Sari la conținut

Reghina Kalinicenko

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Reghina Kalinicenko
Informații generale
Nume complet Reghina Kalinicenko
Data nașterii (38 de ani)
Locul nașterii Herson, Ucraina
Înălțime 1,79 m
Post Coordonator
Informații despre echipă
Echipa actuală Rostov-Don
Număr 23
Cluburi de juniori
Ani Club
Cluburi de seniori*
Ani Club
2003-2009 SC „Halîceanka” Liov
2009-2010 Oltchim Vâlcea
2010-2020 Rostov-Don
Echipa națională
Ani Țară
Ucraina
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern

Reghina Kalinicenko[1] (născută Rehina Șîmkute; n. 21 decembrie 1985) este o fostă jucătoare profesionistă de handbal din Ucraina. Din 2014 are cetățenia rusă.[2] A evoluat la clubul rusesc Rostov-Don. În sezonul 2009-2010, Reghina Kalinicenko a evoluat pe postul de coordonator de joc la campioana României, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Date personale

[modificare | modificare sursă]
  • Data nașterii - 21.12.1985
  • Locul nașterii - Herson, Ucraina[3]
  • Înălțime - 1,79 m
  • Număr tricou - 85
  • Post - Centru
  • Foste echipe - „Galiceanka” Liov (Ucraina)

Biografie sportivă

[modificare | modificare sursă]

Handbalista a fost o apariție regulată în echipa națională de handbal feminin a Ucrainei. De asemenea, ea a fost o jucătoare de bază a clubului SC „Galiceanka” din Liov, la care a evoluat între 2003 și 2009. Contractul cu echipa ucraineană a încetat pe data de 29.01.2009, Rehina Șîmkute transferându-se la campioana României, Oltchim, cu începere din 30.01.2009. La Oltchim, ea a evoluat în sezonul 2009-2010, alături de alte două jucătoare ucrainence, fosta ei colegă de la SC „Halîceanka”, Olha Vașciuk, și Anastasia Pidpalova, transferată de la clubul Metalurg Zaporijjea.[4]

Pe data de 15 mai 2010, Rehina Șîmkute a jucat, alături de colegele sale de la Oltchim, returul finalei Ligii Campionilor EHF, împotriva echipei daneze Viborg HK. Returul s-a jucat la Sala Polivalentă din București în fața a 6.000 de spectatori, și a fost pierdută de Oltchim cu scorul de 31-32. Deoarece danezele învinseseră și în tur, cu 28-21, Oltchim Râmnicu Vâlcea a ratat câștigarea Ligii Campionilor, însă a devenit vicecampioana Europei, performanță unică în istoria handbalului românesc.[5]

Pe data de 12 iulie 2010, Olga Vașciuk și Rehina Șîmkute și-au reziliat contractele cu formația vâlceană. Ioan Gavrilescu, președintele campioanei României, a declarat că[6]:

„Rezilierea a venit de comun acord. Fetele au spus că vor să plece, le-am înțeles, mai ales că aveau și o ofertă clară de la Rostov pe Don, în Rusia. Nu s-au acomodat în opinia mea, mai ales Vașciuk. Asta este, le mulțumim pentru ce au făcut la Vâlcea și le urăm mult succes în continuare.”
—ProSport - 12 iulie 2010

Din sezonul 2010-2011, ea a fost jucătoare legitimată a clubului Rostov-Don.

  1. ^ «Донские красавицы» начинают турнирный марафон Arhivat în , la Wayback Machine., sportfiction.ru, 1 septembrie 2017
  2. ^ Украинская гандболистка Шимкуте получила российское гражданство, rg.ru, 8 decembrie 2014
  3. ^ EHF: Regina Șîmkute - Accesat pe data de 15 octombrie 2010
  4. ^ Jurnal Vâlcean: Regina Șîmkute și Anastasia Pidpalova la Vâlcea[nefuncțională] Articol publicat la data de 9 februarie 2009 - Accesat pe 15 octombrie 2010
  5. ^ HotNews: Final Oltchim-Viborg 31-32 Articol publicat la data de 15 mai 2009 - Accesat pe 15 octombrie 2010
  6. ^ ProSport: Șimkute și Vașciuk și-au reziliat contractele cu Oltchim Articol publicat la data de 12 iulie 2010 - Accesat pe 15 octombrie 2010

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Rehina Șîmkute la Wikimedia Commons