesorul său [generalul Ioan Popovici, n.n.] o situație aproape disperată; el făcu sforțări mari ca să organizeze pozițiile defensive ale armatei sale, să pună ordine în unitățile Corpului român, care erau foarte amestecate, să pregătească trupa din nou pentru luptă și să-i reînalțe moralul”.
______ Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru reîntregirea României
deși legată de Imperiul Austro-Ungar printr-un tratat secret de alianță, din 1883, România a ales să se declare neutră la izbucnirea războiului, în iulie1914, prevalându-se de interpretarea clauzelor relative la „casus foederis”.
gradul de general de corp de armată se acorda doar pe timp de război, fiind atribuit doar la doi generali: Constantin Prezan și Alexandru Averescu.
România nu a aflat decât după război că la 11 august1916, Franța și Rusia semnaseră un acord secret destinat să împiedice participarea României cu drepturi depline la viitoarea conferință de pace, iar în iulie1916 se încheiase o altă înțelegere secretă între Franța și Marea Britanie care prevedea că România nu trebuia să beneficieze de ajutorul armatei de la Salonic, decât dacă ataca simultan și Bulgaria.
forțele angajate de România la intrarea în război au fost de 833.601 militari, din care 576.408 în unitățile combatante și 257.193 în părțile sedentare.