Val de indignare în UE după întâlnirea Orban-Putin: „Preşedinţia ungară se încheie înainte de a fi început cu adevărat”

Data publicării:
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a mers vineri la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin,
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a mers la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a mers vineri la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, atrăgându-şi imediat reproşuri din partea colegilor din UE şi un avertisment că nu vorbeşte în numele Uniunii Europene, relatează News.ro.

Ungaria a preluat pe 1 iulie pentru şase luni preşedinţia rotativă a blocului comunitar. În cinci zile, Orban l-a vizitat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev, a format alianţa „Patrioţi pentru Europa” cu alţi naţionalişti de dreapta din Europa, iar acum se află la Moscova într-o „misiune de pace”, cu câteva zile înainte de summitul NATO de la Washington.

Cu o astfel de întâlnire, preşedinţia ungară se încheie înainte de a fi început cu adevărat”, a declarat un diplomat UE citat de Reuters sub acoperirea anonimatului.

Ungaria nu pare să îşi fi înţeles rolul. Scepticismul statelor membre ale UE (în legătură cu preşedinţia Ungariei la Consiliul UE) a fost, din păcate, justificat - este vorba doar despre promovarea intereselor Budapestei”, a continuat diplomatul.

Şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a declarat că Orban la Moscova „nu reprezintă UE sub nicio formă”.

Prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo, a descris informaţiile apărute în ajun despre vizita la Moscova drept tulburătoare.

Vizita sa ar arăta dispreţ faţă de îndatoririle preşedinţiei UE şi subminează interesele Uniunii Europene”, a declarat el într-un tweet, joi.

Pavel Havlicek, cercetător la Asociaţia pentru Afaceri Internaţionale, a declarat că vizita lui Orban este un abuz care vine peste un vid de putere la Bruxelles şi este o subminare periculoasă a poziţiei europene comune.

La rândul său, Orban a declarat că recunoaşte că nu are mandat să negocieze în numele UE, dar susţine că pacea nu poate fi făcută „dintr-un fotoliu confortabil de la Bruxelles”.

Nu putem să stăm şi să aşteptăm ca războiul să se termine miraculos”, a scris el pe X.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri